Evanghelia de duminică: vindecarea unui îndrăcit

Acum duminică avem la rând Evanghelia de la Luca cap. 8, 26-39, cu vindecarea unui îndrăcit. Această Evanghelie vine la rând - cu mici deosebiri - de patru ori în duminicile de peste an. Noi o avem tâlcuită - în alt şi alt fel - în toate cele 4 rânduri.

În duminica a 4-a din Postul Paştilor o avem tâlcuită în legătură cu rugăciunea (în cartea 1 Tâlcuirea Evangheliilor, pag. 48).

În duminica a 5-a după Rusalii, o avem tâlcuită în cartea a 2-a cu Tâlcuirea Evangheliilor, pag. 118, iar pe cea din duminica a 10-a după Rusalii, am tâlcuit-o astă vară în foaia Isus Biruitorul, nr. 30, când am vorbit despre cea mai mare nebunie arătată de 4 ori în Noul Testament. Tâlcuirea aceea este anume făcută pentru Evanghelia de acum de duminică şi fraţii ostaşi să o caute în colecţia foii şi să o folosească.

Ca o completare, mai dăm acum cele ce urmează.

Mântuitorul a vindecat multe feluri de boli, dar la Evanghelie se stăruie mai mult asupra vindecării celor îndrăciţi. De ce? Pentru că îndrăcirea a fost şi este boala cea mai grozavă. Şi să nu credeţi că îndrăciţi sunt numai cei ce fac spume la gură şi cad jos. De cele mai multe ori boala asta - numită fras, sau epilepsie - n-are de a face nimic cu diavolul. Îndrăciţii cei adevăraţi sunt cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimile cele rele, diavoleşti.

Spre pildă: beţivul - zice sf. Ioan Gură de Aur - are de suferit aceleaşi patimi ca şi cel îndrăcit. El, de asemenea se clatină, cade la pământ, zgâieşte ochii şi spumegă gura. Şi tot aşa sunt şi desfrânaţii, mânioşii, suduitorii, zgârciţii, etc... Oamenii însă nu bagă în seamă aceste boli cumplite, aceste îndrăciri. Pentru oameni, bolile sunt mai ales, numai cele ce se văd în carnea şi trupul omului. Şi, de regulă, numai cu aceste boli aleargă oamenii să le vindece. Şi când se vindecă cineva în ceva chip minunat - ce zgomot, ce mirare, ce minune... Şi doar minunea asta, în lumina Evangheliei nu valorează încă nimic, câtă vreme omul nu scapă şi de boala cealaltă, de boala păcatului. Căci doar Însuşi Mântuitorul, ierta mai întâi păcatele, adică tămăduia mai întâi păcatele, boala sufletului, şi apoi îl vindeca pe cel bolnav. Iar unui tămăduit îi zicea: Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău (Ioan 5, 14).

De când eram prunc la ţară, mi-aduc aminte de un om, aşa numit Mutul lui George al Florii. Îi zicea mutul, dar nu era mut; căci era cel mai suduitor şi bătăuş om din sat. Mai târziu am aflat că acest mut fusese aievea, 10 ani, mut. Îşi pierduse graiul printr-o spaimă la vârsta de 20 de ani. Şi la 30 de ani îşi câştigase graiul printr-o minune. Părinţii îl duseseră la o mânăstire, la un pelerinaj. Şi bietul mut, îşi recăpătase graiul. Dar... ce folos, căci nu peste mult, mutul a început să înjure pe Dumnezeu, pe tămăduitorul lui, de se îngrozea toată lumea. Pentru sufletul lui, mai de folos ar fi fost să rămână pentru toată viaţa lui mut. Ce folos că i se deschisese graiul, ca să-şi piardă sufletul?...

O altă întâmplare mai nouă: Ziarul Unirea din Blaj, scria săptămâna trecută, despre unul din Franţa, care era complet paralizat. Nu-şi putea mişca nimic, nici mâini, nici degete... Iar după ce s-a dus în pelerinaj la Lourdes (un fel de Maglavit al Franţei), îndată a simţit o furnicare prin mâini şi prin picioare şi după 3 ani de amorţire, a început să-şi mişte mâinile. Iar drept dovadă a vindecării sale - spune mai departe ştirea - cel vindecat, a luat tabachera şi a răsucit singur ţigara şi a fumat-o cu mâinile lui!...

Adică vedeţi. După 3 ani de ologie, asta era rugăciunea de mulţumită a celui vindecat: tămâia şi fumul lui Satana.

Şi la toate astea, oamenii le zic minuni mari... minuni nemaipomenite... nemaiauzite...

Dar, când atare îndrăcit, cu darul şi ajutorul Golgotei, scapă de patima beţiei, scapă de sudalme, de desfrânări, de păcate şi dintr-un om ticălos şi ticăloşit cu totul, se face deodată un om nou, schimbat cu totul, şi căsuţa lui care era un iad se preface în rai - asta nu înseamnă nimic. În asta oamenii nu văd nici o minune. Ba dimpotrivă! În loc să se mire de un astfel de îndrăcit, ce s-a tămăduit - lumea îl batjocoreşte. Când la un mut i se deschide graiul, lumea vede o mare minune. Dar când la un mut duhovnicesc i se deschide graiul şi începe şi el sărmanul a striga: Ava Părinte - în asta lumea nu vede nici o minune. Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el (1 Ioan 5, 18) - iată aceasta este minunea cea mare, pe care o poate face numai Minunea minunilor: Golgota. Un om îndrăcit, vindecat la picioarele Crucii, vindecat statornic şi născut din nou - asta este cea mai mare minune, ce se poate petrece în viaţa noastră...

Dar minunile naşterii din nou, nu le vede lumea. Şi nici nu le poate vedea, căci minunile naşterii din nou, numai cei născuţi din nou le pot înţelege şi preţui...

Fraţii mei! Lumea e plină şi azi de îndrăciţi. De cei stăpâniţi de patimi şi năravuri diavoleşti. Să ne purtăm cu milă şi dragoste faţă de ei. Oricât ar fi de îndărătnici, să ne purtăm cu dragoste faţă de ei, silindu-ne în tot chipul a-i apropia de Isus Mântuitorul. În fiecare gadarean, să vedem un frate iubit, pentru mântuirea căruia, ap. Pavel ne pune în faţă cuvintele: Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! (1 Cor. 8, 11)... tu nu poţi sta nepăsător faţă de pieirea lui. Să facem totul pentru mântuirea celor căzuţi sub puterea lui Satana.

Şi încă ceva. Să ne examinăm bine şi noi, ostaşii Domnului, să vedem nu cumva a mai rămas şi în noi ceva din Gadara vieţii noastre de mai înainte. Nu cumva Satana mai are un cui în casa noastră. Nu cumva a mai rămas un porc neînecat şi în hotarele vieţii noastre.

Căci aşa ne arată Evangheliile, că oriunde s-au tămăduit îndrăciţi, acolo s-au înecat porcii. Oriunde se tămăduie un îndrăcit, acolo trebuie să se înece porcii patimilor celor urâte şi diavoleşti.

Sunt unii oameni cărora le place mântuirea, dar nu se îndură de porci. Ca şi gadarenii, se supără când le spui că trebuie să li se înece porcii. Nu s-ar despărţi bucuros de porcii plăcerilor şi patimilor diavoleşti.

Mântuirea înseamnă să alegi din două una: ori rămâi cu porcii, ori cu Domnul şi mântuirea!

Numai înecându-se cu totul şi toţi porcii patimilor rele, putem avea mântuirea.

Iosif Trifa.