Evanghelia din duminica primă a postului Învierii

Și i-a zis: Vino după Mine. Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael, și i-a zis: Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege, și prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Natanael i-a zis: Poate ieși ceva bun din Nazaret? Vino și vezi! i-a răspuns Filip. Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug. De unde mă cunoști? I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin. Natanael I-a răspuns: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel! (Ioan 1, 43-49).

Doi oameni vedem în această Evanghelie: pe Filip și pe Natanael. Evanghelia ni-i arată cum stau față de Mântuitorul. În lumina aceasta vom cerceta faptele și vorbele lor. În lumina aceasta trebuie să ne cercetăm și pe noi înșine. Întreg rostul nostru de creștini stă într-o singură întrebare categorică, precisă: cum stai tu față de Isus Mântuitorul?

Despre Filip ne spune Evanghelia că Îl aflase pe Mântuitorul. De bună seamă că L-a căutat mai întâi. L-a căutat în cercetarea Scripturilor, în profețiile lui Moise și ale prorocilor. Mântuitorul și mântuirea se descopere numai celor ce-L caută.

Filip Îl aflase cu adevărat pe Domnul. Dovada? Îl vestea și altora. Simțea o lipsă, un îndemn sufletesc, o râvnă să vestească mântuirea și altora.

Bucuria aflării Domnului îl duce pe Filip la Natanael cu vestea de bucurie: am aflat pe Mesia, am aflat pe Cel făgăduit de Moise și proroci.

Dovada aflării Domnului este și azi tot aceasta: vestirea Domnului și râvna pentru Domnul. Un suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul, capătă îndată un fel de lipsă sufletească de a-L vesti și altora.

Mulți - chiar și dintre cei învățați - nu se pot împăca cu o Oaste a Domnului, vestitoare a Domnului... cu ostași care vestesc și ei - după puterile lor sufletești - pe Mântuitorul și mântuirea. Ar pofti de la noi să fim ca orbul cel din Evanghelie, care nu știa nici măcar cine l-a vindecat, dar mai să-L vestească și altora (Ioan 9, 12). Dar dovada puterii Oastei Domnului este - și trebuie să fie - tocmai râvna pentru Domnul și vestirea Domnului. Dacă n-am avea această râvnă, ar fi un semn vădit că n-am aflat cu adevărat pe Domnul. Aflarea Mântuitorului face și azi Filipi, care strigă pe toate drumurile: am aflat pe Domnul.

Oastea Domnului este și ea - trebuie să fie - un Filip ce strigă în lume: am aflat pe Domnul... veniți la Domnul. Fiecare ostaș trebuie să fie un mic Filip ce spune tuturor, pe tot locul: am aflat pe Domnul!

Însemnați-vă aici bine un lucru: Filip a adus la Domnul pe Natanael cu o predică foarte scurtă: am aflat pe Domnul. Numai cel ce L-a aflat cu adevărat pe Domnul poate duce și pe alții la mântuire. Aducerea sufletelor la mântuire pleacă de la: am aflat pe Domnul.

Toate predicile și chemările care nu pleacă din: am aflat pe Domnul, n-au nici o putere. Pot fi cât de învățați cei ce le spun; pot avea ranguri cât de mari, nu pot aduce la Domnul pe nimeni.

Natanael primește cu bucurie vestea Mântuitorului. Era și el un cercetător al Scripturilor (câți însă dintre creștinii de azi nici măcar n-au văzut Sf. Scriptură!). Filip a găsit un pământ bun, un pământ care stătea gata să-L primească pe Domnul. Dar băgați de seamă și aici un lucru. Filip se încurcă cu predica. Mesia nu era profețit ca fiul lui Iosif din Nazaret. Natanael observă greșeala, dar Filip îndată se corectează zicând: vino și vezi!... vino, Natanaele, și vezi tu însuți ce poate face acest om... vino și-auzi ce spune și cum răcorește sufletul... te va convinge nu atât predica mea, ci ceea ce vei auzi și vei simți.

Minunată lecție și pentru noi. Nu cu dovezile noastră să-i aducem la Domnul pe cei ce nu-L cunosc, ci să-i apropiem ca să-i atragă El. Isus Mântuitorul este un uriaș magnet sufletesc care atrage cu putere pe toți cei ce se apropie de El. Apropiați pe cei păcătoși în sfera de atragere a acestui magnet... apropiați-vă în sfera aceasta de atragere și veți vedea voi înșivă ce binecuvântări se revarsă în sufletul și viața voastră.

Natanael ascultă chemarea lui Filip. El pleacă îndată. El pleacă în grabă spre Domnul. Oh, ce lucru scump este să vezi un suflet alergând spre Domnul! Oh, ce lucru grozav este să vezi un suflet ce nu vrea să s-apropie de Domnul! Și oh, ce lucru și mai grozav este să vezi pe cineva împiedicând un suflet ce vrea să se apropie de Domnul...

Și acum să-l vedem pe Natanael în fața Mântuitorului. Domnul îi spune că l-a văzut sub smochin mai înainte de a-l chema Filip. Și pentru atât s-a convertit Natanael? Da, pentru că prin aceste cuvinte Domnul intrase în tainele vieții lui sufletești.

Evanghelia nu ne spune ce făcea Natanael când Domnul l-a văzut sub smochin, iar cheia convertirii lui este tocmai întrebarea: ce a făcut Natanael sub smochin? Vechile Cazanii spun legenda că pe timpul uciderii pruncilor de către Irod, pruncul Natanael ar fi fost și el ascuns sub frunzele unui smochin și atunci l-a văzut Domnul. Dar adevărul se pare a fi altul.

În Orient, smochinii cu umbra lor slujeau și ca loc de retragere în rugăciune. Credincioșii se retrăgeau în grădină, în umbra smochinilor și stăteau de vorbă cu Domnul prin rugăciune și cercetarea Scripturilor. O astfel de retragere va fi avut și Natanael cel credincios. Va fi intrat în grădină, va fi încuiat ușa după el și sub umbra smochinului își va fi mărturisit sufletul Domnului, rugându-se mai fierbinte ca oricând.

Și iată Domnul cunoaște acest lucru. Te-am văzut sub smochin Natanaele... adă-ți aminte de ziua ceia și ceia...

Natanael se vede dintr-odată descoperit. Își vede dintr-odată descoperită în fața Domnului întreagă viața lui cea sufletească, cu toate tainele ei, cu toate luminile ei și cu toate umbrele ei. El cade biruit și convertit la picioarele Domnului.

Așa s-a întâmplat și cu femeia samariteancă. L-a cunoscut pe Domnul după ce i se spusese câți bărbați a mai avut. Așa s-a întâmplat și cu Zacheu și așa se întâmplă și azi cu cei care-L caută și Îl află pe Domnul.

Puterea și tăria Evangheliei tocmai în asta se arată: ea cunoaște tainele noastre cele sufletești; ea grăiește tainele noastre cele sufletești. Prin Evanghelie, prin darul Duhului Sfânt, Domnul străpunge inima noastră și ne vorbește despre taine pe care numai noi și El le știe.

Întrebați pe ostașii Domnului de ce au intrat în Oaste; citiți mărturisirile lor și veți afla că Cuvântul lui Dumnezeu le-a căzut la inimă, a atins corzile sufletului lor!... Le-a grăit parcă anume despre ei și viața lor. Un om îmi spunea că citind cartea cu Oglinda inimii omului, și-a văzut în ea apriat întreagă viața lui cu toate luminile și umbrele ei.

Astfel de suflete, după ce L-au aflat pe Domnul se fac mărturisitorii și vestitorii Lui. Îl vestesc pe Domnul în toate chipurile și pe tot locul.

Un necredincios se miră de mărturisirile ce le fac cei ce intră în Oastea Domnului. Ei s-ar rușina să le facă. De ce? Pentru că nu L-au aflat pe Domnul. Mărturisirile celor din Oaste, mărturisirile celor credincioși, sunt strigarea lui Filip: am aflat pe Domnul... sunt mărturisirile lui Natanael: tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu... sunt strigarea samaritencei: veniți să vedeți pe Domnul care mi-a spus întreg trecutul... care cunoaște toate tainele sufletului meu...

Fratele meu! Oricât de întunecoasă ar fi viața ta, trebuie să fi stat și tu cândva sub un smochin... trebuie să fi avut o lacrimă, un suspin, un dor trezit după o viață mai curată. Află că Domnul știe acest lucru. Domnul te-a văzut sub acest smochin și este gata să te primească în dragostea Lui. Vino la El!

Când europenii au intrat prin adâncul Africii și au dat pentru prima dată zahăr copiilor negri - copiii au început a striga pe părinții lor: am gustat ceva minunat de tot... Și cum era acel minunat? - întrebară părinții. Cam așa și așa, dar anume nu vă putem spune... veniți și voi de gustați.

Scumpul meu frate! Eu am gustat din dulceața ce o dă Mântuitorul și mântuirea. Anume însă n-aș putea spune ce gust minunat are această dulceață. Vino și gustă, fratele meu! Vino și vezi!

Iosif Trifa.