La duminica lăsatului de brânză: despre postul cel adevărat

Acum duminică avem la rând Evanghelia ce ne învață cum trebuie să postim. Ascultați în biserică această Evanghelie și o citiți în Biblie.

În legătură cu această Evanghelie, vom spune și noi unele învățături despre post.

Despre mântuirea sufletului se vorbește mult și în multe feluri. De altcum taina mântuirii e simplă. Greșeala lui Adam a lăsat în noi otrava păcatului; a lăsat pe omul cel vechi, firea cea veche. Domnul Isus a venit să nimicească această otravă; a venit să omoare în noi pe omul cel vechi, firea cea veche, ca să trăim în omul cel nou, în omul cel duhovnicesc (Rom. 6; 1 Cor. 2, 14). Prin Jertfa Crucii Sale - și prin taina botezului - Domnul Isus ne-a dat puterea să murim față de păcat (Rom. 6).

Dar lucrul acesta nu merge așa ușor. Lucrul acesta este o culme a mântuirii ce se poate ajunge numai după o viață întreagă de luptă și biruință. Să ne însemnăm bine un lucru: firea noastră cea veche nu poate fi omorâtă cu totul. Ea poate fi slăbită, poate fi făcută nevătămătoare, dar nu poate fi omorâtă cu totul. Adam cel vechi n-a murit cu totul în noi. Orice am face, orice am isprăvi, îl simțim că trăiește în noi.

Viața noastră este o războire neîncetată între Adam cel vechi și Adam cel nou; între firea cea veche și firea cea nouă. În această luptă, Domnul Isus a venit și ne-a adus ajutor de biruință. Ne-a lăsat daruri scumpe: Jertfa Crucii, darurile Duhului Sfânt, rugăciunea, etc, pe care primindu-le putem birui cu ajutorul lor firea noastră cea veche.

Eu îmi închipui firea cea veche în asemănarea chipului de alături. Patimile cele rele sunt niște urme din Grădina Edenului; sunt niște dobitoace ale diavolului. Aceste dobitoace au lipsă de pășune, de mâncare, altcum tânjesc și amorțesc. Ele trăiesc cu mâncarea ce le-o dăm noi. Când le dăm de mâncare, zburdă - iar când nu le dăm, tânjesc.

În chipul de alături, de la stânga, se vede un om credincios, un om duhovnicesc, care nu dă de mâncare acestor dobitoace. El își hrănește firea cea nouă cu rugăciune și priveghere, iar pe firea cea veche cu dobitoacele ei o omoară cu foamea. Pe dobitoceștile patimi le-a pus pe foame; le-a amorțit cu foamea. Un astfel de om a pus la respect firea cea veche; a amorțit-o, a slăbit-o, i-a luat puterea și a făcut-o neputincioasă.

Dar îngerul îl face băgător de seamă strigându-i: roagă-te și priveghează. Întărește-te neîncetat și priveghează neîncetat, căci firea cea veche a amorțit numai, dar n-a murit. Stă gata, gata să se trezească îndată ce i se dă prilej și mâncare.

În Lumina Satelor din anul 1924 s-a publicat o întâmplare interesantă dintr-un sat din Basarabia. În timpul iernii, un băiat răscolind puțin pământul cu sapa a aflat un șarpe înghețat. Crezând că-i un bici, l-a dus acasă și a început să se joace cu el. Dar șarpele încălzindu-se, s-a trezit din somn și l-a mușcat de moarte pe copil.

Așa e și firea cea veche cu patimile ei cele rele. E un șarpe înghețat și amorțit, care însă se trezește îndată ce-i dăm căldură și mâncare. Nu vă jucați cu patimile cele rele, căci ele pe urmă mușcă ca un șarpe. Cheia mântuirii sufletești este tocmai asta: să ne apărăm cu darurile Domnului contra trezirii firii noastre celei vechi. Să o slăbim, să o facem neputincioasă.

În acest înțeles trebuie luat și postul, ca un ajutor contra trezirii patimilor noastre cele rele. Îmbuibarea în mâncări și băuturi este o hrană pentru dobitoacele firii celei vechi. De hrana asta trebuie să ne ferim nu numai pe timpul postului, ci pe tot timpul vieții noastre.

În chipul al doilea, cel de sus, se vede firea cea veche în trezire; se vede omul cel lumesc care începe să-i dea de mâncare. Hrana firii celei vechi o șoptește și o pregătește diavolul, iar omul cel păcătos folosește această mâncare. Însemnați-vă și aici un lucru: fără ajutorul omului, nici diavolul, nici patimile cele rele nu pot face nimic.

În multe chipuri și feluri dau cei păcătoși de mâncare la firea cea veche și dobitoacele ei. Cămara diavolului e încărcată cu fel de fel de hrană pe seama asta. Dar dintre toate mâncările firii celei vechi, cea mai bună și mai hrănitoare este alcoolul. Cum primește această hrană, firea cea veche cu dobitoacele ei îndată se trezește din somn și începe a se zburda (cum se vede în chip).

Despre lapte spun doctorii că el cuprinde tot ce trebuie corpului nostru. Omul ar putea trăi numai cu lapte. Așa e și laptele diavolului: alcoolul. E în stare să hrănească el singur firea noastră cea veche; e în stare el singur să omoare sufletul. Dar păcătoșilor li-e milă să-și hrănească dobitoceștile patimi numai cu lapte. Îi dau și altfel de mâncări: sudalme, minciuni, bătăi, etc.

Vai cum hrănesc oamenii tot pe omul cel vechi, tot firea cea veche! E plină lumea de răutăți, dar cum să nu fie când oamenii dau de mâncare numai la firea cea veche? Se beau în țară la noi 14 miliarde de lei pe an... se fumează 8 miliarde de lei... 500.000 de cârciumi stau față în față cu 18.000 de biserici... oare nu sunt și aceste numere grozave niște dovezi despre mâncarea ce se dă dobitoceștilor patimi?...

Trăim vremuri cu creștini ce trăiesc ascultând de șoapta Satanei: beți, mâncați, chefuiți, păcătuiți... trăiți-vă viața!... Se sting posturile, se sting rugăciunile, se stinge privegherea, ș-apoi ne mirăm de ce ne-au biruit răutățile și păgânătățile.

În acest înțeles trebuie să adâncim învățătura despre post. Ne trebuie și aici un post adâncit. Postul nu înseamnă numai schimbarea unor mâncări, ci înseamnă întărirea firii noastre celei lumești. Postul trebuie să pătrundă și el acolo în adâncul nostru de unde ies răutățile și să ajute la înțărcarea lor.

Altcum ce folos că oprim unele mâncări să intre în gura noastră, dar lăsăm cu toată liniștea să iese sudalmele, minciunile, hulele, etc. Ne păzim de lapte, dar îi dăm drumul la laptele diavolului, la alcool.

În acest înțeles a zis Mântuitorul că nu atât ceea ce intră, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om (Matei 15, 11). Iar mâncarea - adică numai mâncarea - încă nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu (1 Cor. 8, 8). Rău fac cei ce nu postesc, dar rău fac și cei ce postesc rău; cei ce văd păcatul ascuns numai în mâncare, nu și în inima lor și în faptele lor.

Un om din popor a ajuns odată în temniță pentru o bătaie, a refuzat brânza ce i-a adus-o temnicerul într-o zi de vineri spunând că-i sf. vineri și e păcat. Vedea păcatul ascuns numai în brânză, dar când l-a bătut pe fratele său, nu l-a văzut. Un astfel de post este ca o nucă fără miez, ca un fagur fără miere.

Postești? - întreabă sf. Ioan Gură de Aur - arată-mi prin faptele tale... să postească nu numai gura ta, ci și ochii, urechile, picioarele și mâinile tale... Că de am mânca numai cenușă, și încă de nici un folos nu ne va fi postul dacă noi ne înfrânăm numai de mâncări, și de păcate nu.

Iosif Trifa.