Evanghelia din duminica lăsatului de carne: a Judecății din urmă

Acum duminică avem la rând Evanghelia Judecății din urmă. Ascultați la biserică și citiți în Biblie această Evanghelie la Matei 25, 31-46.

Un om m-a întrebat astă vară despre credința mea în viața cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viața cea de veci și în Judecata cea de apoi, nu numai pentru că Credeul spune acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sf. Scriptură și am aflat că trei părți din câte sunt scrise în ea s-au împlinit din cuvânt în cuvânt. Toate profețiile despre Mântuitorul și toate cele ce scrie Biblia despre viața noastră și despre timpurile noastre s-au împlinit și se împlinesc cuvânt cu cuvânt. Iar dacă s-au împlinit cele trei părți, de bună seamă se va împlini și partea din urmă, partea a patra cu învățătura despre viața de veci și Judecata de apoi.

Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viața omenirii și viața omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul și viitorul omenirii și a omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieții omului și care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că după moarte vine Judecata (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Isus va veni pe neașteptate pe norii cerului să judece lumea. În capul cărții scris este: Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui (Apoc. 22, 12).

Dacă oamenii ar citi cu luare aminte Biblia, ar afla că ziua aceea e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape, dar cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Marcu 13, 32). De altcum pentru noi nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului. Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla în ziua aceea?

Vai, ce mișcare mare va fi în ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toți cei care se vor afla pe pământ și toți care vor fi în mormânt, se vor umplea de spaimă și fior. Trâmbița Judecății îi va chema pe toți înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziți va fi de două feluri. Ceata celor credincioși, ceata celor mai puțini care au trăit o viață cu Domnul și Evanghelia Lui, se va umplea de fiorul bucuriei. Credincioșii vor striga bucurându-se: vine Domnul!... vine Scumpul nostru Mântuitor!... a sosit Cel pentru care am trăit în lume... a sosit ceasul cel mare și sfânt să trăim în veci cu El și El cu noi... Slavă Ție Mântuitorule!

Nu însă așa, gloata cea mare a necredincioșilor, a celor care au stăruit în fărădelegi. Pentru ei, venirea Domnului va fi ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu (Apoc. 6, 17). Vai, ce spaimă și groază îi va cuprinde pe cei necredincioși când Îl vor vedea venind pe norii cerului pe Cel ce L-au tăgăduit și batjocorit! Vai, cum vor fugi bețivii, desfrânații și toți care au trăit în patimi și plăceri lumești! Vai, cum vor fugi cei zgârciți și toți cei al căror dumnezeu a fost banul și pântecele (Filipeni 3, 19). Vai, cum se vor îngrozi și filozofii cei tăgăduitori de Dumnezeu! Vai va fi și iudeilor și păgânilor și creștinilor, care au trăit în orbie și nebunie sufletească! Vedea-vor zădărnicia vieții lor. Vedea-vor cum și-au cheltuit viața în zadar.

Vor vedea pe cine au străpuns (Ioan 19, 37).Vedea-vor pe Cel ce L-au răstignit mereu cu păgânătățile lor... vedea-vor pe Cel ce a bătut neîncetat la ușa inimii lor... vedea-vor pe Cel ce L-au ținut o viață întreagă afară la ușa inimii lor și nu L-au slobozit înăuntru... vedea-vor pe Cel ce i-a îmbiat cu o dragoste nemărginită... vedea-vor pe Cel ce S-a răstignit și a pătimit pentru ei... vedea-vor pe Cel ce L-au batjocorit și suduit. Acum Îl vor cunoaște, dar cunoașterea aceasta nu le va mai fi de mântuire, ci de osândă. Timpul mântuirii a trecut. Domnul vine acum nu ca Miel, ci ca Judecător. Ochii Lui erau ca para focului; capul Îl avea încununat cu multe cununi împărătești, și purta un nume scris, pe care nimeni nu-L știe, decât numai El Singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: Cuvântul lui Dumnezeu. Oștile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu (Apoc. 19, 12-15). Apăsați de groaza urgiei, vor striga păcătoșii: munților și stâncilor: Cădeți peste noi, și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului (Apoc. 6, 16).

Dar venirea Fiului Omului va fi numai judecata cea parțială. După aceasta urmează ziua cea mare a Judecății din urmă pe care o istorisește Evanghelia de duminică. S-a predicat mult și s-a scris mult despre Ziua Judecății din urmă. În special, predicatorii s-au silit să arate cum va trebui să-și dea seama omul cu de-amănuntul despre toate faptele sale.

Însă eu îmi închipui altcum Judecata din urmă. Dacă Dreptul Judecător ar începe îndată numai cu înșirarea faptelor noastre și ne-ar judeca numai după ele, apoi ar fi vai de noi. Toți am înfunda iadul. Eu îmi închipui Judecata din urmă așa:

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt vor sta pe scaunul cel mare de judecată. În fața acestui tribunal stă de judecată, să zicem, un necredincios. Începe dezbaterea.

Tatăl va zice: Fiul Meu Cel scump! Te-am trimis în lume pentru omul acesta și mântuirea lui. Ce s-a întâmplat cu el de-l văd într-o stare atât de grozavă?

Fiul va răspunde: Părinte! Eu Mi-am făcut datoria. Lucrul ce Mi l-ai încredințat, l-am săvârșit (Ioan 17, 4)... de atâtea și atâtea ori l-am îmbiat pe acest suflet de om cu sângele Meu și cu Jertfa Mea... în atâtea și atâtea chipuri am încercat să intru cu mântuirea în casa inimii lui, dar el nu M-a primit. L-am trecut prin boli și încercări, dar nici așa nu M-a primit... ce n-am făcut pentru el, dar el a respins mereu dragostea Mea și Jertfa Mea... și-a bătut joc de dragostea Mea și de chemările Mele...

Duhul Sfânt va zice și El: Doamne, am umblat și Eu neîncetat să-l trezesc pe omul acesta din somnul păcatelor și răutăților. Am încercat în tot chipul să-l aprind pentru cele sufletești, dar el s-a aprins numai cu alcoolul, cu duhul diavolului...

Atunci Tatăl va rosti teribila sentință:

- Du-te de la Mine blestematule, în focul cel veșnic... Am omorât pentru tine pe Scumpul Meu Fiu; L-am dat pentru mântuirea și scăparea ta, dar tu ai batjocorit dragostea Noastră și darurile Noastre!

Eu socot că cei necredincioși vor fi judecați fără întrebare, pentru că ei răspuns nu vor avea pentru păcatele lor. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum, n-au nici o dezvinovățire pentru păcatul lor (Ioan 15, 22). Nu pentru păcate vor fi judecați oamenii, ci pentru că n-au primit pe Cel ce a venit să-i scape de păcate.

Față de aceștia, ce dulce binecuvântare și chemare vor auzi cei care au trăit o viață cu Domnul și Evanghelia Lui. Veniți binecuvântații Părintelui Meu...

Băgați de seamă, Evanghelia Judecății din urmă își are de temei cunoașterea Mântuitorului. Milostenia din Evanghelie (bolnav am fost și M-ați cercetat... gol am fost și M-ați îmbrăcat... flămând am fost și M-ați săturat, etc) este pusă aici ca o formă de cunoaștere a Mântuitorului. Împărăția lui Dumnezeu nu e numai milostenie și nu se poate cumpăra numai cu danii, ea se poate câștiga numai cu cunoașterea și aflarea cea adevărată a Mântuitorului. Din această cunoaștere se revarsă toate virtuțile, așa cum matca albinelor nu iese niciodată singură din stup, ci numai înconjurată de toată garda ei. Milostenia și toate celelalte virtuți și fapte bune încep a curge cu de la sine când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul. Ostașii Domnului s-au dus să cerceteze pe bolnavii de prin spitale cu toate că noi nu le-am poruncit de aici de la Sibiu acest lucru.

Sunt virtuți și faceri de bine și fără cunoașterea Domnului, dar ele nu trag în cumpăna mântuirii. Despre un calif (conducător musulman) am citit că un arab sărac i-a adus odată o legătură de flori frumoase. Califul l-a cinstit cu o mână de galbeni. La asta, un arab mai bogat și-a zis: hai să fac și eu o cinste mai mare și voi căpăta mai mult. I-a adus califului un cal, dar califul nu i-a dat decât un mulțam. Săracul adusese florile din dragoste, dar bogatul din speculă să câștige. Așa ar putea deveni și o milostenie fără dragostea și cunoașterea Mântuitorului. Numai o milostenie făcută din dragoste și cunoașterea Mântuitorului, trage în cumpăna mântuirii.

De aici trebuie să plece și mântuirea păcătoșilor. Eu vă spun un lucru nou: de frica iadului nimeni nu va intra în rai. În rai vor intra numai cei ce încă din lumea aceasta au plăcere pentru cele sufletești, pentru viața cea duhovnicească. Pentru cel ce nu iubește cele sufletești, raiul ar fi un chin. Un ostaș îmi spunea: de când am intrat în Oaste mă simt ca un vultur ce a prins aripi. Îmi place numai sus, cât mai sus și abia apuc să mi se rupă legăturile pământului ca să zbor la Domnul meu.

Un predicator înfrica pe o doamnă cu chinurile iadului.

- Toate bune părinte, dar cum o să petrec eu în rai o veșnicie întreagă cu slujnica mea Magda?

Vedeți două suflete: unul care a gustat din dulceața raiului și unul care n-a gustat.

Să trezim în cei păcătoși dragoste pentru cele sufletești. Să-i îmbiem să guste și să afle că bun este Domnul.

Iubiților ostași din Oastea Domnului și toți care Îl cunoașteți pe Domnul! Să luptăm neîncetat pentru mântuirea noastră și a altora. În ziua cea mare a Judecății noi vom fi întrebați și despre câte suflete am trezit la viață. Domnul va răsplăti bogat ostenelile noastre.

Iosif Trifa.