Evanghelia de duminică: cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine

Avem la rând duminica a treia a postului, duminica sfintei Cruci. Evanghelia din această duminică ne cheamă să mergem după Domnul purtându-ne crucea.

Apoi a zis tuturor: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va mântui. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, Se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri (Luca 9, 23-26).

Multe aș putea spune în legătură cu această Evanghelie (citiți și tâlcuirile ce le-am dat anii trecuți). De data asta vom cerceta ce înseamnă a te lepăda de tine și a purta crucea. Voi spune trei lucruri. Voi spune că:

1 - Noi trebuie să purtăm crucea.

2 - Noi o putem purta.

3 - Noi avem folos, plăcere și ajutor de mântuire din purtarea ei. Un ostaș din Oastea Domnului, ce trecuse și trecea prin multe încercări, m-a întrebat de ce au atâtea de îndurat de regulă tocmai acei care vreau să trăiască o viață după Evanghelie? Fratele meu - i-am răspuns eu - dacă vrei să afli acest lucru, apoi te rog: uită-te mai întâi în sus, uită-te apoi în jos, uită-te după aceea în jurul tău și pe urmă te uită în tine însuți, înăuntrul tău.

Uită-te mai întâi în sus, spre cer. Privește în sus spre cer și vei vedea acolo pe Scumpul nostru Mântuitor; vei vedea Crucea Lui și suferințele Lui. Vei auzi lămurit cuvintele Lui:

În lume veți avea necazuri... dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni... că nu este ucenicul mai mare decât stăpânul. Uită-te bine spre cer, fratele meu, și vei vedea că toți cei ce sunt acolo, crucea ca jugul au purtat în lumea aceasta. Toți au trecut prin martiraje, prin suferințe, prin batjocuri, prin prigoane... prin poarta cea îngustă. Și tu, fratele meu, vrei să trăiești mai liniștit decât ei?

Despre Domnul Isus Hristos se spune că e Capul bisericii, adică Capul nostru al tuturora. Ei bine, Capul acesta poartă o coroană de spini. Iar dacă Capul poartă această coroană, se cade oare nouă care ne ținem de acest Cap, să purtăm o haină de trandafiri, să trăim o viață de tihnă și odihnă?... sau ce e mai mult, să petrecem o viață de chefuri și desfătări lumești?...

O, cum nu-și dau seama și aici oamenii despre rostul vieții lor! Dacă creștinii s-ar gândi neîncetat la Capul lor cel încoronat cu spini și cu crucea pe umeri, n-ar răsuna în lume crâșmele și păcatele.

Eu m-am lăsat de patimile cele rele dându-mi seama că înaintea mea merge Domnul cu Crucea pe umeri, și nu se face ca eu să merg în urma Lui cu țigara în gură, cu sticla de alcool în buzunar și cu alte răutăți în inimă. Ar fi o batjocură acest lucru.

Uită-te apoi în jos. Tu, fratele meu, ai fost până acum robul păcatului, robul diavolului. Acum te-ai eliberat. Vrăjmașul a ajuns sub picioarele tale. Dar crezi tu oare că vrăjmașul diavol se bucură de acest lucru și stă pe loc? O, nu. El umblă neîncetat să te întoarcă în robie. Leii lui, ispitele lui - umblă neîncetat să te înșface iarăși în ghearele lor. Uită-te dar în jos la opintirile întunericului și te gândește că multe, multe din încercările ce le ai, vin din partea aceasta.

Uită-te apoi și în jurul tău. Noi trăim în lumea aceasta ca într-o țară străină. Trăim într-o lume despre care Scriptura spune apriat că e vrăjmașă cu Dumnezeu (Iacov 4, 4). Și tu aștepți binele de la lumea aceasta?

Noi trăim într-o lume în care abia ici și colo mai găsești câte un frate ce trăiește cu Domnul și câte o inimă ce bate pentru Domnul. Și tu aștepți bine de la oameni?

Uită-te pe urmă în tine însuți, înăuntrul tău. Uită-te cu băgare de seamă și vei afla că în tine însuți, înăuntrul tău, este cel mai mare dușman al Crucii Mântuitorului și al purtării crucii lui Hristos. Știi cine este acest dușman? Este eul tău. Și știi tu cine este acest eu? Apoi, frate dragă, este acela ce dă răspunsuri ca acestea: eu să mă împac cu vecinul meu?... eu să mă rog lui de iertare?... eu să mă las batjocorit de cela și cela?... eu să mă las de cela și cela?... eu să sufăr ceia și ceia?... eu să intru în Oastea Domnului?... dacă nu doară nu-s babă bătrână să cred în astfel de fleacuri... eu să citesc în cărțile de la Lumina Satelor?... eu să ascult de un popă de la Sibiu?... eu să-mi prădez banii cu cei sărăntoci?... eu să dau ceva... etc, etc.

Acest eu, frate dragă, este cel mai mare dușman al Crucii lui Hristos și al mântuirii omului. Acest eu e răsuflarea Satanei. Prin el răsuflă și grăiește Satana. În dosul lui e puterea Satanei. Eul acesta ne îndeamnă să trăim numai pentru noi înșine (egoism) și numai pentru cele lumești. El ne împiedică să trăim o viață pentru Dumnezeu, pentru alții și pentru sufletul nostru.

Crucea lui Hristos și purtarea crucii trebuie să omoare în noi acest eu. În acest înțeles zice Mântuitorul: cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine. Mântuirea noastră se începe și se sfârșește cu cuvintele ap. Pavel: de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Gal. 2, 20). Cel ce trăiește aceste cuvinte - și ele se pot trăi numai purtând Crucea Domnului - acela nu mai răspunde cu eu? eu? eu? - ci unul ca acela, toate le crede, toate le rabdă, toate le suferă...

Iată aceasta este crucea și greutățile ei ce trebuie să le purtăm. În continuare vom spune acum că:

Noi putem purta crucea aceasta. În crucea pe care Domnul ne-o dă să o purtăm, este nu numai greutate, ci și putere. O femeie credincioasă a lăsat vestitele vorbe: nu eu duc crucea, ci ea mă duce pe mine. Noi nu purtăm crucea noastră - spune un sf. părinte - noi nu purtăm crucea necazurilor, greutăților, izbeliștilor și neputințelor noastre. Am cădea zdrobiți sub greutatea ei. Crucea noastră o poartă Domnul Isus, iar noi purtăm crucea Lui cea dulce și plină de binecuvântări. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre (Matei 11, 29).

Noi putem duce crucea ce ni s-a pus pe umeri pentru că în fruntea noastră stă Cel ce a zis: Veniți după Mine. În fruntea noastră merge Domnul.

Împăratul roman Iulius Cezar nu folosea în armată vorba de comandă ite, adică înainte marș, ci folosea vorba venite, veniți după mine. El însuși mergea în fruntea armatei.

Așa și Domnul Isus. El nu zice: luați-vă crucea și mergeți înainte, ci zice: Veniți după Mine... Eu merg înaintea voastră purtând crucea pe umeri... Eu vă deschid drumul...

Și dacă El este în fruntea noastră, ce ne mai trebuie?

Noi avem folos și ajutor de mântuire din purtarea crucii. Crucea suferințelor și încercărilor ni se pune pe umeri pentru întărirea și mântuirea noastră cea sufletească. Vom spune însă că suferințele celor necredincioși n-au de a face nimic cu mântuirea sufletului. E plină lumea de suferințele oamenilor lumești, dar numai suferințele copiilor lui Dumnezeu au preț înaintea lui Dumnezeu... au preț de mântuire. Între aceste două suferințe este exact deosebirea ce-i între batjocurile și râsul cu care râde lumea pe un bețiv și între batjocurile și râsul cu care râde lumea pe un pocăit din Oastea Domnului.

Despre binecuvântările purtării crucii, ar trebui să scriu o predică întreagă. Mă tem însă că mulți nu m-ar înțelege. Aceste binecuvântări le înțeleg numai cei ce poartă crucea.

Pentru cei ce purtăm crucea suferințelor, Domnul are o cumpănă. De-o parte a cumpenei este suferința, de alta mângâierea și binecuvântarea. Domnul nu lasă să se strice niciodată balanța acestei cumpene. Din ce sporesc suferințele, sporesc și binecuvântările.

Când am fost în călătoria la Ierusalim, ne înștiințasem la vapor 300 de pelerini. Dar la Constanța ne-am aflat abia 150. Atunci căpitanul vaporului a zis: vasul e prea ușor... n-are greutate destulă pentru a nu se lăsa legănat de valuri... trebuie să-i mai dăm greutate. Și vaporul a mai luat câteva vagoane de petrol.

Așa e, fratele meu, și cu călătoria noastră spre Ierusalimul cel ceresc. Corabia vieții noastre are lipsă de balast, de greutate pentru a se ținea contra legănării valurilor și furtunilor. Iar această greutate este crucea suferințelor... crucea jertfelor și suferințelor pentru Domnul, pentru alții și pentru sufletul nostru.

Ferice de cel ce poartă această cruce!

Iosif Trifa.