Evanghelia de duminică: cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine

Avem la rând duminica a treia a postului, duminica sfintei Cruci. Evanghelia din această duminică ne cheamă să mergem după Domnul purtându-ne crucea.

Apoi a zis tuturor: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, Se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri (Luca 9, 23-26).

Multe aş putea spune în legătură cu această Evanghelie (citiţi şi tâlcuirile ce le-am dat anii trecuţi). De data asta vom cerceta ce înseamnă a te lepăda de tine şi a purta crucea. Voi spune trei lucruri. Voi spune că:

1 - Noi trebuie să purtăm crucea.

2 - Noi o putem purta.

3 - Noi avem folos, plăcere şi ajutor de mântuire din purtarea ei. Un ostaş din Oastea Domnului, ce trecuse şi trecea prin multe încercări, m-a întrebat de ce au atâtea de îndurat de regulă tocmai acei care vreau să trăiască o viaţă după Evanghelie? Fratele meu - i-am răspuns eu - dacă vrei să afli acest lucru, apoi te rog: uită-te mai întâi în sus, uită-te apoi în jos, uită-te după aceea în jurul tău şi pe urmă te uită în tine însuţi, înăuntrul tău.

Uită-te mai întâi în sus, spre cer. Priveşte în sus spre cer şi vei vedea acolo pe Scumpul nostru Mântuitor; vei vedea Crucea Lui şi suferinţele Lui. Vei auzi lămurit cuvintele Lui:

În lume veţi avea necazuri... dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni... că nu este ucenicul mai mare decât stăpânul. Uită-te bine spre cer, fratele meu, şi vei vedea că toţi cei ce sunt acolo, crucea ca jugul au purtat în lumea aceasta. Toţi au trecut prin martiraje, prin suferinţe, prin batjocuri, prin prigoane... prin poarta cea îngustă. Şi tu, fratele meu, vrei să trăieşti mai liniştit decât ei?

Despre Domnul Isus Hristos se spune că e Capul bisericii, adică Capul nostru al tuturora. Ei bine, Capul acesta poartă o coroană de spini. Iar dacă Capul poartă această coroană, se cade oare nouă care ne ţinem de acest Cap, să purtăm o haină de trandafiri, să trăim o viaţă de tihnă şi odihnă?... sau ce e mai mult, să petrecem o viaţă de chefuri şi desfătări lumeşti?...

O, cum nu-şi dau seama şi aici oamenii despre rostul vieţii lor! Dacă creştinii s-ar gândi neîncetat la Capul lor cel încoronat cu spini şi cu crucea pe umeri, n-ar răsuna în lume crâşmele şi păcatele.

Eu m-am lăsat de patimile cele rele dându-mi seama că înaintea mea merge Domnul cu Crucea pe umeri, şi nu se face ca eu să merg în urma Lui cu ţigara în gură, cu sticla de alcool în buzunar şi cu alte răutăţi în inimă. Ar fi o batjocură acest lucru.

Uită-te apoi în jos. Tu, fratele meu, ai fost până acum robul păcatului, robul diavolului. Acum te-ai eliberat. Vrăjmaşul a ajuns sub picioarele tale. Dar crezi tu oare că vrăjmaşul diavol se bucură de acest lucru şi stă pe loc? O, nu. El umblă neîncetat să te întoarcă în robie. Leii lui, ispitele lui - umblă neîncetat să te înşface iarăşi în ghearele lor. Uită-te dar în jos la opintirile întunericului şi te gândeşte că multe, multe din încercările ce le ai, vin din partea aceasta.

Uită-te apoi şi în jurul tău. Noi trăim în lumea aceasta ca într-o ţară străină. Trăim într-o lume despre care Scriptura spune apriat că e vrăjmaşă cu Dumnezeu (Iacov 4, 4). Şi tu aştepţi binele de la lumea aceasta?

Noi trăim într-o lume în care abia ici şi colo mai găseşti câte un frate ce trăieşte cu Domnul şi câte o inimă ce bate pentru Domnul. Şi tu aştepţi bine de la oameni?

Uită-te pe urmă în tine însuţi, înăuntrul tău. Uită-te cu băgare de seamă şi vei afla că în tine însuţi, înăuntrul tău, este cel mai mare duşman al Crucii Mântuitorului şi al purtării crucii lui Hristos. Ştii cine este acest duşman? Este eul tău. Şi ştii tu cine este acest eu? Apoi, frate dragă, este acela ce dă răspunsuri ca acestea: eu să mă împac cu vecinul meu?... eu să mă rog lui de iertare?... eu să mă las batjocorit de cela şi cela?... eu să mă las de cela şi cela?... eu să sufăr ceia şi ceia?... eu să intru în Oastea Domnului?... dacă nu doară nu-s babă bătrână să cred în astfel de fleacuri... eu să citesc în cărţile de la Lumina Satelor?... eu să ascult de un popă de la Sibiu?... eu să-mi prădez banii cu cei sărăntoci?... eu să dau ceva... etc, etc.

Acest eu, frate dragă, este cel mai mare duşman al Crucii lui Hristos şi al mântuirii omului. Acest eu e răsuflarea Satanei. Prin el răsuflă şi grăieşte Satana. În dosul lui e puterea Satanei. Eul acesta ne îndeamnă să trăim numai pentru noi înşine (egoism) şi numai pentru cele lumeşti. El ne împiedică să trăim o viaţă pentru Dumnezeu, pentru alţii şi pentru sufletul nostru.

Crucea lui Hristos şi purtarea crucii trebuie să omoare în noi acest eu. În acest înţeles zice Mântuitorul: cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine. Mântuirea noastră se începe şi se sfârşeşte cu cuvintele ap. Pavel: de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20). Cel ce trăieşte aceste cuvinte - şi ele se pot trăi numai purtând Crucea Domnului - acela nu mai răspunde cu eu? eu? eu? - ci unul ca acela, toate le crede, toate le rabdă, toate le suferă...

Iată aceasta este crucea şi greutăţile ei ce trebuie să le purtăm. În continuare vom spune acum că:

Noi putem purta crucea aceasta. În crucea pe care Domnul ne-o dă să o purtăm, este nu numai greutate, ci şi putere. O femeie credincioasă a lăsat vestitele vorbe: nu eu duc crucea, ci ea mă duce pe mine. Noi nu purtăm crucea noastră - spune un sf. părinte - noi nu purtăm crucea necazurilor, greutăţilor, izbeliştilor şi neputinţelor noastre. Am cădea zdrobiţi sub greutatea ei. Crucea noastră o poartă Domnul Isus, iar noi purtăm crucea Lui cea dulce şi plină de binecuvântări. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre (Matei 11, 29).

Noi putem duce crucea ce ni s-a pus pe umeri pentru că în fruntea noastră stă Cel ce a zis: Veniţi după Mine. În fruntea noastră merge Domnul.

Împăratul roman Iulius Cezar nu folosea în armată vorba de comandă ite, adică înainte marş, ci folosea vorba venite, veniţi după mine. El însuşi mergea în fruntea armatei.

Aşa şi Domnul Isus. El nu zice: luaţi-vă crucea şi mergeţi înainte, ci zice: Veniţi după Mine... Eu merg înaintea voastră purtând crucea pe umeri... Eu vă deschid drumul...

Şi dacă El este în fruntea noastră, ce ne mai trebuie?

Noi avem folos şi ajutor de mântuire din purtarea crucii. Crucea suferinţelor şi încercărilor ni se pune pe umeri pentru întărirea şi mântuirea noastră cea sufletească. Vom spune însă că suferinţele celor necredincioşi n-au de a face nimic cu mântuirea sufletului. E plină lumea de suferinţele oamenilor lumeşti, dar numai suferinţele copiilor lui Dumnezeu au preţ înaintea lui Dumnezeu... au preţ de mântuire. Între aceste două suferinţe este exact deosebirea ce-i între batjocurile şi râsul cu care râde lumea pe un beţiv şi între batjocurile şi râsul cu care râde lumea pe un pocăit din Oastea Domnului.

Despre binecuvântările purtării crucii, ar trebui să scriu o predică întreagă. Mă tem însă că mulţi nu m-ar înţelege. Aceste binecuvântări le înţeleg numai cei ce poartă crucea.

Pentru cei ce purtăm crucea suferinţelor, Domnul are o cumpănă. De-o parte a cumpenei este suferinţa, de alta mângâierea şi binecuvântarea. Domnul nu lasă să se strice niciodată balanţa acestei cumpene. Din ce sporesc suferinţele, sporesc şi binecuvântările.

Când am fost în călătoria la Ierusalim, ne înştiinţasem la vapor 300 de pelerini. Dar la Constanţa ne-am aflat abia 150. Atunci căpitanul vaporului a zis: vasul e prea uşor... n-are greutate destulă pentru a nu se lăsa legănat de valuri... trebuie să-i mai dăm greutate. Şi vaporul a mai luat câteva vagoane de petrol.

Aşa e, fratele meu, şi cu călătoria noastră spre Ierusalimul cel ceresc. Corabia vieţii noastre are lipsă de balast, de greutate pentru a se ţinea contra legănării valurilor şi furtunilor. Iar această greutate este crucea suferinţelor... crucea jertfelor şi suferinţelor pentru Domnul, pentru alţii şi pentru sufletul nostru.

Ferice de cel ce poartă această cruce!

Iosif Trifa.