Evanghelia Duminicii a 10-a după Rusalii

(Vindecarea lunaticului)

Cum să scăpăm de patimi și păcate

În vremea aceea, s-a apropiat de Dânsul un om, îngenunchind înaintea Lui și zicând: „Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și rău pătimește; că de multe ori cade în foc și de multe ori în apă. Și l-am adus pe dânsul la ucenicii Tăi, și n-au putut să-l vindece pe el”. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l pe el aici la Mine”. Și l-a certat pe el Iisus și a ieșit dracul dintr-în-sul, și s-a tămăduit copilul, din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii către Iisus, au zis: „Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim pe el?”. Iar Iisus a zis lor: „Pentru necredința voastră; că amin grăiesc vouă: De veți avea credință cât grăuntele de muștar și veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo, se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam nu iese fără numai cu rugăciune și cu post”. (Mt 17, 14-21)

Un bolnav s-a apropiat de mine, astă-vară, într-un sat. Nu tușea acest bolnav, nu șchiopăta și nici un altfel de beteșug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beția!

- Am încercat să mă las de beție, domnule părinte, și nu pot! - mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea în «Lumina Satelor», am ținut-o până la un loc, dar, după o vreme și mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?...

Ca răspuns, eu i-am deschis Noul Testament și am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, de mai sus, și i-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie:

Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut”, care îl chinuia și „îl arunca în foc și în apă”. A doua oară, că părinții lui l-au adus la Iisus. A treia oară, că i-a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el și, a patra oară, că s-a tămăduit deplin.

- Vezi, omule! i-am zis bolnavului, și tu trebuie să treci prin aceste patru stări, ca să te poți mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut” din evanghelie sunt păcatele și patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voința omului ce le primește.

Și tu ești stăpânit de puterea „duhului mut” care, când te „cuprinde”, te aruncă în focul bețiilor și în noroiul păcatelor.

„De la început, diavolul păcătuiește” (1 In 3, 8); și de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beția, sudalma, mânia, desfrânarea etc.), diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi și din această stare ar trebui să fugim, trebuie să scăpăm; și altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile și puterea diavolului. Ca și copilul din evanghelie, așa trebuie să ne apropiem și noi cu bolile cele sufletești de Iisus, Mântuitorul și tămăduitorul bolilor noastre cele sufletești și trupești.

Doctorul și izvorul tămăduirii noastre, al bolilor sufletești, este Iisus Mântuitorul. Fără de El noi nu putem face nimic. Însă cei mai mulți nu se știu apropia așa cum trebuie de acest Izvor și de aceea îi auzim plângându-se: „Am încercat, dar nu pot... Mi-am pus în gând să mă las de ceea și ceea, dar n-am putut...”. N-au putut, pentru că au încercat să facă acest lucru din puterile lor. Iar Domnul Iisus a spus apriat că fără El nu putem face nimic (In 15, 5). Cei care spun că „nu pot” au luat hotărârea fără Hristos, iar o astfel de hotărâre n-are putere.

Să scapi de chinurile patimilor și păcatelor înseamnă mai întâi să-ți faci o legătură vie cu Mântuitorul și să alergi în brațele Lui mântuitoare. Să scapi de patimi și de năravuri urâte înseamnă să te hotărăști la o viață nouă și să primești un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus Hristos, și să începi o viață nouă cu El. Peste această hotărâre se pogoară de sus darul, harul și puterea Duhului Sfânt, Care face din tine „o făptură nouă”, un „om nou”, un „om duhovnicesc” care biruie firea cea păcătoasă și patimile rele.

Semnul și dovada că te apropii cu adevărat de Mântuitorul și mântuirea ta sufletească trebuie să fie starea a treia prin care a trecut copilul din evanghelie, adică i s-a făcut mai rău. Mult l-a scuturat pe el diavolul după ce s-a apropiat de Iisus. Când te apropii și tu cu adevărat de Mântuitorul, ți se face și ție „mai rău”, adică diavolul se vede în primejdie de a-și pierde un credincios și de aceea umblă cu toate meșteșugurile lui să nu te scape din prinsoarea lui.

Până când petreci în fărădelegi, diavolul șade mulțumit și liniștit de felul traiului tău, dar îndată ce vrei să o rupi cu păcatul și să te apropii cu adevărat de Iisus, „ți se face și ție mai rău”, adică diavolul începe și el a lucra.

Unul dintre cei care s-au hotărât împotriva păcatelor și a intrat în Oastea Domnului îmi scrie: „Am ținut hotărâre până la un loc, dar de la o vreme și mai tare s-a aprins pofta băuturii în mine și m-am îmbătat și mai rău”. Altul, de altă parte, mi se plânge: „De când m-am hotărât, nu mai am pace cu oamenii ăștia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după biserică nu mă bag cu ei la cârciumă să beau”... Iată, aceasta e starea a treia: când omul se hotărăște pentru Domnul și se apropie de Dumnezeu, diavolul, pe de altă parte, pune foc mai mult în patimile omului și scoate în calea lui fel de fel de batjocuri și de „prieteni” care îl trag de mânecă să se dea iar la roată cu lumea, adică să se întoarcă din nou în mocirla din care a ieșit.

Dragă cititorule! Când Satan te chinuie, după ce te-ai hotărât contra păcatelor și te-ai apropiat de Mântuitorul și de mântuirea ta cea sufletească, să nu te sperii - este cea din urmă zvârcolire a lui. Tu nu te teme! Stai drept ca un bun ostaș al lui Hristos în fața meșteșugurilor lui, mai înaintează câțiva pași în credință, în încredere, în alipire față de El și ai câștigat lupta, trecând în starea a patra a fiului din evanghelie: tămăduirea și mântuirea ta cea sufletească.

Acestea sunt cele patru stări și trepte ale mântuirii noastre sufletești și toți cei care vor să intre cu adevărat în Oastea Domnului vor trece prin ele.

Rugăciune

Iisuse Mântuitorule, iată, ies și eu în calea Ta ca fiul din evanghelie! Diavolul mă chinuiește și pe mine și mă aruncă în focul și apele ispitelor și patimilor. Fie-Ți milă de mine, Doamne, căci rănile din suflet mă dor. Din pustiurile păcatului vin acum la Tine și, ca un copil scăpat de moarte, vreau să mă țin de Tine și să trăiesc cu Tine. Ție Îți dau aceste mâini și picioare pe care le-ai dezlegat din lanțurile lui Satan. Ție Îți dau ochii, urechile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată averea mea trupească și sufletească o pun de acum în slujba Ta, Doamne, și în ascultare de Tine!

Și de la diavolul putem învăța ceva bun

Un vestit predicator zicea: „Să învățăm și de la diavolul ceva bun. Și de la diavolul putem învăța ceva bun. Să ne gândim câtă stăruință pune diavolul pentru a câștiga un suflet de om. Cât aleargă, cât se viclenește, câte șoptește și câte iscodește pentru a câștiga un suflet de om. Să ne gândim că stăruința aceasta e un semn că diavolul știe prețul sufletului, știe ce comoară neprețuită e un suflet de om, de aceea aleargă, lucră, asudă, să-l poată câștiga”.

Măcar și de la diavolul să învățăm a ne prețui sufletul, comoara cea neprețuită pe care ne-a dat-o Dumnezeu.