Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii

(Pescuirea minunată)

„De acum veți vâna oameni...”

Și, pe când Îl îmbulzea pe El poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, sta Iisus lângă iezerul Ghenizaretului. Și a văzut două corăbii stând lângă iezer; iar pescarii, ieșind dintrânsele, spălau mrejele. Și, intrând într-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat pe el s-o depărteze puțin de la pământ; și, șezând, învăța pe noroade din corabie. Iar dacă a încetat a grăi, a zis către Simon: „Depărteaz-o la adânc și aruncați mrejele voastre spre vânare!”. Și, răspunzând, Simon a zis Lui: „Învățătorule, toată noaptea, ostenindu-ne, nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. Și, aceasta făcând, au prins mulțime multă de pești și se rupea mreaja lor. Și au făcut semn soților săi care erau într-altă corabie, ca să vină și să le ajute lor. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, cât se afundau ele. Iar Simon Petru, văzând, a căzut la picioarele lui Iisus, grăind: „Ieși de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!”. Că-l prinsese pe el spaimă, și pe toți cei ce erau cu dânsul, pentru vânarea peștilor pe care-i prinseseră. Așijderea și pe Iacov și pe Ioan, feciorii lui Zevedei, care erau soții lui Simon. Și a zis Iisus către Simon: „Nu te teme, de acum vei vâna oameni!”. Și, scoțând amândouă corăbiile la pământ, lăsând toate, au mers după Dânsul. (Lc 5, 1-11)

Plină de adânci învățături sufletești este această evanghelie. Vom căuta să arătăm câteva.

„Ieși de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!” - a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Să luăm aminte că un adânc înțeles sufletesc este în această cădere! Taina mântuirii noastre sufletești stă tocmai în această recunoaștere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la Crucea Lui. Cea dintâi condiție a mântuirii sufletești e să-ți simți ticăloșia sufletească în care trăiești. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simțirea păcatului, simțirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece și pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: „Om păcătos sunt, Doamne”. Adică „ne cunoaștem și noi, Doamne, că suntem păcătoși, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuși cădem în fața Ta și cerem mila Ta”. În fața Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaștere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării și al mântuirii ce izvorăște din Jertfa Crucii de pe Golgota.

Taina mântuirii sufletești nu stă în aceea că îți pui în gând să ieși mai întâi din răutăți, ca să te faci un creștin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufletești stă tocmai în aceea ca păcatele și răutățile să te doboare la picioarele Crucii... Doborât de greutatea păcatelor, să cazi la picioarele Celui Răstignit... Să cazi plângând la poala Crucii, așa cum ești, plin de răutăți. Carul mântuirii tale sufletești atunci începe a porni la drum, când simți că te înăbușă răutățile și cauți o scăpare, când simți o pieire și cauți o mântuire, când te simți într-o prăpastie și cauți o ieșire, când te simți în întuneric și dorești o lumină, când simți că te-a schilodit păcatul, când simți că te-a orbit patima, când simți că nu mai poți sta și umbla pe picioarele tale și strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuiește-mă și mă tămăduiește!”. Să cauți mai întâi să te faci bun și apoi să pleci la Domnul ar însemna ca și când ai înjuga boii înapoia carului.

„Toată noaptea ne-am ostenit în zadar...”, s-au plâns cei patru pescari când Domnul S-a apropiat de ei. Au prins însă o mulțime de pești când au aruncat mrejele după cuvântul Domnului. Așa e și viața noastră când o trăim fără Hristos și învățăturile Lui: o viață pierdută și trăită în zadar. Câți oameni ar trebui să suspine, zicând: Toată viața am trăit-o și am cheltuit-o în plăceri, în pofte, în păcate, și pentru Împărăția lui Dumnezeu n-am strâns nimic.

„De acum vei vâna oameni” - a zis Domnul către Simon Petru, pescarul, și către ceilalți tovarăși ai lui, care, „lăsând toate, au mers după Dânsul”, făcându-se pescuitori de suflete.

Mai târziu, Domnul a adăugat la ei încă opt „pescuitori” de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut acești doisprezece „vânători”. În istoria lumii nu se cunoaște o așa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie. Dar taina acestei biruințe - pe lângă darul lui Dumnezeu - stă și în aceea că, prin vestirea Evangheliei, Apostolii au ridicat în toate părțile alți și alți apostoli mai mici și secerători în ogorul Domnului. La începutul creștinismului, fiecare creștin era un mic apostol și vestitor al Evangheliei.

Cei doisprezece Apostoli n-ar fi putut pescui o lume întreagă pentru Domnul Iisus, dacă fiecare suflet pescuit de ei nu s-ar fi făcut și el, la rândul lui, un pescuitor de suflete.

Minunată chemare și groaznică răspundere au urmașii Apostolilor - episcopii, preoții - pentru vestirea Evangheliei! Dar vestirea Evangheliei nu aparține numai urmașilor lor, ci ea aparține - în anumite margini - și tuturor creștinilor. Fiecare creștin trebuie să fie și el un vestitor al Evangheliei lui Hristos. Fiecare creștin trebuie să fie și el un luptător pentru biruința Împărăției lui Dumnezeu. Și tu, dragă cititorule, trebuie să fii un mic apostol în cercul vieții în care trăiești. O, de și-ar da seama oamenii în câte feluri pot și ei vesti Evanghelia și în câte feluri împiedică vestirea ei!

Și tu, dragă cititorule, ești un predicator, chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos. Chiar dacă n-ai avea darul să spui ceva frumos despre Evanghelia lui Hristos, tu totuși predici neîncetat: viața ta, purtările tale cele bune, evlavia ta, vorbele tale, blândețea, smerenia și faptele tale cele bune sunt o minunată predică și apostolie pentru Evanghelia lui Hristos. Dar, pe de altă parte, purtările tale cele rele, fărădelegile și păcatele tale sunt o piedică pentru vestirea Evangheliei și pentru biruința Împărăției lui Dumnezeu.

O, de ar înțelege oamenii că fiecare om este sau un apostol al Domnului, sau un apostol al diavolului! Din două, una, căci la doi domni nimenea nu poate sluji (Mt 6, 24).

„Când vezi un frate pe calea păcatului”

„Când vezi un frate pe calea păcatului - zice Sfântul Ioan Gură de Aur - nu trece pe lângă dânsul, ci, printr-un cuvânt de învățătură, oprește-l de la calea lui cea rea. Când tu torni în rănile sufletului celui căzut în păcate untdelemnul învățăturilor creștinești, când tu îl legi cu blândețe și îl vindeci cu răbdare, prin aceasta ai făcut mai mult decât cine dă unui păcătos milioane.”

(Din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur)