Evanghelia Duminicii după Înălțarea Sfintei Cruci
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
Calea Crucii lui Hristos
Zis-a Domnul: „Cela ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-și mântuiască sufletul său, pierde-l-va pe el; iar cine-și va pierde sufletul său, pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce ar folosi omului dacă ar dobândi lumea toată și își va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri”. Și le zicea lor: „Amin grăiesc vouă, că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până când vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere”. (Mc 8, 34-38; 9, 1)
Iată cât de frumoasă este și această evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învățăturile din ea:
„Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine...” - zice evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăști pentru El, trebuie să intri în slujba Lui și să asculți de El și de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului și ale gândurilor” (Efes 2, 3), adică voile lui Satan și ale păcatului; și de aceea trebuie să te lepezi de ele și să-L primești pe Hristos de Stăpân, Poruncitor și Împărat în casa sufletului tău. „Au nu știți că voi nu sunteți ai voștri?”, zice apostolul Pavel (1 Cor 6, 19), ci sunteți ai lui Iisus Hristos, Care „v-a răscumpărat cu preț”.
Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ți dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele și gândurile tale, să-ți dai tot ce ai lui Iisus Hristos, să le pui în slujba Lui și în ascultare de El.
Dar lucrul acesta nu e ușor. De aceea, zice mai departe evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-și ia crucea sa”, adică să porți luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ți le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. Dar, în această luptă, noi am cădea neputincioși la cel dintâi pas dacă înaintea noastră n-am avea Crucea lui Hristos, adică Jertfa cea mare a răstignirii lui Hristos pentru păcatele noastre.
Cititorule! Privește icoana de mai sus și-ți dă seama că pentru tine suie Hristos Golgota! Pentru păcatele tale și ale mele, și ale tuturor. Crucea pe care o duce Hristos pe umerii Săi, ca să moară pe ea, este darul prin care ne-a venit iertare și mântuire de pieirea cea veșnică. Dacă tu ai înțeles acest dar al mântuirii tale prin Jertfa lui Hristos, apoi acest dar al Crucii îți dă și ție putere și tărie să mergi înainte după Hristos, ducându-ți crucea ta. Acest dar al Crucii îți dă puterea să birui păcatul și să sporești în fapte bune.
Cititorule! Ai înțeles tu acest dar și, înțelegându-l, „te-ai răstignit și tu față de lume”? (Gal 5, 24)... Sau, făcând voile trupului și ale gândurilor, „răstignești din nou pe Fiul lui Dumnezeu”? (Evr 6, 6)...
„Iar cine își va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el”. Asta înseamnă că pentru Hristos trebuie să fim gata oricând să jertfim orice, chiar și viața noastră. Nici necazul, nici strâmtorarea, nici goana, foametea, golătatea, nevoia sau sabia nu-i iertat „să ne despartă pe noi de dragostea lui Hristos” (Rom 8, 35-39).
„Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată și își va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”, zice mai departe evanghelia. Scrieți aceste vorbe cu slove de aur pe pereții casei voastre și, mai ales, în mintea și inima voastră, pentru ca să nu uitați niciodată că sufletul este ceea ce avem noi mai scump și mai de preț în această lume. Astăzi însă se pare că sufletul a ajuns cel mai lesne negoț. Câți nu-și dau sufletul pentru o plăcere, pentru o frumusețe trecătoare? Câți nu și-l vând pentru lăcomia unui câștig, a unui blid de linte?
Cititorule! Calea crucii este calea sufletului tău, este grija și îngrijirea de sufletul tău. Calea crucii este „calea cea strâmtă ce duce la viață”. Mergi tu pe această cale, sau ai apucat pe „cea largă” ce duce la pieire? (Mt 7, 13)
În Psaltire sunt aceste dulci și plăcute vorbe. Dar mulți citesc în Psaltire așa, de-a alergarea, ca și când te slobozi la fugă pe drum; și de aceea nu-și dau seama despre înțelesul cel adânc al vorbelor de acolo. Așa citeam odată și eu în Psaltire, dar de când trăiesc o viață hotărâtă pentru Domnul, de atunci altcum citesc și altcum înțeleg. De atunci vorbele: „Domnul este cu mine” îmi dau o încredere și o tărie pe care toți banii și toți oamenii pământului nu mi le pot da. De s-ar ridica împotriva mea munți întregi de primejdii și necazuri, eu nu mă tem, căci glasul Lui îl aud: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt ca să te scap și să te mântui” (Ier 1, 8).
Dar vorbele „Domnul este cu mine” îmi dau nu numai tărie și încredere în vreme de necaz, ci îmi dau și o datorie. Dacă „Domnul este cu mine”, trebuie să-mi dau seama că Domnul vede ce fac, ascultă ce vorbesc și știe ce gândesc. Dacă „Domnul este cu mine” și vreau să rămână cu mine, trebuie să mă duc numai acolo unde și Domnul poate merge cu mine și trebuie să stau numai acolo unde și Domnul poate sta cu mine. Când cineva mă cheamă la crâșmă duminica, eu mă întreb: „Oare Domnul poate merge cu mine acolo? Ba! Atunci nici eu nu merg. Oare poate Domnul sta cu mine acolo unde se vorbesc vorbe murdare? Ba! Atunci nici eu nu stau. Oare rămâne Domnul cu mine când înșel, când sudui, când mint, când păcătuiesc? Ba! Atunci mă las de păcat și mă țin de Domnul”.
Odată, un mire l-a chemat la ospăț pe un prieten de-al lui.
- Te ascult, dragă prietene, a zis chematul, dar numai cu condiția să mă lași să-L aduc cu mine și pe un prieten al meu.
- Cu tot dragul, a răspuns mirele.
În vremea ospățului, după ce s-au încheiat slujba cununiei și masa (adică înainte de a se începe îmbătările și vorbele ușoare), chematul s-a ridicat să plece.
- Cum se poate să pleci așa curând? a întrebat mirele.
- Nu pot să rămân mai departe, a răspuns cel chemat. Prietenul despre care ți-am spus când m-ai invitat este Domnul, și acest prieten nu vrea să rămână mai departe, iar eu ascult de El, mă țin de El și mă duc cu El...
Acesta este, iubite cititorule, înțelesul cel adevărat al vorbelor „Domnul este cu mine”. O, cum s-ar schimba fața acestei lumi când tot omul ar putea zice: „Domnul este cu mine...” „Tu cu mine ești, Doamne”!
Crucea înseamnă iertare...
Un împărat al Franței (Ludovic al XII-lea), după ce și-a ocupat tronul, a făcut o listă a tuturor vrăjmașilor pe care știa că-i are în țara lui. Înaintea numelui fiecăruia, a pus câte o cruce. Auzind dușmanii despre aceasta, au fugit și s-au ascuns, în credința că semnul crucii dinaintea numelui lor înseamnă că vor fi toți omorâți. Dar împăratul le-a trimis vorbă să stea liniștiți în țară, căci crucea pe care a pus-o lângă numele lor înseamnă iertarea lor.
Cititorule! Ești și tu un păcătos? Te-a pus și pe tine păcatul în vrăjmășie cu Împăratul Hristos și acum te temi de pedeapsa Lui? Nu te teme! Privește sus, la Crucea lui Iisus! Crucea Lui înseamnă iertarea ta și a păcatelor tale. Oricât de păcătos ai fi, Împăratul Hristos vrea să te ierte și te cheamă înapoi, în „țara” Lui, dacă te-ai hotărât pentru căință, pentru îndreptare, pentru Împărăția Lui.