Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii

(Învierea fiului văduvei din Nain)

„Și s-a sculat mortul și a început a grăi...”

În vremea aceea, mergea Iisus într-o cetate ce se chema Nain și, împreună cu Dânsul, mergeau ucenicii Lui mulți și norod mult. Iar dacă S-a apropiat către poarta cetății, iată, scoteau pe un mort, fiul unul-născut al maicii sale și aceea era văduvă; și norod mult din cetate era cu dânsa. Și, văzând-o pe dânsa Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis ei: „Nu plânge!”. Și, apropiindu-Se, S-a atins de pat. Iar cei care îl duceau au stătut și El a zis: „Tânărule, ție grăiesc, scoală-te!”. Și s-a sculat mortul și a început a grăi. Și l-a dat pe el maicii lui și a luat frică pe toți și slăveau pe Dumnezeu, grăind că Prooroc mare s-a sculat întru noi și că a cercetat Dumnezeu pe norodul Său. (Lc 7, 11-16)

Evanghelia cu învierea fiului văduvei din Nain arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă își ducea fiul la groapă și, pe drum, s-a întâlnit cu Iisus, Care i-a înviat odorul. Să luăm aminte că minunea din evanghelia de duminică se întâmplă și astăzi. Ca și văduva din Nain, și noi avem un singur fiu de mare preț: viața noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăvește de moarte și acest fiu al nostru; de multe ori chiar și moare și mulți chiar îl și îngroapă în păcate. Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că și fiul nostru, viața noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit și noi cu Iisus Hristos.

Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Iisus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi și ne-a lăsat și nouă darul învierii, precum a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit” (In 11, 25).

Și tu, iubite cititorule, te poți întâlni cu Hristos oricând, fie că zaci cu sufletul bolnav pe pat, fie că ai plecat și tu la groapă cu sufletul omorât de păcate. Hristos te așteaptă ca să-ți învie sufletul. Îți trebuie însă ceva învietor de suflete, ca să te întâlnești și tu cu Iisus. Îți trebuie lacrimile văduvei care-și plângea copilul; îți trebuie și ție lacrimi fierbinți cu care să-ți plângi căderea și moartea ta cea sufletească. Îți trebuie, dragă cititorule, un dor, o dorință fierbinte după Iisus, Doctorul cel bun, Care să te vindece, să te ridice, să te învie la o nouă viață. Când vei simți acest dor și îl vei stropi mereu cu lacrimile părerii de rău pentru păcatele tale, atunci și tu ești un mort ce a înviat la o viață nouă.

Eu am văzut astfel de morți înviați. Cu prilejul unei adunări ce au ținut-o aici, la Sibiu, cei care s-au hotărât împotriva bețiilor, sudalmelor și altor păcate grele, un ostaș din Oastea Domnului ne-a spus în chip mișcător istoria învierii lui din păcate. „Eram un bețivan vestit în satul meu - ne spunea fratele nostru - și astăzi oamenii se miră că m-am putut schimba așa dintr-o dată. «Uitați-vă, măi, - zic oamenii - că prăpăditul cela de ieri s-a făcut cărturar și acum învață pe oameni din cărți și gazete»”...

Iată, iubiților cititori, cum „s-a sculat un mort și a început a grăi”!

Un cititor de la sate îmi scria: „De când mi-ai trimis Biblia, domnule părinte, și de când citesc în ea, simt că mă fac altul... Duminica merg regulat la biserică și după ce vin de la biserică citesc oamenilor din Biblie”...

Iacă și acesta este un mort care începe să „se scoale și să grăiască”!

„Dar de ce nu învie toți păcătoșii?”, mă vei întreba.

Pentru că nu se întâlnesc cu Mântuitorul Hristos așa cum trebuie, răspund eu. Sunt unii, foarte mulți, care se roagă regulat, merg și la biserică, dar cu Iisus nu se întâlnesc și din păcate nu ies. Dacă nu ieși din păcate, iubite cititorule, dacă nu începi o viață nouă după Evanghelie, acesta este semnul că tu încă nu te-ai întâlnit cu Mântuitorul Hristos.

O, ce dar mare este, iubite cititorule, în vorbele: „și s-a sculat mortul și a început a grăi”! Și eu, cel care scriu aceste rânduri, eram odată, dragă cititorule, un mort ce mergeam spre groapa pieirii mele sufletești. Și, tocmai când ieșeam din poarta vieții, Iisus a ieșit în calea mea și m-a înviat. M-am întâlnit cu Iisus, Mântuitorul sufletului meu; și de-atunci m-am schimbat, m-am sculat și „am început a grăi”... și voi grăi mereu despre minunile ce le face Iisus în sufletul omului.

Cum învie un suflet din moartea păcatelor

Chipul de mai jos ne arată cum poate un om să învie din moartea păcatelor. Nu cu putere de la sine se poate face această înviere, ci cu putere de la Domnul de Sus, de la darul și Duhul Lui cel Sfânt. Cartea Oglinda inimii omului ne arată inima unui om care fusese plină cu cele șapte păcate de moarte: cu trufia, care-i în chipul păunului, cu desfrânarea, în chipul țapului, cu lăcomia, în chipul porcului, cu lenea, în chipul broaștei țestoase, cu mânia, în chipul tigrului, cu pizma, în chipul șarpelui și cu zgârcenia, care-i în chipul broaștei. Cu ajutorul acestor șapte păcate de moarte, diavolul se făcuse stăpân și poruncitor în inima omului. Atunci îngerul Domnului se apropie cu Evanghelia de cel păcătos, cu chemarea Domnului, și-l întreabă: „Omule, iacă, moartea și pieirea cea sufletească stau înaintea ta!”. Păcătosul aude și ascultă glasul Domnului și, uitându-se în inima lui, o vede încărcată cu atâtea păcate. În această stare el suspină și plânge, strigând: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din această moarte?!” (Rom 7, 24). Atunci, îngerul îi zice: „Nu te teme, că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu!”. Și Duhul Domnului pătrunde în inima omului cu lumină și dar. Satan fuge cu ceata lui de păcate, pentru că Satan numai acolo poate sta unde este întuneric de păcate și fuge de unde au început să pătrundă lumina lui Hristos și darul Duhului Sfânt.

Însușirea și puterea Duhului Sfânt tocmai acestea sunt: viața, o viață nouă; o trezire, o înviere la o viață nouă. Oriunde S-a arătat și Se arată Duhul Sfânt, El a făcut și face un mare răsunet, El face o zguduire, o schimbare din temelie a vieții, El face o înviere la o viață nouă. Oriunde se arată puterea Duhului Sfânt, se face o minune ca aceea din chipul de alături. Minunea din chipul acesta trebuie să se petreacă și în viața noastră sufletească, iubiților cititori ai acestor rânduri. De o înviere la o viață nouă prin harul și darul Duhului Sfânt avem lipsă și noi. Fără această renaștere și înviere sufletească nu este mântuire.

Lumea de azi e un uriaș cimitir plin cu „morți care trăiesc”, cum foarte potrivit îi numește Apocalipsa pe cei păcătoși (Apoc 3, 1). Trebuie să ne trezim, să înviem din această moarte sufletească, dar această înviere o pot face numai darul și harul Duhului Sfânt. Însă harul și darul Duhului Sfânt se pogoară numai peste o viață pregătită sufletește pentru primirea lor: peste o viață de rugăciune și predată cu totul Domnului.