Evanghelia Duminicii a 25-a după Rusalii
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
(Pilda samarineanului milostiv)
În vremea aceea, venit-a un legiuitor la Iisus, ispitindu-L pe El și zicând: „Învățătorule, ce voi face să moștenesc viața cea veșnică?” Iar El a zis: „În Lege ce este scris? Cum citești?” Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Și i-a zis lui: „Drept ai răspuns; aceasta fă și vei fi viu!” Iar el, vrând să se îndreptățească pe sine, a zis: „Și cine este aproapele meu?” Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Un om oarecare se pogora din Ierusalim în Ierihon și a căzut între niște tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el și rănindu-l, s-au dus, lăsându-l abia viu. Și, din întâmplare, un preot se cobora pe calea aceea. Și, văzându-l pe dânsul, a trecut pe alături. Așijderea și un levit. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Și, apropiindu-se, a legat rănile lui, turnând untdelemn și vin; și, punându-l pe dobitocul lui, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Și a doua zi, ieșind și scoțând doi dinari, a dat gazdei și a zis ei: «Poartă grijă de dânsul; și orice vei mai cheltui îți voi da înapoi la întoarcere». Deci care dintre acei trei ți se pare a fi deaproape celui ce căzuse între tâlhari?” Dar el a zis: „Cela ce a făcut milă cu dânsul.” Iar Iisus a zis lui: „Mergi de fă și tu asemenea!” (Lc 10, 25-37).
Evanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv și bun a venit și Iisus Hristos în lume, tămăduind și mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoșesc. Și Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul și levitul”, adică după ce nici Legea și preoții Vechiului Testament, nici învățații și filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire și mântuire sufletească. „Untdelemn și vin” a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Așa și Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre” (Apoc 1, 5).
Dar să luăm aminte! Iisus este și astăzi Samarineanul cel Milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori și astăzi ne ies în drumul vieții tâlharii sufletului nostru, păcatele și ispitele care ne rănesc sufletul! Uită-te bine, cititorule, uită-te bine că tu ești omul cel rănit din chipul de mai sus. Păcatul te-a rănit, păcatul ți-a dezbrăcat sufletul de haine și te-a lăsat „mai mort fiind”. Nu simți tu acest lucru? De nu-l simți, apoi tu ești un pierdut și azi; mâine vei muri în păcatele tale. Dar, dacă, cercetându-ți starea ta sufletească, te vei simți rănit de tâlharii păcatelor - și o dată cu aceasta vei simți și o durere pentru rănile tale sufletești și o dorință vie care să-ți umple ochii de lacrimi și să-ți deschidă gura să strigi: „Mântuitorule Doamne, vino și mă scoate, ridică-mă, Doamne” - atunci să știi, iubite cititorule, că aproape de tine este mântuirea ta. Atunci să știi că, în chipul samarineanului din chipul de alături, și asupra ta Se pleacă Domnul și Mântuitorul Hristos cu tămăduire și mântuire sufletească.
O, ce Samarinean milostiv și bun este nouă Domnul! Dar tocmai această bunătate și milostivire cere ca și noi să fim cu milă și iubire față de aproapele nostru. „Mergi de fă și tu asemenea” - i-a zis Iisus legiuitorului; și așa ne zice și nouă. Fiecare creștin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samarinean milostiv pentru durerile, lipsurile și rănile sufletești și trupești ale aproapelui său. Dar, durere! Războiul și vremurile grele de acum n-au făcut samarineni, ci au umplut drumurile de gheșeftari. Doară niciodată n-au trecut creștinii „pe alături”, pe lângă durerile semenilor, ca acei de astăzi. Lăcomia a umplut lumea de „tâlhari” speculanți care dezbracă, din spatele săracilor, al văduvelor și al orfanilor, cămașa, ca să facă un „câștig” din lacrimile și din suferințele lor.
Cititorule! Te-a rănit păcatul? Strigă-L pe Mântuitorul, căci numai El te poate scăpa și tămădui! Legea scrisă îți arată numai păcatul, dar nu-l poate șterge, așa precum oglinda îți arată că ești murdar, dar nu te poate spăla. Strigă-L pe Mântuitorul, zicând: „Doamne, iată, stau căzut în drumul vieții! Tâlharii (ispitele și păcatele) mi-au ieșit în cale și m-au rănit. Rănile mă dor și nu este cine să le lege. Puterea mi se scurge și nu este cine să mă ridice. Fie-Ți milă de mine, Doamne! Iartă-mă, ridică-mă și mă ia în «grija» Ta cea sfântă și mântuitoare!”...
Samarineanul milostiv în zilele noastre...
Un prieten întors din America mi-a povestit multe lucruri interesante. Între altele, îmi spunea că, mai ales de când s-au oprit băuturile, America s-a umplut de societăți creștine care se întrec în lucrul Domnului. Sunt societăți care au deschis în fiecare gară (stație) câte o casă de adăpost pentru cei care se îmbolnăvesc pe trenuri sau sunt nevoiași și neajutorați (la noi se vor deschide câte două crâșme în fiecare gară). Chiar și pe trenuri sunt vagoane închiriate pentru rugăciune și pentru cei bolnavi și flămânzi.
„Și eu am fost scris într-o astfel de societate - îmi spunea prietenul. Societatea se chema «Mila creștină», și noi, membrii ei, făceam o adevărată vânătoare prin oraș să găsim oameni bolnavi și necăjiți. Pe cei «vânați» nu-i lăsam din mână până nu-i puneam pe picioare. Aveam și o casă de adăpost și ne susțineam din cotizații și din fel de fel de colecte. Pe mulți i-am scăpat nu numai la viață, ci i-am adus și la credință și, din oameni răi și păgâniți, am făcut creștini buni și milostivi”...
Ei, și de ce spun acest lucru aici? De aceea, pentru că creștinismul nostru de azi a cam uitat evanghelia samarineanului milostiv. O latură a creștinismului celui dintâi a fost tocmai aceasta: grija și îngrijirea de rănile trupești și sufletești ale „fraților”. Epistolele Apostolului Pavel sunt pline de „strângeri de ajutoare pentru frați” (citiți, spre pildă, 2 Corinteni capitolele 8 și 9). Dar în zilele noastre a cam slăbit această latură a vieții creștinești. De când eram preot la sate, mi-aduc aminte cu fior că am îngropat, iarna, de sub un pod, pe doi cerșetori care muriseră acolo, în mijlocul unui popor care avea „fonduri” mari în casa comunei și în lada bisericii. Satele și orașele noastre sunt pline de crâșme mari și spațioase, dar rar unde afli atare spital sau o casă (azil) pentru bătrânii neputincioși sau atare societate pentru împărțit milă și ajutor nevoiașilor.
Să facem pe tot locul astfel de societăți de milă creștină. Să nu uităm că sunt oameni pe care cu nici o predică nu-i poți aduce la Mântuitorul, ci numai cu pilda samarineanului milostiv pusă în faptă. O, cum s-ar înmulți numărul creștinilor adevărați când în tot satul s-ar strânge la un loc o ceată de samarineni milostivi și ar începe a strânge și împărți ajutoare - trupești și sufletești - celor bolnavi, celor neputincioși, orfanilor și tuturor necăjiților și năpăstuiților!
Dragă cititorule și scumpă cititoare! În orașul Iope era o uceniță cu numele Tavita; n-avea decât un ac; și cu acest ac își umpluse viața de milosteniile ce le făcea, îmbrăcând pe cei goi și nevoiași (Fapte 9, 36). Să nu zici, dar, că tu n-ai cu ce înfăptui pilda samarineanului milostiv!