Evanghelia Duminicii a 26-a după Rusalii

(Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Evanghelia vremurilor și a oamenilor de azi:

„Suflete, bea, mănâncă și te veselește!”

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Unui om bogat i-a rodit țarina. Și cugeta întru sine, zicând: «Ce voi face, că nu am unde aduna roadele mele?» Și a zis: «Aceasta voi face: strica-voi jitnițele (hambarele) mele și mai mari le voi face și voi strânge acolo toate roadele și toate bunătățile mele. Și voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăți, strânse pentru mulți ani! Odihnește, mănâncă, bea și te veselește». Dumnezeu i-a zis lui: «Nebune, în această noapte sufletul tău ți se va cere de la tine înapoi, dar cele ce ai gătit ale cui vor fi? Așa este acela ce strânge comori pentru el, iar nu în Dumnezeu se îmbogățește”. (Lc 12, 16-21)

Evanghelia din care ne hrănim în această duminică cu adevărat parcă este evanghelia vremurilor și a oamenilor de azi, pentru că și azi cei mai mulți oameni, ca bogatul cel nebun din evanghelie, își îmbie sufletul cu... chefuri, cu mâncări și băuturi. „Bea, mănâncă și te veselește!”; aceste vorbe sunt parcă credeul și credința oamenilor de azi. Bețiile, chefurile, desfătările și petrecerile cele multe de azi toate răsună în semnul și mărturia că oamenii de azi au uitat că au și un suflet care și el „însetează și suspină după Dumnezeu” (Ps. 62, 2), după hrana sufletească. „Dumnezeul celor mai mulți bogați și îmbogățiți din zilele noastre este pântecele”, precum zice Apostolul Pavel.

Dar să fim bine înțeleși, să nu credeți cumva că Evanghelia îl mustră pe cel bogat pentru că își strânsese avere. O, nu, căci averea și strângerea ei nu este un păcat. Dimpotrivă, e un păcat lenea și neîngrijirea de ce trebuie pentru casă și familie. Dar greșeala este că averea, dacă nu băgăm bine de seamă, scornește în noi multe feluri de beteșuguri sufletești. Pe unii averea îi face zgârciți, încât le pare rău și de pâinea ce-o mănâncă și mor strângându-și bani cu mâinile încleștate. Pe alții averea și banii îi aruncă în lene, în desfătări și păcate. Bogatul din evanghelie suferea de acest beteșug din urmă.

O, ce om nebun, că-și îmbia sufletul cu mâncare și băutură, dar „sufletul lui înseta și suspina după Dumnezeu”. O, ce om nesocotit, căci credea că o dată cu înmulțirea averii sale i se vor înmulți și zilele și anii vieții, întocmai cum au crezut Adam și Eva șarpelui-diavol când le spunea că „nu vor mai muri”. O, ce om nesocotit! Făcea planuri cum să-și lărgească hambarele și el nu-și dădea seama că în jurul lui stăteau o grămadă de hambare goale și deschise. „Ce! N-ai hambare destule? - îl întreabă Fericitul Augustin pe bogătanul. Iată, înaintea ta stau casa văduvelor și mâna săracilor, gura orfanilor și a celor părăsiți, ca tot atâtea grânare și hambare totdeauna deschise, pe care bogățiile tale nu vor fi de-ajuns să le poată umple”. Dar auziră-ți ce păți bogatul din evanghelie? Într-o clipeală moartea îl trecu în iad cu toate planurile lui de chefuri și plăceri. Așa pățesc și astăzi toți acei care nu se îmbogățesc și în Dumnezeu, adică în fapte bune și plăcute Lui.

Mai zilele trecute eu am văzut pe viu evanghelia aceasta aici, la Sibiu. Lângă redacția noastră, locuia un mare bogătan (proprietar de case) care, noapte de noapte, trăgea la chefuri și beții. Dar, după o noapte de chef, moartea îl trecu fără de veste în cealaltă lume. O, ce spaimă a intrat în prietenii lui de pahar, când, a treia zi, îl văzură plecând către mormânt! Dar greșeala aceasta este: oamenii, după astfel de întâmplări, s-aleg numai cu spaima de o clipă și nu cu îndreptarea. De atâtea ori, în atâtea locuri, Dumnezeu arată oamenilor evanghelia de mai sus (cu moarte fără de veste), însă oamenii se cutremură numai pentru o clipă din starea lor păcătoasă, și-apoi iar se așază liniștiți în păcatele lor.

Cititorule! Ascultă bine că și astăzi s-aude glasul Domnului din evanghelia de mai sus: „În noaptea asta voi cere sufletul tău”... „În noaptea asta vei muri”. Ce știi? Dar dacă tocmai eu sau tu vom fi chemați „în noaptea asta” în cealaltă lume?

Cel mai vechi și cel mai bun predicator

În evanghelia de mai sus, Dumnezeu a lăsat să predice moartea. O, ce predicator înfricoșat și puternic este moartea! Este cel mai vechi, cel mai înspăimântător și cel mai bun predicator. Parohia lui este lumea întreagă. El predică pe tot locul, în toată lumea și vorbește în orice limbă de pe fața pământului. El vorbește săracilor ca și bogaților, învățaților ca și neînvățaților. El vorbește cu multă putere. El face pe toată lumea să plângă. Nu este inimă care să nu se fi mișcat în fața lui și nu sunt ochi care să nu fi plâns în fața predicilor lui.

Strașnic și încăpățânat este acest predicator! El nu vrea să țină seamă de nimic. El răstoarnă, de multe ori, planurile oamenilor și năvălește cu predica lui acolo unde nu este poftit și așteptat. El pândește pe la toate ușile și ferestrele. El are o cheie cu care poate descuia orice casă, orice palat, orice ascunziș. Nu este pe suprafața pământului vreo încăpere în care să nu poată intra. El năvălește de multe ori cu predicile lui pe la petrecerile din crâșme. El dă buzna pe la baluri și schimbă cheful în predică înfricoșată.

Biserica lui cea mai puternică este cimitirul. Fiecare piatră de mormânt, fiecare ridicătură de mormânt îi slujește de amvon. Acolo, în biserica cimitirului, cheamă el tot mereu pâlcuri, pâlcuri de ascultători (pe cei ce petrec mortul la groapă) și le predică de pe marginea gropii despre deșertăciunea acestei lumi.

Nimeni nu poate scăpa de predicile acestui predicator. Nimeni nu-l poate alunga. Poți să râzi de predica lui; poți să iei în râs învățăturile și chemările lui; poți să fugi de Biserică și de Cuvântul lui Dumnezeu; poți, în mânia ta, să rupi Biblia, poți să rupi această Carte. Acest predicator n-are nici o grijă. El rămâne biruitor. Ca mâine va vorbi de pe marginea mormântului tău.

O, ce predicator înfricoșat este moartea și ce predici puternice spune el! Nimeni nu predică cu atâta putere ca el. Când moare atare zgârcit și nesătul de averi, moartea-predicator se urcă sus, pe hambarele și averile lui, și strigă cu glas tare: „Iată-l pe cel ce nu se mai sătura de averi... iată că acum le lasă și pleacă din lume gol și sărac de fapte bune...”

Când moare cel ce și-a cheltuit sănătatea și viața în desfătări lumești, moartea-predicator, mergând cu el la groapă, strigă de răsună toată ulița satului: „Iată cum se sfârșesc plăcerile și poftele cele lumești... Veniți cu toții și-l vedeți pe cel ce și-a cheltuit viața în zadar...”

Când moare bețivul - în bătaie cumplită sau căzut în atare apă sau în zăpadă - moartea strigă de răsună tot satul: „Iată ce face beția, iată cum «încălzește» rachia...”

O, ce predici puternice spune moartea! Însă oamenii nici pe acestea nu le ascultă. Se înfioară când le aud, dar îndată le uită.

Dragă cititorule! Moartea este un predicator înfricoșat. Ca mâine va vorbi și de pe marginea mormântului nostru. Toți vom muri. Întrebarea este însă cum vom muri. „Cel păcătos va muri în păcatele sale”. Aceasta este o moarte înfricoșată; e o moarte după care urmează îndată judecata și osânda de veci. Însă cel credincios a scăpat de frica și puterea morții. Cel ce trăiește o viață cu Domnul și Evanghelia Lui „a trecut din moarte la viață” (In 5, 24). Pentru acesta, moartea este o trecere, o mutare „acasă la Domnul”. Această „moarte” nu ne mai sperie; dimpotrivă, o așteptăm ca pe o solie ce vine să ne ducă „Acasă”. Despre această moarte zicea Apostolul Pavel că o dorește „să-l împreune cu Hristos” (Fil 1, 23).

O astfel de moarte vei avea și tu, cititorule?