Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii

(Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei)

În vremea aceea, trecând Iisus de cealaltă parte, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciți, ieșind din morminte, foarte cumpliți, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au strigat, grăind: „Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne muncești pe noi?” Și era departe de dânșii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ne gonești pe noi, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci!” Și a zis lor: „Mergeți!”. Iar ei, ieșind, au mers în turma de porci; și îndată a sărit toată turma de pe țărmuri în mare și s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit și, intrând în cetate, au spus toate cele întâmplate despre cei îndrăciți. Și, iată, toată cetatea a ieșit întru întâmpinarea lui Iisus. Văzându-L pe Dânsul, L-au rugat ca să treacă din hotarele lor. (Mt 8, 28-34)

Evanghelia cu cei îndrăciți se repetă, cu mici deosebiri, de patru ori în duminicile de peste an. La fiecare vom da un alt tâlc. Acum vom spune că patimile cele rele sunt niște lanțuri diavolești pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge.

Vom spune că Evanghelia cu îndrăciții se petrece și azi. Sunt și azi destui „îndrăciți”. Oamenii cred - foarte greșit - că cei îndrăciți ar fi cei care suferă de boala cea grea, numită epilepsie; fals! Dar această boală de multe ori n-are de-a face nimic cu diavolul. E o boală numai trupească.

„Îndrăciții” cei adevărați sunt toți cei cuprinși și stăpâniți de patimi rele și urâte. Patimile cele rele sunt tot atâtea lanțuri diavolești. Ce îndrăcit înfricoșat este, spre pildă, bețivul! „Bețivul - zice Sf. Ioan Gură de Aur - are de suferit aceleași patimi ca și cel îndrăcit. El, de asemenea, se clatină în toate părțile, tot așa cade la pământ, tot așa zgâiește ochii și spumegă la gură. Cine trăiește în beție a căzut sub tirania lui Satan”.

Din calea bețivilor trebuie să fugi mai rău ca din calea îndrăciților.

Tot așa sunt și celelalte patimi rele. Lanțuri tot atât de grele poartă și ceilalți pătimași: desfrânații, zgârciții, zavistuitorii etc. Uitați-vă, de pildă, la cel desfrânat, cum îl târăște Satan, nopțile, după el... Uitați-vă la cel zgârcit cum l-a legat Satan și i-a tras până și mâncarea de la gură.

Evanghelia cu îndrăciții o putem vedea în toate părțile. În toate părțile zornăie lanțurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanțuri de patimi cu care îi leagă pe oameni. Și, lucru ciudat: fierul din care Satan face lanțurile îl dau oamenii. De bunăvoia sa se bagă omul în aceste lanțuri fioroase.

O, ce lucru grozav e un om legat în lanțurile diavoleștilor patimi! Un astfel de om și-a pierdut libertatea, și-a pierdut viața, și-a pierdut sufletul.

Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce și scumpă. Toți cei cuprinși de duhul cel rău al patimilor rele... toți cei legați și ferecați în diavoleștile lanțuri ale patimilor rele pot fi mântuiți. Mântuirea lor nu e pierdută. Iar această mântuire o dă Iisus Mântuitorul. Toate evangheliile cu cei îndrăciți se întâlnesc într-un singur punct: cei îndrăciți s-au tămăduit când S-a apropiat Mântuitorul de ei sau când ei s-au apropiat de Mântuitorul. Este aceasta o veste scumpă și dulce care ne spune că tot așa se pot tămădui și „îndrăciții” de azi, adică cei cuprinși de patimi rele și urâte. Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Iisus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul și puterea diavolului (Mt 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui Satan. Patimile cele rele sunt niște lanțuri diavolești, iar Domnul Iisus a venit în lume anume să rupă aceste lanțuri. El singur poate frânge aceste lanțuri blestemate.

Despre combaterea patimilor rele se vorbește mult și în multe feluri. Li se dau oamenilor sfaturi bune, li se țin conferințe. Se apelează la voința oamenilor, se apelează la punga lor, la sănătatea lor, la foloasele sau pagubele lor materiale. Dar toate aceste sfaturi nu prind nimic și n-ajută nimic. Patimile și năravurile cele rele sunt lanțuri diavolești pe care numai Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui cea Sfântă le poate frânge. Diavolul doarme liniștit pe tot timpul când li se vorbește oamenilor despre patimile și năravurile cele rele. El se trezește speriat numai când aude vorbindu-se despre Iisus și Golgota. El se cutremură numai când Domnul intră în hotarele vieții noastre sau când noi înșine intrăm în hotarele Golgotei.

Iară și iară voi spune și aici că fără Domnul nu putem face nimic (In 15, 5). Toate încercările noastre de a scăpa de patimi și păcate sunt și vor fi zadarnice până când Domnul nu intră în hotarele vieții noastre sufletești.

Grecii zic: „Omule, cunoaște-te pe tine însuți!”. Romanii zic: „Omule, stăpânește-te!”. Chinezii zic: „Omule, fă-te mai bun!”. Mahomedanii zic: „Omule, apleacă-te!”. Iudeii zic: „Omule, sfințește-te!”.

Dar Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (In 15, 5).

Ah! Ce lucru grozav este un suflet de om prins în lanțurile diavoleștilor patimi! El este exact ca îndrăciții din Evanghelie. El face întru toate voia diavolului. El însuși simte că o putere străină îl ține legat și ferecat în patimă. În cel pătimaș și căzut nu mai găsești nici voință, nici simțire, nici inimă, nici milă. Dar Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl poate scăpa prin dragostea Lui și prin darurile Lui.

De la alt fel de bolnavi, Domnul Iisus a mai cerut și de la ei câte ceva. Pe orb l-a trimis să se spele în lacul Siloamului; celui cu mâna uscată i-a zis să-și întindă mâna; de la alții a cerut să creadă mai întâi.

Dar de la cei îndrăciți Mântuitorul n-a cerut nimic. N-a vorbit cu ei nimic și nici n-a cerut de la ei nimic. Știa bine Mântuitorul că ei, sărmanii, nu pot da nimic. Știa bine că sunt căzuți cu totul în puterea lui Satan.

O, ce veste scumpă și dulce este aceasta pentru cei biruiți de patimi și păcate grele!

Oricât de păcătos și de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El poate fi mântuit chiar dacă nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Un singur lucru se cere de la el. Să-L lase pe Duhul Sfânt să lucreze. Sunt clipe când și cei mai ticăloși oameni suspină după o viață mai curată... suspină după libertatea pe care au pierdut-o. Aceste clipe binecuvântate sunt lucrarea Duhului Sfânt. Păcătosul trebuie să folosească aceste clipe de trezire sufletească... trebuie să-L lase pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe; să-și plângă trecutul cu lacrimi de foc și să se lase dus de Duhul Sfânt la picioarele Crucii, unde îndată va afla iertare și mântuire.

Vom spune însă îndată că nu merge tocmai așa de ușor această mântuire. Când se trezește cel păcătos, se trezește și diavolul și mișcă toate pietrele, să nu-l piardă. În cărțile cu Oastea Domnului, Oglinda inimii și celelalte, am scris pe larg despre aceasta. Aici vom spune pe scurt numai atât: când Duhul Sfânt lucrează mai tare la scăparea unui păcătos de sub puterea lui Satan, atunci lucrează mai tare și diavolul.

Diavolul imită pe Duhul Sfânt. Trezește și el în om un fel de râvnă. De multe ori e greu de ales între râvna cea bună și cea rea. Aici vom spune o regulă: Duhul Sfânt ne îndeamnă întotdeauna să privim spre Golgota, spre Jertfa Crucii. Diavolul ne îndeamnă totdeauna să privim spre noi și spre ce zice lumea. Șoapte ca acestea: „Ești prea păcătos, omule, spre a fi mântuit...”; sau: „Nu te face de râs în lume cu Oastea Domnului” vin totdeauna de la diavolul.

Noi să ascultăm totdeauna de îndemnurile Duhului Sfânt. Nu căuta, suflete dragă, spre ce zice lumea, nu căuta nici spre tine, spre neputințele și slăbiciunile tale, ci caută neîncetat, caută zi și noapte, caută clipă de clipă spre Golgota, spre Jertfa Scumpului nostru Mântuitor; și atunci nici o mie de diavoli nu vor avea ce-ți face.

Voi spune apoi că tot un fel de „îndrăciți” sunt și cei care cred în Domnul, dar de răutăți nu se lasă. Citiți evangheliile cu cei îndrăciți și veți afla în toate că diavolii Îl recunosc pe Iisus și cred în El. „Tu ești Iisus, Fiul lui Dumnezeu - grăiesc îndrăciții din evanghelia aceasta. Știm că ești Sfântul lui Dumnezeu - vorbesc alții - credem în Tine, dar Te rugăm să ne lași în pace” (Mc 1, 22-26).

În chipul acesta sunt și creștinii care cred în Dumnezeu, se și roagă Lui, dar din răutățile lor nu te lasă să-i tulburi. Cred oamenii în Dumnezeu, cred în Iisus Hristos, dar când te apropii de ei să-i scoți din patimi și năravuri urâte, îndată te întâmpină cu strigarea: Te rugăm, lasă-ne în pace cu lucruri din astea... Te rugăm, nu ne munci cu hotărâri contra băuturilor și sudalmelor... Nu ne scoate din obiceiurile noastre strămoșești...

Când omul crede în Dumnezeu, dar de răutăți nu vrea să se lase, ăsta-i, dragii mei, cel mai rău și primejdios diavol.

Nu cumva și tu, cititorule, ești chinuit de un astfel de diavol?