Foto Pr. Iosif Trifa

Evanghelia Duminicii a 7-a după Paști

Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor

(a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic)
Iisus - Mijlocitor între noi și Dumnezeu
În vremea aceea, ridicând Iisus ochii Săi la cer, a zis: „Părinte, a venit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine. Precum ai dat Lui stăpânire a tot trupul, ca tot ce ai dat Lui să le dea lor viață veșnică. Și aceasta este viața cea veșnică: să Te cunoască pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu, și pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos. Eu Te-am proslăvit pe Tine pe pământ. Lucrul am săvârșit, care ai dat Mie ca să-l fac. Și acum Mă proslăvește Tu, Părinte, la Tine Însuți cu slava care am avut la Tine mai înainte, până a nu fi lumea. Arătat-am Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Mie i-ai dat pe ei. Și cuvântul Tău au păzit. Acum au cunoscut că toate câte ai dat Mie de la Tine sunt. Pentru că cuvintele care ai dat Mie le-am dat lor, și ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru aceștia care ai dat Mie; că ai Tăi sunt. Și ale Mele toate ale Tale sunt. Și ale Tale ale Mele; și M-am proslăvit întru dânșii.
Și nu mai sunt în lume, iar aceștia în lume sunt și Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, păzește-i pe dânșii întru Numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam pe ei întru Numele Tău; pe care i-ai dat Mie i-am păzit. Și nimeni dintru dânșii n-a pierit, fără numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum la Tine vin și acestea grăiesc în lume, ca să aibă bucuria Mea deplin întru ei”. (In 17, 1-13)
Evanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ.
Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Își încheia chemarea și lucrarea Sa de învățător: „Părinte Ceresc! - zicea Mântuitorul - am săvârșit lucrarea ce Mi-ai dat s-o fac. Luând chip de om și umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învățat pe oameni toate tainele mântuirii... Rămâne ca ei să primească și să asculte învățăturile Mele”...
Această rugăciune a fost pe urmă întregită și cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispășirii. Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Și-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârșitu-s-a!” (In 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit și chemarea Mea de ispășitor al omenirii!... N-am fost în lume numai Învățător, ci și Ispășitor de păcate... Am săvârșit și Jertfa cea Mare a izbăvirii... Am luat asupra Mea păcatele oamenilor și le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăți de păcate prin Sângele Meu și să fie «una cu Noi»”.
Ah, ce plin de fior și de măreție este raportul pe care Domnul Iisus îl spune în această evanghelie! În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii și renașterea ei prin Jertfa Golgotei.
Dar acest raport stă în fața noastră și cu o groaznică răspundere. Raportul stă în fața noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învățăturile Mântuitorului și Jertfa Lui cea Sfântă?
Dragă cititorule! Raportul și rugăciunea Mântuitorului din evanghelia de duminică stau cu o întrebare deschisă și în fața ta. Domnul „a săvârșit lucrarea ce I s-a dat”. Eu te întreb: Cum stai tu față de această lucrare? El ți-a deschis și ție darul iertării păcatelor, prin scump Sângele Lui... Ai primit tu acest dar?
Domnul ne-a câștigat totul prin Jertfa Lui cea Sfântă. El ne îmbie cu un dar ce ne poate face „fiii lui Dumnezeu”. Este însă întrebarea: Am primit noi acest dar?
Viața și traiul nostru arată că nu l-am primit. Lumea de azi e plină, mai tare ca oricând, de răutăți, în sensul că n-am primit cu adevărat darul și mântuirea ce ni le-a câștigat Mântuitorul cu scump Sângele Lui.
Raportul și rugăciunea Mântuitorului din evanghelia acestei duminici este o teribilă mustrare pentru creștinătatea de azi. Domnul ne-a câștigat totul, dar noi n-am primit aproape nimic. Domnul ne îmbie cu darul și puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu (In 1, 12), dar noi nu primim acest dar; de aceea suntem mai departe ca oricând de a fi „copii ai lui Dumnezeu” și frați laolaltă. Rugăciunea Mântuitorului din evanghelia aceasta stă în fața celor care stăruie în păcate și fărădelegi cu o groaznică răspundere; stă cu răspunderea din cuvintele Lui: „Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vestit lor, n-ar avea păcat, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor”. Dacă Mântuitorul n-ar fi murit pentru noi și nu ne-ar fi lăsat darurile mântuirii, am avea o scuză, o dezvinovățire, pentru păcatele noastre. Dar El ne-a lăsat toate darurile; cei ce nu primesc aceste daruri nici un răspuns nu vor avea în ziua Judecății. Vai celor ce nu primesc darurile mântuirii aduse în lume de Scumpul nostru Mântuitor! O veșnicie întreagă vor plânge că n-au primit aceste daruri.
Citiți cu luare-aminte această evanghelie, cu întregul capitol 17 de la Ioan. În ea se află toată tăria mântuirii noastre sufletești: „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, și pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos”. Începutul și sfârșitul mântuirii noastre acesta este: să cunoști pe Dumnezeu și pe Fiul Său cel Sfânt. „Dar cine nu cunoaște pe Dumnezeu și pe Iisus Hristos?” - vă veți întreba dumneavoastră, mirați... „Ce învățătură nouă este aceasta, când și pruncii o cunosc?”... Eu însă cutez a spune că oamenii nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl putem cunoaște cu adevărat numai prin Iisus Hristos, „Care ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Lui” (Rom 5, 10) și ne-a făcut fiii Lui. Cei mai mulți oameni cunosc și azi tot numai pe Dumnezeul din Vechiul Testament, Care pedepsește și poruncește să nu faci ceea și ceea. Dar nu-L cunosc pe Dumnezeu prin Iisus Mântuitorul, Care a venit aducându-ne „dar și putere să ne facem - prin jertfa Lui - fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12) și să putem trăi o viață după voia Lui.
Evanghelia de față ne aduce o veste scumpă și dulce: Iisus Se roagă pentru noi. El mijlocește pentru noi și mântuirea noastră. Pe Iisus Hristos trebuie să-L cunoaștem și să-L primim ca pe Marele Mijlocitor dintre noi și Dumnezeu. „Căci Unul este Dumnezeu, Unul și Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul-Iisus Hristos, Care pe Sine Însuși S-a dat preț de răscumpărare pentru toți” (1 Tim 2, 5-6). „De va fi păcătuit cineva, avem Mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine ispășire pentru păcatele noastre” (1 In 2, 1).
Taina vieții celei adevărat creștinești aceasta este: să-L primești pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea Sfântă și prin El să trăiești o viață nouă, după voia Lui Dumnezeu, ca un copil iubit al Lui. În aceasta vrea Iisus să-l facă pe fiecare om „desăvârșit”, cum spune aici în evanghelie.
Însă cei mai mulți creștini n-au primit în chipul acesta pe Mântuitorul și de aceea nu este putere creștinească în viața lor. Eu socot că și viața poporului nostru este prea săracă în roadele faptelor de putere creștinească; și asta, tocmai din pricină că Iisus Mântuitorul și Mijlocitorul nu stă de-ajuns în mijlocul vieții noastre sufletești.
Evanghelia de azi este un strigăt de osândă pentru cei care stăruie în necredință și nepăsare de cele sufletești. Dar, pe de altă parte, ah, ce veste dulce ne aduce această evanghelie celor care trăim o viață cu Domnul! Ne aduce vestea cea scumpă că Domnul Se roagă și mijlocește pentru noi și păcatele noastre. Domnul ne ajută să trăim în lume, dar să nu fim din lume. Să trăim în lume, dar nu în modele și răutățile lumii.
Creștinătatea cea mare trăiește azi în păcatele și modele acestei lumi. Vai, ce minciună mare este o astfel de creștinătate!
Și vai, cât de mulți creștini trăiesc în această minciună! Ei își închipuie că pot ajunge în Canaan înainte de a ieși din Egipt.
Evanghelia ne spune și aici că toți cei care „am ieșit din lume” vom fi urâți și prigoniți. „Și lumea i-a urât pe ei - zicea Iisus - pentru că ei nu sunt din lume” (In 17, 14). Lumea și oamenii cei lumești nu pot suferi pe cei care au ieșit „din lume”, din răutățile și păcatele lumii. Așa a fost pe timpul Mântuitorului, așa e și azi și așa va fi până la sfârșitul veacurilor. Dar această ură și prigoană a lumii nu poate absolut cu nimic să ne amărască sufletul și dulceața pe care ne-o dă viața cea trăită cu Domnul. Dimpotrivă, avem plăcere în suferințe și prigoane pentru Hristos și pentru sufletul nostru (2 Cor 12, 10).
O, ce veste scumpă și dulce ne aduce evanghelia aceasta, cu rugăciunea din capitolul 17 de la Ioan! Sfârșitul acestei rugăciuni ne spune că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se roagă ca, Acolo unde este El, să putem ajunge și noi: „Tată, vreau ca, Acolo unde sunt Eu, să fie, împreună cu Mine, și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu Mai iubit mai înainte de a fi lumea” (In 17, 24).
Ce veste minunată!
Rugăciune
Iisuse, preadulcele nostru Mântuitor, prin Jertfa Ta și rugăciunile Tale, învrednicește-ne și pe noi să dobândim locul cel minunat; să vedem slava Ta; să petrecem cu Tine și să Te slăvim pe Tine în vecii vecilor.
Articol 22 din 59
Folosește săgețile ← → pentru navigare