Evanghelia Duminicii a 8-a după Paști

(a Rusaliilor)

La Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

Și, dacă s-a împlinit ziua Praznicului a cincizeci de zile, erau toți Apostolii împreună, adunați la un loc. Și s-a făcut fără de veste, din cer, sunet ca de o suflare de vifor ce vine repede; și a umplut toată casa unde ședeau. Și li s-au arătat lor limbi împărțite, ca de foc; și au șezut pe fiecare din ei. Și s-au umplut toți de Duh Sfânt și au început a grăi într-alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici dintru tot neamul ce este sub cer. Și, făcându-se glasul acela, s-au adunat mulțimi și s-au tulburat, căci îi auzea fiecare pe ei grăind în limba sa. Și se spăimântau toți și se mirau, zicând unul către altul: Au, nu sunt aceștia ce grăiesc toți galileeni? Și cum noi auzim fiecare în limba noastră întru care ne-am născut, grăind mărire lui Dumnezeu? (...) Și toți erau uimiți și nu se dumereau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alții, bătându-și joc, ziceau că sunt plini de must... (Fapte 2, 1-13).

Pogorârea Duhului Sfânt se află istorisită pe larg în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Vă rog să o citiți și de acolo cu băgare de seamă, căci e plină de învățături sufletești. Vom cerceta și noi aici câteva.

Mai întâi, ne spune Scriptura că Apostolii așteptau pogorârea Duhului Sfânt „toți împreună, adunați la un loc”, unde se rugau. Aceasta e și azi cerința și pregătirea sufletească pentru primirea Duhului Sfânt: retragerea din zgomotul lumii, retragerea din păcate, rugăciunea stăruitoare și dorința după mântuire sufletească. Cei mai mulți creștini trăiesc după „duhul care este acum în lume” (Efes 2, 2), iar în duhul acestei lumi sunt fel de fel de „mode” și moravuri păgâne, ca: beții, jocuri, petreceri, destrăbălări, înșelăciuni, glume, vorbe urâte etc. Acest duh este cea mai mare piedică pentru primirea Duhului Sfânt.

Ne spune mai departe Scriptura că Duhul Sfânt S-a pogorât cu „vuiet mare” și cu limbi de foc. Duhul Sfânt e și azi în chipul și puterea focului, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, așa și focul Duhului Sfânt, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, așa că păcatul nu-l mai poate strica” (Sf. Ioan Gură de Aur).

O, ce minunată schimbare s-a făcut în sufletul Apostolilor după pogorârea și primirea Duhului Sfânt! Toate îndoielile, toată frica au fugit din sufletul lor și i-au cuprins o nespusă tărie, însuflețire, curaj, înțelepciune, râvnă și putere cu care au cucerit o lume întreagă, răbdând pentru Hristos lipsuri, batjocuri, ocări, prigoane și moarte. Această minunată schimbare și această minunată putere se sălășluiesc și în noi când primim darul și harul Duhului Sfânt. Fără acest dar suntem încă numai vas de lut al olarului, vas pe care încă nu l-a ars focul.

Scriptura ne spune mai departe că Pogorârea Duhului Sfânt a făcut un viu răsunet și o mare schimbare nu numai în sufletul Apostolilor, ci și în sufletele celor din apropierea lor. „S-a adunat mulțime mare de oameni și s-a tulburat” - zice Scriptura. Așa e și azi. Oriunde se pogoară, oriunde lucrează și azi darul Duhului Sfânt se face un „vuiet”, un răsunet, o mișcare și o schimbare sufletească. Bisericile în care preoții slujesc și predică având focul și căldura Duhului Sfânt sunt pline de suflete. „Lumina Satelor” a făcut și ea un răsunet în țară tocmai pentru că e scrisă cu ajutorul Duhului Sfânt.

Scriptura spune că, după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au început a grăi „în alte limbi”, iar mulțimea „se mira auzindu-i grăind în limba sa”. Minunea a fost aici nu atât schimbarea limbilor, ci, mai ales, aceea că Apostolii grăiau la inima mulțimii. Aceasta este una din însușirile Duhului Sfânt: străpungerea și rănirea inimii cu Cuvântul lui Dumnezeu. În vorbirea ce a ținut-o Sfântul Apostol Petru, după Pogorârea Duhului Sfânt, nu e ceva meșteșug mare în vorbe alese; a cucerit însă cu ea, pentru mântuire, trei mii de suflete, pentru că în vorbele lui erau darul și puterea Duhului Sfânt. Darul Duhului Sfânt face și azi schimbare de limbi. Altă limbă, alt grai și alte vorbe capătă cel care a primit darul și harul Duhului Sfânt.

Dar ce ne spune Scriptura mai departe? Nu toată mulțimea a primit predica lui Petru. „Unii își băteau joc și ziceau despre Apostoli că sunt plini de must”, adică beți. Așa e și azi. Mulți, foarte mulți oameni nu înțeleg învățăturile sufletești, ba încă și râd de ele și de cei care le predică. Unii citesc, spre pildă, „Lumina Satelor” cu evlavie, însă alții râd de Oastea Domnului și de cei care au intrat și intră în ea. O, ce duh rău este acum în lume! Unii râd când te lași de duhul băuturilor și al patimilor rele și vrei să te „îmbeți” cu beția cea sfântă a darului și harului Duhului Sfânt. Dacă ai începe să cânți undeva într-o adunare sau în alt loc public o cântare creștinească, ar zice oamenii că ori ești beat, ori nebun. Însă când ragi lângă paharul cu băutură ești mare viteaz. Oamenii nu cunosc alt duh întăritor decât băutura pe care o beau, când de necaz, când de bucurie - adică totdeauna.

O, ce minunată schimbare a făcut Duhul Sfânt în cei trei mii de oameni care au primit botezul și darul Duhului Sfânt! Citiți la Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 41-47, unde se spune că „ei petreceau în învățătura Apostolilor, în legătură frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni (...), în toate zilele erau în biserică, lăudau pe Dumnezeu (...) și erau una sufletul și inima lor”. Creștinii cei dintâi au trăit cu adevărat Evanghelia Mântuitorului pentru că viața lor era cu adevărat cuprinsă, aprinsă și cârmuită de darul și harul Duhului Sfânt. Din viața creștinilor de azi lipsește darul limbilor de foc și de aceea nu se văd între oameni roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, credința, blândețea, înfrânarea (Gal 5, 22), ci se văd în toate părțile „roadele trupului: desfrânările, slujba idolilor, vrajba, sfezile, zavistiile, gâlcevile, bețiile” (Gal 5, 19-21).

În Faptele Apostolilor, la capitolul 19, se spune că Apostolul Pavel a aflat pe unii învățăcei care încă nu „luaseră” Duh Sfânt. „Luat-ați Duh Sfânt?” i-a întrebat Apostolul Pavel. „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”, răspunseră ei. Așa sunt parcă și azi cei mai mulți creștini: n-au luat încă Duh Sfânt, nu este „Duh în gura lor” și în inima lor, în viața și-n purtările lor.

Taina cea mare a vieții aceasta este: să trăiești o viață aprinsă, cuprinsă și cârmuită de darul și harul Duhului Sfânt.

Trăiești, tu, cititorule, o astfel de viață?

La legatul grâului

În lumea plugarilor, este un lucru știut că la legatul grâului trebuie un pic de vânt, o adiere fără de care grâul nu poate lega rod. O, de-ar ști oamenii că și în lumea noastră sufletească trebuie să sufle „vântul” și adierea Duhului Sfânt fără de care nu putem lega roade de fapte bune! Despre acest vânt zicea Iisus, noaptea, către Nicodim, că face „nașterea din nou” (In 3).

Locul în care nu suflă vântul

În Elveția este un ținut ferit de orice vânt, însă vai de oamenii care trăiesc acolo; sunt aproape toți nesănătoși, gușați și plini de boli. Așa este și viața oamenilor peste care nu suflă „vântul” și adierea Duhului Sfânt: plină de boli sufletești.