Fântâni săpate pe vreme de secetă

Seacă fântânile, dar cele săpate pe vreme de secetă rezistă

Căldurile şi seceta au început să sece şi fântânile. Pe alocuri, se simte mare lipsă de apă. Sate întregi sunt ameninţate să rămână fără de apă. Umblă oamenii cu carele după apă.

Într-un ziar citesc că au secat toate fântânile dintr-un sat. O singură fântână mai are apă. Una care fusese săpată pe vreme de secetă. Pe vreme de secetă fusese săpată mai adânc decât celelalte şi acum numai ea singură mai are apă. Şi cel care trimite ştirea adaugă sfatul: „Săpaţi fântânile pe vreme de secetă!”.

Citind această ştire, eu m-am gândit în mine că exact aşa e şi cu fântânile noastre cele sufleteşti. L-ai aflat pe Domnul după lungi suferinţe, încercări, izbelişti? Şi asta-i o „fântână” săpată pe timp de secetă, care ţine apă şi în „seceta” suferinţelor şi încercărilor.

Ai aflat Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ca pe o apă vie şi răcoritoare, după ce ai rătăcit murind de sete prin pustiul suferinţelor şi păcatelor? Şi aceasta este o fântână săpată pe vreme de secetă.

Un suflet care L-a aflat pe Domnul în vreme de „secetă”, de suferinţe şi de încercări este totdeauna mai tare decât cel care L-a aflat pe vreme bună şi grasă. „Seceta” ne ajută să săpăm mai adânc în Biblie, mai adânc în taina mântuirii sufleteşti.

Săpaţi fântânile pe vreme de secetă!

Când dau peste voi încercări, necazuri, suferinţe, folosiţi acest prilej binecuvântat, să-L aflaţi pe Domnul! Folosiţi acest prilej binecuvântat, să vă „săpaţi” o „fântână” ce ţine „apă” şi pe vreme de „secetă”! Şi folosiţi acest prilej şi pentru alţii, să-şi sape „fântâna” pe vreme de „secetă”!

Eu mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să-mi sap „fântâna” pe vreme de „secetă”!

L-am aflat pe Domnul „într-un pământ pustiu şi fără apă” (Ps 62, 3). L-am aflat într-un pustiu de suferinţe şi încercări.

Şi mulţumesc lui Dumnezeu că şi Oastea Domnului este o „fântână” săpată pe vreme de „secetă”. Şi cei mai mulţi ostaşi, aşijderea, şi-au săpat „fântâna” pe vreme de „secetă”. Şi de aceea „fântâna” Oastei şi „fântânile” de la Oaste au „apă” destulă şi pe vreme de „secetă”.

«Isus Biruitorul» nr. 32 / 2 aug. 1936, p. 1