Firea noastră pământească
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - În firea noastră pământească au loc toate păcatele şi se simt bine toate slăbiciunile.
Căci ea le dă tuturor un loc călduţ şi plăcut în care ele pot creşte şi se pot înmulţi cum le place.
Vai de sufletul care alunecă spre această stare şi care nu luptă să iasă din ea!
2 - Dintre toate păcatele care cresc bucuroase în firea cea pământească, fiecare om are pe câte unul mai drag, care îi este cel mai nedespărţit şi mai apropiat decât toate celelalte...
3 - În corul nelegiuit al stricăciunilor care stăpânesc în inima omenească, este câte una dintre aceste stricăciuni care cântă solo, adică este cea mai aleasă şi mai crescută - care întrece pe toate celelalte
şi care stăpâneşte partea cea mai multă din inimă, din gânduri, din toate preocupările firii omului aceluia.
4 - La unii dintre oameni patima mai mare şi mai aprinsă decât toate celelalte este beţia.
La alţii lăcomia.
La alţii trufia.
La alţii alta...
Patima aceasta, păcatul acesta, îi dă apoi omului pe care îl stăpâneşte numele ei. Şi cu acest nume omul ajunge să fie cunoscut şi de către oameni şi de către Dumnezeu.
5 - Numele câte unui om este beţivul,
al altuia desfrânatul,
al altuia hoţul,
sau trufaşul, sau fumătorul, sau clevetitorul, sau mincinosul, sau...
Ce ruşinoase şi ce nefericite sunt astfel de nume.
Vai de acei ce le poartă, atât în viaţa asta cât şi în cea veşnică. Fiindcă aceştia, cu astfel de nume vor muri - şi tot cu ele vor şi învia. Şi cu ele vor sta apoi în faţa Judecăţii de Apoi.
6 - Chiar şi după ce omul se întoarce la Dumnezeu, iar Sângele Domnului Isus Hristos îi spală păcatele şi îi curăţă inima de ele prin mila Lui (Ioan 1, 29; 1 Petru 1, 19) - totuşi,
- în firea pământească a acelui om, rămâne mai primejdioasă şi mai puternică tot vechea plăcere spre acest păcat avut cândva mai puternic în inima sa.
Ce atent trebuie să fie sufletul mai ales la atacurile acestui păcat!
7 - Acest duh rău al păcatului cel mai plăcut cândva, devine pentru sufletul omului întors la Dumnezeu vrăjmaşul său cel mai de temut; devine vrăjmaşul cel mai primejdios cu care credinţa sa, nevinovăţia sa, înfrânarea şi rugăciunea sa, va avea mereu să ducă lupta cea mai grea şi cea mai îndelungată.
Fericit este acela care trăieşte şi moare biruitor în lupta credinţei sale.
8 - Acesta este cel din urmă vrăjmaş pe care şi-l poate supune firea noastră cea nouă,
căci acesta luptă cel mai înverşunat să nu se lase scos din inimă niciodată. Luptă să învingă din nou şi să nu se lase legat şi răstignit (Gal. 5, 24).
9 - În zvârcolirile lui acest păcat mai trânteşte adesea sufletul cu care luptă. Şi muşcă de multe ori usturător inima rănind-o.
Şi nu puţine au fost sufletele care după ce-l înfrânseră şi-l zdrobiseră odată pe acest păcat, el ridicându-se din nou şi pe neaşteptate,
prinzându-le într-o clipă de neveghere - le-a muşcat de moarte.
10 - Acest primejdios păcat şi vrăjmaş, i-a trântit astfel pe mulţi iarăşi rupându-le picioarele, sau mâinile şi chiar capul,
- pe mulţi ucigându-i pe totdeauna.
O, ce primejdioase sunt toate păcatele, - dar mai ales acel unul care a stăpânit cel mai puternic inima omului înainte de întoarcerea lui.
Ferice de cel care şi-l zdrobeşte pentru totdeauna prin puterea Sângelui lui Isus Biruitorul Cel Mare!
11 - Tu care ai rupt-o cu păcatul tău, osândindu-l şi părăsindu-l,
tu, care ai alungat din inima ta patimile cele rele, declarând război ispititorului şi ispitelor cu care mai înainte erai prieten şi mai ales acelui păcat care te-a stăpânit mai înainte cel mai mult,
- fii treaz! Şarpele acesta numai se preface că este mort, dar câtă vreme nu i-ai zdrobit capul, el te poate muşca şi ucide din nou.
Dar mai ales decât la toţi ceilalţi, fii treaz la atacurile vrăjmaşului care te-a stăpânit cândva cel mai tare, la păcatul pe care l-ai iubit cândva cel mai mult.
Căci de acolo li s-a tras pierzarea multora dintre fraţii tăi.
13 - Fii totdeauna gata de luptă cu toate păcatele şi înarmat împotriva tuturora,
dar stai totdeauna gata şi mai cu grijă mai ales împotriva vrăjmaşului care a fost mai tare cândva asupra ta.
De acela teme-te cel mai tare
şi împotriva lui înarmează-te cel mai mult.
14 - Vrăjmaşul tău cel mai primejdios tăbărăşte mai mult şi mai hotărât. Să-l zdrobeşti ori de câte ori caută să se ridice din nou.
Acest cap al şarpelui este cel mai vinovat şi pe acesta să calci cel mai necruţător.
15 - Oamenii lumii acesteia se laudă în multe feluri şi cu multe lucruri în viaţa lor.
Toată grija lor este plină mereu numai de laude.
Şi toată vremea lor se laudă cu de toate.
Viaţa lor este plină numai cu lăudăroşii, mai ales despre păcatele şi plăcerile lor.
Ce josnice sunt laudele acestor oameni josnici!
16 - Dar cei credincioşi din clipa când s-au împărtăşit din iertarea şi din harul lui Hristos, - ei se laudă numai cu Isus şi că sufletul lor este fericit cu El,
că zilele lor sunt frumoase,
şi anii lor sunt binecuvântaţi.
Şi chiar încercările şi necazurile lor sunt pline de bucurie şi de binecuvântare, fiindcă ei sunt plini de roade mereu mai plăcute şi mai dulci, ale vieţuirii în Hristos Domnul lor.
17 - În toate celelalte locuri credincioşii Domnului se pot deosebi mult unii de alţii,
dar în privinţa laudelor lor cu Hristos şi a binefacerilor Lui faţă de ei, toţi se aseamănă. Toţi sunt la fel.
18 - Despre toate celelalte din viaţa lor credincioşii Domnului pot vorbi diferit unii de alţii,
dar despre fericirea pe care o simte neîncetat sufletul lor, umblând cu Hristos şi după El, lauda aceasta toţi o vor exprima la fel:
cu glasul cel mai plin de convingere,
cu ochii cei mai plini de strălucire
şi cu toată fiinţa lor radiind de o bucurie cerească.
Ce minunat este să vezi această dovadă că harul lui Dumnezeu ne este îndeajuns pentru toate şi tuturor.
19 - Dacă toţi aceia care L-au aflat pe Hristos se laudă la fel cu fericirea lor în El,
dacă în toate vremurile
şi în toate stările lor,
ei s-au lăudat că sunt fericiţi, aceasta este dovada mai puternică decât oricare altă laudă din lume, că fericirea lui Hristos este un slăvit adevăr mai mare decât oricare teorie a necredinţei lumeşti.
20 - Fericirea tuturor credincioşilor Domnului este dovadă că Hristos, Mântuitorul nostru, este Viu în vecii vecilor
şi că făgăduinţele Cuvântului Său sunt întru totul adevărate, pentru că ei spun numai adevărul.
Slavă veşnică Domnului Fericirii noastre.
Amin.