Din Fața și din Casa Domnului
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Când suntem în Biserica și în adunarea Domnului Dumnezeu, noi stăm în Fața Lui și în Casa Lui, unde auzim Cuvântul Său Cel Sfânt.
Oare cum te întorci tu de acolo? Tot așa gol și fără folos, cum te-ai și dus de ani și ani, -
- sau vii plin de Cuvântul și de Duhul Domnului?
2 - Privești tu oare la Crucea lui Isus și la Jertfa Lui, la slujba și la altarul Lui cu ușurătate, cu obișnuință, cu neascultare,
sau, și mai rău: cu râs, cu critică, cu necredință, cu batjocură și cu răceală?
- Te întorci tu de acolo mai rău, mai păcătos, mai vinovat de cum te-ai dus?
- sau mai bun?...
3 - Privești tu în Casa Domnului cu cutremur la Hristos și cu lacrimi, cu pocăință, cu smerenie, cu recunoștință - ca să te întorci fericit din Fața Lui, - ori cum privești la El?
Cum privești acolo la frații tăi,
la semenii tăi,
O, ce mare însemnătate au aceste întrebări pentru sufletul tău,
dar și mai mare au răspunsurile tale la ele!
4 - Știi tu oare că mergând în Fața Domnului ești dator să ierți toate păcatele, și să te rogi pentru toți și să-i privești pe toți mai presus ca pe tine însuți? (Matei 6, 14-15; Luca 6, 27-28; Rom. 12, 10; Filip. 2, 3).
Numai așa vei avea un folos mântuitor de tot ce auzi și tot ce vezi stând acolo în Fața și în Casa Domnului.
5 - Îngenunchează și tu acum înaintea altarului cu evlavie și te roagă fierbinte pentru pacea lumii întregi,
pentru bunăstarea tuturor oamenilor,
pentru mântuirea tuturor vrăjmașilor tăi,
pentru fericirea tuturor celor dragi ție,
cu dragoste, pentru toți, chiar pentru toți semenii tăi
și pentru tot ce-ți poruncește Sfântul Cuvânt al Domnului
și sfântul cuget al tău!
- fiindcă numai așa te vei întoarce fericit de acolo.
6 - În ce fel mergem noi, - dacă mai mergem - în Lăcașul Domnului Cel Sfânt?
Ce privim acolo și cum privim?
Privim noi oare fețele și trupurile oamenilor,
sau îmbrăcămintea lor,
sau păcatele lor,
- ca să-i judecăm?
- Sau privim la păcatele noastre ca să ne judecăm numai pe noi înșine și să ne smerim înaintea Domnului? (Luca 18, 11-14).
7 - Dacă vom privi la alții ca fariseul, vom fi judecați,
dar privind ca vameșul, vom fi mântuiți.
Judecând pe alții - oricine ar fi ei, ne vom întoarce osândiți noi înșine, - dar judecându-ne numai pe noi înșine, ne vom întoarce totdeauna binecuvântați.
8 - Petrecerea cu Hristos este totdeauna fericită, plină de bucurie și aducătoare de mari binecuvântări cerești, pentru orice suflet credincios.
Orice clipe petrecute cu Domnul în orice vreme și în orice loc, aduc cu ele un mare și binecuvântat folos sufletului credincios.
9 - Sunt în petrecerile cu Domnul unele clipe și unele locuri în care bucuria Prezenței Lui este negrăit de mare și deosebit de scumpă.
Binecuvântările căpătate atunci sunt nebănuit de strălucite și rămân de neuitat.
Fericit sufletul care le trăiește mereu și nu le uită niciodată!
10 - Petrecerea cu Hristos împreună cu mulțimea celorlalți frați credincioși este desigur plină de bucurie,
dar petrecerile cu El în singurătatea odăiței tale sau în singurătatea încercării pentru El (Matei 6, 6),
- este cu totul altfel! Nespus mai sfântă și mai de neuitat.
11 - Petrecerea cu Hristos în lumina Crucii, adică în libertate și în lărgime, când vremile sunt pașnice și fără piedici și fără teamă, - cu mulțimi de frați și de surori, este desigur plină de multe binecuvântări!
Dar petrecerile cu El în umbra Crucii, în necazuri, în încercări, în strâmtorare, în cuptorul suferinței (Daniel 3, 25).
O, asta este altceva, - este cu totul altceva!
12 - Petrecerile cu Hristos în timpul zilei, adică în vremea când ești sănătos,
și când îți merge bine,
și când ai vreun câștig plăcut pentru asta, sau din asta,
- este desigur mulțumitoare.
Ba aceste petreceri pot ajunge uneori chiar numai niște distracții dorite, căutate toate de mulți și cu plăcere. Niște obișnuințe plăcute, dar fără dovadă deosebită, fără fior deosebit, fără urmări deosebite, în trăirea noastră duhovnicească cu Hristos.
Vai de sufletele noastre când alunecă spre asta! Căci de la starea asta căldicică, este numai un pas până la iad.
13 - Petrecerile adevărate cu Dumnezeu, lângă Hristos, în Hristos și pentru Hristos în vremile de întuneric,
Aceasta este împărtășirea soartei Lui și alipirea necontenită de El...
A fi cu El în timpul privegherilor nopții Sale, - aceasta este adevărata petrecere cu Domnul Dumnezeul nostru Isus Hristos.
14 - Binecuvântările primite în suferințele Domnului și în cuptorul încercărilor Lui sunt revărsări tainice și neuitate ale Duhului Sfânt.
Lumina și harul părtășiei cu Hristos în astfel de stări, sunt marile împărtășiri cu Dumnezeu.
Cei care le-au cunoscut, nu le vor uita niciodată.
Cei care le-au cunoscut - se cunosc și ei.
15 - Nicăieri altundeva pe pământ
și în nici o altă stare din viață,
- Dumnezeu nu Se mai dă sufletului omenesc prin trăiri și împărtășiri atât de înalte și de adânci cu El ca acolo în cuptor
și ca atunci în suferință.
Dacă sufletul ajuns acolo este cu adevărat la înălțimea cerută de locul și de timpul acela.
16 - Nici chiar același suflet nu va mai gusta după aceea nici o altă dată pe pământ, harul de care s-a împărtășit acolo și atunci.
Dar nici nu-l va mai putea uita niciodată, dacă s-a împărtășit cu adevărat din el.
17 - Acest har deosebit de a suferi cu Domnul și pentru El, care era atât de cunoscut și de prețuit, în Biserica Creștină din primul veac
și care a strălucit atât de cerește în viața primilor creștini, dându-le atâta frumusețe, biruință și roadă,
- a ajuns acum dureros de rar, - a ajuns astăzi atât de puțin cunoscut și gustat încât pare că nu mai este nicăieri. Încât pare că e cu totul străin, acela care mai vorbește despre el.
18 - Cele nouă fericiri care se cântă astăzi în biserici, sunt numai niște promisiuni frumoase, dar care parcă nu-l mai interesează și nu-l mai privește pe nici unul dintre creștinii de astăzi.
Căci nu le mai caută și nu le mai dorește nimeni...
Sau sunt numai niște dureroase amintiri ale unor vremi fericite, în care ele acopereau o comoară de trăire plină de dragoste și de roade a Bisericii lui Hristos.
Poate de aceea azi nici nu se mai cântă de obicei decât grăbit - începutul și sfârșitul lor.
Pentru că la mijloc de fapt nu mai este nimic.
19 - Din vremea primilor creștini au rămas frumoasele privegheri ale nopților de rugăciune, petrecute în lăcașurile Domnului, unde sufletele ar trebui să stea atât de curate și de treze pe cât trebuie să fie de aprins duhul rugăciunilor care se rostesc în Casa Domnului nostru.
20 - Sufletele noastre ar trebui să stea în Casa și în Fața Domnului atât de curate și treze, pe cât erau de curate și de treze ale sufletelor acelora care petreceau odinioară nopțile Domnului în Casa Lui.
Dar, o Doamne, unde sunt sufletele care să dorească astăzi aceasta?
Fă-le măcar pe ale noastre.
Amin.