Frații și străinii
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Doar puțin lipsise Toma dintre frații săi și ce mare deosebire este acum între el și ceilalți!
Doar puțin plecase la alții, - și acum iată-l pe Toma cât de greu se mai poate înțelege cu frații săi,
cu adunarea sa,
cu felul credinței pe care și el o avusese înainte, în care și el umblase atâta vreme și atât de strâns unit cu ceilalți după Domnul.
2 - Sfântul Ioan își va fi amintit cu durere că tot așa începuse și Iuda să lipsească dintre ei,
- până a ajuns unde a ajuns.
Lipsirea dintre frați l-au dus la pierzare și trădare pe Iuda.
Sfântul Ioan știa bine unde duce lipsa dintre frați și pe unde poate să ajungă fratele plecat.
Cu ce gânduri și cu ce vorbe va veni el înapoi la ei, spre a-i tulbura și a-i clătina din credința lor dintâi.
Ceilalți frați petreceau împreună în rugăciune în așteptarea Domnului, în îmbărbătarea Cuvântului Sfânt, mângâindu-se și încurajându-se unii pe alții în aceste momente grele când rămăseseră atât de puțini și de zdrobiți...
Iar Toma lipsea. Toma se dusese în altă parte și la altcineva.
O, ce mare primejdie este asta. Frații mei, aveți grijă!
3 - Aveau și ceilalți apostoli familii,
aveau și ei interese și griji,
- dar lor mai presus de toate acestea, le era acum unitatea lor, ascultarea Cuvântului și Cauza lui Hristos.
Toma pare a fi ajuns acum într-o mare ispită.
Dar pentru că inima lui nu se rupsese cu totul de frați, Domnul a avut milă de el,
și l-a salvat în ultimul moment.
4 - Nu te depărta nici tu și nu lipsi niciodată dintre frați.
Nu te supăra pe nici unul dintre frații tăi.
Și nu merge nicăieri altundeva, când trebuie să fii în mijlocul lor.
Nu părăsi adunarea ta, cum au unii obicei, - ca să nu ajungi lipsit de bucuria Domnului,
5 - Nu te lăsa atras de alții - și nu socoti nimic mai de preț decât a fi împreună cu frații tăi când sunt adunați în așteptarea Domnului care a promis că va veni în mijlocul lor (Matei 18, 20).
Iar dacă totuși mai umbli prin alte părți - nu aduce între frații tăi gânduri străine de încredințările lor, de învățătura și de familia lor,
și nu te arăta cu încăpățânare de altă părere decât a lor,
- cum fac mulți, care se rătăcesc spre dezbinare pe totdeauna,
și care nu se mai întorc din rătăcirea lor niciodată.
Ei sunt gata apoi totdeauna de ceartă cu frații,
dar nu mai sunt gata niciodată de înțelegere cu ei.
6 - Cei ce se duc pe la străini capătă duh străin, iar apoi între frații lor sunt gata numai de luptă, dar nu mai sunt gata de pace.
Sunt gata de rătăcire, dar nu mai sunt gata niciodată de întoarcere.
Încredințările străine sunt gata să și le apere cu orice preț,
- dar cele ale fraților, nu mai pot să le primească.
Ce blestemat duh face astfel de lucrare!
Și câtă pază și grijă ne trebuie fiecăruia, ca să nu cădem în stăpânirea lui,
fiindcă iată cei care au căzut nu se mai pot salva niciodată.
7 - Ci tu fiul meu rămâi mereu între „cei doisprezece” ai tăi, ținând la adunarea ta mai mult ca la orice,
căci numai acolo este pentru tine Hristos.
Și numai acolo este mântuirea ta și este adevărul tău.
8 - Ce ușor îți este totul, câtă vreme rămâi credincios între frați
- dar ce greu îți devine totul atunci când nu mai ești cu ei.
Ce ușor îi fusese lui Toma să creadă și ce fericit spusese și el împreună cu ceilalți doar de câteva zile: - acum cunoaștem, acum credem! (Ioan 16, 30).
Și ce greu, și ce cu neputință îi este acum, să mai creadă ca frații lui.
Și să mai recunoască așa ca ei!
9 - Până fusese statornic cu frații,
până nu părăsise adunarea sa,
până nu mersese la alții,
până nu ascultase și nu primise părerile străine,
- ce unitate de gânduri și de simțiri era între Toma și între ceilalți frați ai lui, ucenicii Domnului!
Dar iată că îndată ce numai o dată s-a dus în altă parte el nu se mai poate înțelege cu ei,
ci vine la ei cu o credință, și cu o părere dezbinătoare.
10 - Suflete dragă, să nu spui că a lipsi o dată de la adunare,
că a merge doar o dată la alții,
că a primi doar una dintre părerile altora - nu este păcat și că nu este rău.
Căci iată unde pot duce astfel de căi ispititoare, chiar și pe unul dintre apostoli.
Iată unde l-au putut duce pe Toma!
11 - Și nu te bizui apoi pe nimeni, - că tu nu ești Toma.
Vezi apoi cum Toma disprețuiește pe toți frații lui și se arată plin de îngâmfare, încrezător numai în eul său.
Dacă nu voi vedea eu... degetul meu... mâna mea...
Parcă-i auzi pe unii care spun: eu nu ascult decât de Domnul, eu nu primesc nimic de la oameni... eu nu recunosc decât ce spune Evanghelia.
...Și această „ascultare” este de fapt nu de Domnul, nici de Evanghelie ci de eul lui,
de interpretarea pe care o dă acest eu
totdeauna, eul, nenorocit, sărac și gol.
12 - Adevăratul Trup al lui Hristos are semnul cuielor.
Adevărata Biserică a lui Hristos va avea totdeauna semnul jertfei, al pătimirii, al suferințelor, pentru El.
13 - Cei care vin din necazul cel mare, vor avea cea mai fericită primire în ceruri, tocmai pentru că poartă și ei semnul cuielor,
în același fel, în care îl purtase Isus
Semnul cuielor este cea mai puternică dovadă că un mădular face parte din Trupul lui Hristos.
14 - Mâinile și picioarele Domnului,
adică acei care lucrează și umblă cu adevărat în Biserica Sa,
Acei lucrători și ostenitori care sunt cu adevărat ai lui Hristos trebuie neapărat să aibă în vreun fel semnul cuielor (2 Tim. 3, 12).
Nu totdeauna cei care sufăr, sunt ai lui Hristos, dar totdeauna cei care sunt ai lui Hristos, sufăr.
15 - O, fericit lucru este să poți avea o voioasă credință și o neclintită încredere, în acest mare și fericit fapt al Învierii lui Hristos.
Cu câtă siguranță îți umple credința asta inima, în fața vieții
cu câtă pace în fața morții,
cu câtă mulțumire, în fața greutăților,
cu câtă răbdare, în fața încercării,
cu câtă despăgubire, în fața nedreptăților
și cu câtă voioșie în fața nestatorniciei!
O, ce nefericit lucru trebuie să fie a nu putea crede în Înviere.
Și a nu le avea toate aceste daruri ale ei!
16 - Petru fusese cernut înainte de moartea Domnului,
- Toma fusese cernut după Învierea Lui.
Petru nu putea crede în moartea lui Isus,
- Toma nu putea crede în Învierea Sa.
Domnul i-a salvat însă pe amândoi, pentru că motivul necredinței lor nu era trufia ci slăbiciunea.
- Nu era răutatea, dușmănia și vânzarea purtată în inimă îndelung ca la Iuda.
Ci era o neașteptată și grea încercare venită peste ei dintr-o dată.
Dar care le-a fost o învățătură pe care au ținut-o minte toată viața - și pe care n-au mai repetat-o niciodată.
Pe când mulți din cei de azi, rămân în ea pe totdeauna.
17 - Fără credința în moartea lui Isus, pentru iertarea păcatelor, - nu poate fi nici credința în Învierea Lui pentru viața veșnică.
Credința în Înviere este condiționată de credința în moarte.
Hristos nu putea să învieze decât după ce trebuia să moară mai întâi.
Slava Învierii Lui nu putea să vină, decât după moartea Sa.
Și tot așa nu poate să vină nici a noastră.
18 - Pentru noi care credem în Hristos lucrurile nu pot fi decât tot așa.
Trebuie să murim duhovnicește față de păcat, ca să înviem față de neprihănire.
Trebuie să murim sufletește pentru lumea aceasta, ca să înviem și trupește pentru lumea viitoare.
Trebuie să murim și trupește în forma aceasta, pentru pământ, - ca să înviem în forma cealaltă, pentru cer (1 Cor. 15, 42-52).
19 - Nu se poate ajunge acolo în Slavă decât prin unica ușă a morții.
Așa a ajuns și Hristos Domnul nostru.
Și așa vom ajunge, sigur pe urmele Lui și noi, care Îl iubim și-L urmăm pe El până la moarte.
20 - Totuși cât de nemărginit de Bun este Dumnezeu!
După ce totul din jurul nostru, din afara noastră și dinăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenței, ale înțelepciunii și ale Puterii Lui - noi tot mai cerem mereu alte și alte noi dovezi spunând că dacă nu le voi vedea nu voi crede. Și Dumnezeu Se lasă ispitit de noi.
Și ne arată mereu fiecăruia alte și alte semne.
Slavă veșnică Lui.
Amin.