Semnele şi minunile
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Domnul Dumnezeu în Bunătatea Lui, ne arată personal atâtea semne şi mărturii, anume pentru noi care le-am cerut.
O, la câte gânduri ne-a răspuns El!
La câte chemări a venit!
La câte rugăciuni a ascultat!
O, dacă ni le-am aminti pe toate, ce plini de credinţă am fi noi acum.
2 - Credinţa adevărată nu-L ispiteşte pe Dumnezeu.
Ea nu cere semne ca să creadă.
Ea nu are nevoie să pipăie ca să se încredinţeze.
Ea nu pune condiţii lui Hristos, nici chiar în cele mai grele răscruci ale vieţii sale.
Nici chiar în cele mai de cumpănă clipe ale Adevărului.
Credinţa adevărată se bizuie liniştită pe Dumnezeul ei Cel Viu.
Pe Numele lui Isus Cel Biruitor.
Pe Cuvântul Său Cel adevărat şi puternic.
3 - Aceste realităţi vii şi slăvite sunt mai puternice pentru sufletul credincios, decât orice furtună,
decât orice cutremur,
decât orice întuneric,
decât orice lovitură.
Numai adevărata iubire Îl cunoaşte pe Hristos în acel înalt fel, în care ea nu mai are nevoie de nici un alt semn. Şi de nici o altă minune afară de Golgota.
4 - Toţi ucenicii Domnului au avut nevoie de vreun semn ca să poată crede că Hristos a Înviat.
Chiar şi ucenicul cel mai iubit.
Dar Sfânta Sa Mamă n-a avut nevoie de nici un semn.
Pentru ea fuseseră destule cele ce le văzuse, începând cu Ziua Bunei Vestiri.
Şi credinţa ei nu s-a mai îndoit niciodată.
5 - Ea a auzit mărturia îngerilor, a păstorilor, şi a magilor.
Ea L-a sărutat şi L-a hrănit la sânul ei, L-a spălat şi L-a înfăşat.
Ea L-a îmbrăţişat şi L-a încălzit la inima sa, ferindu-L de frig şi de primejdii.
Ea L-a dus în Egipt, a suferit şi a muncit pe la străini ca să-L crească şi să-L îmbrace.
Ea, Mama lui Scumpă, a tremurat şi s-a rugat cu atâtea lacrimi pentru El, pentru legământul Lui, pentru Slujba Lui.
Ea nu s-a îndoit niciodată, de aceea ea n-a cerut nici un semn.
Nimeni nu ştie ca mama niciodată - cine este fiul ei.
6 - Maica Domnului Isus care stătea mereu în umbra Lui, retrasă şi smerită, fără a dori să fie nici măcar văzută de mulţime
- era desigur cea mai atentă ascultătoare a Cuvintelor Lui.
Fiindcă nimeni altcineva pe lume nu ştia atât de bine ca ea, cine este El, Fiul ei.
7 - Nimeni altcineva pe lume nu mai putea avea asemenea încredinţare despre Dumnezeirea lui Isus ca ea, Mama Lui Dulce.
De aceea credinţa tuturor celorlalţi a avut nevoie de semne şi dovezi,
de întrebări şi răspunsuri,
de alergări şi pipăiri.
Singură credinţa Maicii Sfinte n-a avut nevoie de acestea,
pentru că singură ea, nu se îndoia niciodată.
De aceea nici nu se scrie nimic despre ea în toate aceste frământate zile ale Învierii,
- fiindcă lucrurile cele mai evidente, nu-i nevoie să le dovedeşti.
8 - Cele scrise s-au scris anume spre credinţa celor ce încă nu credeau - ca să creadă (Ioan 20, 31).
S-au scris despre cei ce s-au îndoit, pentru cei care încă se mai îndoiesc, ca să nu se mai îndoiască.
S-au scris despre cei care n-au văzut, pentru cei care încă nu văd - să vadă.
Ca să nu mai fie necredincioşi.
Dar nu s-au scris despre Maica Domnului care a crezut pentru cei care cred.
Pentru că aceştia n-au nevoie de dovezi.
Ei cred mai fericiţi fără ele.
9 - O, suflet scump care ai cerut şi ai primit din partea lui Hristos, atâtea dovezi că El este Viu şi Atotputernic.
- Nu mai fi necredincios niciodată!
Bizuieşte-te pe Cuvântul Său, adevărat.
Şi pe puternicele dovezi pe care le-a dat El altora şi chiar ţie
- şi nu te mai îndoi ci crede.
Crede cu toată tăria în tot ce a spus şi a făcut Isus, pentru tine.
10 - Fericit este orice suflet care, în urma semnelor şi dovezilor primite, ajunge la o credinţă nezguduită în Hristos.
Care merge şi vesteşte cu o tărie nebiruită Puterea şi Slava Învierii Lui.
Care bizuindu-se pe acest strălucit Fapt, mărturiseşte înflăcărat Evanghelia
- nebiruit de nimic pân-la moarte.
Ferice de el, de un astfel de suflet vestitor.
11 - Dar mai ferice de o mie de ori, de acela care pentru a ajunge la o astfel de credinţă şi de biruinţă, n-are nevoie de nici un semn şi de nici o dovadă specială.
Căruia îi este de-ajuns doar Cuvântul Dragostei lui Dumnezeu şi părtăşia cu Isus.
Sufletului adânc, Hristos i Se descopere în cu totul altfel de căi, decât cele ale simţurilor trupeşti.
Dar într-un fel nespus mai strălucit şi mai convingător.
12 - Binecuvântate sunt sufletele sincere, care când li se dovedeşte adevărul,
îl primesc cu tot sufletul,
se prăbuşesc lui Hristos fără nici o rezervă,
şi se transformă zguduitor şi total,
într-o singură dar supremă atingere a lui Isus!
13 - Abia atingerea lui Isus este aflarea Lui, împărtăşirea cu El. Şi Învierea cu El.
Şi abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol,
îndoielnicul - neclintit,
temătorul - erou,
omul - îndumnezeit.
Adică devine aceea ce voieşte Dumnezeu, cu fiecare dintre noi.
14 - O, suflete al meu şi fiul meu drag, când şi în viaţa ta se petrec uimitoare minuni,
când chiar în faţa simţurilor tale trupeşti, se arată strălucite revelaţii,
când nemijlocit, te atingi cu toată fiinţa ta cutremurător de Hristos,
- o, suflete al meu şi fiul meu iubit, strigă atunci şi tu lui Isus ca Toma, cu toată recunoştinţa ta,
cu toate lacrimile tale,
cu tot fiorul inimii arzând:
- Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Căci toată prăbuşirea şi înălţarea ta, este atunci un act al Dumnezeirii Lui.
O minune a dragostei Lui
şi o transfigurare a atingerii Lui de tine.
15 - Nu noi ne-am suit spre Isus - ci El S-a coborât până S-a atins de noi.
Nu noi L-am căutat pe El, - ci El ne-a căutat pe noi!
Nu noi L-am ales pe El, - ci El ne-a ales pe noi.
Ceea ce noi numai am dorit, El a realizat nebănuit de frumos, neînţeles de uşor,
şi nemărginit de dulce...
16 - Şi acum când toată fiinţa noastră vibrează ca o harfă de aur, cu toate corzile ei atinse puternic şi de-odată,
când grelele revărsări de stări cereşti ne copleşesc duhul,
când ochii noştri reflectând nepământeşte străluciri negrăite, se apleacă inundaţi de lacrimi,
- recunoaştem că toate acestea sunt binecuvântatele efecte ale atingerii lui Isus de noi,
- şi recunoaştem că El S-a coborât până unde noi, întinzându-ne, abia de-am putut ajunge să ne atingem de El.
Şi recunoscând, strigăm şi noi cu toată iubirea şi pocăinţa inimii noastre: Domnul nostru şi Dumnezeul nostru
Slavă veşnică Ţie Mare şi Bun Isus.
17 - Adevărata credinţă este o descoperire personală.
Ea nu este un dar moştenit.
Nici un lucru învăţat.
Nici chiar adeziunea formală la vreo biserică, sau cult, sau adunare
- ci credinţa adevărată este o îndoită descoperire a lui Hristos spre suflet - şi a sufletului spre Hristos.
Este coborârea lui Hristos spre om şi înălţarea omului spre Hristos - până la atingerea şi sudarea unuia de celălalt.
În aşa fel încât ceva din butuc să se urce până în ramul cel mai de sus al mlădiţei.
Şi lumina cea mai de sus să se coboare până la rădăcina cea mai profundă a sa.
Atunci întrepătrunderea este atât de tainică încât Hristos Se manifestă în tot ce este al omului,
iar omul se contopeşte în tot ce este al lui Hristos.
18 - O astfel de credinţă nu este decât personală, căci la ea nu putem ajunge decât fiecare personal.
Nu pentru toţi căile de ajungere la ea sunt la fel.
Dar ea, când este, ajunge în toţi la fel, un bun cu totul personal.
19 - Ce strălucită izbândă, ce fericită descoperire, ce negrăită minune - este această transformare şi întrepătrundere în Hristos.
Poate fi Hristos Domnul şi Dumnezeul Adevărat, - dar dacă El nu este chiar al tău, nu mult îţi foloseşte ţie aceasta.
Poate fi Hristos Mântuitorul lumii, dar dacă nu este chiar al tău, - în zadar.
Poate fi credinţa mântuitoare, iertarea câştigată şi Împărăţia lui Dumnezeu aproape,
- dar dacă nu le ai tu,
dacă nu sunt ale tale,
şi dacă tu nu eşti al lor,
- atunci tu personal n-ai nici un folos de ele,
tu eşti tot în păcatele tale şi tot fără mântuire.
Şi acum şi în veci.
Să fii bine încredinţat de asta!
De aceea fă totul ca să le câştigi şi tu personal.
20 - Suflete dragă cum stai tu faţă de aceste adevăruri?
Ai făcut tu acest salt ceresc, prin care să devii un om nou?
Ai avut tu în viaţa ta, acea Dumnezeiască clipă a atingerii de Isus?
Ai simţit tu în toată fiinţa ta o cerească transformare, întocmai ca o naştere din nou, când Hristos S-a atins de tine, - când tu te-ai atins de El?
O, dacă da, ferice de tine! Strânge-te tot mai mult de El, până când vei fi una cu El, şi El una cu tine.
Să fii astfel fericit ca El.
Dar dacă nu, atunci te rog atinge-te chiar acum.
Şi ochii tăi se vor lumina,
fiinţa ta se va naşte de Sus,
şi Hristos va deveni al tău deplin-deplin,
iar tu al Lui în totul.
Doamne Isuse, Te rugăm fă minunea aceasta în fiecare dintre noi.
Amin.