Semnele și minunile
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Domnul Dumnezeu în Bunătatea Lui, ne arată personal atâtea semne și mărturii, anume pentru noi care le-am cerut.
O, la câte gânduri ne-a răspuns El!
La câte chemări a venit!
La câte rugăciuni a ascultat!
O, dacă ni le-am aminti pe toate, ce plini de credință am fi noi acum.
2 - Credința adevărată nu-L ispitește pe Dumnezeu.
Ea nu cere semne ca să creadă.
Ea nu are nevoie să pipăie ca să se încredințeze.
Ea nu pune condiții lui Hristos, nici chiar în cele mai grele răscruci ale vieții sale.
Nici chiar în cele mai de cumpănă clipe ale Adevărului.
Credința adevărată se bizuie liniștită pe Dumnezeul ei Cel Viu.
Pe Numele lui Isus Cel Biruitor.
Pe Cuvântul Său Cel adevărat și puternic.
3 - Aceste realități vii și slăvite sunt mai puternice pentru sufletul credincios, decât orice furtună,
decât orice cutremur,
decât orice întuneric,
decât orice lovitură.
Numai adevărata iubire Îl cunoaște pe Hristos în acel înalt fel, în care ea nu mai are nevoie de nici un alt semn. Și de nici o altă minune afară de Golgota.
4 - Toți ucenicii Domnului au avut nevoie de vreun semn ca să poată crede că Hristos a Înviat.
Chiar și ucenicul cel mai iubit.
Dar Sfânta Sa Mamă n-a avut nevoie de nici un semn.
Pentru ea fuseseră destule cele ce le văzuse, începând cu Ziua Bunei Vestiri.
Și credința ei nu s-a mai îndoit niciodată.
5 - Ea a auzit mărturia îngerilor, a păstorilor, și a magilor.
Ea L-a sărutat și L-a hrănit la sânul ei, L-a spălat și L-a înfășat.
Ea L-a îmbrățișat și L-a încălzit la inima sa, ferindu-L de frig și de primejdii.
Ea L-a dus în Egipt, a suferit și a muncit pe la străini ca să-L crească și să-L îmbrace.
Ea, Mama lui Scumpă, a tremurat și s-a rugat cu atâtea lacrimi pentru El, pentru legământul Lui, pentru Slujba Lui.
Ea nu s-a îndoit niciodată, de aceea ea n-a cerut nici un semn.
Nimeni nu știe ca mama niciodată - cine este fiul ei.
6 - Maica Domnului Isus care stătea mereu în umbra Lui, retrasă și smerită, fără a dori să fie nici măcar văzută de mulțime
- era desigur cea mai atentă ascultătoare a Cuvintelor Lui.
Fiindcă nimeni altcineva pe lume nu știa atât de bine ca ea, cine este El, Fiul ei.
7 - Nimeni altcineva pe lume nu mai putea avea asemenea încredințare despre Dumnezeirea lui Isus ca ea, Mama Lui Dulce.
De aceea credința tuturor celorlalți a avut nevoie de semne și dovezi,
de întrebări și răspunsuri,
de alergări și pipăiri.
Singură credința Maicii Sfinte n-a avut nevoie de acestea,
pentru că singură ea, nu se îndoia niciodată.
De aceea nici nu se scrie nimic despre ea în toate aceste frământate zile ale Învierii,
- fiindcă lucrurile cele mai evidente, nu-i nevoie să le dovedești.
8 - Cele scrise s-au scris anume spre credința celor ce încă nu credeau - ca să creadă (Ioan 20, 31).
S-au scris despre cei ce s-au îndoit, pentru cei care încă se mai îndoiesc, ca să nu se mai îndoiască.
S-au scris despre cei care n-au văzut, pentru cei care încă nu văd - să vadă.
Ca să nu mai fie necredincioși.
Dar nu s-au scris despre Maica Domnului care a crezut pentru cei care cred.
Pentru că aceștia n-au nevoie de dovezi.
Ei cred mai fericiți fără ele.
9 - O, suflet scump care ai cerut și ai primit din partea lui Hristos, atâtea dovezi că El este Viu și Atotputernic.
- Nu mai fi necredincios niciodată!
Bizuiește-te pe Cuvântul Său, adevărat.
Și pe puternicele dovezi pe care le-a dat El altora și chiar ție
- și nu te mai îndoi ci crede.
Crede cu toată tăria în tot ce a spus și a făcut Isus, pentru tine.
10 - Fericit este orice suflet care, în urma semnelor și dovezilor primite, ajunge la o credință nezguduită în Hristos.
Care merge și vestește cu o tărie nebiruită Puterea și Slava Învierii Lui.
Care bizuindu-se pe acest strălucit Fapt, mărturisește înflăcărat Evanghelia
- nebiruit de nimic pân-la moarte.
Ferice de el, de un astfel de suflet vestitor.
11 - Dar mai ferice de o mie de ori, de acela care pentru a ajunge la o astfel de credință și de biruință, n-are nevoie de nici un semn și de nici o dovadă specială.
Căruia îi este de-ajuns doar Cuvântul Dragostei lui Dumnezeu și părtășia cu Isus.
Sufletului adânc, Hristos i Se descopere în cu totul altfel de căi, decât cele ale simțurilor trupești.
Dar într-un fel nespus mai strălucit și mai convingător.
12 - Binecuvântate sunt sufletele sincere, care când li se dovedește adevărul,
îl primesc cu tot sufletul,
se prăbușesc lui Hristos fără nici o rezervă,
și se transformă zguduitor și total,
într-o singură dar supremă atingere a lui Isus!
13 - Abia atingerea lui Isus este aflarea Lui, împărtășirea cu El. Și Învierea cu El.
Și abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol,
îndoielnicul - neclintit,
temătorul - erou,
omul - îndumnezeit.
Adică devine aceea ce voiește Dumnezeu, cu fiecare dintre noi.
14 - O, suflete al meu și fiul meu drag, când și în viața ta se petrec uimitoare minuni,
când chiar în fața simțurilor tale trupești, se arată strălucite revelații,
când nemijlocit, te atingi cu toată ființa ta cutremurător de Hristos,
- o, suflete al meu și fiul meu iubit, strigă atunci și tu lui Isus ca Toma, cu toată recunoștința ta,
cu toate lacrimile tale,
cu tot fiorul inimii arzând:
- Domnul meu și Dumnezeul meu!
Căci toată prăbușirea și înălțarea ta, este atunci un act al Dumnezeirii Lui.
O minune a dragostei Lui
și o transfigurare a atingerii Lui de tine.
15 - Nu noi ne-am suit spre Isus - ci El S-a coborât până S-a atins de noi.
Nu noi L-am căutat pe El, - ci El ne-a căutat pe noi!
Nu noi L-am ales pe El, - ci El ne-a ales pe noi.
Ceea ce noi numai am dorit, El a realizat nebănuit de frumos, neînțeles de ușor,
și nemărginit de dulce...
16 - Și acum când toată ființa noastră vibrează ca o harfă de aur, cu toate corzile ei atinse puternic și de-odată,
când grelele revărsări de stări cerești ne copleșesc duhul,
când ochii noștri reflectând nepământește străluciri negrăite, se apleacă inundați de lacrimi,
- recunoaștem că toate acestea sunt binecuvântatele efecte ale atingerii lui Isus de noi,
- și recunoaștem că El S-a coborât până unde noi, întinzându-ne, abia de-am putut ajunge să ne atingem de El.
Și recunoscând, strigăm și noi cu toată iubirea și pocăința inimii noastre: Domnul nostru și Dumnezeul nostru
Slavă veșnică Ție Mare și Bun Isus.
17 - Adevărata credință este o descoperire personală.
Ea nu este un dar moștenit.
Nici un lucru învățat.
Nici chiar adeziunea formală la vreo biserică, sau cult, sau adunare
- ci credința adevărată este o îndoită descoperire a lui Hristos spre suflet - și a sufletului spre Hristos.
Este coborârea lui Hristos spre om și înălțarea omului spre Hristos - până la atingerea și sudarea unuia de celălalt.
În așa fel încât ceva din butuc să se urce până în ramul cel mai de sus al mlădiței.
Și lumina cea mai de sus să se coboare până la rădăcina cea mai profundă a sa.
Atunci întrepătrunderea este atât de tainică încât Hristos Se manifestă în tot ce este al omului,
iar omul se contopește în tot ce este al lui Hristos.
18 - O astfel de credință nu este decât personală, căci la ea nu putem ajunge decât fiecare personal.
Nu pentru toți căile de ajungere la ea sunt la fel.
Dar ea, când este, ajunge în toți la fel, un bun cu totul personal.
19 - Ce strălucită izbândă, ce fericită descoperire, ce negrăită minune - este această transformare și întrepătrundere în Hristos.
Poate fi Hristos Domnul și Dumnezeul Adevărat, - dar dacă El nu este chiar al tău, nu mult îți folosește ție aceasta.
Poate fi Hristos Mântuitorul lumii, dar dacă nu este chiar al tău, - în zadar.
Poate fi credința mântuitoare, iertarea câștigată și Împărăția lui Dumnezeu aproape,
- dar dacă nu le ai tu,
dacă nu sunt ale tale,
și dacă tu nu ești al lor,
- atunci tu personal n-ai nici un folos de ele,
tu ești tot în păcatele tale și tot fără mântuire.
Și acum și în veci.
Să fii bine încredințat de asta!
De aceea fă totul ca să le câștigi și tu personal.
20 - Suflete dragă cum stai tu față de aceste adevăruri?
Ai făcut tu acest salt ceresc, prin care să devii un om nou?
Ai avut tu în viața ta, acea Dumnezeiască clipă a atingerii de Isus?
Ai simțit tu în toată ființa ta o cerească transformare, întocmai ca o naștere din nou, când Hristos S-a atins de tine, - când tu te-ai atins de El?
O, dacă da, ferice de tine! Strânge-te tot mai mult de El, până când vei fi una cu El, și El una cu tine.
Să fii astfel fericit ca El.
Dar dacă nu, atunci te rog atinge-te chiar acum.
Și ochii tăi se vor lumina,
ființa ta se va naște de Sus,
și Hristos va deveni al tău deplin-deplin,
iar tu al Lui în totul.
Doamne Isuse, Te rugăm fă minunea aceasta în fiecare dintre noi.
Amin.