Haina de nuntă
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
Slăvit să fie Domnul!
Și la această nuntă, scumpii mei frați, e vorba de omul acesta. În alte scrieri se spune: „Cum ai îndrăznit să intri aici fără haină?”...
Era o altă nuntă despre care se vorbește în Evanghelie, căci nunțile noastre sunt taine. Veți spune: Nu-i taină, frate! Uite, mirii sunt în fața noastră.
Sunt taine, frate! Dacă nu-i taină, opriți tinerețea, opriți timpul, opriți vremea, ca să ne bucurăm tot așa și mâine, ca în vremea de azi.
Dacă nu le putem opri, sunt taine și visuri. La nunțile noastre, tinerii noștri dragi, mirii noștri dragi ne amintesc totdeauna, la fiecare nuntă, despre nunta aceea când împăratul a făcut o nuntă pentru fiul lui. Și a chemat pe mulți. Dar multora dintre cei chemați nici nu le-a păsat, ci s-au dus în treburile lor.
Dar între cei veniți era unul care nu avea haină ca și ceilalți. Era un obicei frumos ca, la nunți, toți nuntașii care veneau trebuia să treacă prin camera mirelui. Și acolo, în acea cameră, fiecare să fie îmbrăcat. Să lase hainele lui cu care a venit până aci și să primească din partea mirelui o haină de nuntă, o uniformă pentru toți. Toți să fie îmbrăcați la fel.
Ce frumos obicei! La nuntă, îmbrăcați toți într-o uniformă, toți îmbrăcați în haine albe, toți îmbrăcați la fel.
Apocalipsa capitolul 7 cu versetul 14 vorbește așa: „Ei și-au spălat hainele și le-au albit în Sângele Mielului!...”
Acei care au intrat prin această odaie, toți au luat o haină spălată și albită în Sânge... Nu s-a mai pomenit, de când e lumea, să se spele hainele în sânge! Fiecare își spală hainele și nu le aruncă, dacă sunt murdare. Însă despre aceste haine ce s-au dat altora se spune că au fost spălate în Sângele Mielului. În Sângele Mirelui, în Sângele Împăratului.
Fiecare mire își caută o mireasă potrivită cu starea lui. Și tânără să fie, și oarecum la asemănare cu el, ca să se potrivească în totul, să poată duce o viață liniștită și fericită.
Numai Mirele de la nunta aceasta despre care se vorbește nu a făcut așa. El și-a căutat o mireasă care nu i-a fost deloc potrivită. O mireasă care era urâtă, o mireasă care era săracă, o mireasă care era străină și departe. Și El pe aceasta și-a ales-o, ca s-o facă frumoasă, ca s-o facă curată, ca s-o facă fericită, ca s-o facă bogată.
Numai Mirele Iisus a făcut aceasta!...
Noi ne bucurăm totuși chiar și la „visurile” acestea frumoase, dar ne bucurăm întrucâtva tremurând în sufletele și în inimile noastre; pentru că ne vedem atâtea fețe, suntem atât de fericiți, dar, așa cum s-a amintit, oare câți dintre noi am trecut prin camera Mirelui?
Nu toți am fost îmbrăcați în aceeași haină și dăruită de El cu același preț și aceeași Jertfă.
La nunta aceea de care s-a amintit mai înainte s-a petrecut un eveniment deosebit: când acel sărman suflet și-a dat seama că el a îndrăznit să intre într-un loc sfânt și că el nu era sfânt... îndrăznise să intre și să stea cu niște oameni sfinți, și el nu era ca și ei. Nu s-a văzut el oare și nu s-a cunoscut el oare? Nu s-a uitat el oare la haina lui? Sau toți ceilalți care erau lângă el de ce nu i-au spus vreunul: Frate, ni se pare nouă că haina ta nu-i ca și a celorlalți... Trecut-ai tu pe la Mire? Trecut-ai tu prin odaia aceea în care trebuia să lepezi tot ceea ce ai adus aci și să fii îmbrăcat de nuntă?
Nu, căci ochii cei curați nu văd rău!
Nu l-a văzut nimeni! Dacă a ajuns aci, binecuvântat să fie Dumnezeu, căci El știe cum a ajuns aci. Dar nu a fost tot una atunci când a venit Împăratul și l-a văzut. El de la distanță l-a observat. Și a venit în fața lui și i-a zis:
- Cum ai îndrăznit tu să vii aici așa, în felul acesta? Cum ai îndrăznit tu? Pe unde ai intrat? Cum ai făcut lucrul acesta? În casa aceasta sfântă, în locul acesta sfânt? Tu nespălat, tu necurățat, tu neîmbrăcat din nou... O, slugile mele, luați-l de aici, legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l afară! Acolo va fi plânsul și acolo va fi scrâșnirea dinților.
Cât de mult ne bucurăm noi la nunta noastră, dar parcă și gândul acesta ne cutremură și ne înfioară!... Aici am putut veni toți care am avut o invitație și care am avut câțiva bănuți să cheltuim pentru drum și să venim până aci... Ne bucurăm și cântăm, și ne întoarcem înapoi fericiți.
Dar oare, fratele meu și sora mea, haina mea, haina ta, haina noastră, cum stăm cu ea?
Am îndrăznit și noi să venim până aci, dar asta nu este de-ajuns! Haina, cum stăm cu ea?
Se vorbește despre îndrăzneală!... Îndrăzneala, și ea, este o virtute mare, sfântă și înaltă. Copiii lui Dumnezeu, și ei, au avut o îndrăzneală sfântă în toate.
Dacă ne gândim la David... ce îndrăzneală a avut copilul acela... o îndrăzneală mare! O îndrăzneală care l-a făcut să facă lucruri mari.
Dacă ne gândim la Ioan Botezătorul, și omul acesta sfânt a îndrăznit să-l mustre pe Irod. N-a îndrăznit nimeni, ci numai el.
Dacă ne gândim la Petru și la Ioan, și la Iacov din Faptele Apostolilor, când îndrăznesc în fața celor mari să ridice numele lui Iisus și să spună lămurit: „Voi L-ați răstignit, dar L-a înviat Dumnezeu și noi suntem martorii Lui”... Doamne, ce îndrăzneală sfântă!
Dar există și o îndrăzneală satanică.
Există, frații mei! Și am vrea să luăm câteva citate din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu și să învățăm. Pe vremea lui Moise, Dumnezeu îl trimite pe acesta la Faraon, spunându-i:
- Moise, ce ai tu în mână?
- Un toiag.
- Aruncă-l în fața lui Faraon, când vei ajunge acolo. Și toiagul lui Moise s-a făcut șarpe și Faraon s-a îngrozit...
Dar îndrăznesc vrăjitorii să vină, să facă și ei tot așa. O, ce îndrăzneală diavolească! Nu știau vrăjitorii oare că Moise era de partea adevărului? Că ceea ce făcea Moise era voia lui Dumnezeu? Și totuși ei se împotriveau, ca să-l ducă pe Faraon și să-l facă să-și împietrească inima.
Ce îndrăzneală, ce cutezanță! Ei știau și totuși au făcut, și totuși s-au dus așa...
Priviți la Izabela!... Femeia aceasta stricată a îndrăznit să dărâme altarele Domnului când a ajuns la un loc de frunte. A îndrăznit ca să omoare pe toți proorocii Domnului.
O, Ahab, ce nenorocit ai fost! Căci și asupra ta va cădea tot blestemul acesta. Nu ți-ai găsit tu în Israel o soție bună? Și a trebuit să-ți aduci din altă parte o străină care să nenorocească întregul Israel?
O, frații mei tineri, să învățați din lucrul acesta! Căutați-vă întotdeauna lângă inima voastră să aveți o inimă ca și a voastră, din casa părinților voștri, din neamul vostru sfânt, căci numai așa veți fi fericiți.
Îndrăznește Iuda să-L sărute pe Stăpânul, trădându-L, vânzându-L!... Ce îndrăzneală, ce cutezanță! O, Iudo, de ce ai ales tu tocmai sărutul ca să faci fapta cea mai mârșavă, cea mai groaznică, pe care n-a îndrăznit nimeni până la tine să o mai facă?
O, Iudo, dacă nu ai avea tu urmași niciodată! De n-ar mai săruta nimeni fățarnic niciodată... Cum nu ți-a ars buzele când L-ai atins în chip nelegiuit și trădător, să-L săruți pe Stăpânul tău?
Îndrăzneală!...
Îndrăznesc Anania și Safira să-L mintă pe Dumnezeu și mor. Îndrăznesc prea mulți, frații mei, rău... Îndrăznesc rău...
Îndrăznesc copiii să-i mintă pe părinți...
Îndrăznesc să le mintă pe mamele lor...
Îndrăznesc elevii să-și mintă învățătorii.
Îndrăznesc soții să-și mintă soțiile.
Îndrăznesc soțiile să-și mintă soții.
Îndrăznește creștinul să-L mintă pe Dumnezeu, spunând: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să I-o dăm” - și nu-I dă nimic.
De atâta vreme, fraților, și noi am zis, și noi am strigat: „Doamne, și noi Îți dăm viața noastră întreagă Ție!”...
Anania și Safira au dat numai o jumătate și au murit pe loc. Nu vă mirați că veți găsi pe drumul frățiilor voastre morți și aici, și acolo... Ei sunt din aceia căzuți care L-au mințit pe Dumnezeu.
Petru i-a spus Safirei: „Picioarele celor care l-au înmormântat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor lua și pe tine”...
O, binecuvântate picioare, voi, de-a lungul vremilor, să-i luați pe oamenii aceștia care L-au mințit pe Dumnezeu. Să-i luați din drum, ca, acei care vin cântând, acei care vin frumos, acei care vin pe urmă să nu se lovească de ei. Așa pățesc cei ce L-au mințit pe Dumnezeu!
Și îndrăznește slujnica din Faptele Apostolilor capitolul 16 să spună un adevăr... Asta-i culmea! Tocmai prin acest adevăr pe care-l spune, să înșele adevărul, să defaime adevărul, să-L defaime pe Hristos. Spunea slujnica mulțimii: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Preaînalt. Ei vă vestesc vouă taina mântuirii”.
Adevărat a spus ea, că așa era. Un adevăr a spus această slujnică, această vrăjitoare... dar în acest adevăr era ceva ascuns, era ceva dubios, era ceva care să răstoarne adevăratul Adevăr.
Ea voia ca oamenii aceștia să fie slăviți și înălțați, nu Numele Aceluia pe care oamenii trimiși de Dumnezeu voiau să-L înalțe.
O, frații mei dragi, îndrăzneala aceasta diabolică... Mulți au îndrăznit și mulți au lucrat în felul acesta.
Îndrăznește și în vremile noastre câte o slugă, câte o slujnică să mărturisească poate câte o frântură dintr-un adevăr. Dar tocmai prin această frântură, ca să facă Adevărul să fie păgubit și înjosit, mărturisesc un adevăr răsturnat...
Îndrăznesc acei care-și uită primul legământ și primul Botez să vorbească despre un alt botez...
Îndrăznesc, frații mei dragi, îndrăznesc...
Îndrăznesc acei care-și uită părinții să vorbească despre minuni, ca să-i încânte pe ceilalți să-și uite și ei părinții.
Îndrăznesc acei care-și uită frații să vorbească despre alți frați. Îndrăznesc acei care-și uită limba lor maternă, limba în care au crescut... limba aceea dulce și scumpă care le-a cântat și a plâns la leagănul lor drag - și să vorbească alte limbi, străine, pe care să nu le înțelegi.
Cineva spunea zilele trecute: „Am fost în Ungaria, că avem acolo neamuri, avem rudenii, și există acolo niște români care nu mai știu limba lor maternă. Nu mai vorbesc românește... .
Cum se poate, frate, cineva să-și uite limba lui? Cineva să-și uite casa lui? Cineva să-și uite ceea ce el altădată cu atâta dragoste a îmbrățișat? Ceea ce altădată cu atâtea lacrimi a fost plătit de cei care ne-au adus până aici? Această limbă sfântă, această limbă dulce, această limbă pe care nu putem s-o uităm niciodată...
Limba aceasta despre care au spus și cei de dinaintea noastră: „orice limbă să mărturisească Numele lui Iisus, că nu este alt nume dat oamenilor prin care să fim mântuiți decât Numele lui Iisus!”...
Numele Lui să fie slăvit și binecuvântat!
Frații mei dragi, ne gândim și de data aceasta, și în locul acesta, și să ne întrebăm fiecare (și eu mă întreb pe mine, să te întrebi și frăția ta, fiecare dintre noi care suntem la o nuntă): cum stăm cu aceste lucruri de care vorbim?
Frații mei, vine cealaltă Nuntă! Nunta aceea care nu va avea sfârșit, care nu va fi vis. Nunta aceea care va fi realitate, Nunta aceea cu Mirele Ceresc.
Oare cum stăm noi? Ne-am obișnuit și noi ca acela despre care s-a amintit aci [numai] să cântăm? Și am crezut că aceste cântări vor fi în stare ele să facă să rămânem între frați? Să rămânem între sfinți? Să moștenim și acolo, în cer, Împărăția lui Dumnezeu?
Nu, frații mei dragi! Nu ajungem! Numai atâta e prea puțin! Numai a cânta cu ceilalți e prea puțin.
Și acela despre care spune Evanghelia, de bună seamă că, înainte de a veni Stăpânul să îl vadă dezbrăcat, și el cânta cu ceilalți... Și el cânta...
Și el a știut toate obiceiurile, cum le știau și ceilalți. A știut cum să intre acolo și cum se face, și cum se lucrează. De aceea a putut să aibă îndrăzneală și să intre în locul acela.
Și el a știut, poate, să citească...
Și el a știut, poate, să predice...
Și el a știut, poate, să se roage...
Dar în toate acele lucruri ale lui a fost numai o prefăcătorie, pentru că până la urma urmei el a fost aruncat afară, unde a fost plânsul, unde a fost scrâșnirea dinților.
Apostolul Pavel le scrie colosenilor în capitolul 2: „Dar acum lăsați-vă de toate acestea: de mânie, de vrăjmășie” și de toate celelalte lucruri care mai urmează după ele.
Ne-am gândit cu cutremurare la aceste cuvinte: „Lăsați-vă de toate acestea”... le scrie el colosenilor. Dar oare colosenii nu se lăsaseră de aceste lucruri? Că, mai înainte, în celelalte capitole, le scrie alte lucruri mai înalte și mai frumoase, și mai desăvârșite. Și la urmă trebuie să le spună iarăși: „Lăsați-vă de toate acestea”...
Nu se lăsaseră, oare, colosenii de mânie și de vrăjmășie până atunci? Acestea erau hainele care ar fi putut și pe ei să-i alunge de la Nunta cealaltă, să fie izgoniți afară.
Aceleași cuvinte ni se adresează poate și nouă, ni se potrivesc unora dintre noi. „Dar acum lăsați-vă de toate acestea”, fraților: și de mânie, și de vrăjmășie lăsați-vă și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Iertați-vă așa cum v-a iertat Hristos. Haina lui Hristos e dragostea lui Hristos, iertarea lui Hristos, umblarea cu Hristos, trăirea cu Hristos în smerenia cea mai adâncă și mai înaltă.
În țara noastră, s-a amintit aci, a trăit un om slăbuț, dar care a avut o îndrăzneală mare.
Atunci când Iisus era necunoscut... atunci când El, Care ne-a ajutat nouă cel mai mult (și neamului, și Bisericii, și poporului nostru), când Iisus era oarecum cel mai necunoscut, omul acesta a îndrăznit să-L ridice iarăși, să-L înalțe iarăși. El a îndrăznit. N-au fost alții care să îndrăznească. N-au fost - așa cum a fost el.
Nu știm cum să-I mulțumim lui Dumnezeu din toată inima noastră pentru că nu ne-a lăsat când noi nu-L cunoșteam, când noi eram depărtați și străini de Acela Unul de Care nu trebuia să ne depărtăm niciodată, pentru că numai El Unul, numai Iisus ne poate ajuta.
Numai El i-a ajutat pe înaintașii și pe părinții noștri și numai El ne poate ajuta și nouă. Când eram în cea mai mare primejdie de a nu-L mai cunoaște, Dumnezeu a trimis în țara noastră, în Biserica noastră, în poporul nostru un om îndrăzneț.
Numai el a îndrăznit!... De ce n-au îndrăznit oare alții, mari, uriași și sănătoși?...
De ce a trebuit ca omul acesta slăbuț să îndrăznească să-L ridice iarăși pe Iisus?
Nu știm cum să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut El pentru noi. Este dovada dragostei Lui că El nu se schimbă. Dumnezeu este Același ieri, astăzi și în veci.
Și copiii lui Dumnezeu, ca și El, nu se schimbă nici ei, niciodată. Ar trebui să îndrăznim și noi, frații mei dragi, cu o îndrăzneală sfântă. Ar trebui și noi să îndrăznim să înălțăm acest Nume Sfânt.
Dar n-ar mai trebui să îndrăznim niciodată (cum au îndrăznit atâția și atâția), să-L mințim pe Dumnezeu sau să-i mințim pe frați. Căci ceea ce nu se vede astăzi se va vedea mâine în fața lui Dumnezeu și în ochii Lui.
Doamne, ce bine ar fi să nu ne mai despărțim niciodată, să nu mai treacă timpul acesta... timpul acesta care este așa de prețios și de scump! Ne-am văzut fața și privirile și ne e de-ajuns. Ne întoarcem înapoi acasă plini de fericire, frații mei dragi... Pentru că frățiile voastre ați înțeles de la început [să luptați] - și pentru că veți lupta - cu un suflet pentru Evanghelie, ca și la capătul călătoriei noastre să ne putem vedea și să putem birui.
Timpul nostru trece așa de repede și va trebui ca mirii noștri dragi să se ducă, pentru săvârșirea Tainei Cununiei în fața sfântului altar. Și după aceea, poate scurtele clipe le vom mai petrece împreună.
Am dori, înainte de a ne despărți din locul acesta, să facem și o chemare pentru toți aceia care se mai găsesc și în locul acesta și care nu L-au cunoscut pe Acela Unul, pe Iisus. Și El îi caută de atâta vreme, încă de când I-am spus noi: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. El de atâta vreme tot așteaptă... De-atunci. Frații mei tineri, frații mei în vârstă, părinți, bătrâni și ceilalți toți, vă așteaptă Iisus! V-așteaptă Dumnezeu!...
Vine o Nuntă, va trebui să ajungem și noi acolo! Ori la Nuntă, ori la judecată. Pentru cei care au venit la Iisus să-L cunoască pe El, să primească haina albă, spălată în Sângele Lui, va veni Nunta și se vor bucura în vecii vecilor.
Ceilalți, deși au avut niște obiceiuri cu care au crezut ei că pot să ajungă la Nuntă, vor fi legați, așa cum s-a amintit, și aruncați în întunericul de-afară.
Îl cunoaștem noi pe Iisus? Îl avem noi pe Iisus în viața noastră, în inima noastră? Îl avem noi pe El? Avem noi pacea cu Dumnezeu? Avem noi odihna dulce, aceea pe care o dă El - care întrece orice pricepere?
Fiți binecuvântați de Domnul toți cei care vă bucurați de această odihnă.
Dar dacă sunt aici suflete care n-au odihna aceea dulce și ar vrea să o aibă - acestea să vină să o capete acum.
Îmi povestea cineva acum o săptămână, pe vremea asta, pe la ora asta: „Sunt patruzeci de ani de când m-am amăgit cu predicile mele, dar n-am avut pace în sufletul meu. N-am avut odihnă. Abia acum îmi dau seama de tot ce am făcut și mă întorc cu pocăință la Acela la care mai există milă și iertare, dacă există pocăință la noi”.
Frații mei, avem noi odihna în Hristos?
Dacă avem această odihnă, Îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru că El ne-a adus-o prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Și El a făcut să auzim despre nădejdea aceasta dulce prin jertfele acelora care, de la El până la noi, au îndrăznit să mărturisească și să înalțe Numele lui Iisus.
Dar dacă n-avem odihna aceasta, hai să ne prăbușim la picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit și să-I spunem și noi astăzi: „Doamne Iisuse, fie-Ți milă, n-am haina Ta, dă-mi-o Tu, că ești bun și plin de milă. Tu i-ai îmbrăcat pe toți nuntașii aceștia; pe toți frații mei i-ai îmbrăcat. Îmbracă-mă și pe mine”.
Dacă este vreun suflet, să îndrăznească să se apropie de Iisus. „Iisus vă cheamă, veniți la El”.
Noi nu vom stărui mult, pentru ca nu la stăruința noastră să vină. Nu, frații mei! Ci din dragoste, dacă simte că are nevoie de Iisus. Dacă de bună voia lui simte că el trebuie să se împace, că trebuie să se apropie, sufletul acesta așa să îndrăznească și așa să vină.
Iisus, Acela care este în mijlocul nostru, vrea să fie cunoscut de toți. Să nu mai plece nimeni din cortul acesta fără să-L cunoască pe Iisus. Că degeaba vom cunoaște istoria și geografia, și toată știința, dacă nu-L avem și nu-L cunoaștem pe Iisus. Toate celelalte cunoștințe rămân egale cu zero. Numai cunoașterea lui Iisus va rămâne și va conta pentru vremea care vine după ce va trece acest prezent.
Dacă nu este nimeni, noi Îi mulțumim lui Dumnezeu și ne rugăm totuși ca fiecare dintre noi din locul acesta, și de această dată, să nu ne întoarcem cum am venit, ci fiecare să ne ducem cu încă ceva. O bucurie sfântă și o cutremurare pentru vremea, pentru ziua, pentru Nunta aceea, pentru ca atunci hainele noastre să fie albite și curățite prin Sângele Mielului.
Slăvit să fie Domnul !