Hristos S-a dat pe Sine!
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Domnul Isus știe slăbiciunile noastre și are milă de noi, atunci când uitând făgăduința Sa, și ne lăsăm zdrobiți de puteri mai mari decât puterile noastre.
Ne înțelege și nu ne judecă,
dacă îndată după aceea ne redresăm iarăși.
2 - Isus le-a zis asupritorilor Săi: „Iată-Mă, Eu sunt aici! Ce aveți, aveți cu Mine! Pe aceștia lăsați-i să se ducă. Cu ei nu aveți nimic”.
Hristos totdeauna Se pune Garant pentru ai Lui.
Se dă pe Sine zălog în locul lor.
Se predă legat pe Sine, pentru ca ei să fie lăsați dezlegați și liberi.
3 - Hristos S-a dat pe Sine Rob, pentru a ne slobozi pe noi toți.
El a primit orice suferință pentru Sine, dar a scos de sub orice primejdie pe ai Săi.
Hristos nu S-a scos pe Sine, băgând pe alții, cum fac atât de mulți oameni, cumpărându-și libertatea lor cu prețul înrobirii altora.
Hristos S-a dat numai pe Sine.
Pe nimeni altcineva n-a mai dat.
O, de-am gândi și noi așa!
4 - Hristos le-a zis: „Lăsați-i pe aceștia să se ducă...”
Hristos poruncește și astăzi tuturor autorităților omenești: „Lăsați pe ai Mei să se ducă...”
Lăsați-i să se ducă să propovăduiască Evanghelia, - căci aceasta va aduce pacea și bunăvoința între oameni,
chiar și între ai voștri.
Lăsați-i pe ai Mei să se ducă să se roage... Aceasta va coborî binecuvântarea și peste întreagă țara noastră.
Lăsați-i să se ducă să facă bine, - aceasta va fi mângâiere, bucurie, bunăstare, armonie pentru tot poporul și pentru toată lumea noastră.
Aceasta va fi în primul rând pentru propriul vostru folos.
Oprirea lor, ar fi în primul rând propria voastră nenorocire.
5 - Noi nici nu ne putem gândi ce mare însemnătate are fiecare cuvânt pe care îl rostim,
fiindcă ne-am obișnuit să vorbim atât de mult, încât noi înșine nu mai dăm de multe ori, nici o însemnătate cuvintelor noastre.
De aceea promitem repede și promitem mult - cât nu putem împlini.
Și uităm tot așa de repede chiar și ce am promis.
Ne legăm prin făgăduințe - și găsim ușor dezvinovățiri când suntem întrebați.
Facem adeseori juruințele grele - și nu le respectăm întocmai.
Sau poate chiar deloc.
- Așa ca ucenicii Domnului în seara prinderii Lui!
6 - Un proverb din Israel spune așa: „Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă, și-l poți spune-n două vorbe, - află-le pe-acestea două”.
Asta trebuie să ne învețe și pe noi câtă grijă trebuie să avem când spunem fiecare vorbă,
fiindcă fiecare cuvânt ne este un legământ de un fel.
Iar după ce am spus cuvântul, și mai multă grijă trebuie să avem spre a ne împlini ceea ce am spus.
7 - Cuvintele rostite de noi ne vor scoate nevinovați.
Sau ne vor scoate vrednici de osândă.
Aici nu este vorba de cuvintele rele, nici numai de cele nefolositoare - ci de orice cuvânt care ni l-am dat.
Să nu vorbim deci nici un cuvânt mai mult decât se cuvine. Taxa pe care va trebui s-o plătim pentru toate vorbele noastre - în Ziua Judecății va fi atât de scumpă!
Să cumpănim mai bine ca în orice telegramă, fiecare cuvânt al nostru!
Și să ținem fiecare legământ pe care l-am pus!
8 - Adu-ți și tu aminte câte ai zis - și n-ai făcut!
Câte ți s-au dat și câte le-ai pierdut.
De câte ori ai avut amare păreri de rău și înlăcrimate învinuiri ale făgăduințelor făcute Domnului, cu gândul de a le trăi pe viitor cu toată grija curată a inimii?
- Și nu le-ai împlinit!
Vezi și tu că vine Ziua când va trebui să răspundem fiecare - și eu și tu. Și noi și voi, fiecare de ceea ce am spus,
- și n-am împlinit, așa cum am zis.
9 - Ce greu învățăm noi că adevărul n-are nevoie de săbii și ciomege, - ca să se impună.
Cuvântul are o putere mai mare decât orice armă.
10 - În ce privește Adevărul și Credința, ucenicii Domnului n-au avut și nici nu vor avea nici voie nici nevoie niciodată, de nici un fel de arme lumești de lovire sau de apărare.
Numai de Cuvântul și de Dragostea lui Hristos.
Prin acestea a biruit poporul lui Dumnezeu și Biserica Sa.
Și numai prin acestea vor birui și mai departe ostașii Domnului până la sfârșit!
11 - Fiecare cuvânt lovește o ureche. Numai loviturile nu sunt la fel.
Unele lovesc plăcut, altele dureros.
Unele taie pentru totdeauna dorința de a le mai auzi, altele stârnesc această dorință.
Unele aduc o vindecare omului,
altele aduc o înveninare.
O, ce sabie puternică este Cuvântul!
Nu este alta asemenea. Numai mânuitorii înțelepți sunt puțini.
12 - Nu cumva este și vorba limbii tale ca o sabie înveninată cu care lovești în dreapta și în stânga toată ziua, tăind urechile tuturor?
Ce urmărești tu oare prin loviturile sabiei tale?
să te răzbuni pe oameni?
- sau să-i mântuiești!
13 - O, ce urme dureroase lasă în viața multor oameni și familii o lovitură tăioasă a unei limbi clevetitoare!
Câte suflete n-a otrăvit și câte vieți n-a pierdut o limbă mincinoasă și bârfitoare, cu cuvintele ei înveninate!
Ce faci tu cu sabia limbii tale?
Când ai făcut așa ceva aleargă cu cel lovit de tine la Isus, să-l vindece.
Iar tu roagă-L pe Domnul să-ți schimbe și sabia ta, cum i-a schimbat-o pe a sfântului Său ucenic Petru.
În loc de o sabie care rănește, să-ți dea una care vindecă.
14 - Ca Fiul Omului, Domnul Isus a trebuit să Se nască în chip omenesc.
Să aibă o Mamă și un timp asemenea oricărui om,
să crească apoi cu greu, ani de ani, în condiții grele și primejdioase, dezvoltându-Se în toate însușirile Trupului Său Sfânt, într-o casă omenească,
între toate greutățile omenești,
supus tuturor legilor omenești,
- pentru ca să ne poată mântui pe noi toți oamenii.
15 - Toate cele dinafară ale Domnului Isus ca Om, - nu erau deosebite de ale celorlalți oameni care Îl înconjurau.
Ci numai felul Lui lăuntric, străbătut de toată minunata curăție și sfințenie prin care Dumnezeirea Lui lăuntrică le sfințea și desăvârșea pe toate, - acestea nu erau ca a celorlalți oameni.
El era Cel Minunat, de aceea trebuia să aibă o Maică Minunată. O Maică Sfântă cum nu mai fusese alta.
Trebuia să aibă o naștere minunată,
o copilărie minunată,
o vorbire minunată,
o umblare minunată,
o moarte minunată,
o Înviere minunată,
o Biruință, o Înălțare, o slavă și o Împărăție, toate minunate!
16 - Ochii lui Hristos nu S-au uitat nici o clipă la prezent. El privea viitorul.
El nu a primit nimic de la oameni. A primit totul numai de la Tatăl.
El nu S-a simțit niciodată în mâinile vrăjmașilor Săi, - ci totdeauna în Mâinile Tatălui Său.
- De aceea pacea Lui a fost deplină și netulburată.
Cuvântul Său a fost liniștit și luminos.
Iar răbdarea Lui senină, tăcută și iertătoare.
17 - De ce nu suferi și tu mai bine paguba acum, când câștigul tău veșnic este atât de mare?
Bagă-ți sabia cuvântului în teaca răbdării.
Ia totul numai din Mâna Tatălui cea Bună.
- Și totul se va încheia minunat.
18 - După vânzare, Iuda, din conducător, devine un nimic incomod.
O zdreanță stânjenitoare, de care fiecare va căuta să se lepede cu scârbă
și să scape cât mai grabnic.
- Până când el va deveni astfel și pentru sine însuși. Și va continua să se ocupe de lepădătura sa, prin singura și ultima posibilitate
cea mai dorită și mai plăcută diavolului: sinuciderea.
Așa sfârșesc toți trădătorii, vânzătorii, neascultătorii,
ori pe pământ, ori sub pământ.
19 - Pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu, care sunt atât de adânci și atât de neînțelese pentru noi, de multe ori sunt alese cele mai cutremurătoare căi.
Cel mai greu de înțeles lucru pentru noi, este rostul suferinței, în viața omenirii. Și mai ales în viața celor mai buni dintre oameni.
Dar noi trebuie să ne pătrundem de marele adevăr care luminează orice taină: că suferința este mijlocul sfințirii. Și fără ea nu se poate intra în Cer.
20 - În taina suferinței adevărul ne arată că este ispășirea păcatului, -
căpătarea sfințeniei
și scara desăvârșirii.
Păcatul este acela care a adus în lume suferința. Înainte de păcat suferința nu era cunoscută.
Deci înainte de orice, în suferință este și ispășire.
Apoi și celelalte binecuvântări cerești. Toate!
O Dumnezeule Preaiubit și Bun și Preasfânt, ajută-ne să înțelegem și să iubim suferința pe care ne-o trimiți Tu.
Amin.