Iisus învățător și Iisus Domn

„Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Iisus și I-a zis: «Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos»” (Lc 5, 8)

„Când a văzut Simon Petru... s-a aruncat în genunchi.”

Scumpii și preaiubiții noștri, Petru a avut două etape ale vieții lui. În prima etapă Îl cunoștea pe Mântuitorul numai ca pe un învățător.

Cine Îl cunoaște pe Domnul numai ca pe un învățător, acela e fără roade, fără putere. Acela se chinuie toată noaptea - poate toată viața - și nimic nu face, nimic nu realizează. Când ajunge însă să-L cunoască într-un alt fel, ca pe Domnul și Dumnezeul lui, numai atunci I se aruncă în genunchi, numai atunci inima lui începe să se trezească și să se miște.

Scumpii și preaiubiții noștri, noi, fiecare, trecem prin aceste etape. Fiecare suflet, fiecare viață care vrea să vină și care vine la Dumnezeu nu poate să nu treacă pe aici. Noi unde suntem? Unde ești, suflete al meu, unde ești, fratele meu și sora mea? Cum Îl cunoști tu în clipa aceasta pe Domnul și Dumnezeul tău? Numai ca pe un învățător? Atunci toată noaptea te muncești... atunci toată viața te chinuiești și tot nimic nu faci. Tot nimic nu realizezi. Pentru că nici tu nu te depărtezi la adânc, nici nu mergi la adânc, nici nu te apleci la adânc.

„Când a văzut Simon Petru lucrul acesta numai atunci s-a aruncat în genunchi. Numai atunci a văzut. Ca și Toma, care numai când a văzut degetul pus, atunci a scos strigătul: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

Fratele meu și sora mea! Facă bunul Dumnezeu ca și în ziua de astăzi să fie Domnul, pentru fiecare dintre noi, Domn și Dumnezeu; să fie Mântuitorul fiecăruia dintre noi, nu numai un învățător. Pentru că un învățător se ascultă și nu se ascultă... Depinde de fiecare. Dar un Domn și Dumnezeu nu se mai discută. Nu se mai pune întrebarea: Oare să fac? Oare să nu fac?... Ci se pornește cu putere, se pornește cu dor fierbinte pe urmele Lui.

Priviți în jurul vostru - și să privim în jurul nostru -, câți oameni lucrează cu El numai ca învățător. Aceia nu-L respectă, aceia nu-L ascultă... [ca pe un Dumnezeu], aceia sunt altfel oricând vor. Pentru ei, El e numai un învățător. Iar un învățător dă numai o învățătură, el n-are putere. Dar când Îl vezi pe un Domn și Dumnezeu, când Îl ai în fața ta, când este în mijlocul nostru, nu poți să nu te prăbușești în genunchi.

Au fost doisprezece frați în casa bătrânului Israel. Doisprezece! Dar dintre toți, numai unul îl privea pe Domnul ca Domn și Dumnezeu. Unsprezece dintre ei Îl priveau ca pe un învățător. Și când a venit clipa cea mare, când a venit clipa cea grea, cei unsprezece, care Îl cunoșteau numai ca învățător, l-au luat pe Iosif și l-au aruncat în groapă. Dar ei n-au știut că Dumnezeu va coborî împreună cu Iosif și acolo jos în groapă. Iosif n-a coborât numai el acolo; a coborât și Dumnezeul lui cu el. Și frații lui n-au știut că, coborând Dumnezeu cu Iosif, pe ei, cei unsprezece, îi părăsește, îi lasă singuri. Au venit apoi alții și, după ce Iosif este scos, aceștia îl duc într-o țară străină. Și tot la fel, ei n-au știut că Dumnezeul lui Iosif va pleca cu el. Iosif îl va părăsi pe Israel, va părăsi țara lui și se va duce într-o țară străină.

Însă a venit vremea secetei... și abia atunci au cunoscut... O țară străină era bogată... Egiptul era bogat, avea tot ce-i trebuia. Însă Israel și copiii lui mureau de foame. Copiii lui Dumnezeu, adică, mureau de foame. Căci Dumnezeu binecuvânta țara unde era Iosif. Dumnezeu binecuvânta locul unde era Iosif. Binecuvânta o țară străină.

Au venit apoi să cerșească milă, să cerșească îndurare, să cerșească pâine de la străini, de la țara cea străină.

Scumpii și preaiubiții noștri! A venit însă vremea când au recunoscut, rușinați fiecare, că Dumnezeu este numai Acela al lui Iosif. Că Dumnezeu este Acela care a vorbit prin Iosif.

Tot așa, Dumnezeu vrea să ne vorbească și astăzi. Cât, în ce măsură ne deschidem noi inima noastră, viața noastră și trăirea noastră [pentru El]? În ce măsură Îl privim în clipele acestea pe Mântuitorul în fața noastră numai ca pe un învățător și în ce măsură [Îl privim] ca pe un Domn și Dumnezeu? Cine Îl privește pe Domnul numai ca pe un învățător rămâne ca frații lui Iosif: gol, sărac... Iar la vremea încercării, când nu mai știe ce să facă, fiindcă nu mai are cum să se salveze, va zice tot ca frații lui Iosif: „Murim de foame, pierim de foame!...”

Preaiubiții noștri, să ne ajute bunul Dumnezeu ca, din ziua de azi, din întâlnirea de azi cu Domnul, să nu-L privim cum L-a privit Petru prima dată: „Învățătorule, dar... toată noaptea... Dar dacă Tu zici, hai că totuși voi încerca Să nu-L mai privim așa, ci să-L privim cum L-a privit Simon Petru când „a văzut lucrul acesta” și s-a aruncat în genunchi în fața Mântuitorului.

Fratele meu, sora mea, suflete al meu, când și tu vezi „lucrul acesta”. adunarea aceasta, mântuirea aceasta, prezența Domnului, ce faci? Ce spui: „M-am chinuit și eu, dar n-am făcut nimic toată viața mea”? Nu! Fă ce a făcut Petru ultima oară: s-a aruncat în genunchi. Și ascultă ce-ți spune El atunci. Că de-atunci încolo începe adevărata viață cu Dumnezeu. De atunci de când „a văzut Petru”, de atunci L-a urmat pe Domnul pas cu pas.

Frații noștri dragi! Să aducă Domnul Dumnezeu clipa cea mare când fiecare dintre noi să-L vadă pe Domnul ca Domn și Dumnezeu, nu numai ca pe un învățător.

Slăvit să fie Domnul!