Împreună lucrătoare cu Dumnezeu:
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 3
„Maria s-a sculat chiar în zilele acelea și a plecat în grabă spre munți, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a urat de bine Elisavetei” (Lc 1, 39-40).
Slăvit să fie Domnul!
Aceste cuvinte ni s-au mai spus în seara aceasta și le-am mai auzit (le cunoaștem atât de bine!) cu prilejul nunții dragilor noștri tineri, fiindcă s-a potrivit în felul acesta, ca nunta lor să fie chiar în preajma acestei sărbători a Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfintei Fecioare Maria (cum spunea un colind: „Cea mai sfântă-ntre fecioare”). Ea a fost aceea de care S-a folosit Dumnezeu ca prin ea să trimită mântuire lumii.
Dacă Dumnezeu, în bunătatea și-n dragostea Lui, n-a pedepsit păcatul și pe toți acei care au păcătuit, după cum meritau, ci S-a gândit, în bunătatea și iubirea Lui cea veșnică, totuși să trimită un Răscumpărător, să-L trimită pe Acela care-i va izbăvi din moarte și din pierzare veșnică pe cei care au păcătuit, a trebuit totuși, la mântuirea noastră, să lucreze prin cineva.
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, când a creat toate cele văzute și cele care nu se văd (și viața noastră), a spus la urmă, după ce le-a creat pe toate: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Pe toate le-a făcut prin Cuvânt: și lumina, și cerul, și pământul; dar pe om l-a făcut cu mâna. Și a lucrat la facerea omului întreaga Sfântă Treime: și Tatăl, și Fiul, și Sfântul Duh.
Dar bucuria mare a fost când de făptura aceasta, cea mai aleasă dintre toate celelalte care purtau chipul lui Dumnezeu, de-acum Se putea bucura și Domnul. De lucrarea mâinilor Sale. [Însă] ispititorul și vrăjmașul n-a dormit. Și a căutat să strice bucuria lui Dumnezeu, venind la făptura cea mai aleasă și amăgind-o, ca să cadă în neascultare.
Cât de greu I-a fost Aceluia care a făcut cu atâta dragoste, cu atâta bunătate făptura aceasta aleasă, atunci când ea a căzut din ascultarea de El, amăgită fiind de vrăjmaș...
S-a gândit atunci, în bunătatea și-n mila Lui... (și a fost mai greu, cu mult a fost mai greu, când, din nou, Sfânta Treime a trebuit să lucreze): „Cum să ridicăm iarăși omul, fiul Nostru cel căzut în neascultare și-n păcat?” Atunci a trebuit să vină Unul din Sfânta Treime și să lase pildă vieții noastre.
Dar a trebuit să se caute cineva de-aici dintre noi, de jos, de pe pământ, să Se folosească Dumnezeu și de cineva de jos. Mântuirea a venit de Sus, mântuirea Dumnezeului nostru, mântuirea s-a coborât din cer la cei de jos, aici. Jos eram, căzuți eram, în josnicie eram, păcătoși eram toți. Și plata păcatului este moartea.
Dar Dumnezeu, în bunătatea Lui, S-a gândit: nu moartea, ci oarecum viața... Și-atunci Fiul lui Dumnezeu, de bunăvoie, Cel ascultător, a spus: „Tată, Mă cobor, Mă duc! Pregătește-Mi un loc. La cine să Mă duc? În ale cui brațe, în al cui cămin? Că toate brațele-s murdare și toate căminele-s nenorocite. Nu-i pace în ele, nu-i bucurie. Nu-i!... Trebuie să Mă duc undeva”. Și s-a pregătit. S-a găsit o Sfântă Fecioară. S-a găsit o Sfântă Fecioară, care a devenit Mama Fiului lui Dumnezeu.
Dumnezeu a lucrat împreună cu ea. Ea a fost cea dintâi care a lucrat cu Dumnezeu la mântuirea noastră și-a voastră. Ea a fost cea care a scăpat cele dintâi lacrimi pe picioarele Lui, pe mânuțele Lui, pe obrăjorul Lui. Ea a fost cea dintâi. Când Lui I-a fost frig, inima ei a fost tare zdrobită. Când Lui I-a fost foame și a cerut, de unde să-I dea? Ea a fost aceea care a sângerat pentru El: aleasa cerului, făptura cea mai sfântă, care s-a învrednicit să-L poarte pe Dumnezeu în brațele ei.
De-atunci și până astăzi, Numele Lui este purtat de mulți. Numele Lui este cel mai iubit și cel mai scump, și cel mai drag. Când vă privim fețele la această nuntă, la această sărbătoare, inimile noastre-s pline de bucurie și-l mulțumim lui Dumnezeu. Numai să vă vedem ne este de-ajuns. Dar să vă vedem aici și să vă spunem „Slăvit să fie Domnul!” este lucrarea lui Dumnezeu, este mântuirea lui Dumnezeu, este bunătatea lui Dumnezeu.
El S-a folosit de cineva ca să vină aici jos, la noi, să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut. Noi spunem Numele Lui cu atâta drag și cu atâta respect și cinste. Și, când auzim de pe buzele cuiva rostit Numele lui Iisus, inima noastră tresaltă de bucurie și de drag. (...) Dar nu putem să nu-i iubim pe acei de care S-a folosit Dumnezeu ca împreună cu ei să lucreze la mântuirea noastră. Cel dintâi și cea dintâi...
Căminul cel dintâi a fost căminul lui Iosif, omul acela neprihănit despre care spune Sfânta Carte că „...era un om neprihănit”. Iosif... Cu mânuțele lui a trebuit să-I câștige pâinea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă pâine la toți muncitorii, la toți flămânzii. Dar Iosif a trebuit să-I dea el pâine lui Dumnezeu, la Fiul lui Dumnezeu. Să-L hrănească. Din mânuțele lui să-I cumpere o cămășuță, să-L îmbrace. Din mânuțele lui să poată să-L îngrijească. A fost cel dintâi cămin, cel mai fericit cămin în care Cerul s-a putut încrede: „Aici pot să-L trimit pe Fiul Meu. Omul acesta este omul pe care l-am ales și în care Mă încred că poate să crească un Fiu al lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Și Fecioara aceasta este aceea în care Mă încred că poate să-L crească pe Fiul lui Dumnezeu pentru Dumnezeu”. Și așa a fost.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care S-a gândit la mântuirea noastră și a lucrat la ea. Dar Care a ales de-aici, din mijlocul nostru, de jos, oameni cu care să lucreze împreună spre mântuirea noastră.
Frații mei, de-atunci și până astăzi au mai fost suflete care L-au iubit și care au plâns și care au suferit, și care s-au jertfit pentru El, în Numele Lui. Și poate, până la sfârșitul veacurilor. Dar cea dintâi a fost Sfânta Fecioară Maria. Și cel dintâi cămin a fost căminul lor.
La nunțile noastre, noi nu dorim altceva decât să înălțăm acest Nume: Numele lui Iisus. Căci nu este sub cer alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți. Dar totdeauna când repetăm cu drag acest Nume, noi ne-aducem aminte și de cei de care El S-a folosit ca noi să cunoaștem Numele lui Iisus.
S-a spus aci: datorită bunătății și dragostei lui Dumnezeu, în țara noastră El a trimis un om, a trimis o Lucrare care este mama noastră care ne-a născut prin dureri și prin lacrimi, și prin suferință. Noi nu ne-am fi cunoscut niciodată dacă nu ar fi îngăduit Dumnezeu să avem o mamă duhovnicească ce ne-a purtat, care ne-a legănat, care ne-a întărit, care ne-a sprijinit, care a suferit pentru ca noi astăzi să putem cânta fericiți la această nuntă și pentru ca în zilele noastre să se mai vadă o nuntă creștinească așa cum au fost cele dintâi. Poate unii dintre voi, mirați, vă gândiți: „Aceasta este o nuntă? Unde se poate nuntă fără băutură? Nuntă fără gălăgie?”.
Doamne, fii binecuvântat și slăvit să fie Numele Tău, căci iarăși am ajuns vremile acelea frumoase și fericite de altădată, pentru că Dumnezeu S-a îndurat să ne trimită și nouă o mamă. Ea este aceea care ne-a născut! Lucrarea aceasta scumpă a Oastei Domnului.
Noi toți suntem copiii unei jertfe. Noi toți suntem copiii unor lacrimi. Noi toți suntem copiii aceluiași părinte. Și de aceea suntem atât de fericiți și dorim, ca și voi, să fim lucrători împreună cu Dumnezeu pentru mântuirea altora. A atâtora din jurul nostru care trăiesc și mor nemântuiți.
Am dori pentru căminul care se întemeiază astăzi ca Dumnezeu să-l binecuvânteze în felul acela cum a binecuvântat căminul lui Iosif și al Sfintei Fecioare. Pentru ca să se poată încrede și-n tinerii noștri de astăzi, căci ei vor fi, la rândul lor, niște lucrători împreună cu Dumnezeu. Că Dumnezeu va putea să lucreze prin ei, ca să se nască fii pentru Dumnezeu. Fii care vor fi în stare apoi să ducă această Lucrare și să ducă mântuirea și altora, până la capăt. Mântuirea Dumnezeului nostru.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru clipele acestea fericite pe care mereu le-am dorit și vom pleca cu inimile noastre pline de bucurie și recunoștință. Și chiar dacă nu ne vedem fețele noastre așa cum am dori, de atâtea ori, noi ne purtăm în inimi unii pe alții și ne gândim întotdeauna la lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu prin părinții noștri, prin sfinții noștri înaintași. Și, prin faptul acesta, noi am ajuns să ne bucurăm astăzi și să slăvim Numele lui Dumnezeu. Să ne îmbrățișăm cu dragoste și cu lacrimi. Ce-i rămâne fiecăruia dintre noi?
Să fim și noi niște buni lucrători și buni ostași ai lui Hristos. Și-n fiecare dintre noi să se poată vedea chipul acela smerit, ascultător, curat și supus al Sfintei Fecioare.
Dorim ca toate surorile noastre tinere să învețe de la această Sfântă Fecioară smerenia, ascultarea și supunerea. Dorim ca toți tinerii noștri dragi să învețe și ei că a fi smerit, ascultător și supus este lucrul cel mai frumos și cel mai dulce sub soare. Nimic altceva nu este mai scump decât ascultarea. El „a fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce”. Hai să fim și noi ascultători până la capăt! Domnul ne va ajuta, tineri binecuvântați!
Și să-i binecuvânteze mult pe ei, [pe cei] a căror sărbătoare o sărbătorim astăzi, pe dragii noștri. Să auzim mereu vești bune despre ei și, în căminul lor, să fie El cel mai iubit și cel mai drag, și cel mai dorit. Nu cămin al lor, ci cămin al lui Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul!