În brațele tatălui...
Pr. Iosif Trifa - Fiul cel pierdut
Despre ce a făcut tatăl în timpul când fiul său era prin lume, evanghelia nu ne spune nimic. Desigur însă, nici tatăl n-a mai avut zile bune. Va fi suspinat de atâtea și atâtea ori. Fără voia lui și peste voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era fiul lui. Îi va fi prădat averea, dar era fiul lui. De se va reîntoarce cândva, îl va reprimi, căci e fiul lui, e sânge din sângele lui.
Sărmanul tată! Au trecut atâția și atâția ani de când nu și-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întorcându-se; îl are neîncetat în gândul lui. Îl dorește neîncetat și îl așteaptă.
O, fratele meu, așa e Tatăl ceresc față de noi păcătoșii. Oricât de păcătoși am fi, oricât de departe am fi în căile pierzării, Tatăl ceresc ne urmărește cu dragostea Lui. Ne urmărește cu bunătatea Lui, ne urmărește cu durerea Lui. Ticăloșia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu se leapădă de tine, pentru că, oricum ai fi, ești fiul Lui, ești făptura Lui.
Oricât de păcătos ai fi, Tatăl te urmărește cu dragostea Lui și așteaptă întoarcerea ta. „Iar dragostea lui Dumnezeu față de noi nu stă în aceea că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în aceea că El ne-a iubit mai întâi pe noi” (1 In 4, 10)
„Și văzându-l pe el, încă departe fiind, a alergat în calea lui.”
Încă departe fiind fiul lui, tatăl l-a văzut și a alergat în calea lui. L-a văzut înainte de a-l vedea pe el fiul.
De departe vede Tatăl ceresc căința și întoarcerea noastră. Ochii bunătății și iertării lui Dumnezeu văd mai departe decât ochii căinței.
O, scumpul meu frate, să știi că, îndată ce apuci pe calea întoarcerii din răutăți, Tatăl ceresc aleargă în calea ta. Tatăl ceresc aleargă să-ți scurteze calea. Să știi, fratele meu, că, din calea întoarcerii tale, Tatăl ceresc face mai mult decât tine.
Căința ta merge cu pași domoli, dragostea Tatălui ceresc aleargă. Tu faci un metru, Tatăl ceresc, un kilometru. Drumul ce-l faci tu într-un an, Tatăl îl face într-un ceas. Tu mergi încet, Tatăl aleargă. Fratele meu, din zările cerului de sus, Tatăl te vede, Tatăl așteaptă plecarea ta, așteaptă întoarcerea ta, ca să alerge în calea ta. Și tu nu vrei să pleci?
Iată-l pe fiul cel pierdut apropiindu-se de casa părintească. Iată valea pe unde se juca în copilărie, iată livada, pomii, iată măslinul de lângă casă. Ah, ce bucurie!... Dar în această bucurie cade ca oțetul în apă trecutul lui și starea lui cea grozavă. Ce va zice oare tatăl său?...
Iată, cineva s-a ivit în poarta casei. E tata! Inima îi bate cu putere. Luându-și îmbărbătare, pășește înainte. Fiul se apropie, tatăl se apropie. Urmează clipa cea mare și măreață: întâlnirea.
„Și văzându-l pe el tatăl, i s-a făcut milă de el și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat”.
După atâția și atâția ani, tatăl își vede iar fiul pierdut. Îl vede într-o stare grozavă și fioroasă. În inima lui suspină: „Vai, copilul meu cel drag, în ce stare grozavă ai ajuns!” O dragoste și milă nețărmurite clocoteau în sufletul tatălui. Își îmbrățișează copilul, îl sărută cu foc, îl acopere cu dragoste și iertare.
Fiul se pregătise să-și spună rugăciunea de căință, dar tatăl a luat-o înainte; l-a acoperit cu dragoste și iertare înainte de a-și spune rugăciunea. Nici tatăl, nici fiul n-aveau cuvinte. Li se oprise graiul. Vorbeau lacrimile. Dragostea și iertarea tatălui grăiau și se revărsau prin sărut.
Așa e și clipa cea sfântă în care omul se întoarce din căile pierzării și se întâlnește cu Tatăl ceresc. Tatăl o ia și aici înainte.
Îl acoperă pe cel întors cu dragostea și iertarea Lui cea sfântă.
O, ce dulce și sfântă este întâlnirea cu Tatăl ceresc!
Când am fost în călătorie la Ierusalim, am luat cu mine și toate păcatele mele. Le duceam să le depun cu lacrimi de căință lângă Mormântul Mântuitorului. Făcusem, în gândul meu, și o rugăciune frumoasă pe care să o rostesc. Dar când am ajuns acolo n-am putut grăi. Clipe întregi n-am putut vorbi decât prin lacrimile mele. Am simțit însă brațele Tatălui ceresc, am simțit îmbrățișarea și iertarea Lui cea dulce și sfântă. Ce dulce-i îmbrățișarea Tatălui ceresc! Ai gustat tu, fratele meu, din ea? „Tată, greșit-am la cer și înaintea ta...”
Drept răspuns, tatăl îl sărută din nou cu foc și iubire. Sărutul era semnul iertării.
„Și nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău...”
Drept răspuns, tatăl îi strigă pe servitori: „Aduceți haina cea dintâi și-l îmbrăcați pe el, și dați-i inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui. Și junghiați vițelul cel mai gras și, mâncând, să ne veselim; căci fiul meu acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”.
Haina, inelul și încălțămintea erau semnul că fiul este nu numai iertat, ci și așezat iarăși în starea în care fusese înainte de a pleca în calea cea rea.
Vedeți cu câtă putere se revarsă dragostea și iertarea tatălui? De la sărut, la haină… De la haină, la încălțăminte... De la încălțăminte, la inel... De la inel, la vițel și la ospăț de bucurie. Tatăl putea să o lase mai cu domolul. Putea să zică: „Aduceți azi haina, mâine inelul, poimâine încălțămintea... Cât despre ospăț, să vedem mai întâi cum se va purta cel întors...”
Dar tatăl n-a făcut așa, ci el și-a revărsat dintr-o dată toată dragostea sa și toată bunătatea sa asupra celui întors.
Așa face și Tatăl ceresc. Când ne întoarcem din căile pierzării, El ne acopere îndată cu bunătatea Lui, cu dragostea Lui și cu iertarea Lui cea dulce și sfântă. Iertarea Tatălui ceresc merge mai repede decât căința omului.
O, ce îndurat și iertător este Tatăl ceresc! O, cum își revarsă valurile bunătății și iertării Lui peste cei ce se întorc cu lacrimi de căință la El! Uitați-vă la fiul pierdut din evanghelie. Tatăl a pus în mișcare toată casa și toată curtea pentru el. Unul aduce haina, altul inelul, altul încălțămintea; unii taie vițelul, alții pregătesc focul, alții pleacă după muzicanți, alții cheamă vecinii.
Toată casa, toată curtea și toată vecinătatea e în mișcare și pregătire de ospăț. Pentru cine? Pentru un fiu ce și-a prădat toată averea; pentru un risipitor ce s-a întors acasă. Unii dintre oameni, poate, vor fi șoptit acest lucru, dar tatăl nu vrea să știe nimic. El strigă mereu: „Alergați și pregătiți degrabă ospățul și să ne bucurăm, căci fiul meu acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat…”.
Așa lucrează și Tatăl ceresc când ne întoarcem la El cu credință și căință. Toate darurile și binecuvântările Sale se revarsă asupra noastră.
Într-o carte am citit despre cum se pregătesc diamantele cele scumpe. Diamantul, după ce e scos din adâncul pământului, încă nu e gata. E numai o bucată de cărbune negru. El trebuie tăiat și șlefuit, altcum n-are valoare. O mulțime de oameni lucrează pe el. Unii îl taie, alții îl șlefuiesc, alții pregătesc materia în care să-l curețe, alții cuptorul în care să-l ardă. O fabrică întreagă cu toate mașinăriile ei lucrează la un cărbune negru, iar din acest cărbune iese pe urmă diamantul cel strălucitor care împodobește coroanele regilor.
Așa-i și cu un suflet pierdut care se întoarce la Tatăl ceresc. Dumnezeirea lucrează cu toate darurile ei la curățirea lui. Îndurarea lui Dumnezeu aleargă în calea lui, iertarea îl îmbrățișează, iubirea îl sărută, mila îl îmbracă, bunătatea îi dă inelul, „Mielul” îi face ospăț.
Ah, ce lucru mare și măreț este un păcătos care se întoarce la Dumnezeu! Dintr-un „cărbune”, el devine un diamant ce străluce în coroana Mirelui (Apoc).
Ah, ce lucru măreț este un păcătos care se întoarce la Dumnezeu! Cerul și pământul se bucură când un păcătos se întoarce la Dumnezeu. „Se bucură și îngerii din cer pentru un păcătos care se pocăiește” (Lc 15, 10).
Cerule și pământule, priviți și vă minunați: un păcătos se întoarce din calea răutăților și, iată, Tatăl ceresc - Făcătorul și Stăpânul tuturor lumilor văzute și nevăzute - Se ridică de pe Tronul său; Se apleacă spre el, îl îmbrățișează și îl sărută. Domnul cerului și al pământului Se apleacă să îmbrățișeze… pe cine? Pe un păcătos, pe un ticălos care-și plânge păcatele.
Ah, ce lucru mare este acesta! Nu pentru păcate vor fi judecați oamenii, ci pentru că Tatăl i-a așteptat cu brațele deschise, i-a așteptat cu sărutul iertării, cu haină nouă și inel nou, dar ei n-au primit acest dar.