În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.
Acum, ca nişte copii nerăbdători sau fricoşi, sau nemulţumiţi, avem atâtea de întrebat pe Domnul în drumul nostru cu El, spre El.
Ca nişte copii fricoşi întrebăm mereu: Doamne, oare ce va mai fi cu noi?
Ce va fi oare cu Lucrarea Ta, în faţa atâtor ameninţări?
Ce ne va mai aduce oare viitorul acesta întunecat?
Ce se va mai alege oare de bucuria noastră, de nădejdea noastră, de adunarea noastră, în atâtea încercări, sau valuri, sau slăbiciuni?
Ca nişte copii nemulţumiţi întrebăm mereu pe Domnul: De ce mie Doamne îmi dai atâtea necazuri?
De ce pe noi ne ţii sub apăsarea şi mustrarea Ta?
De ce nouă nu ne dai ceea ce alţii au cu atâta îndestulare şi de atâta timp?
Întrebăm mereu, întrebăm despre toate - şi întrebăm toţi!
În chiar clipa când Domnul Isus le spunea ucenicilor Săi nedumeriţi de tot ce auzeau din gura Lui,
şi mai ales întristaţi adânc de tot ce presimţeau în inimile lor din auzirea înştiinţărilor Sale încă neînţelese de mintea lor,
- Mântuitorul vedea în tăcerea ucenicilor Săi - o mie de întrebări.
O, câte întrebări apăsătoare se puteau citi atunci în ochii miraţi şi îngroziţi ai ucenicilor Domnului, în seara aceea grea!
Câte lucruri noi şi neînţelese pentru ei făceau să se vadă pe feţele lor că au atâtea de întrebat, încât ei nu ştiau cum să le înceapă şi de la care...
Dar Domnul Isus ştia nu numai că la o mare parte din întrebările acestea care se ridicau în inimile lor, nu se poate răspunde acum, dar şi că mintea lor este prea nepregătită încă, pentru a le primi.
Ceea ce le spusese El cu câteva versete mai înainte: mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta, - se referea mai ales la acelea despre care ei vor fi vrut cel mai arzător să-L întrebe în seara asta pe Domnul Isus,
dar aflarea acestora le-ar fi zdrobit atunci inimile lor cel mai mult.
O, ce bine că Domnul nu ne răspunde nici nouă acum, la atât de multe din întrebările pe care nerăbdarea sau temerile, sau puţina noastră credinţă, sau multa noastră nepricepere - ar avea de atâtea ori să I le pună!...
Dar ştim că atunci când va veni Ziua Lui şi Arătarea Sa, toate miile noastre de întrebări vor primi de la Domnul Isus prin acel Unic Fapt, un aşa de deplin răspuns, încât nu vom mai avea nici unul din noi, nimic de întrebat.
Odată, lângă un stejar a crescut un vrej de dovleac.
Cât crescuse stejarul în treizeci de ani, a crescut vrejul în trei săptămâni.
Ajungând în vârful stejarului, vrejul îngâmfat de creşterea sa, a început să-i pună o mulţime de întrebări.
Dar stejarul i-a dat, în urmă, la toate întrebările vrejului, doar un singur răspuns zicând:
- Am să-ţi răspund la toamnă!
Dar toamna, stejarul n-a mai avut cui să-i răspundă. Vrejul se uscase.
Aşa vor fi şi cei care au acuma multe de întrebat pe Dumnezeu... Care privesc cu dispreţ la Numele Său. Şi sfidează Faţa şi voia Lui, plini de trufie şi de nepăsare, cu întrebări dispreţuitoare şi nebuneşti. Când le va răspunde El - nu vor mai fi cei ce L-au sfidat pe Dumnezeu.
Dragul meu, dacă şi în inima ta sunt acum multe nedumeriri cu privire la cuvintele şi la lucrările Domnului în viaţa ta sau în a altora,
- şi încă nu ţi-ai primit răspunsul mulţumitor,
- mai aşteaptă, mai aşteaptă doar puţin.
Curând vei primi şi tu şi toţi cei îngâmfaţi un răspuns veşnic. Fii sigur! Fie siguri!
Slavă veşnică Ţie Marele nostru Dumnezeu!
Drepte şi adevărate sunt cuvintele Tale.
Vrednică de crezut şi Slăvită de privit va fi Venirea Ta, care va pune capăt dintr-o dată tuturor lucrurilor de acum, printr-o negrăită şi strălucită transformare veşnică.
Te rugăm umple sufletele noastre prin Duhul Sfânt de o încredere neclintită în acest adevăr, pentru ca prin această încredere, în inimile noastre să se aşeze o pace nemaitulburată de nimic, Pacea Ta Isuse, Pacea noastră veşnică.
Amin.
+
Tot vine-odată şi acel ce-ntârzie pe cale,
aşteaptă răbdător căci vin şi solii cauzei tale!
+
Stricăciunea ta adâncă nu ţi-o vei putea vedea
până când nu vii la Domnul să primeşti lumina Sa.