În ziua cea mare a Cincizecimii
Pr. Iosif Trifa - Duhul Sfânt
Despre cum S-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli și peste credincioși. Creștinii cei dintâi, creștinii cei adevărați, au ieșit și ies și azi din revărsarea Duhului Sfânt
Citiți istoria Pogorârii Duhului Sfânt la Faptele Apostolilor, cap. 2, 1-8, și veți vedea acolo lucrarea Duhului Sfânt! Întâi și întâi, Pogorârea Duhului Sfânt a făcut o mare schimbare în viața apostolilor. Cât de neajutorați erau mai înainte! Le lipsea tăria credinței, le lipsea curajul evanghelic, le lipsea însuflețirea. Înălțarea Mântuitorului îi lăsase întristați.
Și, iată-i, după Pogorârea Duhului Sfânt, sunt alții! Ei predică plini de curaj pe Iisus cel Răstignit; vorbesc cu putere mare; sunt plini de Duh Sfânt, sunt acum plini până la revărsare de acel foc sufletesc, de acea „beție” sfântă, pe care o face Duhul cel Sfânt. Ei stau acum voioși în fața prigoanelor și a suferințelor pentru Domnul.
Una din însușirile Duhului Sfânt aceasta este: El umple până la revărsare sufletele pe care le cuprinde; dintr-un suflet rece, face unul fierbinte; dintr-un suflet gol, face unul „plin”, din care se revarsă daruri.
Dar lucrarea Duhului Sfânt nu s-a arătat numai în sufletul și viața apostolilor, ci și în sufletul și viața mulțimii. Citiți în Faptele Apostolilor, cap. 2 până la cap. 4, și veți vedea ce lucrare minunată a făcut Duhul Sfânt în popor.
„Și cei ce au primit propovăduirea - spun Scripturile - stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni; și, în toate zilele, erau așteptând cu un cuget în biserică, și, frângând prin case pâinea, primeau hrana cu bucurie și cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei care se mântuiau” (Fapte 2, 41-47). „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet...; un mare dar era peste toți...; se cutremura locul unde se rugau... și nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă de ceva” (Fapte 4, 31-35).
Ce viață minunată era viața celor dintâi creștini! Iar această viață era rodul revărsării Duhului Sfânt. Era o viață ce stătea sub revărsarea Duhului Sfânt. Vântul Duhului Sfânt sufla cu putere, iar creștinii stăteau sub suflarea lui.
Revărsarea Duhului Sfânt a dat pe creștinii cei dintâi, pe creștinii cei adevărați, a dat așa-numitul „veac de aur” al creștinătății. Duhul Sfânt a desăvârșit lucrarea Mântuitorului. El a întemeiat creștinătatea cea adevărată, cea plină de dar și de putere.
Mulți mă întreabă ce trebuie să facă, să fie creștini buni și adevărați. Unii umblă după Pravile, alții cer regulamente și reguli de viață creștină. Voiți să aflați cum trebuie să trăiască un creștin adevărat? Mergeți la izvor! Mergeți la viața celor dintâi creștini, care au ieșit din școala Duhului Sfânt!
O, cum n-am eu glas de trâmbiță, să strig: Citiți în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, să vedeți cum a fost viața celor dintâi creștini, viața creștinilor celor „de aur”!… Citiți în Faptele Apostolilor, să vedeți ce minciună mare-i creștinătatea noastră de azi și să aflați cum trebuie să trăim, ca să ieșim din această minciună de suflet pierzătoare!
Cât de departe suntem noi de viața celor dintâi creștini! Ce viață creștinească, fără putere, trăiesc creștinii de azi, tocmai fiindcă nu stau sub revărsarea Duhului Sfânt! Parcă am ajuns iarăși în Vechiul Testament, când Duhul Sfânt Se pogora numai peste oameni singuratici, în cazul cel mai bun, peste un grup de câțiva oameni. Cu lumânarea trebuie să cauți patru, cinci oameni în mijlocul cărora trăiește cu adevărat Hristos, prin revărsarea darurilor Duhului Sfânt.
Lipsește „vuietul” Duhului din viața oamenilor, de aceea vuiește lumea de răutăți și păcate. De aceea nu se văd între oameni „roadele Duhului Sfânt”, care sunt: dragostea, pacea, bucuria; ci se văd „roadele trupului”, care sunt: desfrânările, sfezile, vrajbele, slujirea idolilor, gâlcevile, încăierările, bețiile (Gal 5, 22).
Pe urma revărsării darurilor Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii a rămas o lume de dragoste, de frățietate, de jertfă și bunătate. A rămas o mare familie a lui Dumnezeu. Creștinii cei dintâi erau o mare familie a lui Dumnezeu; erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu (Fapte 4, 32-35).
Acest „veac de aur” al creștinismului, acest creștinism adevărat și veritabil va putea reînvia și azi numai prin revărsarea Duhului Sfânt. Când însă va sosi această binecuvântată vreme?
Iubiții mei frați ostași! Oastea Domnului a ieșit din suflarea și revărsarea Duhului Sfânt. Mișcarea noastră este o încercare de punere a vieții noastre sub revărsarea și cârmuirea Duhului Sfânt; este o încercare de întoarcere la traiul și viața celor dintâi creștini. Să știți, iubiții mei, că, de vom stărui în credință, în luptă, în priveghere și rugăciune, „vuietul” și vântul Duhului Sfânt vor sufla tot mai puternic și peste Mișcarea noastră și vom putea face lucruri mari și minunate.