Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt

„Iar voi să nu vă depărtați de Ierusalim, până când va veni Duhul asupra voastră și veți lua putere!” (Fapte 1, 4).

Am vorbit, mai înainte, despre cum S-a arătat în lume Dumnezeu-Duhul Sfânt. Am vorbit, îndeosebi, cum S-a arătat Duhul Sfânt în Vechiul și Noul Testament și în viața Mântuitorului. Acum vom arăta, în continuare, cum i-a pregătit Mântuitorul pe apostoli pentru pogorârea și primirea Duhului Sfânt.

Am arătat, mai înainte, cât de slabi erau apostolii fără darul și puterea Duhului Sfânt. N-aveau nici cunoștință destulă, nici putere destulă. Mântuitorul i-a pregătit pentru primirea Duhului Sfânt. După slăvită Învierea Sa, Mântuitorul a mai petrecut patruzeci de zile cu apostolii, în care timp „le-a deschis lor mintea, ca să înțeleagă Scripturile” (Lc 24, 45) și i-a pregătit, în special, pentru primirea Duhului Sfânt.

„După Patima Sa, Iisus li S-a arătat viu prin multe dovezi și li S-a făcut văzut timp de patruzeci de zile, vorbind cu ei despre tainele Împărăției lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3). Ultimele cuvinte, ce le-a adresat Domnul apostolilor Săi, au fost făgăduința cea mare a trimiterii Duhului Sfânt: „Iar voi să nu vă depărtați de Ierusalim, ci să așteptați făgăduința Tatălui!... Și, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veți lua putere și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și până la marginile pământului” (Fapte 1, 4, 8).

Și din felul cum i-a pregătit Mântuitorul pe apostoli pentru primirea Duhului Sfânt se vede însemnătatea și locul ce-l au darul și harul Duhului Sfânt în vestirea Evangheliei și în lucrul mântuirii sufletești. Apostolii au trăit trei ani cu Mântuitorul și totuși, după Înălțarea Sa, ar fi pierdut, desigur, și Evanghelia și mântuirea, dacă n-ar fi venit peste ei Duhul Sfânt cu darurile Sale.

Ce s-ar alege de noi, niște bieți oameni neputincioși, dacă n-am avea darurile Duhului Sfânt?...

Iară și iară voi spune deci ce lipsă mare avem noi de Duhul Sfânt și ce bine este că - prin darurile Duhului Sfânt - Domnul este cu noi și va fi până la sfârșitul veacurilor (Mt 28, 20). Fără darul Duhului Sfânt, nu sunt - și nu pot fi - nici creștinătate, nici creștini. „Precum corpul, fără de suflet, mort este - zice Fericitul Augustin - întocmai așa, și un creștin, fără de Duhul Sfânt, mort este.”

Un creștin adevărat trăiește și răsuflă în puterea Duhului Sfânt. „Un creștin fără Duhul Sfânt - zice un alt Sfânt Părinte - ce ar putea fi altceva, decât un Egipt fără râul Nil, un pământ fără ploaie, un sat fără fântâni, o vie fără soare, o fântână fără apă?”

Precum nu ne putem închipui ziuă fără soare, viață fără răsuflare, cer fără Dumnezeu, așa nu poate fi nici creștin adevărat fără Duhul Sfânt. Nici un pas nu putem face spre cer fără Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne dă aripi sufletești, ne dă ochi sufletești, ne dă răsuflare și viață. Un creștin fără Duhul Sfânt este un „mort ce trăiește” (Apoc 3).

Un lucru este, așadar, limpede ca soarele: noi avem lipsă de darul și puterea Duhului Sfânt. Trebuie însă să facem și pregătire pentru primirea acestui dar. El nu ni se dă cu forța. Nici darul Golgotei, nici darul Duhului Sfânt nu ni se dau cu sila. Nici școala Golgotei, nici școala Duhului Sfânt nu-și strâng școlarii cu arcanul, ci trebuie să intrăm noi în ele.

Pildă ne dau și aici apostolii. Domnul Iisus le-a dat în grijă să aștepte Pogorârea Duhului Sfânt în Ierusalim: „Iar voi să nu vă depărtați de Ierusalim!” Dar pregătirea încă nu era numai aceasta: să stea în Ierusalim. Evanghelia de la Luca ne spune mai departe că „în tot timpul acesta, apostolii erau în Templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu” (Lc 24, 53). Adică așteptau Pogorârea Duhului Sfânt, petrecând în rugăciune. Darul Duhului Sfânt se pogoară și azi numai peste o viață de rugăciune; peste cei ce trăiesc o viață de rugăciune.

A doua, apostolii așteptau Pogorârea Duhului Sfânt retrași de vuietul lumii; retrași în singurătate și rugăciune. Cu astfel de pregătiri trebuie să cerem și să așteptăm și noi pogorârea Duhului Sfânt în viața noastră și peste viața noastră.

Să ne retragem din lume; din duhul acestei lumi; din modele și păcatele lumii, ascultând de Cuvântul Mântuitorului: „Voi în lume sunteți, dar nu mai sunteți din lume” (In 17, 16). Duhul Sfânt Se pogoară numai peste o viață retrasă din „duhul acestei lumi”.

Retrași din lume, să petrecem o viață de rugăciune și să cerem în rugăciunile noastre darul și harul Duhului Sfânt! „Drept aceea - zicea Iisus - Tatăl vostru Cel din ceruri, da-va Duhul Sfânt acelora care Îl cer” (Lc 11, 13).

Duhul Sfânt nu Se pogoară peste o viață ce se afundă și se cufundă în răutăți și păcate. „A cere Duhul Sfânt - zice un Sfânt Părinte -, dar de lumeștile plăceri și păcate a nu te lăsa, înseamnă ca și când ai invita pe o mireasă să intre într-o casă de desfrânare”.

Cu o astfel de pregătire aștepți tu, dragă cititorule, pogorârea Duhului Sfânt și ceri sălășluirea Lui în sufletul tău?...