Însetarea și Apa Vieții
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Alexandru Macedon a spus: Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriașe, iar eu n-am putut cuceri și păstra nici măcar una din acestea, cea mai mică:
ce nemernic sunt! niște bieți nemernici sunt toți lăudăroșii lumii.
2 - Însetezi tu oare după locuri înalte, după scaune alese, după slujbe mari?
Diavolul ți le poate da, dacă te închini lui. Dar vai ce prăbușire te așteaptă.
Privește la cei dinaintea ta - ca să vezi pe ce urme alergi și în ce adânc vei putrezi și vei arde.
3 - Faci totul să le dobândești avuțiile și slava lumii acesteia?
Calci în picioare mila, dreptatea, prietenia, cinstea și sufletul tău și al altora numai să le ajungi și să pui mâna pe aceste deșertăciuni?
- O, nu te zbate prea tare: Oricui va bea și din apa aceasta îi va fi iarăși sete.
Va dori o treaptă mereu și mai înaltă, iar pentru aceasta va face noi nelegiuiri ca să le poată ridica... Și în felul acesta prăbușirea să-i fie cât se poate mai de sus și mai rușinoasă.
4 - Însetezi tu oare după băuturi tari, alcool, sau după acele nefericite otrăvuri care te fac să visezi frumos pentru ca să te trezești mai rușinat și mai nenorocit decât erai mai înainte? Bei și te îmbeți?
Bei tu!
Dar în pahar bei sângele copiilor tăi. Lacrimile soției tale. Sănătatea și viitorul familiei tale. Sufletul tău și mântuirea ta.
Cu cât vei bea mai mult, cu atât o să-ți fie mai sete.
Nu vezi oare ce faci și unde vei ajunge.
Oricât de puțin ai cunoaște spitalele, temnițele și casele de nebuni, tot ar trebui să te înspăimânți ce blestem este băutura!
5 - Însetezi tu oare după distracții, după petreceri lumești, după aventuri desfrânate?
- Nu vezi ce sete îi vine tot mai pătimașă celui care bea din aceste ape murdare?
Și nu vezi în ce ruină trupească și sufletească se prăbușesc până la urmă toți cei care se dedau la ele?
Oricât de puțin ai cunoaște viața, nu se poate să nu te îngrozești de sfârșitul acestora!
6 - Oricât de puțin ai cunoaște oamenii, tot ar trebui să vezi cât de nefericiți sunt toți cei care au primit cele mai multe daruri ale lui Dumnezeu, fără a-L dobândi pe El Însuși.
7 - Suflete însetat, nici un izvor de pe lumea asta nu-ți poate stâmpăra setea ta. Și nici o apă nu ți-o poate potoli.
Căci oricare ar fi obiectul dorințelor tale, ceea ce cauți tu prin acestea este fericirea.
Iar fericirea nu se găsește nicăieri decât în Hristos.
Tot ce este fără El este numai nefericire.
Ai fost destul și ai văzut lumea, acum vino și-L vezi și pe Isus.
8 - Binecuvântarea dăruită de Domnul va da gustul plăcut și dulce la tot ceea ce ai în căminul tău și în viața ta.
Nu-ți va mai fi sete după mult. Te vei mulțumi cu ceea ce este modest, cuviincios și curat.
În câștigul tău, în îmbrăcămintea ta și în toate celelalte trebuințe pământești ale tale.
9 - Găsind că orice purtare care nu este potrivită cu voia lui Hristos este rea, vei afla cea mai mare fericire în a umbla numai după felul Lui plăcut.
Fericirea nu stă în mult ci în puțin. Cu cât poți să te mulțumești cu mai puțin, cu atât ești mai fericit.
În „mult” este numai nefericire. Și când îl cauți și când îl găsești.
10 - Simți tu vreo sete după vreunele din aceste băuturi înșelătoare?
Dorește inima ta după ele?
Se frământă mintea ta cum să le aibă și aleargă și picioarele tale să le ajungă?
- O, dacă este așa, tu încă n-ai băut din Apa aceea pe care o dă Hristos! În inima ta Harul Său nu s-a prefăcut într-un Izvor de Apă Vie, de aceea îți mai este sete...
Ai aflat numai litera Bibliei, ai aflat numai clădirea bisericii și adunării.
Ai aflat numai cântări, frați, surori,
- dar tu nu L-ai aflat pe Hristos!
Căci dacă L-ai fi aflat pe El, nu ți-ar fi sete după nimic lumesc.
11 - Mergeți până la Hristos!
Scoateți din El bucuria voastră și puterea voastră și liniștirea duhului vostru, căci în veac nu vă va mai fi sete.
Nu veți mai simți nevoia să vă duceți cu rușine, până acolo unde mergeți acum.
Veți părăsi fântânile crăpate ale lumii care nu țin nici un strop de apă răcoritoare pentru suflet (Ieremia 2, 13).
Și nici nu vă veți mai uita la ele.
Căci Izvorul îndestulător va fi în voi înșivă.
Să ni le mărturisim sincer fără nici o prefăcătorie sau scuză,
13 - Să știi însă că nu ajunge numai mărturisirea păcatului
ci trebuie și părăsirea lui.
Și despăgubirea de-aproapelui de vătămarea adusă lui prin păcat. Despăgubire atât semenilor noștri cât și lui Dumnezeu.
Dacă pocăința va fi sinceră, și dacă vrei să afli cu adevărat iertarea, pacea și mântuirea,
atunci nu vei sta pe gânduri,
nici nu vei face lucrul acesta cu viclenie sau pe jumătate.
14 - Sufletele singuratice, apăsate și triste, n-au nevoie de multe dovezi până văd.
E nevoie doar de un strop de milă caldă,
de o rază de iubire apropiată
și de câteva adevăruri Dumnezeiești, ca sufletul împovărat și părăsit să simtă și să vadă că nevoia lui cea mai mare este după Dumnezeu!
15 - O, cât de mult fac certurile deosebirilor religioase și dezbinările provocate Bisericii.
Pe câte suflete au îndepărtat acestea și le-au împiedicat de la mântuire.
Câtă pierdere a avut și are Evanghelia Domnului din pricina acestor lucruri rele!
Pe cât sunt de departe de dragoste, pe atât sunt de străini și de Adevăr toți cei care fac așa.
Dumnezeu e în afara lor și împotrivă!
16 - Câtă vreme sufletul nu aude certuri religioase, este liniștit și mulțumit. Duhul lui e împăcat și odihnit.
Lucrarea e rodnică și frumoasă.
Cuvântul este prețuit pentru că e limpede.
Iar frații sunt fericiți și binecuvântați totdeauna.
- Dar îndată ce diavolul aruncă sămânța dezbinării, toate se tulbură și se întunecă.
Sufletele încep să se zbuciume și să se lovească.
Domnul pleacă și toți văd că El nu mai este acolo.
Numai cei care fac răul acesta nu văd.
17 - Celui ce Îl caută cu toată inima, Domnul îi iese înainte.
Cui Îl cheamă cu stăruință și cu o dorință fierbinte, Domnul îi răspunde îndată.
Iar cui îi răspunde așa, îi răspunde limpede, cald și dulce.
Atât de apropiat încât sufletul strigă fericit:
- Doamne acum văd!...
O, slăvit să fie Domnul, pentru clipa asta.
18 - Părinții noștri cei din Hristos,
părinții noștri cei din biserică,
din Evanghelie și din Lucrarea lui Dumnezeu, - s-au închinat și au slujit lui Hristos cu o inimă și cu o credință mai puternică decât flăcările și decât sabia prin care au trecut biruitori. Chiar dacă trupul lor a rămas scrum sau cadavru!
19 - Părinții noștri s-au închinat,
dar nouă multora, ne este rușine să ne mai închinăm!
Părinții neamului nostru, părinții familiilor noastre, părinții noștri, - s-au închinat.
- Nici unuia nu i-a fost rușine de Casa Domnului, de altarul și de Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Ce rușine că astăzi multora dintre noi ne este rușine de Dumnezeul părinților noștri.
20 - Părinții noștri au ridicat Domnului nu numai jertfele lor și închinarea a tot ce aveau de preț pe pământ
- ci laudele cele mai alese,
slujbele cele mai frumoase,
ascultarea cea mai deplină...
O, ce părinți vrednici am avut, nevrednicii de noi.