Păcatul și ispășirea
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Sunt unele suflete pe care păcatul din alții și slăbiciunile din ele - le împing la fapte de care se rușinează și se îngrozesc chiar și ele în clipa când le fac.
Săvârșesc păcate pe care le osândesc ei înșiși, - dar de care n-au tăria nici să fugă de ele și nici să rupă legătura cu cei de care sunt târâți să le facă. Le este rușine de păcatul pe care îl fac, dar nu se pot împotrivi. N-au nici plăcerea de păcat, dar n-au nici voința s-o rupă cu el.
O, ce îngrozitoare este mocirla prin care se târăsc astfel de suflete zdrobite!
Și câtă nevoie au ele de Hristos, Singurul care le poate salva.
2 - Nimeni pe lume nu poate ști ce amară este ispășirea acelor suflete care sunt îngropate în păcat fără voia lor. Pentru că unii nu le cred, alții nu le ascultă și toți le disprețuiesc. Chiar cei ce se folosesc de chinul lor.
Din pricina aceasta, aceste suflete nefericite îi urăsc pe toți oamenii, nu se încred în nici unii și se feresc să nu întâlnească pe nimeni.
Dumnezeule, numai Tu Singur le mai poți câștiga inima și salvarea.
3 - Suflet zdrențuit și singuratic: nu deznădăjdui - Hristos te iubește, El te caută, El te cheamă. Vino la El.
Nimeni n-ar mai fi în stare să te iubească, - dar El te iubește înalt, curat și fierbinte. Crede și te încrede în El.
Privește-I ranele suferite și pentru tine. Crede în iubirea acestor răni - și vino la Mântuitorul tău. Îmbrățișarea Lui îți va însănătoși ființa ta curățind-o. El îți va reda lumină, bucuria și seninătatea fericită a nevinovăției, fiindcă îți va da o făptură nouă.
Și o fericire nemaicunoscută. Vino și vezi.
4 - Oricât de însetat ai fi tu suflet credincios, nu te adăpa niciodată din apele lumești și din băuturile poftelor firești.
Oricâtă trebuință omenească ai avea, rabdă mai bine setea și arșița chinuitoare decât să-ți „stâmperi” trupul cu otrava păcatului.
N-ai drept să-ți cumperi mulțumirea trupului, cu prețul mântuirii sufletului tău.
Vai de acei ce fac aceasta. Căci nu o câștigă pe una, dar o pierd pe cealaltă.
5 - Când pofta firii vechi va veni să te ispitească amintește-ți totdeauna că tu ești „iudeu”. Adică un om nou închinat Domnului. Și nu bea din băltoaca patimilor urâte și murdare ale iadului, nici din băuturile lumii de nici un fel.
Nu căuta satisfacția cărnii, căci este usturătoare și amară și pe pământ și sub el.
6 - Ce lucru trist este să vezi un credincios care bea și petrece „ca lumea”. Un credincios care a ajuns să se facă și el „ca lumea”.
Nu numai pentru Dumnezeu, dar chiar și pentru lume, ajunge o scârbă un astfel de „credincios”.
7 - Marile ocazii nu vin de două ori în viața unui om.
Marile primejdii omul nu le are decât poate o singură dată în viață.
De un astfel de prilej atârnă apoi toată fericirea sau nefericirea care urmează, pe toată viața omului.
De felul cum primește sau respinge omul ocazia aceasta, atârnă tot viitorul fericit sau nefericit al lui.
8 - Fiecare credincios a avut cândva, sau mai are încă o familie duhovnicească, în mijlocul căreia s-a născut din nou prin harul lui Dumnezeu.
În ea a gustat el, sau mai gustă încă, dulceața dragostei dintâi și fericirea frăției frățești...
Dar pe care mulți nu știu să o prețuiască.
Și fac totul ca s-o întristeze, ca s-o dezbine, ca s-o slăbească și s-o facă de rușine.
Ce plată îngrozitoare vor lua toți cei ce fac răul!
9 - Iubirea pe care dezbinătorul a nimicit-o, nu mai învie niciodată cum a fost.
Unde nu-i supunere și ascultare, armonia nu se va mai putea reface niciodată.
Lipsit va fi acel om pe pământ de bucuria frățească și lipsit va fi și în veșnicie de lumina ei.
Ba va purta pe conștiință în veci toată povara păcatului prin care i-a lipsit și pe alții nu numai de părtășia iubirii frățești ci și de răsplata vieții.
Fiindcă i-a ademenit și pe ei la dezbinarea de frați...
10 - Mergi în odăița ta, sau în pădure, sau în grădină sub smochinul tău,
sau în adunarea fraților,
în singurătate sau între ființele iubite
și cazi în genunchi, împreunându-ți mâinile în rugăciune,
lacrimile în pocăință,
și legământul cu Hristos, chiar acum!
Unește-ți sufletul cu Domnul și inima cu frații.
Și păstrează-ți viața ta până la sfârșit, prin rugăciune, prin adâncirea Cuvântului și prin dragostea de frați neprefăcută, - în starea aceasta binecuvântată.
11 - Ne uităm în jurul nostru și vedem mulțimi de vrăjmași, dar nici un înger. Și gândim: Doamne, aici vom muri! Tu n-ai cum să ne scoți!
Ne uităm în jurul nostru și vedem ziduri înalte, porți zăvorâte, pază întărită, iar noi deznădăjduiți și zdrobiți plângem: unii dincoace alții dincolo de ele, gândim: Doamne, așa vom muri. Tu n-ai cum să ne scoți de aici.
Tânjim adesea după zile fericite și după ființe dragi care ne sunt departe...
După dorințe frumoase care ne par cu neputință de împlinit...
După locuri și lucruri scumpe și neuitate, dar care sunt prea departe de noi...
- Și nu mai putem crede în revederea lor. Fiindcă omenește noi nu mai putem vedea cum s-ar putea face aceasta.
Căci noi umblăm numai prin vedere...
Și dacă nu putem explica ceva, suntem gata să nu mai credem!
Dar ce minunat nădăjduiește, liniștit cel credincios adevărat.
12 - Dar pornind pe drumul credinței noi trebuie să știm că am pătruns într-o lume nouă, în care lucrurile nu se văd și nu se mai petrec după gândurile firești. Și după căile dinainte.
Că totul se petrece după un fel nou, printr-o lucrare nouă, după o rânduială nouă și după o rațiune nouă.
După rânduiala Duhului Sfânt, pe care o putem pricepe numai prin credință.
Aici apa nu se mai scoate cu găleata din fântână ci cu toiagul din stâncă.
Nu se mai vindecă boala cu un tratament medical, ci cu un cuvânt minunat.
13 - În Domnul nu numai un fel de ieșire ai din strâmtoare, ci ai o mie.
Pot fi fântânile cât de adânci, Hristos poate scoate fără găleți apa.
Pot fi împrejurările cât de grele,
primejdiile cât de mari,
vrăjmașii cât de mulți,
- Hristos poate izbăvi întotdeauna și îndată! El este Dumnezeul Atotputernic.
14 - Nu există nici un loc greu și nici o stare nefericită pe care El să nu ți-o știe și din care să nu te poată scăpa.
Numai dacă alergi la El.
Și dacă este spre binele tău să te scape!
Și nu spune că este cu neputință ceva, numai pentru că tu nu înțelegi cum se va putea face acest lucru!
Ci crede în puterea lui Dumnezeu și vei vedea ce cale minunată va alege El pentru împlinirea făgăduințelor Sale.
Calea poate fi normală sau anormală,
- făgăduința Lui se va împlini însă neapărat. Dacă tu crezi.
Iar dacă nu poți crede, cel puțin să nu tăgăduiești, că nu se poate.
16 - Un înțelept este mai mult decât un împărat - spune o scriere sfântă.
Căci împărat poate fi oricine, dar înțelept nu.
Un împărat ușor poate fi înlocuit când moare, dar pe un credincios înțelept nu-l mai poate înlocui decât Dumnezeu.
Tot așa un adevărat purtător de Hristos este mai mare decât oricare alt nume omenesc. Fiindcă el este trimis în slujba Celei mai înalte Autorități. Care este Autoritatea lui Dumnezeu.
17 - Când o lucrare duhovnicească mărturisește puternic cu har de la Duhul Sfânt Cuvântul Evangheliei
și când mii de suflete se întorc prin ea în chip cutremurător, la Dumnezeu, - atunci tu primește-o și urmeaz-o, căci aceasta este dovada pe care ți-o dă Dumnezeu ca să o asculți.
18 - Trimișii Domnului sunt rari...
Niciodată n-au fost mulți de aceștia pe pământ.
Ei au întotdeauna semnul Lui, după care pot fi cunoscuți și recunoscuți (Gal. 6, 17; 2 Cor. 4, 10; Matei 24, 30).
Dar trimișii vrăjmașului care se prefac în slujitori ai lui Dumnezeu sunt mulți.
Feriți-vă totdeauna de amăgitori și cercetați duhurile lor.
Semnele lor le cunoașteți.
19 - Suflete însetate după viață
sau după fericire,
sau după dragoste...
- nici un izvor de pe lume nu-ți poate stâmpăra setea aceea care din adâncul sufletului tău se ridică cerând săturare!
Nici o apă din lumea aceasta nu ți-o poate potoli. Căci oricare ar fi obiectul dorințelor tale, ceea ce cauți tu cu adevărat este fericirea.
Iar aceasta se găsește numai la Hristos.
20 - Însetezi tu oare după glorie, după slava lumii, după celebritate?
O, oricui va bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete, o sete mai mare și mai nepotolită.
Ți se pare că primind ceva din aceste lucruri pe care le cauți îți stâmperi puțin setea. Dar numai ți se pare! Căci ea rămâne din nou și mai fierbinte.
Iar la urmă sufletul tău scârbit de toată această apă întinată cu atâtea murdării „celebre”, se va îneca în deznădejde.
Dumnezeule Bun, - fă-ne să însetăm numai după Tine.
Amin.