Intervenția îngerilor

A doua vorbire a fratelui Traian Dorz la adunarea de comemorare a fratelui Valer Mândroni de la Ciula Mare (HD) - 1 martie 1987

(...) Îngerul care i-a dus vestea nașterii, buna vestire, Maicii Domnului cred că a fost tot el, cel care a vestit păstorilor, zicând: „Bucurați-vă, astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul! Duceți-vă și-L aflați. E un copilaș culcat într-o iesle. Acesta este semnul după care Îl veți cunoaște”. Și îngerul acesta minunat cred că a fost tot Gavriil. Pentru că împreună cu el, îndată a venit o oaste mare de îngeri. Erau cei pe care îi condusese el, așa cum este scris că el este conducătorul unei oștiri cerești.

Apoi acest înger minunat căruia Dumnezeu i-a dat însărcinarea aceasta mare și sfântă și-a dus însărcinarea până la sfârșit. El l-a înștiințat pe Iosif despre taina lui Dumnezeu. El i-a înștiințat pe magi să nu se mai ducă pe la Irod, el i-a trimis pe toți ceilalți care au mărturisit Cuvântul. El L-a însoțit apoi pe Domnul Iisus și pe Maica Lui Sfântă în călătoria în Egipt. El i-a ocrotit și el i-a spus lui Iosif când a murit Irod: „Acum poți să te întorci acasă, cel care căuta să ia viața Copilului nu mai este”. Vine vremea să se ducă cel ce caută să-L ucidă pe Iisus; și atunci Domnul este liber... El a fost apoi acela care a vorbit mai departe cu toți aleșii Domnului. El a fost cel care l-a scos pe Petru din închisoare. El afost cel care i-a vorbit Sfântului Apostol Ioan.

Îngerul Domnului e trimisul Lui să-i păzească pe ai Lui. Sunt îngeri care sunt pe pământ. Sunt îngeri care sunt în cer. Este scris în Cuvântul Domnului că ei sunt cei care sunt trimiși să-i însoțească și să-i păzească pe cei credincioși. „Domnul va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. Ei te vor purta pe mâini, nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.”

Iacov, dormind pe o piatră în pustiu, a văzut o scară cerească și îngeri care - spune Cuvântul - se urcau și coborau. Nu coborau și se suiau. Erau îngeri care se urcau și coborau. Pentru că de fiecare dată, în mijlocul nostru sunt mii de îngeri cărora Domnul le-a poruncit să ne păzească. Ei ne-au însoțit. De la câte primejdii ne-au scăpat! Cât ajutor ne-au dat de fiecare dată! Eram împiedicați de nu știu câte încercări... eram bolnavi, dar Domnul, prin puterea lor, a făcut să se îndepărteze de la noi bolile, neputințele, pericolele, primejdiile din cale, piedicile. Poate că am fost în primejdii de moarte și nici n-am văzut cum îngerii Domnului ne-au salvat. Cum s-a întâmplat noi n-am înțeles. Dar un înger căruia Domnul i-a poruncit să intervină ne-a salvat.

Și astfel îngerii care sunt aici în mijlocul nostru duc cântările noastre la Domnul și ne aduc binecuvântările Lui. Iacov îi vedea trecând în sus spre cer și venind înapoi. Îngerii noștri merg spre Domnul ducând bucuriile pe care [le avem]. Mare bucurie este în cer de fiecare dată când sufletele se unesc în casa Domnului și laudă numele Domnului. Cu câtă bucurie duc îngerii în cer cântările noastre! Cu câtă bucurie ne aduc ei binecuvântările Domnului! E o continuă scară între pământ și cer. Îngeri se duc și îngeri ne aduc.

Când noi mergem în căile Domnului, totdeauna îngerii Domnului ne însoțesc. Într-o veche scriere ebraică spune așa: „De la nașterea lui, fiecare om are doi îngeri: unul de-a dreapta și unul de-a stânga. Când merge pe o cale bună, îngerul de-a dreapta îi spune: «Domnul să te binecuvânteze», și cel de-a stânga zice: «Amin». Când merge pe o cale rea, cel din stânga zice: «Domnul să te judece», și cel de-a dreapta spune: «Amin». Când spunem un cuvânt bun, cel din dreapta spune: «Domnul să te răsplătească», și cel din stânga zice: «Amin». Când spunem un cuvânt rău, [cel din stânga] zice: «Domnul să te mustre», și cel din dreapta zice: «Amin»”.

Acești doi martori ne însoțesc în toate căile noastre. Aceștia doi se duc totdeauna și mărturisesc înaintea Domnului. Spune un proverb japonez așa (căci Cuvântul lui Dumnezeu e în toate limbile): „În fiecare seară, zilele noastre capătă aripi și se duc la Dumnezeu să spună ce am făcut cu ele. În fiecare dimineață, nopțile noastre capătă aripi și se duc la Dumnezeu să spună ce am făcut în ele”. În toată viața noastră, îngerii Domnului ne însoțesc. Și odată, când ne vom duce la judecată, cei doi martori ne vor însoți. Se spune că fiecare va fi judecat pe mărturia a doi martori: îngerul de-a dreapta și îngerul de-a stânga.

Ferice de cei care se întorc la Domnul, căci El le șterge păcatele și pe partea vieții lor în care au fost cândva păcate, Sângele lui Hristos șterge, să rămână veșnică bucurie. Noi nu suntem singuri. Dacă am vedea duhovnicește, am vedea câte mii de îngeri sunt acum aici. Mântuitorul însuși, cu buzele Lui sfinte, a zis: „Se bucură îngerii din ceruri de un singur păcătos care se întoarce”. Dar cât de mult trebuie să se bucure îngerii din ceruri de o sută de păcătoși care s-au întors la Dumnezeu și-L slăvesc pe Dumnezeu cu lacrimi, cu cântări și cu mulțumiri și rugăciuni!

Câți îngeri trebuie să se fi dus astăzi la Domnul cu cântările noastre, cu lacrimile noastre, cu legămintele noastre frumoase, cu tot ce am putut alcătui frumos în viața noastră pentru dragostea lui Dumnezeu, pe Care îngerii Îl slăvesc și-L binecuvântează necurmat! Când și noi ne unim astfel slujba noastră frumoasă și laudele noastre pentru Domnul cu laudele îngerilor, cât de minunată este atunci atmosfera în ceruri și pe pământ, unde îngerii și oamenii Îl slăvesc pe Dumnezeu în același fericit fel.

Ne bucurăm din toată inima de această zi. Ne rugăm Domnului să ne dăruiască și mai departe înger puternic, cum spune [rugăciunea]: „Înger de pază dăruiește-ne, Doamne”, pentru că e potrivit Cuvântului lui Dumnezeu această rugăciune. „Că El va porunci îngerilor Săi să te păzească.” El să ne păzească de orice rău. Să ne păzească inima și gândurile.

Și dacă ne însoțesc îngerii Domnului pe toate căile noastre, să avem grijă să nu mergem pe acolo pe unde îngerii Domnului nu ne pot însoți cu bucurie. Să nu spunem cuvinte pe care îngerii Domnului să nu le poată asculta cu bucurie și pentru care îngerul din stânga să trebuiască să spună: „Domnul să te judece pentru cuvântul acesta! Domnul să te judece pentru fapta aceasta!” Și cel de-a dreapta, cu toată durerea, să spună: „Amin”, pentru că a văzut și el.

Să ne străduim din toată inima să ținem legământul pe care l-am făcut de mult... și pe care l-am reînnoit mereu. Să ducem o viață ascultătoare de Dumnezeu.

Astăzi am vorbit atâta timp despre înțelesul celor câteva versete din cuprinsul Evangheliei de astăzi. Dar în Apostolul zilei de astăzi sunt atât de minunate adevăruri care ne înfățișează acest lucru și această trebuință și mai curat, și mai frumos. Recitiți-l. Este scris în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, în capitolul 13, începând cu versetul 11, până la capitolul 14 cu versetul 4. Aici ne sunt înfățișate cerințele lui Dumnezeu pentru o viață curată. „Este vremea să vă treziți, în sfârșit, din somn. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua”. A trecut noaptea întunericului, a trecut noaptea necunoștinței, a trecut noaptea păcatului din viața noastră. Vine ziua cea strălucită a învierii, în care cu toții va trebui să vedem învierea și viața veșnică. Să ne ajute Domnul ca atunci, curățiți de păcat, sfințiți prin rugăciune, printr-o viață ascultătoare de Dumnezeu, să vedem cu bucurie fața Lui și să mergem [și noi] în împărăția cea cerească.

Am vrut să spun aceste lucruri despre intervenția îngerilor în viața noastră mai ales pentru că aici în satul acesta unde a trăit fratele Valer, cea mai mare parte dintre frățiile voastre l-ați cunoscut. Eram... în martie 1960 acolo, în aceeași casă a jalei toți. Dar pentru că acolo erau multe compartimente, noi eram în altă parte și el a fost în altă parte. Frații care au fost cu el în zilele când el a trecut la Domnul ne-au povestit. Erau doi frați de la Caransebeș (din Buchin).

Fratele Avram și fratele Andrei. Ei ne-au spus: „Noi l-am purtat pe brațe...”. Noi i-am ascultat cum ne spuneau că, cu câteva zile înainte de moartea lui, el l-a văzut pe același înger care venise atunci când l-a întors pe el la Dumnezeu și i-a zis: „Du-te la biserică și fă ce ți-a spus ție Domnul!” Și el a ascultat glasul îngerului. Și acum pe același înger - spunea el - că l-a văzut venind la el și cu o oaste cerească, bucurându-se și lăudând pe Dumnezeu pentru că el, credinciosul ascultător, s-a hotărât pentru Domnul. Fratele Valer a ascultat înștiințarea de-atunci. Îngerii cântau cu bucurie. Spuneau frații că fața fratelui Valer strălucea de bucurie. Și atunci când a trecut la Domnul, pe brațele lor, el a spus cuvântul cel mântuitor: „Vin, Doamne Iisuse”. Și și-a dat sufletul.

Când avem în mijlocul nostru astfel de suflete care au trecut atât de biruitoare prin viața aceasta, când au părăsit atât de statornic ceea ce a spus Domnul să părăsească și s-au hotărât pentru Domnul așa de frumos cum le-a cerut El să se hotărască, atunci acești oameni sunt pentru noi nu numai modele, nu numai exemple, nu numai îndemnuri, ci sunt și datorii, obligație pentru noi să le urmăm credința.

Acolo se întâmpla că după ce cineva murea, era scos pe [targă] și dus. Dincolo de ziduri era locul celor care au plecat înaintea noastră... dar n-au mai venit cu noi [la eliberare]. Au rămas acolo și s-au dus de-acolo la Dumnezeu. Eram în grele împrejurări atunci când am avut o rugăciune... Se cântă acuma... e o cântare nouă, a căpătat melodie de la cineva. Sunt numai trei strofe, dar e un gând pe care l-am scris atunci acolo, un gând-rugăciune:

Vă chem cu mâini întinse prin gratii ca spre soare și inima-mi întreagă din depărtări v-aduce ca zorile-aurorii pe serile polare, ca zâmbetul genezei pe fața de pe cruce.

Sub crucea mea nu-i nimeni... Surorile și mama plâng, neștiind, departe de locul pătimirii. Întunecat, aproape e numai Akeldama și albul sol prieten cu luntrea despărțirii.

Akeldama este ogorul sângelui, cum spune în Evanghelie. Așa era și ogorul acela unde eram îngropați și noi ca niște străini. Dumnezeu însă a ascultat toate rugăciunile și ne-a dăruit izbăvirea Lui. Însă cei care au scăpat sunt fericiți pentru totdeauna. Ei au ajuns în împărăția lui Dumnezeu și nu mai au de luptat și nu mai au de suferit pe pământ. Cei care am rămas, ducând încă mai departe mai grele și mai multe încercări, suntem încă în luptă. Și trebuie să avem toată grija ca nu cumva să ne pierdem premiul alergării cerești. Uitând ce este în urmă, să alergăm înainte, ca să căpătăm și noi odată premiul la care au ajuns ei.

Cei care au o viață grea au o moarte ușoară. Frații noștri au avut toți o viață grea și toți au avut o moarte ușoară. Așa a trecut la Domnul Părintele Iosif, așa a trecut fratele Marini, așa a trecut fratele Popa Petru de la Batiz, așa a trecut fratele Popa Petru de la Săucani, așa au trecut toți frații noștri. În trei zile ei s-au dus. Așa a trecut și fratele Valer. Cele trei zile au fost mai grele, dar s-au sfârșit. El este astăzi în împărăția lui Dumnezeu.

Așa a trecut săptămâna trecută fratele Capătă de la Săsciori, care locuise la Ocna Sibiului. Vineri a paralizat, sâmbătă l-a împărtășit, duminică a căzut în comă și luni... l-au petrecut la Domnul. Miercuri am avut înmormântarea. Cei care au o viață grea au o moarte ușoară. Cei care au o viață ușoară au o moarte grea. Să ne ferească Dumnezeu de viața aia ușoară, ușuratică, nepăsătoare, neascultătoare, care atunci când trebuie să plătească plătește greu.

Dacă trebuie să mai suferim pe pământ, să nu vă supărați. Dumnezeu ne trece prin încercări tocmai ca să ne curățească aici de greșelile prin care și noi, ca oameni, am putut să trecem. Dar prin suferințele trecătoare, Dumnezeu ne scapă de suferința cea veșnică. Și pentru dragostea fierbinte și ascultătoare de El, ne va răsplăti în cer, în viața veșnică.

La fel ca și cu cei răi. Dumnezeu le plătește aici binele pe care l-au făcut. Iar pentru răul pe care l-au făcut îi va pedepsi în viața veșnică. Dumnezeu este drept cu toți, dar întâi cu cei răi. Că de ei se desparte pentru totdeauna la moarte. Le dă aici, să aibă de toate, să nu spună că au fost răi pentru că n-au avut. Iar celor buni le trimite încercări, pentru ca prin mijlocul încercărilor și prin răbdare, și prin rugăciune, și prin lacrimi, și prin îndreptare, să se curățească. Și când vor ajunge acolo, să poată intra pe porți în cetate curățiți și sfințiți; trecuți prin foc, trecuți prin apă, curățiți de Dumnezeu și pregătiți pentru viața veșnică.

Să ne străduim și noi din toată inima și să ținem în viața noastră învățăturile Mântuitorului nostru. Și toate sfintele cuvinte pe care le-am auzit și astăzi să le punem la inimă. Să nu treacă numai pe lângă urechile noastre ca un sunet plăcut, cum s-a întâmplat cu foarte mulți dintre cei care-L ascultau pe Hristos. Când n-au înțeles ceva, ei nu s-au întors să-L întrebe: „Doamne, explică-ne... ce vrei să zici”.

Când Mântuitorul spune, în Ioan capitolul 6: „Dacă nu mănâncă cineva trupul Meu și nu bea sângele Meu n-are viață”, atunci unul dintre ei a zis: „Vorbirea asta este prea de tot. Cine poate s-o sufere?” În loc să-L întrebe: „Doamne, spune-ne mai aproape. Noi n-am înțeles cum vine asta cu trupul Tău, cu sângele Tău. Învață-ne, Doamne!” Cu câtă dragoste și blândețe i-ar fi învățat Mântuitorul pe toți. Dar sunt unii care cârtesc. Dacă nu înțeleg ceva, bârfesc și se duc mai departe batjocorind. Acelora cum să le explice Dumnezeu? Aceia cum să afle vreodată adevărul, dacă ei nu vin cu toată inima să spună: „N-am înțeles. Te rog, mai spune o data”. Și încă o dată... și încă o dată, până când înțelegi. Că există în fiecare cuvânt un adevăr.

Dar dacă noi n-avem Duhul adevărului, atunci nu înțelegem Cuvântul adevărului. Cartea Domnului, Biblia, este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul adevărului. Și Mântuitorul a spus odată: „Eu Mă duc, dar nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite un alt Mângâietor, care va fi cu voi. El este Duhul adevărului, Care vă va călăuzi în tot adevărul. Vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu și va fi cu voi în toate zilele”. Duhul adevărului te călăuzește în adevăr.

În zadar ai Cuvântul adevărului; dacă n-ai Duhul adevărului, nu înțelegi adevărul. De ce sunt o sută de oameni care se ceartă din aceeași Biblie, din aceleași versete, interpretându-le unii într-un fel, unii într-altul? Are Cuvântul lui Dumnezeu o sută de înțelesuri? Nu! Mântuitorul n-a spus un lucru cu o sută de înțelesuri, ci cu un singur înțeles. Numai că cel căruia i-l spune trebuie să aibă Duhul adevărului ca să înțeleagă Cuvântul adevărului. Că dacă n-ai Duhul adevărului, degeaba ai Cuvântul adevărului, că-l răstălmăcești într-o sută de feluri.

Cine n-are Duhul adevărului are duhul falselor adevăruri. Sunt falșii hristoși, cum a spus Mântuitorul: „Vor veni în numele Meu și vor înșela”. Băgați de seamă, să nu vă înșele și pe voi. Țineți-vă de Cuvântul Domnului Iisus. Cereți duhul care vă învață Cuvântul.

Ce adevărat este duhul care ne-a învățat pe noi cuvintele acestea sfinte! Cu câtă liniște umple Duhul adevărului inima noastră prin cuvântul pe care-l ascultăm! Nu-i un cuvânt care te tulbură, te zbuciumă, te încurcă, te zăpăcește, te dezbină; ci-i un cuvânt care te unge pe inimă... care face ca ochii să se umezească de lacrimi și sufletul să se umple de putere, de bucurie și de pace.

Așa e Duhul lui Dumnezeu; așa-i Cuvântul lui Dumnezeu care liniștește, și mângâie cum a făcut samariteanul milostiv. E adevărat, câteodată mai și mustră, că și mustrarea este tot un bine de care avem nevoie. Dar samariteanul milostiv - zice Evanghelia - a turnat untdelemn și vin. Untdelemnul este calmantul; cel care calmează, cel care liniștește. Vinul este dezinfectantul, cel care ustură... cam mustră. Dar întâi vine calmantul, vine întâi mângâierea. Și după acea vine și mustrarea. Căci atunci când te mustră cel care te iubește se unge inima. Unde dă mama, crește, nu doare. Căci dragostea, când pedepsește, mai întâi suferă ea, apoi suferă cel care e pedepsit. Așa face Domnul cu noi. Dar e nevoie uneori... O mamă, cât de iubitoare să fie, [pedepsește] un copil.

Mi-aduc aminte de Părintele Iosif când a venit odată din Sanatoriu de la Geoagiu. A venit în adunare la Sibiu și spune:

„Am coborât din Sanatoriu de la Geoagiu (atunci se mergea pe jos până la gară). Când m-am apropiat de Mureș, am văzut o mamă care își bătea copilul cu nuiaua. Copilul țipa de departe și m-am gândit: «Doamne, ce inimă de mamă trebuie să fie asta, care îl bate așa pe copilul ei...». Dar când m-am apropiat mai tare am auzit zicând:

- Mureș îți trebuie? Na Mureș! ...

- Mamă, lasă-mă numai o dată să mă scald în Mureș.

Și mama îi da cu nuiaua.

Atunci am înțeles că nuiaua mamei îl apăra pe copil de moarte. Căci cei mai mulți copii se îneacă în Mureș pentru că la suprafață e [liniștită] apa, dar îndată, [mai jos de] suprafață sunt vârtejuri care și pe cei mai buni înotători, de multe ori, i-a înecat. Mureșul e o primejdie de moarte. Mama îl apăra pe copil cu nuiaua, că n-avea cum să-l apere altfel.

Și atunci am înțeles de ce Domnul a folosit și față de mine nuiaua. Eram preot la țară, preot tânăr. Am văzut pe ceilalți preoți căutând să se îmbogățească, să-și adune averi. Și am zis și eu:

- Doamne, aș dori să am și eu o viață mai comodă, să am și eu avuție.

- Avuție îți trebuie?... zice Domnul.

Și atunci mi-a luat nevasta și mi-a luat copiii, și mi-a luat tot ce am avut...”.

Mi-a spus Titus lucruri care nu se știu: „Eram de 3 ani când a murit mama și surioara mea cea mai mică. Mi-aduc și astăzi aminte. Mama era într-un sicriu și surioara mea, fetița mamei, era lângă ea. Ardea luminița la căpătâiul la amândouă. Și când ne-am dus cu Părintele să-și înmormânteze soția și ultimul copil la biserica din Avram Iancu...”.

(Și astăzi, dacă veți ajunge odată să mergeți [acolo], în fața bisericii din Avram Iancu e o cruce [pe care scrie] „Iuliana Trifa”. Și acolo pe mormântul ei sunt trei cruci. Ea e înmormântată cu trei copilași ai ei acolo. Spune Părintele în cartea lui Mai lângă Domnul meu cum și-a înmormântat copilașii și soția la rând, unul după altul. Domnul i-a luat pe toți la rând, pentru ca să [rămână] numai cu El.)

Și Titus îmi spunea: „Când ne-am dus, cu tăticu, să o înmormântăm pe mama și pe fetița cea mai mică, rudeniile noastre au spus: «Vin bolșevicii!...». Atunci veneau armatele ungurești și prădau satele și pe preoți îi ridicau. Și, ca să-l îngrozească pe Părintele să nu meargă acasă, rudeniile au răspândit zvonul ăsta că vine acolo... nu știu cine și-l caută pe preot. Și [că el trebuie] să fugă. L-au făcut să meargă să se ascundă într-un pod, până ei s-au dus acasă; și tot ce mai rămăsese după soția lui, pentru copilul lui și pentru el, au prădat și au luat ei. «M-am dus acasă, zicea [Părintele] și am văzut casa goală, numai o lădiță și copilul»”.

Și atunci a venit încercarea aceea care l-a hotărât apoi pe el să plece la Sibiu.

[Și zicea Părintele]: „Dacă nu m-ar fi lovit pe mine Domnul cu nuiaua asta aspră, eu poate că aș fi ajuns un preot bogat (...) ca și ceilalți pe-acolo, dar niciodată voi n-ați fi aflat pe Dumnezeu, căci nici eu nu L-aș fi aflat. Dar prin încercarea mea, Dumnezeu m-a lovit pe mine, să aflu eu mântuirea, și după aceea să vă ajut și vouă, să aflați și voi mântuirea voastră.

La asta m-am gândit când am văzut-o pe mama de la Geoagiu care-și bătea copilul.

Dar pe urmă m-am gândit eu, mai departe: „Preot tânăr, [în putere], după aceea, cum am văzut că făceau alții... ce aș fi ajuns și eu? Când am cerut eu desfătări în lumea aceasta, Domnul iar mi-a dat nuia. Și a venit o operație... și a venit a doua... și a venit a treia: «Desfătare îți trebuie? Sănătate îți trebuie? Lume îți trebuie?...». A venit nuiaua. Și-L binecuvântez pe Domnul și sărut nuiaua Lui, că dacă n-ar fi venit încercarea în viața mea, nici eu n-aș fi ajuns la Dumnezeu, nici voi n-ați fi ajuns.”

Așa că încercările, dacă vin de la Domnul, vin spre bine, așa cum este scris: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”. „Pentru toate, Doamne?” „Da, pentru toate.” „Căci toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.” Numai dacă într-adevăr Îl iubim pe Dumnezeu și vrem să-L slujim pe El.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările acestea pe care

Domnul ni le îngăduie să ne petrecem împreună. Și acuma când suntem adunați aici în locul acesta ne-aducem aminte de acum douăzeci și șapte de ani, de ziua de 7 martie 1960. [Atunci] fratele Valer a trecut la Domnul. Pe brațele fratelui Avram și ale fratelui Andrei de la Buchinița, din județul Caraș-Severin. În camera 64 de la Gherla. A fost înmormântat dincolo de zid... Un timp i-a fost la căpătâi un țăruș cu numărul. După aceea ploile și vântul au [șters] semnul. Dar în împărăția lui Dumnezeu e scris în veci numele acestui mare om al lui Dumnezeu, împreună cu ale celorlalți frați care au murit acolo.

Ei au fost înmormântați în pământ, dar sufletele [lor vii] sunt în cer, pe marea de cristal, unde Îl laudă și-L slăvesc pe Dumnezeu împreună cu mulțimile nenumărate ale îngerilor care [Îl slăvesc] pe Dumnezeu. Când stăm aici în biserica aceasta și ne uităm, colo vedem un evanghelist, dincolo un apostol, dincolo niște ucenici ai lui Dumnezeu. Tot anturajul acesta e așa de familiar pentru noi... (...) Citim Biblia și vedem despre Lazăr... Citim despre Matei, citim despre Luca și despre toți oamenii lui Dumnezeu. Și uitându-ne la ei, ne bucurăm că suntem în același anturaj sfânt și în aceeași atmosferă familiară cu ființele cerești. Îngerii nu sunt numai pe tavan și pe pereți zugrăviți. Ei sunt în mijlocul nostru, ei se bucură împreună cu noi.

Să-L slăvim pe Domnul din toată inima că ne-a făcut părtași acestei chemări cerești. Și a făcut ca, în zilele vieții noastre, să fie o Lucrare ca asta, un profet al lui Dumnezeu care să ne cheme de pe unde eram toți... și să ne aducă în casa lui Dumnezeu; și nu numai în casa aceasta, ci în casa cea duhovnicească a împărăției lui Dumnezeu în care am intrat prin credință, prin nașterea din nou și prin întoarcerea noastră la Dumnezeu. Bucurați-vă de asta mai mult decât de toate comorile pământului! Acesta e „lozul” cel mare. Nici dacă am fi câștigat miliarde de bani și de dolari, n-am fi așa de bogați cum [suntem] dacă am câștigat împărăția lui Dumnezeu prin credință. Ne bucurăm de aceasta, în nădejdea că mâine și pentru noi va veni... cu trei zile înainte de plecare, îngerul Domnului.

Mi-aduc aminte de fratele Moroz din Volovăț - Rădăuți, cum și el a suferit atât de mult pentru Domnul. (Noi toți eram duși...) El era socrul fratelui Arcadie (cei care îl cunoașteți știți). El a suferit mult pentru Domnul. Din dragoste pentru Domnul, a fost luat din adunare într-o noapte, înhămat lângă cal la sanie și cei care stăteau în sanie dădeau și pe cal, și pe om. Și l-au dus așa cu ei cu sania kilometri întregi, până a căzut jos. Acolo l-au lăsat și abia s-a târât până la casa unui frate. Era asta iarna. A zăcut până în primăvară. Nimănui n-a spus ce a suferit. Numai când, după ce a trecut la Domnul, l-au dezbrăcat să-l spele, au văzut pe trupul lui rănile suferite pentru Dumnezeu.

Cu câteva zile înainte de moarte, fata lui adoptivă și cu sora lui au văzut o pasăre albă venind la geam. A bătut în geam pasărea, de trei ori. El era pe pat. Și fata l-a întrebat:

- Ce-i aceasta... și ce s-a întâmplat? zice:

Îngerul Domnului a venit la mine și a spus să mă pregătesc, că trebuie să plec cu el.

- Tătucă, spuse ea, roagă-l pe îngerul Domnului să te mai lase (...). Eu am cinci copii. Arcadie, soțul meu, este și el dus. Cu cine stăm noi aici? Mama-i bolnavă... Ce să facem?

L-au auzit șoptind (n-au auzit nici un [alt] glas). [Și povestește ea].

- Tata a spus: «A zis îngerul Domnului că mă lasă până în Vinerea Patimilor. Atunci trebuie să fiu gata».

Și a stat câteva zile sau săptămâni - Domnul știe! - până în Săptămâna Patimilor, [când] aceeași turturică albă a venit la geam. Și el a spus:

- Acum trebuie să plec.

Și-a luat rămas bun de la toți și a trecut la Domnul în câteva clipe, liniștit și fericit.

Așa e moartea celui credincios. După cei credincioși nu vine îngerul fioros al morții, de care tremură și se îngrozesc cei care nu-L au pe Dumnezeu. După cei credincioși vine Domnul Iisus... îngerul aducător de bucurie. Și fața lor strălucește când pleacă spre cer.

Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.

Am văzut această plecare liniștită și la mama mea, și la tatăl meu. Mulțumesc lui Dumnezeu... Câți ani a trebuit să fiu departe de mama și de tata... Și totdeauna când am plecat au zis: „Iar pleci și nu mai vii... Murim și nu vei fi cu noi...”.

Și le-am spus: „Nu-i nimic, Dumnezeu iar ne va întâlni”. Și iar ne-am întâlnit.

A trebuit să stau trei zile lângă tata și trei zile lângă mama. Îi mulțumesc până în veci lui Dumnezeu că m-a ajutat să spăl după mama trei zile, cum ea a spălat după mine atâția ani... Că am putut să sprijin pe umărul meu capul mamei, care mi-a culcat capul meu pe sânul ei... Și să-i dau și eu mâncare în gura ei cum mi-a dat ea atâția ani. Am dorit asta de la Dumnezeu și El mi-a [ajutat].

Fiți recunoscători față de părinți, căci aceasta este una dintre datoriile cele mari pe care le avem în fața lui Dumnezeu. După datoria față de Dumnezeu, e numai datoria față de părinți. [Alta] mai mare nu-i. Șase porunci sunt în cele zece privitoare la Dumnezeu; și a cincea e privitoare la părinți: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.” Și dacă-s vii, și dacă-s morți. Și dacă ți-a greșit, și dacă ți-au făcut bine. E tatăl și mama pe care trebuie să-i [îngrijești] și să-i binecuvântezi.

În toate privințele, acestea sunt datorii binecuvântate (...) pe care le așteaptă o mare răsplătire. Mântuitorul nostru a spus cu gura Lui: „«Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință. Ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ”.

Ne bucurăm din toată inima de copiii care-și cinstesc părinții. Care știu să-i respecte mai ales pe părinții credincioși. Îl rugăm pe Domnul să ne ajute tuturor să fim totdeauna recunoscători față de ei și să nu le uităm mormântul. Cu o lacrimă și o rugăciune, totdeauna trebuie să mergem acolo, pentru că suntem datori.

Aceasta este și explicația faptului că în fiecare an, de Rusalii, noi mergem la mormântul Părintelui Iosif. Domnul ne-a ajutat să mergem și la mormântul fratelui Marini acum câteva săptămâni. S-au împlinit patruzeci de ani de când el a trecut la Domnul. Și am simțit că e o datorie a noastră, în această dată deosebită, cu o lacrimă, cu o rugăciune la mormântul lui. Și așa de bine a fost că ne-am dus...

Dumnezeu să vă răsplătească tuturor celor care v-ați rugat și vă rugați mereu pentru cei care aleargă și care lucrează pentru ca să ne împlinim datoria și față de cei vii, și față de cei morți, că noi față de toți avem datorie. Să ni le împlinim cu credință. Că dacă noi ne facem datoria acum față de morții noștri, vor fi și alții care să-și facă datoria față de noi când și noi vom fi acolo și ei vor simți că trebuie să vină. În felul acesta, Dumnezeu ne ține legați și de El, și de ei. Și de pe pământ, din mijlocul fraților, vom trece în mijlocul îngerilor și nu va fi nici o deosebire. Trecerea este scurtă. Cei care au o viață grea au o moarte ușoară. Dumnezeu îi va binecuvânta totdeauna pe cei care se străduiesc să-L slujească pe El cu o inimă ascultătoare.

Mulțumim lui Dumnezeu că-n această zi ne-a dat ocazia să sărbătorim nu numai începutul unui post care se sfârșește într-o mare sărbătoare, ci și continuarea unui drum spre această sărbătoare a fiecăruia dintre noi. Nu mai avem mult și în curând vom ajunge cu toții acasă. Întăriți-vă inima, aplecați-vă genunchii, lăsați ochii să se umezească de lacrimi. Căci totdeauna cerul se vede mai frumos printre lacrimi. Și rugăciunea celui smerit ajunge direct în fața lui Dumnezeu. Că este scris: „Când strigă un nenorocit, Dumnezeu îl aude și îl scapă din toate necazurile”. Când strigă un bogat sau un sănătos, sau un îndestulat, nu-l aude Dumnezeu. Dar când strigă un nenorocit, când strigă unul care e cu inima smerită și curată în fața lui Dumnezeu, El totdeauna îl ascultă. Să ne străduim să avem o inimă după voia lui Dumnezeu. Să ne curățim inima și gândurile noastre.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi în care ne-a adus aminte în chip deosebit de toate aceste lucruri; [pentru] această zi în care sărbătorim așa de aproape amintirea atâtor ani de când a plecat la Domnul fratele Valer, care a umblat și el prin locurile acestea. Trebuie să păstrăm pentru el un moment de reculegere în fața lui Dumnezeu. Și pentru ceilalți frați ai noștri care au mai fost semănați de-a lungul drumului suferințelor acestora. Sunt părinții noștri înălțați în ceruri de pe pământ. Să ne străduim să fim și noi în rând cu ei. Să ne înfrânăm de la tot ceea ce este rău și să ne alipim tare de tot ceea ce este bine. Pentru ca în felul acesta, Dumnezeu să ne asculte rugăciunile și să ne poată binecuvânta pe toți. Amin.