Intrăm în şcoala pustiei

În tâlcuirea călătoriei israelienilor spre Canaan, iată am ajuns la un punct nou. Am urmărit până acum robia israelienilor în Egipt; scăparea lor din robie cu sângele mielului; plecarea lor spre ţara făgăduinţei şi trecerea lor prin Marea Roşie. Asta a fost partea primă din călătoria spre Canaan.

Acum începe partea a doua: călătoria israelienilor timp de 40 de ani prin pustia cea mare; prin şcoala cea mare a pustiei. Intrăm în partea a doua a tâlcuirilor noastre pentru ca până la urmă să ajungem la Iordan, la intrarea în Canaan, partea a treia şi cea din urmă. Călătoria israelienilor prin pustia cea mare este una din cele mai minunate părţi din Biblie.

După scăparea israelienilor din robia Egiptului, Domnul i-a pornit spre Canaan pe un drum cu un înconjur mare.

După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt. Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului (Exod 13, 17-18).

Dăm alăturat harta călătoriei israelienilor spre Canaan, refăcută după spusele Bibliei. În hărţile şi geografiile şcolare nu se vede acest drum cu toate că în el se află taina cea adâncă a călătoriei noastre spre Canaanul cel ceresc. Drumul călătoriei spre Canaan se vede în harta aceasta tras cu o linie groasă, neagră, începând din Egipt până la Iordan. În tâlcuirile viitoare, harta aceasta ce ne va fi de mare folos arătându-ne pe unde s-au petrecut întâmplările Bibliei din cei 40 de ani cât au călătorit israelienii prin pustie. Se vede şi din harta aceasta ce drum cu înconjur mare au făcut israelienii. Pe drumul care dă în ţara filistenilor - adică direct înainte pe lângă ţărmul mării - drumul lor ar fi fost cu mult mai scurt.

Dar Domnul i-a dus pe un drum cu înconjur mare. De ce acest înconjur? Ne-o spune Biblia: Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai, nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul (Deut. 8, 2-3).

Aceasta este şcoala cea mare a pustiei. Domnul Dumnezeu avea să dea poporului anumite lecţii care numai în şcoala aceasta se puteau învăţa. În şcoala cea mare a pustiei li s-au dat israelienilor lecţiile cele mai de preţ. În şcoala aceasta şi-au cunoscut slăbiciunile lor sufleteşti... în şcoala aceasta au cunoscut taina încercărilor... în şcoala aceasta au mâncat mană din cer şi au băut apă din stâncă... în şcoala aceasta au cunoscut dragostea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu care timp de 40 de ani a purtat de grijă de ei ca o mamă (Fap. Ap. 13, 18).

Prin şcoala aceasta trebuie să trecem şi noi. Călătoria israelienilor spre Canaan este o minunată icoană în care se văd toate frământările mântuirii noastre sufleteşti. Întâi, ne spune această călătorie că trebuie să o rupem cu Egiptul... să o rupem cu duhul acestei lumi. Şi apoi trebuie să intrăm în şcoala cea mare a pustiei.

Ce şcoală minunată este aceasta şi pentru noi. Ea ne rupe dintr-odată de carnea din Egipt şi ne învaţă să ne hrănim cu mană cerească. Ea ne înţarcă dintr-odată toate apele acestei lumi şi ne adapă cu apă din stâncă. Ea ne arată neîncetat pe Scumpul Mântuitor. Ea ne ajută să înţelegem lecţiile lui Dumnezeu. Ea ne pune la probă puterea noastră de credinţă şi încredere în Bunul Dumnezeu. Ea ne învaţă să ştim preţui Canaanul cel ceresc. Ea ne arată neîncetat lupta dintre omul nostru cel vechi şi cel nou; lupta dintre firea cea duhovnicească şi cea lumească. Doară nicăieri în Biblie nu este redată atât de minunat lupta între firea cea veche şi cea nouă, ca în călătoria israelienilor spre Canaan (precum vom arăta la vremea sa). Şi doar nicăieri în Vechiul Testament nu se arată icoana Scumpului nostru Mântuitor într-un chip atât de minunat ca în călătoria israelienilor spre Canaan (apa din stâncă, mana din cer, şarpele de aramă, etc).

O, binecuvântată şcoală a pustiei! Tu ne duci mereu, mereu înainte, spre Canaan!...