Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima.
O, ce grea este o inimă plină de întristare.
Ce întunecat este prezentul unei astfel de inimi.
Şi ce deznădăjduit apare tot viitorul ei!
Nu poate fi o prăbuşire mai dureroasă ca aceea a unei inimi care se umple cu întristare. Într-o astfel de inimă nu mai rămâne nici un locuşor cât de mic pentru lumină, pentru nădejde, pentru credinţă, pentru nimic luminos, limpede şi cald.
O inimă plină de întristare este gata să săvârşească cele mai mari greşeli. Cele mai grele lepădări. Cele mai negândite fapte.
Dar Domnul Isus a vrut să-i înveţe pe întristaţii Săi ucenici şi că mai bun este adevărul care umple inima de întristare mântuitoare, decât minciuna care dă inimii o mângâiere ce aduce pierzare.
Mai bine să spui omului adevărul asupra stării sale şi a viitorului său, chiar dacă acest lucru îi va umple pentru moment inima lui de întristare, - decât scutindu-l de această întristare, să-l laşi în necunoştinţă despre cele ce-l aşteaptă.
Sau, şi mai rău, să-l mângâi cu nădejdi înşelătoare, că sfârşitul lui poate fi mai bun, chiar dacă merge spre el pe o cale rea.
Întristarea din partea adevărului lui Dumnezeu ţine o clipă, dar bucuria care îi urmează ţine toată viaţa. Adică ţine veşnic.
dar mângâierea din partea minciunii şi amăgirii păcatului ţine tot aşa, o clipă - căci o clipă este şi viaţa omului pe pământ,
numai întristarea care îi urmează acestei clipe va fi o osândă veşnică şi deznădăjduită.
Deci fratele meu şi sora mea, să nu te desparţi de acela care te întristează pe o clipă, tocmai pentru ca să te poţi bucura de o fericire veşnică.
Ci mai degrabă teme-te şi te depărtează cu groază şi cu grabă de acela, care te bucură acum o clipă, cu o viaţă şi o umblare păcătoasă, tocmai spre a te arunca apoi în nefericirea şi în chinul cel veşnic.
Nu te despărţi de Domnul Isus pentru că umblarea cu El ţi-ar primejdui acum viaţa ta sau libertatea ta sau serviciul tău sau liniştea ta trupească. Fiindcă mai scumpă este mântuirea ta veşnică decât fiecare din acestea şi chiar decât toate la un loc.
Ci rămâi lângă Hristos, gata fiind chiar să renunţi la toate pentru El. Căci dacă ai fi gata de acestea - fii sigur că El nu ţi le va lua, dar îţi va da împreună cu ele şi viaţa şi dragostea Lui cea veşnică. Tocmai pentru că ai dovedit că ai fost în stare să-L preţuieşti pe El mai presus decât toate celelalte.
Fratele meu, sora mea, - nu vi se umple inima de întristare pentru că aţi pierdut ceva pentru că aţi fost credincioşi faţă de dragostea pentru Hristos, ori din pricina mărturisirii Cuvântului Său!
Are Domnul grijă să vă despăgubească nespus de mult, pentru tot ce aţi fi pătimit sau aţi fi jertfit din pricina Numelui Său (Luca 18, 29-30).
Ai pierdut nişte ani suferind pentru Isus? Nu te întrista din pricina aceasta şi nu spune: nu vreau să mai pierd alţii, am pierdut de-ajuns...
Căci anii tăi pierduţi pentru Hristos, sunt cei mai cu adevărat câştigaţi ani din viaţa ta.
Numai să fi fost pierduţi în chip frumos, înalt, vrednic şi folositor, cu adevărat.
Sau ai pierdut pentru Hristos nişte bani?
- Nu te întrista prea mult şi nu spune: nu mă mai duc, căci nu vreau să mai pierd alţii,
căci banii pierduţi pentru că ai mers acolo unde era Hristos, sau pentru că ai spus sau ai ascultat Cuvântul Lui, sunt cei mai cu folos cheltuiţi bani din viaţa ta.
Poate că tot ce ai cheltuit în viaţă până la aceştia, i-ai pierdut. Şi numai aceşti bani pierduţi pentru Hristos - sunt cu adevărat singurul câştig pe care ţi l-ai strâns spre viaţa veşnică...
Să nu vi se umple inima de întristare, nici când auziţi nişte prevestiri rele.
Nu vă temeţi de ele. Priviţi la Hristos sub a cărui putere sunt toate lucrurile, toate vremurile şi toate stăpânirile (Filip. 3, 21).
Priviţi la Hristos şi aveţi nădejde, că în Mâna Lui sunt şi vrăjmaşii şi întâmplările.
Nimeni dintre voi să nu-şi piardă inima în aceste necazuri, căci ştiţi că la acestea am fost rânduiţi (1 Tes. 3, 3).
Oricât de mare ar fi întristarea, inima noastră să fie şi mai mare, ca să nu ni se umple numai de apa cea tulbure a întristării.
Să mai fie în inima noastră loc şi pentru nădejde şi pentru încredere, cum era în inima viteazului lui Dumnezeu când a spus: Nădăjduieşte suflete în Domnul căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu (Psalm 42, 11).
Slavă veşnică Ţie Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos!
Slavă veşnică Ţie, care şi prin întristarea de o clipă ne aduci nădejdea unei veşnice mângâieri.
Te rugăm umple-ne inimile noastre de încredinţarea că tot ce ne trimiţi Tu este bine sau spre bine pentru noi, ca niciodată inimile să nu ni se umple şi să nu rămână pline numai de întristare. Căci întristarea i-a despărţit pe mulţi de bucuria veşnică.
Ci ajută-ne să privim peste întristarea Ta de o clipă, la răsplătirea ei cea veşnică.
Amin.
+
Între dorinţe şi speranţe trec ale noastre zile toate
dar inima abia la urmă, ceva, să înţeleagă poate.