Învăţătorul şi ucenicul

1 - Dintre cei veniţi la Domnul fără sinceritate şi smerenie, se nasc fiii lui Alexandru Căldăraru, tulburătorii care umblă numai cu pâre şi cu răzbunări, împotriva fraţilor.

Ei se împotrivesc oricărui cuvânt bun, oricărei ascultări iubitoare

şi trăiesc numai după capul şi după plăcerea lor fără să le placă a mai preţui pe nimeni (2 Tim. 4, 14-15).

Iar când cineva îi mustră sau îi sfătuieşte, nu vreau să primească, ci devin duşmani şi împotrivitori şi vrăjmaşi ca tatăl lor, Satana.

Aceştia se pun oricând şi în slujba ucigaşilor pentru a ajunge scopul lor vinovat.

Lucrarea lor este aşa ca ei, iar ucenicii lor ajung şi ei la fel.

2 - Când veţi observa în cineva duhul lui Diotref, fiţi uniţi şi împotriviţi-vă lui.

Dacă bietul suflet dornic de laudă şi de întâietate, se va căi de păcatul său şi se va smeri - aţi scăpat pe un frate de la moarte şi pe o adunare de la robie.

Dacă nu vrea, va trebui să vă scuturaţi cât mai grabnic de lanţurile lui căci voi trebuie să fiţi slobozi de oameni, ca să puteţi fi robi numai ai lui Hristos.

3 - Când veţi băga de seamă că cineva are duhul lui Dima, iarăşi căutaţi să-l treziţi prin înştiinţări.

Dacă va asculta şi va căuta să-şi câştige pâinea muncind în linişte

şi va da dovadă de înfrânare şi evlavie

- sufletul primejduit va fi salvat de prăbuşire.

Dacă nu, cu cât veţi scăpa mai repede de el, cu atât va fi mai bine şi de voi şi de el.

Dragostea de lumea aceasta, tot îl va despărţi de voi, căci dragostea lui Hristos nu-l poate despărţi de lume.

4 - Dar când veţi băga de seamă că cineva are duhul lui Alexandru Căldăraru, atunci trebuie să fiţi şi mai cu grijă,

căci acesta este duhul cel mai primejdios şi mai păgubitor în Lucrarea lui Dumnezeu.

Diotref e rău, desigur, dar el e singur şi caută să rămână singur. Dacă se nimiceşte el, se nimiceşte numai un singur suflet.

Dima, la fel; nici el nu pleacă cu multe.

Dar Alexandru e mai rău decât toţi, pentru că el nu se mulţumeşte să stea, sau să plece, sau să lucreze numai singur,

- ci va umbla, va alerga şi va căuta numai după câţi mai mulţi partizani,

după câţi mai mulţi aderenţi,

- spre a-şi face partidă şi a lupta cu vrăjmăşie, cu ură şi cu răutate împotriva Lucrării curate din care nici nu vrea să plece şi nici nu vrea să se îndrepte.

5 - Oricând se va ivi un astfel de duh, un astfel de om al dezbinării şi împotrivirii printre voi, fiţi cu grijă fraţi lucrători - şi voi toţi copiii lui Dumnezeu.

Nu-l încurajaţi în nici un fel şi nu-l urmaţi nici unul,

nu-l chemaţi la voi şi nu vă duceţi la el.

Rupeţi orice legătură cu el.

Şi oricine ar fi fost el înainte, orice mare dar să fi avut, - nu-l mai ascultaţi şi nu-l mai încurajaţi în lucrarea lui de dezbinare şi nimicire,

spre a nu vă face părtaşi cu el la uciderea Lucrării lui Dumnezeu şi la pedeapsa lui.

6 - Un astfel de om numai dacă se va căi apoi şi în faţa tuturor celor care i-au cunoscut abaterea, îşi va recunoaşte sincer şi cu durere că a păcătuit,

şi dacă îşi va cere iertare Lucrării întregi,

şi dacă va face înnoirea legământului în faţa tuturor,

- atunci să fie iertat. Abia atunci întoarcerea lui va fi adevărată.

Însă de când mă ştiu eu, nici unul din aceştia nu s-a mai întors aşa la Dumnezeu şi la fraţi.

Dar chiar dacă ar fi vreunul să se întoarcă astfel,

- încrederea şi preţuirea trebuie să i se mai dea numai în măsura în care se va dovedi prin felul cum se întoarce, că este sincer

şi după dovezile pe care le va da, că poate fi smerit

după trecerea unui timp destul de lung.

7 - Numai astfel se va face din nou vrednic de încredere şi preţuire în Lucrarea Domnului, printr-o sinceră smerenie şi ascultare, adică prin aceste însuşiri din lipsa cărora s-a prăbuşit în ispite şi păcat.

Lucrarea în care suntem este a lui Dumnezeu, şi nici unii dintre noi nu avem dreptul să o facem fără băgare de seamă şi fără grijă, dacă nu vrem să avem parte de blestem (Ier. 48, 10).

8 - Lucrarea lui Hristos este răscumpărată cu Preţul Cel Mare al Sângelui Său.

Şi este păstrată prin jertfele şi suferinţele marilor Săi slujitori

şi prin lacrimile şi ostenelile celor ce şi-au dat pentru ea viaţa şi inima lor.

Ea este Lucrarea Duhului Sfânt, care prin ea aduce la mântuire sufletele alese.

Şi de aceea ea trebuie să rămână curată şi în urma noastră, după cum curată a fost înainte, când noi am aflat-o, şi când am primit-o de la înaintaşii noştri.

9 - Oricine se va face vinovat de întristarea Lucrării Domnului

sau de întinarea ei,

sau de dezbinarea şi de abaterea ei de la învăţătura şi de la credinţa dintâi, - acela păcătuieşte împotriva Viului Dumnezeu Veşnic.

Şi Viul Dumnezeu Veşnic să-l judece, dacă nu se va pocăi la timp, oricine ar fi el.

Şi să judece tot aşa şi pe cei care îl vor sprijini pe cel vinovat.

10 - Ferice de voi care vă străduiţi ca să fiţi găsiţi credincioşi în lucrul încredinţat vouă, făcând Lucrarea Domnului cu mâini curate, cu cuget curat şi cu o viaţă curată...

Voi niciodată nu veţi ajunge să-i faceţi rău.

Ferice de Lucrarea care vă are.

11 - În adâncul inimii noastre fiecare putem avea şi chiar avem măsura cunoaşterii şi încredinţarea valorii noastre adevărate.

Oamenii pot să spună despre noi ce cred, sau ce li se pare, bine sau rău.

- Dar numai noi înşine cunoaştem clar adevărul despre noi înşine

şi ştim dacă ei au dreptate.

Sau în ce măsură nu au.

12 - Când cineva doreşte să fie sincer înaintea lui Dumnezeu

şi chiar înaintea credinţei sale,

nu va umbla să pară ceea ce nu este

şi nu va primi să pară mai mult decât ştie el că valorează cu adevărat.

O, pe cât de mulţi importanţa lor i-a depăşit. Şi au început să se creadă ceea ce nu erau. Astfel s-au nimicit pe totdeauna în îngâmfare.

13 - Fiecare om nu este nici atât de bun, nici atât de rău, cât îl cred alţii. Ci atât cât îl ştie Dumnezeu.

Şi atât cât se ştie el singur. După ce s-a cercetat pe sine însuşi înaintea conştiinţei sale şi înaintea lui Dumnezeu, - prin Cuvântul şi prin Duhul Sfânt.

Numai cei pe care i-a depăşit importanţa ce li s-a dat de către alţii, şi-au pierdut controlul sănătos - şi îşi fac despre ei înşişi o părere mult mai înaltă decât se cuvine.

Astfel de oameni sunt pierduţi. Nici unul dintre ei nu se mai pot smeri şi întoarce.

14 - O, suflete făţarnic, nu te înşela singur şi nu umbla să înşeli pe alţii, înfăţişându-te cum nu eşti, închipuindu-te păun, - când nu eşti decât o biată cioară,

şi arătându-te pe dinafară altfel decât eşti pe dinăuntru.

Teme-te de Dumnezeu, ai Cărui Ochi înflăcăraţi, văd intenţia ta şi ţi-o vor da pe faţă.

Mai curând sau mai târziu, - tu vei avea soarta mincinoşilor înşelători de suflete şi stricători de învăţătură şi de adevăr.

15 - Ferice de voi suflete smerite, care vă credeţi şi vreţi să vă arătaţi altora şi mai puţin decât sunteţi în adevăr. Anume pentru a nu fi lăudaţi şi înălţaţi de oameni, în lumea aceasta.

Hristos Domnul, la vremea Lui, vă va înălţa, arătând El marea valoare a mărgăritarului vostru necunoscut şi ascuns.

16 - Vrăjmaşii lui Dumnezeu se înfurie, spumegă, înjură şi strigă, iar Hristos stă nemişcat în faţa lor răspunzându-le fiecăruia senin şi liniştit, dar hotărât şi categoric.

Răspunsul Lui totdeauna lămureşte o problemă,

dezleagă un nod,

şi zugrăveşte o stare.

- Căci Adevărul totdeauna luminează astfel.

17 - Ce luminoase sunt cuvintele care ies din gura lui Hristos.

Fiecare vorbă este ca o lumină care întregeşte un soare,

ca un mărgăritar frumos ce întregeşte o cunună,

ca o piatră scumpă ce întregeşte o clădire cerească,

şi ca un bloc minunat ce întregeşte o coloană...

18 - Fiecare răspuns al Domnului este ca un sunet al unui clopot de argint, la o lovitură,

chiar şi lovitura dură care a primit-o şi care a provocat acel răspuns, apare înconjurată de frumuseţea şi limpezimea răspunsului Său.

- Mult mai puţin aspră.

19 - Fiecărui om îi place să se mândrească cu înaintaşii săi, cu părinţii şi cu strămoşii lui cei mari.

Nu este om pe care faptele mari ale părinţilor săi, să nu-l facă a se lăuda şi el către alţii cu ele şi cu ei.

20 - Noi înşine ne mândrim mereu cu credinţa înaintaşilor noştri, cu faptele lor mari şi sfinte, ale căror mărturii ne-au rămas până astăzi nu numai în istorie ci şi în lăcaşurile de închinare, ori în zidurile şi mormintele neuitate,

în învăţături sănătoase,

în obiceiuri creştineşti şi evlavioase

şi în moştenirea duhovnicească atât de valoroasă şi scumpă.

Dumnezeul nostru ajută-ne să fim vrednici de ele.

Amin.