Învierea - şi urmările ei
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Învierea Domnului nostru Isus Hristos a deschis biruitor şi măreţ tot şirul strălucit şi puternic al tuturor evenimentelor care s-au petrecut şi se vor mai petrece pe scara cosmică a istoriei cerurilor şi a pământului acestuia.
Aşa este naşterea din nou, cu deschiderea unor evenimente de o însemnătate veşnică în istoria oricărui suflet de om.
2 - Însămânţarea este primul act ce se petrece în viaţa recoltei.
Iar însămânţarea închipuie naşterea din nou. Fără însămânţare n-ar fi nici fertilizare, nici maturizare, nici rod, nici coacere, nici cules, nici viaţă.
Naşterea din nou este începutul tuturor acestora în viaţa noastră duhovnicească.
3 - Naşterea din nou nu este botezul cum în mod nenorocit şi comod se face în mare parte inconştient sau intenţionat, o generală confuzie între aceste două taine.
Botezul este mărturia trupească, dar pocăinţa este mărturia duhovnicească a unui creştin.
Botezul este actul care ne înscrie în cartea unei confesiuni de pe pământ, - dar pocăinţa, adică naşterea din nou, este actul care ne înscrie în Cartea Vieţii, în Cartea lui Dumnezeu, în Cartea din cer.
4 - Toţi câţi se botează sunt scrişi în cartea unui cult... Cei ce se mai botează încă odată se trec în cartea altui cult... Cei ce se mai botează încă odată sunt trecuţi a treia oară, dar tot într-o carte a unui cult pământesc.
Numai cei ce se nasc din nou, cei ce împlinesc taina pocăinţei adevărate, - se înscriu odată şi pe totdeauna în Cartea Înfierii cereşti. În Cartea moştenitorilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
5 - Cine se naşte din nou n-are voie şi n-are nevoie să se mai boteze încă odată, fiindcă nu pot fi două botezuri, ci numai unul, după cum nu pot fi doi sau mai mulţi Domni. Şi nu pot fi două sau mai multe credinţe.
Cine nu are naşterea din nou, poate să se boteze de zeci de ori la zeci de culte. Numele lui poate fi scris şi şters, şi iarăşi scris în oricâte cărţi de cult, - dar nu va fi scris niciodată în Cartea lui Hristos din cer.
Ce bine ar fi să se spună oricărui om acest adevăr, întocmai aşa - cum l-a spus Isus - şi nu altfel (Ioan 3,3).
6 - Mântuitorul n-a înţeles apa trupească atunci când a vorbit cu Nicodim despre Apă şi Duh în Ioan cap. 3, - cum n-a înţeles această apă nici când a vorbit cu samariteana în Ioan cap. 4, nici când a vorbit cu mulţimea în Ioan 7, 37-39.
În toate aceste locuri cuvântul Apă ar trebui să fie scris cu literă mare, ca să nu se mai tot facă acea confuzie nefericită care se face când este scris cu a mic.
Ce greu e totuşi să fie înţeles Cuvântul de oamenii fireşti.
7 - Apa deci în înţelesul Mântuitorului este Cuvântul Sfânt după cum Duhul este Duhul Sfânt. Aceştia sunt părinţii Dumnezeieşti care nasc fii Dumnezeieşti, prin taina Pocăinţei, a convertirii, a naşterii din Dumnezeu (Ioan 1,12-13).
8 - Acesta este deci adevărul lui Dumnezeu, - spre deosebire de adevărurile cultelor. Cine îl împlineşte pe adevărul lui Dumnezeu, devine fiu al lui Dumnezeu şi membru al bisericii vii şi duhovniceşti a lui Hristos.
Cine împlineşte adevărul unui cult devine fiul acelui cult şi membru al unei comunităţi omeneşti... Nimic mai mult.
9 - Dar botezul trebuie neapărat să-l aibă oricine, fiindcă numai prin acest act, putem ajunge şi la naşterea din nou.
În biserica Domnului Isus acest act al botezului a fost poruncit de Domnul Însuşi ca partea primă a lucrării mântuitoare... Mergeţi, le-a zis Isus sfinţilor Săi urmaşi, faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, - apoi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu (Matei 28,19-20). Deci întâi botezul, apoi învăţătura. Nu întâi învăţătura şi apoi botezul.
10 - După cum întâi vine îngroparea prin botez, apoi învierea prin credinţa de la Coloseni 2,12. Nu poate veni deci învierea înaintea îngropării, nici credinţa înaintea botezului în cazul acesta.
11 - Dar dacă sunt şi cazuri când totuşi ordinea aceasta a fost inversă, aceasta nu-i nici o nenorocire, căci împrejurările nu sunt la fel pentru toţi oamenii, iar dragostea Domnului nu-i îngustime faţă de nimeni, ci lărgământ sfânt faţă de fiecare suflet care Îl caută.
Să fie amândouă! - asta este porunca. Şi să se facă o singură dată fiecare. Apoi dacă unii din cauza unor împrejurări care nu depind de ei o fac una înaintea celeilalte, sau le fac amândouă deodată, sau le fac invers decât alţii, încă odată noi credem că prin harul lui Dumnezeu între cei ce le-au făcut - nu trebuie să se facă nici o deosebire. Dacă toţi au fost primiţi şi primeniţi prin Hristos, toţi sunt copiii Lui.
12 - O, dacă am fi convinşi toţi de acest adevăr, ce repede ar dispărea toate certurile şi luptele confesionaliste dintre creştini, care durează de veacuri, şi se tot adâncesc...
13 - După vremea însămânţării în natură urmează vremea creşterii, vremea înălţării spre plinătatea rodirii...
Este o nespus de frumoasă privelişte creşterea şi maturizarea holdelor de grâu în luna de mijloc a primăverii. Ce rod minunat se întrevede ca urmare a acestei creşteri şi înălţări.
Este ceea ce privesc şi îngerii din cer cu fericită bucurie când această înălţare spre cer, se petrece duhovniceşte în viaţa unui credincios, în viaţa bisericii vii a lui Hristos.
14 - După evenimentul Înălţării, urmează al Pogorârii. Aşa va fi atât în mare în istoria bisericii, cât şi în mic în istoria fiecărui credincios.
Ce minunată este această încredinţare, când ea este strălucită şi neclintită în inimile noastre.
15 - În anul calendaristic în timpul omenesc există totdeauna un sfârşit. În anul lui Dumnezeu, în timpul duhovnicesc nu există un sfârşit.
Noi nu sărbătorim niciodată 31 decembrie, adică un sfârşit, ci sărbătorim 1 Ianuarie, adică o altă înnoire. Nu sărbătorim niciodată un sfârşit, ci sărbătorim de fiecare dată un nou început, pentru că nu există un sfârşit, ci numai o trecere.
16 - A fost un Început atunci când Cuvântul a făcut Lumina şi existenţa aceasta... Şi nu va mai fi un sfârşit, ci numai o trecere când se va încheia această existenţă prin înnoirea celeilalte.
17 - Nu există niciodată un sfârşit nicăieri, ci este permanent un nou început.
18 - Nu există în an decât trei anotimpuri: însămânţarea, rodirea şi culesul. Celălalt anotimp este numai trecerea la ciclul următor, la o altă însămânţare, la un alt cules.
19 - Iarna nu-i o moarte pentru că nu există moarte. Un an trece în altul, un ciclu trece în altul, o apă se varsă în alta.
20 - Când ni se va părea că noi am încheiat partea aceasta de viaţă, ciclul acesta de existenţă, noi nu trecem prin moarte ca printr-un sfârşit, ci trecem prin ea ca printr-un început, căci moartea este un început şi nu un sfârşit. Este începutul celeilalte existenţe în care noi ne vom continua veşnic şi veşnic, viaţa trăită în existenţa aceasta.
În cinste şi slavă veşnică, dacă am avut o viaţă sfinţită în Hristos aici în lumea aceasta, ori în ocară şi ruşine veşnică, dacă am trăit aici aşa (Rom. 2,7-12).
Doamne Isuse, sfinţeşte-ne aici, ca să fim sfinţiţi şi Acolo.
Amin.