Învierea - și urmările ei
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Învierea Domnului nostru Isus Hristos a deschis biruitor și măreț tot șirul strălucit și puternic al tuturor evenimentelor care s-au petrecut și se vor mai petrece pe scara cosmică a istoriei cerurilor și a pământului acestuia.
Așa este nașterea din nou, cu deschiderea unor evenimente de o însemnătate veșnică în istoria oricărui suflet de om.
2 - Însămânțarea este primul act ce se petrece în viața recoltei.
Iar însămânțarea închipuie nașterea din nou. Fără însămânțare n-ar fi nici fertilizare, nici maturizare, nici rod, nici coacere, nici cules, nici viață.
Nașterea din nou este începutul tuturor acestora în viața noastră duhovnicească.
3 - Nașterea din nou nu este botezul cum în mod nenorocit și comod se face în mare parte inconștient sau intenționat, o generală confuzie între aceste două taine.
Botezul este mărturia trupească, dar pocăința este mărturia duhovnicească a unui creștin.
Botezul este actul care ne înscrie în cartea unei confesiuni de pe pământ, - dar pocăința, adică nașterea din nou, este actul care ne înscrie în Cartea Vieții, în Cartea lui Dumnezeu, în Cartea din cer.
4 - Toți câți se botează sunt scriși în cartea unui cult... Cei ce se mai botează încă odată se trec în cartea altui cult... Cei ce se mai botează încă odată sunt trecuți a treia oară, dar tot într-o carte a unui cult pământesc.
Numai cei ce se nasc din nou, cei ce împlinesc taina pocăinței adevărate, - se înscriu odată și pe totdeauna în Cartea Înfierii cerești. În Cartea moștenitorilor Împărăției lui Dumnezeu.
5 - Cine se naște din nou n-are voie și n-are nevoie să se mai boteze încă odată, fiindcă nu pot fi două botezuri, ci numai unul, după cum nu pot fi doi sau mai mulți Domni. Și nu pot fi două sau mai multe credințe.
Cine nu are nașterea din nou, poate să se boteze de zeci de ori la zeci de culte. Numele lui poate fi scris și șters, și iarăși scris în oricâte cărți de cult, - dar nu va fi scris niciodată în Cartea lui Hristos din cer.
Ce bine ar fi să se spună oricărui om acest adevăr, întocmai așa - cum l-a spus Isus - și nu altfel (Ioan 3,3).
6 - Mântuitorul n-a înțeles apa trupească atunci când a vorbit cu Nicodim despre Apă și Duh în Ioan cap. 3, - cum n-a înțeles această apă nici când a vorbit cu samariteana în Ioan cap. 4, nici când a vorbit cu mulțimea în Ioan 7, 37-39.
În toate aceste locuri cuvântul Apă ar trebui să fie scris cu literă mare, ca să nu se mai tot facă acea confuzie nefericită care se face când este scris cu a mic.
Ce greu e totuși să fie înțeles Cuvântul de oamenii firești.
7 - Apa deci în înțelesul Mântuitorului este Cuvântul Sfânt după cum Duhul este Duhul Sfânt. Aceștia sunt părinții Dumnezeiești care nasc fii Dumnezeiești, prin taina Pocăinței, a convertirii, a nașterii din Dumnezeu (Ioan 1,12-13).
8 - Acesta este deci adevărul lui Dumnezeu, - spre deosebire de adevărurile cultelor. Cine îl împlinește pe adevărul lui Dumnezeu, devine fiu al lui Dumnezeu și membru al bisericii vii și duhovnicești a lui Hristos.
Cine împlinește adevărul unui cult devine fiul acelui cult și membru al unei comunități omenești... Nimic mai mult.
9 - Dar botezul trebuie neapărat să-l aibă oricine, fiindcă numai prin acest act, putem ajunge și la nașterea din nou.
În biserica Domnului Isus acest act al botezului a fost poruncit de Domnul Însuși ca partea primă a lucrării mântuitoare... Mergeți, le-a zis Isus sfinților Săi urmași, faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, - apoi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu (Matei 28,19-20). Deci întâi botezul, apoi învățătura. Nu întâi învățătura și apoi botezul.
10 - După cum întâi vine îngroparea prin botez, apoi învierea prin credința de la Coloseni 2,12. Nu poate veni deci învierea înaintea îngropării, nici credința înaintea botezului în cazul acesta.
11 - Dar dacă sunt și cazuri când totuși ordinea aceasta a fost inversă, aceasta nu-i nici o nenorocire, căci împrejurările nu sunt la fel pentru toți oamenii, iar dragostea Domnului nu-i îngustime față de nimeni, ci lărgământ sfânt față de fiecare suflet care Îl caută.
Să fie amândouă! - asta este porunca. Și să se facă o singură dată fiecare. Apoi dacă unii din cauza unor împrejurări care nu depind de ei o fac una înaintea celeilalte, sau le fac amândouă deodată, sau le fac invers decât alții, încă odată noi credem că prin harul lui Dumnezeu între cei ce le-au făcut - nu trebuie să se facă nici o deosebire. Dacă toți au fost primiți și primeniți prin Hristos, toți sunt copiii Lui.
12 - O, dacă am fi convinși toți de acest adevăr, ce repede ar dispărea toate certurile și luptele confesionaliste dintre creștini, care durează de veacuri, și se tot adâncesc...
13 - După vremea însămânțării în natură urmează vremea creșterii, vremea înălțării spre plinătatea rodirii...
Este o nespus de frumoasă priveliște creșterea și maturizarea holdelor de grâu în luna de mijloc a primăverii. Ce rod minunat se întrevede ca urmare a acestei creșteri și înălțări.
Este ceea ce privesc și îngerii din cer cu fericită bucurie când această înălțare spre cer, se petrece duhovnicește în viața unui credincios, în viața bisericii vii a lui Hristos.
14 - După evenimentul Înălțării, urmează al Pogorârii. Așa va fi atât în mare în istoria bisericii, cât și în mic în istoria fiecărui credincios.
Ce minunată este această încredințare, când ea este strălucită și neclintită în inimile noastre.
15 - În anul calendaristic în timpul omenesc există totdeauna un sfârșit. În anul lui Dumnezeu, în timpul duhovnicesc nu există un sfârșit.
Noi nu sărbătorim niciodată 31 decembrie, adică un sfârșit, ci sărbătorim 1 Ianuarie, adică o altă înnoire. Nu sărbătorim niciodată un sfârșit, ci sărbătorim de fiecare dată un nou început, pentru că nu există un sfârșit, ci numai o trecere.
16 - A fost un Început atunci când Cuvântul a făcut Lumina și existența aceasta... Și nu va mai fi un sfârșit, ci numai o trecere când se va încheia această existență prin înnoirea celeilalte.
17 - Nu există niciodată un sfârșit nicăieri, ci este permanent un nou început.
18 - Nu există în an decât trei anotimpuri: însămânțarea, rodirea și culesul. Celălalt anotimp este numai trecerea la ciclul următor, la o altă însămânțare, la un alt cules.
19 - Iarna nu-i o moarte pentru că nu există moarte. Un an trece în altul, un ciclu trece în altul, o apă se varsă în alta.
20 - Când ni se va părea că noi am încheiat partea aceasta de viață, ciclul acesta de existență, noi nu trecem prin moarte ca printr-un sfârșit, ci trecem prin ea ca printr-un început, căci moartea este un început și nu un sfârșit. Este începutul celeilalte existențe în care noi ne vom continua veșnic și veșnic, viața trăită în existența aceasta.
În cinste și slavă veșnică, dacă am avut o viață sfințită în Hristos aici în lumea aceasta, ori în ocară și rușine veșnică, dacă am trăit aici așa (Rom. 2,7-12).
Doamne Isuse, sfințește-ne aici, ca să fim sfințiți și Acolo.
Amin.