Isus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.
În orice comunitate de credincioşi sunt trei feluri de suflete: sunt suflete mari, suflete mijlocii şi suflete mici, în credinţă şi în roadele Duhului Sfânt.
Aşa după cum spune Domnul nostru Isus Hristos în pilda cu Semănătorul când a zis: Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-L înţelege. El aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci... (Matei 13, 23).
Bineînţeles că orice lucrător bun ar dori ca toate grăunţele lui să aducă rodul de o sută. Dar aceasta nu depinde numai de el, ci depinde de încă foarte multe alte cauze care, unele îi sunt cunoscute, dar altele îi rămân ascunse pe totdeauna.
Noi putem să ne întrebăm uneori: de ce Acelaşi Cuvânt pe unii îi mişcă iar pe alţii nu?
De ce din aceiaşi părinţi, unii copii sunt buni, iar alţii nu?
De ce din Acelaşi Cuvânt, unii scot un înţeles mântuitor, iar alţii nu?
De ce rugăciunea noastră este uneori fierbinte şi slobodă, iar alteori nu?
De ce unora le este dat să cunoască tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar altora nu?
Uneori putem da la aceste întrebări un răspuns sigur zicând: pentru asta!
Dar de atâtea ori nu putem spune decât: nu ştim! - E aşa: dar de ce e aşa, numai Dumnezeu ştie.
Aşa este şi cu aceste trei feluri de credincioşi din bisericile şi adunările Domnului.
Starea aceasta uneori poate depinde de stăruinţele pe care şi le dă fiecare de a aduce roadele Duhului. Şi de a alerga în alergarea care îi stă înainte (Evrei 12, 1; 2 Petru 1, 9).
Uneori poate că nu depinde nici de cel care vrea nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care are milă (Rom. 9, 16).
Dar un lucru este sigur: că aceste două adevăruri sunt totuşi strâns legate între ele şi condiţionate unul de celălalt. Anume că dacă Dumnezeu nu-Şi dă harul Lui, este sigur că toate ostenelile noastre ar fi zadarnice.
Dar şi mai sigur este că harul lui Dumnezeu se dă totdeauna numai acelora care depun toate aceste osteneli, după cât este în puterea lor.
Nu este lucrător al Domnului acela care n-a adus în Lucrarea Domnului chiar nici un suflet. Care n-a adus Cauzei Lui chiar nici un rod. Nu este un pescar al lui Isus acela care n-a prins în mreaja Evangheliei chiar nici un peşte pentru Hristos!
Când vom ajunge pe Ţărmul Veşniciei, când vom fi ieşit din apele acestei vieţi, Domnul nostru Isus Hristos ne va cere să-I arătăm peştii pe care i-am prins pentru El. Sufletele pe care le-am salvat din valurile lumii acesteia. Roadele ostenelilor şi a misiunii noastre în slujba mântuirii Sale.
Ce-I vom arăta noi atunci oare?
Când El ne va spune: aduceţi din peştii pe care i-aţi prins voi, - vom putea noi să-I spunem Domnului, desigur cu smerenie, cu recunoştinţă şi cu modestie, - dar şi cu o inimă fericită: - iată Doamne ostenelile robului Tău, am mai adus, prin harul Tău, aceste suflete mântuite prin Jertfa Ta!...
Ce fericit va fi răsplătit atunci pescarul care va înfăţişa înaintea Stăpânului rodul muncii sufletului său. El va primi o răsplată strălucită şi o laudă adevărată de la Domnul (2 Cor. 10, 18). Dar ce va face oare acela care nu se va putea înfăţişa decât cu peştii prinşi de alţii, şi atraşi de el apoi în mreaja lui?
Nu va fi acela oare robul viclean şi leneş aruncat atunci în întunericul cel blestemat? (Matei 25, 26-30). Sau ce va face acela care a pierdut şi risipit peştii strânşi de alţii cu trudă şi jertfă? Fiecare să ia bine seama la cuvântul înştiinţării necruţătoare a Domnului!
Isus le-a zis: aduceţi din peştii pe care i-aţi prins...
Nu toţi peştii sunt aleşi. Toţi sunt chemaţi. Toţi sunt binecuvântaţi - dar numai unii sunt aleşi.
Adevărata alegere desigur că o va face numai Domnul şi Stăpânul care Singur cunoaşte adevărul întreg, despre noi, despre fiecare.
Această alegere se va face în Marea Zi a Răsplătirii, când Hristos, Cunoscătorul fiecăruia va arăta ce a fost şi ce a făcut fiecare din ai Lui.
Dar şi până atunci, chiar şi astăzi, în măsura în care avem şi noi Duhul Lui nepărtinitor, putem vedea pe cei care se aleg dintre fraţi şi dintre surori. Printr-o mai fierbinte iubire, printr-o mai harnică lucrare şi printr-o mai smerită curăţie faţă de Domnul Isus. Aceştia sunt acei pe care îi cere Domnul pentru scopurile Sale, pentru Lucrarea Sa, pentru planul Său.
Să ne străduim şi noi în aşa fel încât când Domnul va căuta printre cei din adunarea noastră, să afle multe suflete alese, pe care să le poată folosi cu bucurie în orice scop are El nevoie să Se folosească de noi.
Domnul cere ucenicilor să-I înfăţişeze din peştii pe care ei i-au prins acum.
Aceasta este o poruncă să lucrăm neîncetat şi să mergem neîncetat la pescuit. Să nu ne lenevim gândindu-ne că am ostenit de-ajuns în vremea trecută. Şi nici chiar ziua trecută.
Ostenelile trecutului le-au acoperit datoriile de atunci. Dar lenea de acum ce s-o acopere?
Anul trecut poate ai făcut ceva pentru Domnul. La sfârşitul lui, poate I-ai putut aduce ceva din ce ai prins. Dar anul acesta ce ai făcut oare?
Dar azi ce ai făcut?
Dacă ai ajunge acum în faţa Domnului şi El ţi-ar cere ceva din ceea ce ai prins astăzi, în ziua mântuirii, - ai putea să-I înfăţişezi tu cu bucurie vreun rod?
Străduieşte-te tu suflet iubit, să poţi!
Slavă şi preamărire veşnică Ţie Isuse Doamne, Puternic Stăpân şi Drept Răsplătitor al fiecăruia din noi.
Te rugăm binecuvântează-Ţi bunii şi harnicii Tăi ostenitori, care aleargă şi nu obosesc, în ascultarea voii Tale şi în căutarea sufletelor pierdute, pentru a le salva.
Mulţeşte numărul şi roadele acestora, spre slava Ta, şi desăvârşirea Lucrării Tale.
Dar cutremură şi trezeşte pe cei care fură de-a gata peştii prinşi de alţii, înştiinţează-i cu teamă, despre marea răspundere şi marea osândă care le aşteaptă fapta lor nelegiuită.
Ai Doamne milă şi de cei care lenevesc acum, sau sunt în altă parte când ar trebui să fie la pescuitul Tău, împreună cu fraţii şi ucenicii ostenitori şi harnici.
Amin.