Iubirea înţelegătoare
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Cât de amar este când în ceasul cel mai scurt şi mai greu, dinaintea unei ruperi dureroase, având atâtea de împărtăşit celui preaiubit de care te desparţi - simţi totuşi că el nu te poate înţelege.
Priveşti în ochii lui - şi vezi nedumerirea, neînţelegerea, nelimpezimea, nepărtăşia lui...
Asculţi cuvintele sale mirate sau triste, dar străine şi te mâhneşti şi mai mult.
Cercetezi inima lui - şi i-o simţi învăluită în întuneric, de înstrăinare şi neputinţă.
O, dacă noi am avea totdeauna iubirea înţelegătoare!
2 - Noi cunoaştem din chiar experienţa noastră acest fel de constatări dureroase.
Am avut şi noi un învăţător binecuvântat şi unic între noi, un părinte unic, un binefăcător neuitat.
Am umblat cu el, am lucrat cu el şi am trăit împreună cu el, tot aşa peste trei ani de zile, ca ucenicii Domnului.
Am luat aceeaşi parte cu el la cele mai zguduitoare momente de luptă şi de încercare, din viaţa lui şi din Istoria Lucrării Domnului,
care se începuse şi se limpezise prin jertfa lui în slujba Jertfei lui Hristos.
- Dar ce puţin înţelegeam şi noi atunci, ca ucenicii Domnului, preţul marilor momente pe care le trăiam!
3 - Însoţeam pe înaintaşul nostru în faţa celor cu care lupta spre a smulge un mijloc de bucurie pentru noi,
- dar nu înţelegeam cu ce împotriviri lupta el. Şi ce eforturi i se cereau lui ca să izbutească pentru noi.
Îl însoţeam în munca uriaşă pe care trebuia s-o facă, cu nişte mijloace slabe şi puţine,
- dar nu înţelegeam ce grea încordare şi ce mare jertfă i se cereau lui.
O, dacă am găsi la timpul ei, iubirea înţelegătoare!
4 - Au venit apoi clipele din urmă...
Seara despărţirii. O seară de iarnă, cu ceaţă şi frig...
Am stat împreună mult... Toţi ceilalţi se culcaseră şi dormeau adânc. Ce tăcere era peste tot!
Părintele şi învăţătorul nostru, vorbea puţin şi aştepta mult...
Ştia că pleacă...
Avea atâtea să ne spună...
Ar fi vrut atât de mult să îl întrebăm şi să luăm parte puternică cu el la tot ce se petrecea...
- dar nici eu nu înţelegeam ce însemna asta atunci.
5 - O, câte aş fi putut afla atunci şi eu!
Câte mi s-ar fi limpezit mult mai devreme. Şi mult mai uşor dacă aş fi ştiut să întreb, să ascult şi să înţeleg mai mult în ceasul, în noaptea despărţirii
- şi câte n-ar fi trebuit să le plătesc mai târziu, cu un preţ aşa de uriaş, cum le-am plătit, - dacă le-aş fi aflat atunci.
- Dar n-am înţeles, n-am putut înţelege.
6 - Câte ne spuneau tăcerile grele ale părintelui şi învăţătorului nostru, şi privirile lui pline de milă şi de dragoste... aşteptările lui întrebătoare lângă noi şi de la noi.
- Dar noi n-am înţeles.
Şi toate acele grele lumini le-a dus cu el în veşnicie, până când ne vom revedea iarăşi.
Şi o, ce dureros se repetă mereu istoria celei din urmă seri!
7 - Scumpi ucenici, când veţi avea harul de la Dumnezeu să aveţi un învăţător unic, - nu faceţi şi voi aşa cum noi, cum eu am făcut atunci.
Ci să preţuiţi fiecare clipă petrecută cu el,
să participaţi puternic la toate trăirile lui,
să adânciţi dureros toate simţirile lui
şi să pătrundeţi profund toate tainele spre care vă luminează el,
că numai astfel veţi ajunge la adevăr, pe un drum nespus mai scurt de cum am făcut-o mulţi dintre noi,
şi veţi plăti lumina cu preţul nespus mai uşor, de cum ni s-a cerut nouă s-o plătim...
8 - Cât de uşor îl poţi cunoaşte pe cel căruia îi vorbeşti, când şi el vrea să te întrebe ceva...
Dorinţa de a întreba se poate vedea îndată pe faţa şi pe privirea celui care caută şi umblă să afle şi să ştie.
Numai ce vrea să întrebe nu ştii.
9 - Cunoşti uşor pe cel care caută ceva. Numai ceea ce caută, nu cunoşti aşa uşor.
Cunoşti totdeauna pe cel ce umblă să te întrebe, numai pentru ce te întreabă, nu cunoşti totdeauna uşor, fiindcă mulţi te întreabă cu gânduri satanice şi ascunse.
Cunoşti îndată faţa şi vorbele unui astfel de om, numai gândurile lui nu le cunoşti îndată.
Totuşi, dacă i-ai şti citi în ochi, n-ar fi greu să-i afli gândul.
10 - Când cel ce întreabă sau caută să afle, este un suflet de om curat, atunci nu-i greu să i se răspundă şi să i se arate cu bucurie şi cu folos,
dar când acela este un vrăjmaş sau o iscoadă trimisă de cel rău, atunci e foarte greu să i se răspundă şi să i se arate adevărul.
11 - Căci pe când cel curat va păstra ceea ce a înţeles şi îl va folosi în chip mântuitor,
- cel necurat va vinde adevărul şi se va face părtaş la chinuirea şi uciderea lui.
O, ce păcat de moarte fac cei ce umblă cu astea!
Şi cei ce le spun lor ce tot caută să afle.
12 - Fii băgător de seamă tu om al lui Hristos, la toţi cei care îi vezi că umblă şi caută să întrebe.
Cercetează mai întâi cât poţi tu de bine, - făptura lui şi intenţiile aceluia care vrea să afle ceva de la tine, umblând să te ispitească, întrebându-te de toate şi despre toţi.
Nu răspunde cu grabă nimănui,
- şi mai ales, nu spune nimic din ceea ce n-ai vrea să afle cel rău
spre a nu face răul lui cu ajutorul tău.
13 - Ia seama, că uşor poţi da drumul la o haită de lupi închişi - dar după aceea ce mai poţi apăra de primejdia lor?
Şi uşor poţi aprinde o pădure - dar după aceea ce mai poţi salva din prăpădul flăcărilor ei?
Şi uşor poţi împrăştia nişte pene şi fulgi în vânturi - dar după aceea cine le mai poate strânge?...
Uşor poţi da drumul la o vorbă, - dar greu o mai poţi opri.
14 - Uşor poţi... o, prea uşor poţi de multe ori,
- să spui adevăruri sfinte la o ureche spurcată,
şi să arunci nişte mărgăritare scumpe la nişte picioare de porci,
şi să dai o fiinţă nevinovată în mâinile unui vânzător
- dar apoi cine te va putea ierta oare, pe pământul acesta sau sub el,
în veacul acesta, sau în cel viitor,
- de o astfel de crimă?
Deci, iată de ce să fii treaz. Şi de ce mai mult să taci!
15 - Mulţi trag la sorţi,
sau ispitesc versetele,
sau iscodesc prezicătorii,
- dar ei fac lucrul acesta nu din dorinţa de a afla mai bine adevărul mântuirii, pentru a-l asculta,
nici din setea de a şti mai bine Voia lui Dumnezeu spre a o împlini mai desăvârşit,
nici din dragoste de a-L cunoaşte mai îndeaproape pe Dumnezeu spre a I se face mai ascultători de Voia Lui,
- ci din curiozitatea bolnăvicioasă de a afla ce are să fie în viitor cu lumea sau cu alţi oameni
şi din pornirea vinovată de a se lăuda către alţii cu priceperea lor „pătrunzătoare”.
Ori din calculul viclean de a se feri de urmările pedepsei pentru fărădelegile de care nu vreau să se lase.
Toate acestea sunt osândite de Dumnezeu.
16 - Ce cauţi tu să afli?
Şi mai ales cu ce gând te apropii tu să întrebi şi pentru cine întrebi?
- iar după ce ai aflat un adevăr, ce faci cu el?
După ce ştii un lucru, după ce cunoşti o taină, - la cine te duci cu ceea ce ai aflat?
17 - Nu cumva faci şi tu ca Iuda?
Nu cumva după ce afli unde Se duce Isus cu ucenicii Săi ca să Se roage - te duci îndată şi tu să spui ucigaşilor să vină să-i prindă?
Nu cumva după ce Domnul îţi face un bine, te grăbeşti ca nerecunoscătorul slăbănog, care L-a arătat pe Isus celor ce-L căutau să-L omoare spunând: „Acesta este!” (Ioan 5, 15).
18 - Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărate şi întru totul vrednice de crezut.
Toate făgăduinţele Domnului Isus Hristos sunt scumpe şi fericite - şi se vor împlini întocmai.
Şi toate mângâierile pe care ni le-a dat şi ni le garantează Sfântul Duh, sunt pline de putere şi de bucurie pentru toţi credincioşii răbdători şi sinceri,
din orice vreme şi din orice loc.
19 - Mărturisesc toate Scripturile,
dovedeşte toată Istoria,
şi adeveresc toţi adevăraţii fii ai Luminii,
- că n-a fost niciodată vreo întristare care după Voia lui Dumnezeu fiind, să nu se prefacă până la urmă în bucurie pentru cel care a întâmpinat-o cu ascultare şi a sfârşit-o răbdător.
Şi n-a fost nici unul prin care să fi venit vreo întristare pentru Hristos - şi pentru ai Lui, şi să fi scăpat nepedepsit.
20 - N-a fost nici o luptă pentru Adevăr oricât de grea şi de lungă a trebuit să fie ea dusă, care să nu se sfârşească până la urmă în triumf, pentru Hristos.
Şi n-a fost nici o muncă făcută pentru semănarea Luminii, oricât de anevoioasă şi de aspră a fost ea - care să nu fi fost încununată până la urmă strălucit.
Şi n-a fost nici o Săptămână a Patimilor,
nici un drum al Calvarului,
nici o jertfă adusă adevăratei iubiri,
- să nu fie până la capăt urmată de măreţia unei Învieri plină de strălucire şi de slavă.
O Dumnezeul nostru, încredinţează-ne pe toţi şi deplin, de acest adevăr!
Amin.