Iuda, deci, a luat ceata ostașilor și pe aprozii trimiși de preoții cei mai de seamă și de farisei, și a venit acolo cu felinare, cu făclii și cu arme.
După cum Mântuitorul urma calea lui David, tot așa Iuda, urma calea lui Absalom.
După cum fiul răzvrătit urmărea pierzarea marelui său părinte, tot așa ucenicul răzvrătit, urmărea pierzarea Marelui său Dumnezeu și Binefăcător.
Păcatul lui Iuda, asemeni păcatului lui Absalom, izvorâse tot din mândrie și din lăcomie.
Mândria era păcatul care îi rodea lui Iuda sufletul de fiecare dată.
Prețuirea de care Se bucura Domnul,
dragostea cu care era înconjurat El,
dărnicia cu care era ajutat de către cei ce-L iubeau,
respectul cu care era ascultat
și cinstea care I se dădea,
- toate acestea l-au făcut adeseori pe Iuda să nu mai poată de gelozie, de mânie și de ciudă.
Când Maria I-a turnat mirul ei cel scump, nu s-a mai putut răbda să nu zică: Ce risipă zadarnică! Păcat! Nu se merita! Cu cât era mai bine să mi se fi dat mie acest mir să-l vând... Eu mă pricep la prețuri și la vânzări... Aș fi primit pentru el atâția arginți... Și cu ce este Isus mai talentat ca mine? Oare eu nu vindec, oare eu nu fac minuni, oare eu nu sunt cineva?
Când, acum de curând, la intrarea în Ierusalim, Isus mergea în fruntea unui mare număr de popor care Îi cânta și-L lăudau, Iuda trebuie să fi spus cuvinte și mai grele. Dar atunci nimeni n-a mai stat să asculte la el ce zice.
Se poate însă că gândul lui să se fi rupt chiar atunci și planul vânzării să se fi hotărât chiar în ziua triumfului lui Hristos. Cine știe ce zace într-o inimă ascunsă și rea.
Iar sufletul lui ambițios, a primit cu plăcere gândul pe care Satana i l-a pus în inimă (Ioan 13, 2), gândul înlăturării lui Isus, ca să ajungă el mai mare.
Se poate că Iuda, dorind întâietatea, să fi căutat ca lumea să-l vadă mereu în frunte, pe lângă Domnul, spre a le arăta tuturor ce mare importanță are el.
Cu puterea pe care Domnul i-o dase și lui asupra duhurilor necurate, și a vindecărilor, desigur că se va fi încrezut și va fi urmărit să tragă toate foloasele pe care i le putea asigura această Dumnezeiască putere.
Închipuindu-și că toate acestea sunt primite pe merit și că nimeni nu i le mai poate lua - n-a fost greu să se creadă deopotrivă cu Domnul. Și să înceapă a-L privi ca pe un rival nesuferit, de care trebuia să scape în curând, spre a-I lua el locul.
Pe ceilalți ucenici credea el că ușor îi stăpânește prin viclenia și istețimea lui,
pe popor îl va cuceri prin talentele sale,
cu mai marii se cunoștea bine, prin relațiile pe care le are și pe care și le pregătește,
- așa că nimic nu-l poate împiedica să nu ajungă el împărat, așa cum voise poporul să-L vadă pe Domnul, dar El nu voise (Ioan 6, 15).
Se poate foarte ușor să se fi încuibat astfel de gânduri în sufletul lui Iuda.
Astfel a devenit unealta diavolului, pârâșul adunării și vânzătorul lui Dumnezeu.
Vrăjmașii Domnului îi vor fi făcut astfel de promisiuni, folosindu-se de ambiția lui oarbă și nebună în scopurile lor,
de multe ori poate el se va fi consfătuit cu ei cum să facă, dar orbit de ambiție, el nu-și dădea seama de disprețul și de sila cu care el era privit și instruit de către ei.
Trufia este soră cu nebunia, așa că cel ce o are pe una, o are neapărat și pe cealaltă.
Altfel trufia nu l-ar fi prăbușit așa de sigur și așa de repede pe totdeauna.
Și iată-l acum pe Iuda fericit, în fruntea răufăcătorilor Domnului.
Ce bine credea el că-i merge acum. Cum se credea el de isteț în planul lui.
Ce sigur era că i-a făcut pe cei mari uneltele sale spre a-și ajunge scopul său.
A și ajuns conducătorul unei gloate mari. El era acum subcomandantul unei mulțimi de oameni înarmați (Matei 26, 47; Marcu 14, 43).
Și cu câtă silă trebuia să-L fi sărutat!
O suflete de frate, ucenic apropiat al lui Hristos, sau al unui ucenic apropiat al lui Hristos,
- te rog cu lacrimi și cu cutremur, îngrozește-te ori de câte ori se ridică în inima ta un gând de mândrie, sau în adunarea ta un îngâmfat nesupus,
un lăstar de simțământ pretențios,
vreo închipuire de merit personal,
sau de laudă cu talantul și talentul tău,
ori de întâietate față de frații tăi,
ori de invidie față de învățătorul tău,
- căci de la acestea și până la prăbușire, nu-i decât un pas foarte mic, pasul lui Iuda.
Atunci nebunia trufiei te va nimici sigur și repede.
Iuda spânzurat să ne fie totdeauna o înștiințare tuturor. Dar mai ales fiilor nerecunoscători și ucenicilor geloși și încrezuți.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne, slavă Ție.
Cu inimile pline de cutremur Te însoțim Doamne Isuse, și ne doare atât de mult prăbușirea acestui ucenic care a fost atât de înzestrat cândva, dar acum a devenit un demon.
Te rugăm Doamne Isuse nu lăsa în inimile noastre să încolțească nimic rău, ci păstrează-ne în smerenie și înfrânare la picioarele Tale,
spre a nu cădea niciodată din dragostea Ta, căci iată cine cade în felul acesta nu se mai ridică niciodată, ci se pierde sigur și grabnic pe totdeauna.
Amin.