Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.
După cum Mântuitorul urma calea lui David, tot aşa Iuda, urma calea lui Absalom.
După cum fiul răzvrătit urmărea pierzarea marelui său părinte, tot aşa ucenicul răzvrătit, urmărea pierzarea Marelui său Dumnezeu şi Binefăcător.
Păcatul lui Iuda, asemeni păcatului lui Absalom, izvorâse tot din mândrie şi din lăcomie.
Mândria era păcatul care îi rodea lui Iuda sufletul de fiecare dată.
Preţuirea de care Se bucura Domnul,
dragostea cu care era înconjurat El,
dărnicia cu care era ajutat de către cei ce-L iubeau,
respectul cu care era ascultat
şi cinstea care I se dădea,
- toate acestea l-au făcut adeseori pe Iuda să nu mai poată de gelozie, de mânie şi de ciudă.
Când Maria I-a turnat mirul ei cel scump, nu s-a mai putut răbda să nu zică: Ce risipă zadarnică! Păcat! Nu se merita! Cu cât era mai bine să mi se fi dat mie acest mir să-l vând... Eu mă pricep la preţuri şi la vânzări... Aş fi primit pentru el atâţia arginţi... Şi cu ce este Isus mai talentat ca mine? Oare eu nu vindec, oare eu nu fac minuni, oare eu nu sunt cineva?
Când, acum de curând, la intrarea în Ierusalim, Isus mergea în fruntea unui mare număr de popor care Îi cânta şi-L lăudau, Iuda trebuie să fi spus cuvinte şi mai grele. Dar atunci nimeni n-a mai stat să asculte la el ce zice.
Se poate însă că gândul lui să se fi rupt chiar atunci şi planul vânzării să se fi hotărât chiar în ziua triumfului lui Hristos. Cine ştie ce zace într-o inimă ascunsă şi rea.
Iar sufletul lui ambiţios, a primit cu plăcere gândul pe care Satana i l-a pus în inimă (Ioan 13, 2), gândul înlăturării lui Isus, ca să ajungă el mai mare.
Se poate că Iuda, dorind întâietatea, să fi căutat ca lumea să-l vadă mereu în frunte, pe lângă Domnul, spre a le arăta tuturor ce mare importanţă are el.
Cu puterea pe care Domnul i-o dase şi lui asupra duhurilor necurate, şi a vindecărilor, desigur că se va fi încrezut şi va fi urmărit să tragă toate foloasele pe care i le putea asigura această Dumnezeiască putere.
Închipuindu-şi că toate acestea sunt primite pe merit şi că nimeni nu i le mai poate lua - n-a fost greu să se creadă deopotrivă cu Domnul. Şi să înceapă a-L privi ca pe un rival nesuferit, de care trebuia să scape în curând, spre a-I lua el locul.
Pe ceilalţi ucenici credea el că uşor îi stăpâneşte prin viclenia şi isteţimea lui,
pe popor îl va cuceri prin talentele sale,
cu mai marii se cunoştea bine, prin relaţiile pe care le are şi pe care şi le pregăteşte,
- aşa că nimic nu-l poate împiedica să nu ajungă el împărat, aşa cum voise poporul să-L vadă pe Domnul, dar El nu voise (Ioan 6, 15).
Se poate foarte uşor să se fi încuibat astfel de gânduri în sufletul lui Iuda.
Astfel a devenit unealta diavolului, pârâşul adunării şi vânzătorul lui Dumnezeu.
Vrăjmaşii Domnului îi vor fi făcut astfel de promisiuni, folosindu-se de ambiţia lui oarbă şi nebună în scopurile lor,
de multe ori poate el se va fi consfătuit cu ei cum să facă, dar orbit de ambiţie, el nu-şi dădea seama de dispreţul şi de sila cu care el era privit şi instruit de către ei.
Trufia este soră cu nebunia, aşa că cel ce o are pe una, o are neapărat şi pe cealaltă.
Altfel trufia nu l-ar fi prăbuşit aşa de sigur şi aşa de repede pe totdeauna.
Şi iată-l acum pe Iuda fericit, în fruntea răufăcătorilor Domnului.
Ce bine credea el că-i merge acum. Cum se credea el de isteţ în planul lui.
Ce sigur era că i-a făcut pe cei mari uneltele sale spre a-şi ajunge scopul său.
A şi ajuns conducătorul unei gloate mari. El era acum subcomandantul unei mulţimi de oameni înarmaţi (Matei 26, 47; Marcu 14, 43).
Şi cu câtă silă trebuia să-L fi sărutat!
O suflete de frate, ucenic apropiat al lui Hristos, sau al unui ucenic apropiat al lui Hristos,
- te rog cu lacrimi şi cu cutremur, îngrozeşte-te ori de câte ori se ridică în inima ta un gând de mândrie, sau în adunarea ta un îngâmfat nesupus,
un lăstar de simţământ pretenţios,
vreo închipuire de merit personal,
sau de laudă cu talantul şi talentul tău,
ori de întâietate faţă de fraţii tăi,
ori de invidie faţă de învăţătorul tău,
- căci de la acestea şi până la prăbuşire, nu-i decât un pas foarte mic, pasul lui Iuda.
Atunci nebunia trufiei te va nimici sigur şi repede.
Iuda spânzurat să ne fie totdeauna o înştiinţare tuturor. Dar mai ales fiilor nerecunoscători şi ucenicilor geloşi şi încrezuţi.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne, slavă Ţie.
Cu inimile pline de cutremur Te însoţim Doamne Isuse, şi ne doare atât de mult prăbuşirea acestui ucenic care a fost atât de înzestrat cândva, dar acum a devenit un demon.
Te rugăm Doamne Isuse nu lăsa în inimile noastre să încolţească nimic rău, ci păstrează-ne în smerenie şi înfrânare la picioarele Tale,
spre a nu cădea niciodată din dragostea Ta, căci iată cine cade în felul acesta nu se mai ridică niciodată, ci se pierde sigur şi grabnic pe totdeauna.
Amin.