Judecata şi răsplata
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - De ce se spune Judecata din Urmă?
Pentru că sunt două judecăţi. Cea dintâi judecată este la sfârşitul vieţii fiecărui om, când ori este dus de îngeri în ceruri ca Lazăr, ori e dus de păcatele sale în iad ca bogatul nemilostiv (Luca 16, 22-23).
2 - Şi apoi trebuie să vină Judecata din Urmă la sfârşitul lumii, când vor mai fi aduşi încă odată toţi morţii mari şi mici în faţa marelui Tron Alb înaintea Judecătorului Nepărtinitor (Rom. 14, 10; Apoc. 20, 11).
3 - Judecata aceasta se va face pentru a se aduce înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celui judecat urmările de după moartea sa, a faptelor fiecărui om. Fie bune fie rele.
N-ar fi fost dreaptă pe deplin judecata nici unuia, dacă ar fi rămas numai cu partea dintâi.
4 - Faptele nu mor odată cu făptaşul lor. Ci urmările acestor fapte continuă după moartea lui în urmaşii săi, amplificându-se din om în om şi din generaţie în generaţie până la sfârşit.
5 - O mamă bună moare odată. Dar după ea rămân copiii buni crescuţi de ea, care vor creşte la fel pe fiii lor tot buni cum i-a crescut ea pe ei.
Aceşti copii ai copiilor ei, vor creşte şi ei tot aşa altă generaţie de copii buni.
E drept ca mama care a murit demult să învie în Ziua Răsplătirii ca să vadă şi să primească o parte sfântă din plata care i se cuvine şi ei după faptele bune ale tuturor urmaşilor ei buni.
6 - O mamă rea, care creşte nişte fii răi, care la rândul lor vor creşte alţi fii răi, trebuie să învie şi ea ca să vadă cât rău a pornit de la ea şi pe câţi i-a nefericit crescându-i răi. Din tot răul făcut de toţi cei crescuţi rău de ea, trebuie să-şi ia şi dânsa o parte, fiindcă de la ea a început totul.
7 - Şi tot aşa un învăţător bun sau rău. Un scriitor cinstit sau ticălos. Un păstor vrednic sau unul stricat - trebuie să învie neapărat ca să vadă pe câţi i-a fericit sau i-a nefericit cu opera sa.
N-ar fi dreaptă şi n-ar fi completă nici răsplata celor buni şi nici pedeapsa celor răi - dacă nu s-ar judeca şi răsplăti astfel.
8 - Cu câtă uimire fericită vor afla sfintele mame, sfinţii părinţi, sfinţii scriitori, sau învăţători, sau păstori - marele număr de suflete mântuite prin ei. Şi nemuritoarele opere spre slava lui Dumnezeu, create de cei pe care ei i-au născut, i-au învăţat şi i-au îndrumat pe calea mântuirii...
9 - Iar aceste suflete mântuite şi lucrările create de ei - cu ce recunoştinţă înaintea lui Dumnezeu, se vor îndrepta spre binefăcătorii lor, spre a le arăta toată dragostea şi mulţumirea lor nemărginită pentru binele veşnic ce le-au făcut!
10 - Dar şi cât de chinuiţi şi de revoltaţi se vor întoarce toţi cei pierduţi împotriva celor ce i-au nenorocit aruncându-i în osânda veşnică, prin scrierile lor, prin învăţăturile lor, prin educaţia şi îndrumarea pe care le-au dat-o.
Cine ar putea fi acum în stare să-şi poată imagina tot ce se va petrece atunci de amândouă părţile acestea!
11 - Voi generaţiile de azi de copii şi tineret, îndreptaţi-vă hotărât spre cărţile bune, spre învăţătorii buni, spre păstorii buni şi părinţii buni.
Urmaţi-le îndrumarea, ascultaţi-le sfatul, priviţi-le exemplul vieţii şi trăiţi după modelul şi exemplul lor.
12 - Dar nu urmaţi deloc nici îndrumarea şi nici exemplul celor ale căror cuvinte şi fapte le vedeţi că sunt nepotrivite şi cu adevărul dar şi cu sfinţenia. Ca să nu aveţi parte şi voi de aceeaşi soartă care îi aşteaptă pe ei (2 Ioan 10-11).
13 - Trebuie să mulţumim veşnic lui Dumnezeu pentru îndrumătorii sfinţi care ne-au vestit nouă curat Cuvântul Sfânt al mântuirii căci aceştia au suferit mai bine orice prigoniri şi nedreptăţi din partea vrăjmaşilor adevărului, - dar n-au renunţat la adevărul care li se încredinţase pentru nimic în lume.
Căci datorită curajului şi jertfei lor, solia n-a rămas undeva pe drumul depărtat dintre ei şi noi.
14 - Acum ce fericiţi suntem noi toţi care prin ostenelile lor am ajuns să trăim în corabia mântuitoare, înainte de a se închide uşa ei pentru totdeauna.
O nefericiţi sunt cei care şi-au închis ochii câtă vreme era deschisă uşa... Cum şi-i vor deschide de înspăimântaţi când li se va închide ea!
15 - Fraţilor să mai strigăm încă odată, dar şi mai tare: Vine Judecata şi vine răsplata... Treziţi-vă! Vine sigur, vine neîndoios şi vine exact atunci când este timpul ei hotărât, dar neştiut. Vine sigur, vine exact ca şi moartea.
Poate să vină oricare înaintea celeilalte. Ori pot să vină amândouă deodată.
16 - Şi tot ce am ţinut ascuns - noi sau alţii - va fi scos atunci la lumină, fie bine fie rău. Şi lumina va judeca şi lumina va despărţi cele două categorii cu cele două sorţi veşnice.
După aceea Lumina se va uni pe veci cu fiii ei - iar întunericul va acoperi pe veci pe fiii lui (Ioan 12, 35; 1 Tes. 5, 5).
Şi astfel vor fi despărţiţi pe vecii vecilor!
17 - Luaţi deci seama ca nu cumva să nu ascultaţi acum când încă odată vă mai vorbeşte înştiinţarea lui Dumnezeu din ceruri. Şi poate pentru cea din urmă dată - după cum este scris în Evrei 12, 25 - ci câtă vreme se mai zice astăzi - nu vă împietriţi inimile, nu vă astupaţi urechile şi nu vă închideţi ochii (Evrei 3, 15).
18 - Goliţi pieţele, lăsaţi pustii cârciumile, aruncaţi mijloacele păcatului cu care diavolul vă ţine legaţi şi vă trage cu grămada la iad, - şi veniţi cu cea mai mare grabă la Crucea lui Hristos, la biserica lui Hristos, la adunarea şi mântuirea lui Hristos.
Până nu este încă prea târziu.
19 - Dacă ai vedea că arde casa pe tine - n-ai fugi îndată îngrozit să scapi de foc?
Dacă ar veni inundaţia peste locul unde te afli, - n-ai fugi îngrozit să te salvezi când încă este un timp?
Dacă s-ar cutremura pământul şi casa în care te afli ar ameninţa cu prăbuşirea din clipă în clipă, - n-ai sări pe oriunde numai să scapi?
- Atunci de ce stai nepăsător acum, când judecata sau moartea poate să vină pe neaşteptate peste tine?
20 - Mai este loc, mai este har
o vino azi la Dumnezeu
căci s-ar putea să pieri pe veci
dacă şi azi amâni mereu.
O vino, o vino, o vino
întoarce să scapi de la pierzare
nu amâna, nu amâna, nu amâna
e poate ultima chemare.
Amin.