L-au dus întâi la Ana, căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.
Ana, socrul lui Caiafa, cel care fusese mare preot, era deci primul dintre vrăjmaşii lui Isus.
De la el pornise porunca ucigaşă şi vânzătorul ucigaş şi gloata ucigaşă. La ei trebuie dus primejdiosul Înnoitor, care strică ce este vechi şi vrea să înalţe altceva nou.
Marele preot trebuia să fie numai unul şi ales pe viaţă, după cum rânduise Dumnezeu prin Moise, lui Aron.
El trebuia să trăiască în toată curăţia şi sfinţenia vieţii împlinind această slujbă în cutremurătoare ascultare de toată voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Întocmai după poruncile şi Cuvântul Lui.
Dar din pricina păcatului, inimile acelora care trebuiau să fie o pildă de sfinţenie pentru tot poporul, ajunseseră pricina de poticnire şi de cădere pentru toţi.
Acum marele preot era un om ales nu după sfinţenia vieţii şi după lumina sufletului său - ci după legături de slugărnicie faţă de mai marii lumii. După interesele lumeşti. După afaceri şi angajamente vinovate.
Casa lui Dumnezeu, Templul, ajunsese ca o peşteră de tâlhari, cum le-a spus Domnul Isus (Matei 21, 13; Marcu 11, 17; Luca 19, 46).
Iar marele preot era mai marele acestora.
Acest Ana însă, atâta întrecea măsura, încât nelegiuirile lui ajungând un scandal public, de ochii lumii, a trebuit să fie schimbat din slujba pe care o avea.
Dar lucrurile se schimbaseră numai pe dinafară, numai de formă, numai de nume, de ochii lumii.
Puterea lumească a slujbei, controlul afacerilor şi capul învârtelilor, rămase tot Ana.
Caiafa, ginerele pus în marea slujbă, tot la aranjamentul vicleanului socru, era numai unealta şi asociatul supus, al mai marelui său tată şi stăpân, din vorba căruia nici nu putea şi nici nu voia să iese.
Astfel Isus a fost dus la Ana.
Mielul ajunsese în vizuina fiarei crude, viclene şi flămânde, în bârlogul lupului turbat şi murdar.
Ce cumplite şi blestemate sunt mâinile celor nelegiuiţi!
Domnul spusese că va fi dat în mâinile celor fără de lege.
Cele dintâi mâini fără de lege au fost mâinile lui Iuda. Mâinile scârboase care L-au prins şi L-au cuprins pe Isus.
Aceste mâini călcaseră legea iubirii pe care se juraseră să o ţină. Şi tot ce făceau acum aceste mâini era fărădelegea aceasta.
Apoi mâinile marelui preot, care s-au întins ucigaşe după Isus, călcând legea sfinţeniei, pe care trebuiau să nu o uite niciodată că le fusese poruncită de Însuşi Dumnezeu.
Au urmat apoi mâinile fără de lege ale slujitorilor marelui preot, care au călcat legea dreptăţii împotriva Celui Nevinovat după care fuseseră trimişi. Şi dacă ar fi fost oameni, nu s-ar fi dus.
Vor mai veni şi alte mâini fără de lege.
Hristos va cunoaşte toată răutatea şi urâţenia tuturor acestor mâini.
Toate straturile omeneşti se vor face vinovate de fără de lege împotriva lui Dumnezeu.
Prin mâinile vreunora dintre înaintaşii lor, fiecare categorie socială se va face părtaşă la crima omenirii împotriva Făcătorului şi Binefăcătorului său.
Iar Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul Divin, prin rugăciunea iertării Sale şi prin Sângele Răscumpărător al Crucii Lui, dăruindu-ne tuturor binefacerile Sale, - a deschis astfel tuturor uşa spre iertarea şi viaţa veşnică adusă de El, de Mâinile Lui străpunse.
L-au dus deci pe Isus la Ana...
Stăpânul cerurilor şi al pământului, primea să fie dus de către cele mai josnice slugi, în faţa celui mai josnic stăpân.
Pentru că Ana, omul căzut din cea mai sfântă slujbă înaintea lui Dumnezeu la cea mai vinovată uneltire împotriva Lui, nu poate cădea mai jos.
Nu putea săvârşi o mai mare nelegiuire.
Nu se putea face vinovat de un păcat mai de neiertat, ca acesta pe care îl făcea acum.
Iată o privelişte cutremurătoare din care trebuie să tragem o mare învăţătură.
Şi noi, fiecare am fost chemaţi să împlinim o slujbă sfântă pentru Dumnezeu, dar se poate ca unii dintre noi, căzuţi din starea sfinţeniei, au ajuns uneltele satanice care urzesc nelegiuiri împotriva lui Hristos şi a celor ce se străduiesc să-L urmeze pe El.
Să luăm fiecare bine seama ca nu cumva vreunul să devenim în vreun fel un făcător de rău, un uneltitor împotriva Domnului. Sau vreo slugă a unui astfel de răufăcător, bine camuflat sub înşelătoare titluri şi părute merite.
Ca nu cumva şi mâinile noastre să se facă părtaşe la fărădelege. Cei ajunşi în această stare să se cutremure, înainte de a fi prea târziu.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Cutremuraţi de durere şi de uimire Te privim cum primeşti să fii dus în faţa marelui nelegiuit care Te va judeca şi osândi pe Tine Cel Sfânt, în numele Legii Tale celei sfinte.
Prin Mâinile Tale cele mai fără de păcat, legate şi lovite de mâinile cele mai păcătoase, ne-ai dezlegat şi vindecat pe noi toţi,
acum începem să vedem cu ce mare dragoste ne-ai iubit Tu.
Şi în ce mare osândă zăceam noi pierduţi, că din milă pentru noi le-ai răbdat toate acestea.
Mărire veşnică Ţie Doamne Isuse.
Şi mulţumire veşnică Ţie.
Amin.
+
Mai uşor este a curăţa un suflet necurat, decât a aduce la viaţă un suflet odată curăţit,
dar care apoi a căzut din nou în vechile lui păcate şi fărădelegi de înainte.
Sf. Teodor.