La Apostolul din Duminica a 6-a după Paşti (a orbului)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
16. Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.
17. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Cel Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”
18. Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, şi a zis duhului: “În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela.
19. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor.
20. I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: “Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei,
21. care vestesc nişte obiceiuri, pe care noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”
22. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele.
23. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.
24. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci.
25. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.
26. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
27. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit.
28. Dar Pavel a strigat cu glas tare: “Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici.”
29. Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila,
30. i-a scos afară, şi le-a zis: “Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
31. Pavel şi Sila i-au răspuns: “Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
32. Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.
33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile, şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.
34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa, şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
16 - Pe când ne duceam la rugăciune
Cele mai multe duhuri necurate, prefăcute, viclene şi ispititoare îţi ies în cale mai ales atunci când mergi la locul de rugăciune, la locul de înfrânare, de post, de reculegere şi meditaţie.
Diavolul ştie că noi avem cea mai mare nevoie de împrospătarea puterii noastre în lupta cu ispitele lui dinăuntrul nostru şi dinafara noastră. Şi pentru a ne opri din mersul nostru spre locurile unde putem primi această împrospătare, el pune în calea noastră tot felul de piedici şi scoate în faţa noastră tot felul de oameni ai lui.
Toată lupta vrăjmaşului nostru sufletesc este să ne abată din acest drum. Iar dacă nu ne poate nici opri, înainte de a pleca şi nu ne poate nici abate, după ce am pornit, atunci el caută măcar să ne tulbure duhul, să ne împrăştie gândurile, să ne strice pacea adâncirii în rugăciune şi meditaţie, pentru ca noi să nu ne alegem cu nimic, sau cu cât mai puţin folos din acest ceas al rugăciunii şi din acest timp al meditaţiei noastre.
Aşa a făcut Satana totdeauna, atât cu Domnul nostru, în timpul rugăciunii, al postului şi al meditaţiei Sale în pustie, cât şi cu toţi urmaşii Domnului nostru, până astăzi.
Fraţii şi surorile mele, ştiu că şi voi aţi avut şi aveţi cele mai multe piedici din partea lui Satana, tocmai în vremea când trebuie să mergeţi la biserică ori la adunare. Când sunteţi pregătiţi să mergeţi la rugăciune, la ascultarea Cuvântului, la meditaţie, la înfrânare, la facerea binelui...
Atunci îţi iese înainte vreo roabă a lui Satana sau vreun rob al lui, văzut sau nevăzut, pentru a te opri sau a te încurca, sau măcar a te necăji, cum a făcut şi cu Sfântul Pavel.
Ispita - slujnica lui Satana, sau păcatul - sluga lui, poate să vină sub diferite forme, mai văzute sau ascunse, mai făcute sau mai prefăcute, mai dure sau mai fine - după cum este starea ta duhovnicească.
Dacă eşti un suflet mai începător, un ucenic mai nou, un duh mai slab, ispitele sunt mai grosolane şi mai directe. Dar dacă eşti un suflet încercat, un ucenic ales, un duh puternic, ispitele lui Satana sunt foarte şirete, foarte bine pregătite, foarte bine ascunse - de aceea sunt foarte primejdioase.
Faţă de cei lumeşti, diavolul n-are nevoie să se prefacă prea mult. Li se înfăţişează aşa cum e el, negru, urât şi murdar, cum este păcatul pe care li-l îmbie.
Dar faţă de cei duhovniceşti, diavolul se preface în înger de lumină şi vine cu cele mai atrăgătoare mijloace, care par biblice, adevărate şi folositoare Evangheliei.
Fraţii şi surorile mele, fiţi cu foarte multă luare aminte la oricine vă iese înainte, când voi vă veţi pregăti de rugăciune, de adunare sau de biserică! De cele mai multe ori, acesta este un duh trimis de Satana ca să vă oprească, să vă încurce, să vă întoarcă, să vă tulbure.
Nu vă lăsaţi împiedicaţi de ameninţările lui!
Nu vă lăsaţi abătuţi din drum de chemările lui!
Nu vă lăsaţi încântaţi de laudele lui!
Nu vă tulburaţi sau necăjiţi de insultele şi hulele lui!
Fie-vă hotărârea nestrămutată, fie-vă paşii neabătuţi, fie-vă sufletul tare şi gândul netulburat!
Mergeţi la rugăciune, orice v-ar opri. Mergeţi la biserică, oricine v-ar împiedica. Mergeţi la adunare, orice s-ar ivi să nu vă lase. Şi mergeţi înainte spre împlinirea gândului şi îndemnului pe care l-aţi pus pentru Domnul, oricâţi ispititori v-ar pune în cale duhul cel rău.
Domnul vă va da biruinţa în lupta cu ei. Iar sufletul vostru cu atât va fi mai răsplătit de Dumnezeu, cu cât a fost mai greu încurcat de Satana.
17 - Roaba aceasta... striga
Cele mai primejdioase ispite sunt ispitele duhovniceşti.
Şi cel mai ticălos demon este acela care se preface în înger, pentru a-i înşela dacă este cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi (Matei 24, 24).
Într-adevăr, ce greu este să deosebeşti duhurile lui Satana, când ele vin lăudând pe Dumnezeu şi se ţin după cei credincioşi!
Ce greu este să nu-l crezi un înger pe cel care cântă aşa de lăudăros despre Dumnezeu, care predică aşa de mult şi care strigă aşa de tare. Care este peste tot, care umblă pe oriunde şi care este ca toţi, numai ca să primească câte ceva de la fiecare...
E greu într-adevăr să deosebeşti că acela nu este un înger de lumină, ci este un demon ascuns. Că nu umblă pentru slujba lui Dumnezeu, ci pentru scopurile lui Satana. Că nu are în el Duhul lui Hristos, ci duhul lui anticrist.
E greu să-l deosebească cine nu are în sine însuşi lumina Duhului Sfânt. Dar aceluia care are această lumină nu-i este greu să-l vadă după roadele lui pe fiecare şi ce urmăreşte acel trimis sau cel care îl trimite.
În acest loc din Sfintele Scripturi, Duhul Sfânt vrea să ne facă să luăm bine seama la toţi cei care fac prea multă strigare în jurul lor, care umblă prea să se facă cunoscuţi, cărora le prea place să fie văzuţi numai în misiuni pe la alţii, numai în preajma aleşilor lui Hristos, numai în fruntea tuturor... De cele mai multe ori, duhurile acestora sunt nişte slujnice ale lui Satana şi umblă să facă numai rău Lucrării lui Dumnezeu.
Răul pe care urmărea să-l facă Satana prin slujnica asta era că după ce ea, fiind văzută cu Apostolii Domnului, iar oamenii care s-ar fi întors la Domnul, prin cuvântul lor, ar fi apucat pe calea credinţei - după plecarea Apostolilor, aceste suflete ar fi rămas cu ea, cea care fusese văzută cu ei.
Pe temeiul acesta, duhul viclean s-ar fi lăudat apoi şi s-ar fi aşezat el în fruntea Lucrării Domnului, care începuse acolo. Apoi ştia el mai departe cum să ducă totul la nimicire...
Deschideţi-vă ochii, fraţilor şi surorilor, şi vedeţi în câte locuri s-a întâmplat şi se mai întâmplă şi astăzi aşa!
Uitaţi-vă la atâtea cetăţi în care au propovăduit Evanghelia apostoli atât de minunaţi ai lui Hristos! Ce lucrare sfântă şi frumoasă făcuseră ei, cu câte osteneli şi jertfe au luptat ei, până când au adunat acolo sutele de suflete pentru Hristos!
Şi cum a apărut acolo dintr-o dată o slujnică a diavolului, care apoi aşezându-se în frunte, strigând, cântând şi răstălmăcind, a dus la ruină, la prăpăd şi la foc, totul!
Cine a nimicit atâtea adunări frăţeşti şi mai este pe cale să nimicească tot aşa încă şi pe altele? Acest duh, prin câte o slujnică de asta!...
Porunciţi puternic, în Numele lui Hristos, acestor duhuri să iese dintre voi şi luptaţi cu hotărâre împotriva duhurilor acestea prefăcute. Vorbele lor sunt frumoase, dar cei care le spun nu le folosesc decât pentru a înşela sufletele. Faptele lor sunt rele. Iar roadele acestor fapte sunt numai în folosul diavolului şi în paguba lui Hristos.
Nu vă faceţi părtaşi la osânda lor!
Ajungă cât rău au făcut până acum! Şi ajungă cât i-aţi sprijinit, crezându-i îngeri!
19 - Stăpânii roabei
Cel dintâi lucru pe care l-au făcut Pavel şi Sila în Filipi, unde se duceau să predice Evanghelia, a fost de a-şi alege un loc de rugăciune şi a se duce acolo pentru a se ruga.
Cel mai însemnat lucru pe care trebuie să-l facă oricine vrea să propovăduiască pe Domnul Isus, este că el trebuie să meargă, cel mai dintâi, la rugăciune... Pavel şi Sila au făcut multe zile la rând acest lucru, de aceea ei au fost nu numai atât de încercaţi de Satana, dar şi atât de binecuvântaţi de Dumnezeu.
Atâta vreme cât propovăduirea noastră nu face nici o pagubă lui Satana, el nici nu se interesează de noi. Câtă vreme slujnicele diavolului, păcatele lui, oamenii lui, învăţăturile lui şi interesele lui ne însoţesc, petrec printre noi şi chiar propovăduiesc printre noi, fără să luăm nici o atitudine împotriva lor, lui Satana îi convine asta. Şi nici el nu ia nici o atitudine şi nici o măsură contra noastră.
Putem să mergem la rugăciune cu slujnicele lui şi chiar să facem adunări de rugăciune împreună,
putem să facem chiar şcoală biblică laolaltă cu duhurile lor,
ba încă slujnicele astea se înghesuie în frunte, să ia ele conducerea adunării de rugăciune sau a şcolii biblice, pentru a îndruma totul în aşa fel cum vor stăpânii lor. Adică totul să fie şi să rămână o amestecătură de câte un adevăr şi zece minciuni. De câte un verset şi zece răstălmăciri. De câte o picătură de miere şi zece de fiere.
Atunci Lucrarea Domnului, oricât de frumos ar fi fost ea începută, va deveni în curând o adunătură de prefăcuţi, care vor vorbi toţi, dar nu va asculta nimeni, vor învăţa toţi, dar nu va face nimeni, vor spune toţi, dar nu va crede nimeni, se vor pocăi toţi, dar nu se va schimba nimeni, se vor boteza toţi, dar nu se va naşte din nou nimeni.
Exact aşa vrea şi diavolul.
Atunci oricât de mare va fi fost această adunare înainte, ea în curând se va nimici. Oricât de unită să fi fost, ea în curând se va dezbina. Şi oricât de largi şi încărcate să fi fost crengile ei - ele se vor usca şi se vor rupe!
Şi exact aşa vrea şi diavolul...
Dar când Dumnezeu mai are în cetatea aceea pe câte un Pavel şi pe câte un Sila, oameni ai fricii de Dumnezeu, ai respectului faţă de Adevăr şi ai curăţiei faţă de dragoste - iar aceşti oameni se întorc spre acele slujnice, hotărâţi s-o rupă cu ele şi cu amestecătura lor în Lucrarea curată a lui Dumnezeu - îndată lucrurile se schimbă. Îndată Pavel şi Sila nu mai sunt lăudaţi ca înainte, nu mai sunt numiţi cei mai mari, cei mai talentaţi, cei mai... cei mai... Atunci ei devin îndată ţinta celor mai furioase atacuri, şi împotriva lor intră în luptă toţi stăpânii acestor slujnice date afară din Lucrarea lui Dumnezeu... toate aceste duhuri care nu mai sunt lăsate să-şi facă lucrarea lor vicleană între fraţi.
20 - I-au dat pe mâna dregătorilor
Până nu te ridici hotărât contra păcatului beţiei, nici un cârciumar nu te va urî.
Până nu te ridici hotărât contra păcatului vrăjitoriei, nici un vrăjitor care trăieşte din înşelăciune şi minciună, nu te va vorbi de rău. Ba, tocmai dimpotrivă, chiar te va lăuda, fiindcă el, prefăcându-se credincios ca să înşele şi începându-şi vrăjitoriile lui chiar cu Numele lui Dumnezeu, tu care vorbeşti oamenilor tot despre Dumnezeu, fiind prieten cu vrăjitorul, tocmai îl ajuţi în meseria lui.
Fiindcă pe toţi cei care te aud pe tine şi pe care tu doreşti să-i aduci la Dumnezeu, prietenul tău, vrăjitorul, va şti cum să-i atragă la el. Şi astfel tu, în loc să lucrezi pentru Dumnezeu, umblând cu vrăjitorul, vei lucra de fapt pentru Satana, stăpânul acestui vrăjitor, pe care tu îl crezi un lucrător al lui Hristos.
O, câţi nu ne-au înşelat aşa, ani şi zeci de ani la rând! Şi câţi dintre noi se mai lasă înşelaţi şi astăzi, tot aşa!
Umblă printre noi şi după noi slujnice ale diavolului, care trăiesc în preacurvii, nu numai duhovniceşti, ci chiar şi trupeşti. Şi predică în gura mare şi fac circ şi teatru din Lucrarea lui Dumnezeu, chiar în prezenţa noastră şi poate chiar cu ajutorul unora dintre cei mai vechi fraţi.
Pentru că predicuţele lor lacrimogene, presărate viclean cu câte o istorioară mişcătoare, cu câte un nume de sfânt şi cu câte o învăţătură evanghelică, fac să plângă pe cei sinceri şi mişcă pe neştiutori. Toate aceste slujnice bune de gură ca nişte vrăjitoare, pot înşela încă pe mulţi dintre noi. Şi pot strica încă mult în Lucrarea lui Dumnezeu.
Dar când vine vremea să nu mai fie răbdaţi, Dumnezeu deschide ochii şi deschide graiul unor fraţi care văd lucrarea drăcească pe care o fac aceştia, şi atunci se porneşte împiedicarea lor de la cuvânt, darea lor afară din adunări şi vestirea pe faţă a mişeliei lor.
Însă tot atunci se porneşte şi ura stăpânilor acestor vrăjitori şi vrăjitoare împotriva celor care văd mişelia şi caută să n-o mai rabde.
Împotriva acestora pornesc apoi pârele la dregători, notele informative la mai marii cetăţii, denunţările calomnioase la cei care ar putea lua împotriva lor cele mai necruţătoare măsuri.
Cea mai ticăloasă şi mai nedreaptă învinuire împotriva ucenicilor lui Hristos, pe care o folosesc denunţătorii şi pârâşii lor, este că ei sunt nişte tulburători ai ordinii publice, nişte primejdioşi vrăjmaşi ai poporului, nişte uzurpatori ai stăpânirii.
Aceasta a fost minciuna stăpânilor de vrăjitoare din Ierusalim, chiar şi împotriva Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Aceasta a fost şi pâra stăpânilor vrăjitoarei din Filipi, împotriva Sfinţilor Pavel şi Sila.
Şi aceasta este şi azi, şi va fi până la sfârşitul vrăjitoriei, pâra pe care toţi stăpânii şi fiii vrăjitorului o vor folosi împotriva ucenicilor lui Isus, care nu vor mai vrea să lase minciunile printre Adevăr, prefăcătoria printre Evanghelie, lichelele şi profitorii printre fraţii adevăraţi.
23 - Lovituri şi temniţe
Mântuitorul nostru Isus Hristos a spus: ...Pe Mine lumea Mă urăşte, pentru că mărturisesc că faptele lor sunt rele...
Tot aşa şi pe urmaşii lui Hristos, pentru asta i-a urât şi pentru asta îi va urî mereu lumea, câtă vreme încă vor mai fi ei îi lume şi lumea în cel rău (1 Ioan 5, 19).
Şi câtă vreme ucenicii lui Hristos nu se vor putea împăca cu amestecătura satanică în Lucrarea lui Hristos, ei vor avea mereu de trecut prin lovituri şi prin temniţe.
Puţine stăpâniri lumeşti s-au purtat până astăzi cu dreptate adevărată faţă de Hristos şi faţă de ai Lui. Şi multe s-au purtat şi se vor mai purta cu nedreptate faţă de ei.
De puţine ori şi puţini dregători n-au plecat urechea la pârele nedrepte contra credincioşilor lui Isus şi nu s-au lăsat mituiţi de pârâtorii ticăloşi ai acestora.
De aceea, de puţine ori a fost libertate pentru Lucrarea adevărului şi pentru vestitorii Evangheliei vii - şi de multe ori au fost pentru ei şi vor mai fi lovituri şi temniţe.
Puţini au fost judecătorii cinstiţi şi curajoşi, care văzând nevinovăţia lor, să-i apere şi să-i achite. Şi mulţi au fost şi vor mai fi cei necinstiţi şi fricoşi, care de teama stăpânilor vrăjitoarei, vor face tot ce li se cere şi vor da sentinţe crude şi pedepse nemeritate nevinovaţilor lui Hristos daţi în mâinile lor.
Scumpi ucenici ai lui Hristos şi apărători ai Adevărului, învăţaţi de la Domnul vostru şi de la înaintaşii şi părinţii voştri: fiţi hotărâţi contra diavolului şi fiţi curajoşi şi cinstiţi pentru Adevărul lui Hristos!
Aţi umblat de atâţia ani şi zeci de ani împreună cu vrăjitoarele duhului viclean strecurat printre voi.
Aţi văzut ce deosebire mare este între vorbele lor şi faptele lor. Între cântările lor şi scopurile lor, între cele ce spun în adunări şi cele ce fac din ele. Uitaţi-vă la adunările din care fac parte aceste vrăjitoare bune de vorbit, de cântat şi de încântat pe cei cu cugete curate şi cu inimi lesne crezătoare.
Uitaţi-vă cum stau aceste adunări duhovniceşti. Uitaţi-vă la familiile lor duhovniceşti, la ogorul lor, la viaţa lor, la roadele care rămân în urma lor, acolo pe unde au trăit şi pe unde au umblat ei.
Deschideţi-vă ochii şi rupeţi-o odată cu ele!
Despărţiţi odată Lucrarea lui Hristos de amestecătura cu păcatul băuturilor, al clevetirilor, al certurilor, al desfrânării, al rătăcirii, al stricării adevărului învăţăturii şi al credinţei.
Daţi afară din mijlocul vostru pe vrăjitoarele care propovăduiesc dragostea cu păcatul, colaborarea cu rătăcirile, convieţuirea paşnică cu prefăcătoria, amestecul cu minciuna!
Căci astfel, această împărtăşire cu întunericul vă va întuneca tot mai mult, până veţi orbi de tot, iar apoi iadul vă va înghiţi şi pe voi, cu vrăjitoarele voastre cu tot!
Dar când veţi lua hotărârea mare şi fericită, pregătiţi-vă şi voi de lovituri şi de temniţe...
Dacă nu vor veni, nu-i nimic. Dar dacă vor veni, să nu vă găsească nepregătiţi.
Pregătiţi-vă pentru cele mai grele şi mai tari, căci dacă nu vor fi aşa, nu-i nimic. Dar dacă vor fi aşa, să nu vă găsească nepregătiţi.
Pregătiţi-vă chiar de moarte, căci dacă nu va fi aşa, nu-i nimic. Dar dacă va fi aşa, să nu vă găsească nepregătiţi.
Oricum ar fi însă, să ştiţi că ele nu vor ţine decât o noapte, sau poate nici atât...
Iar după aceea, va veni pentru voi Ziua Slavei fără sfârşit şi fără noapte.
Ca pentru Isus Biruitorul şi ca pentru biruitorii Lui.
25 - Pe la miezul nopţii
Când suferinţa celor credincioşi este îngăduită de Dumnezeu, ea aduce totdeauna după ea un mare folos pentru cei care văd răbdarea acestora şi care înţeleg rostul pedepselor trimise de Dumnezeu peste lumea care face nedreptatea în urma căreia suferă cei nevinovaţi.
Şi când credincioşii în suferinţă aduc la cunoştinţa lui Dumnezeu, cu putere, cererile nevinovăţiei lor, atunci Dumnezeu nu întârzie niciodată, chiar dacă uneori pare că zăboveşte faţă de ei.
Iată ce poate face rugăciunea de la miezul nopţii a credincioşilor în suferinţă!
Poate că la miezul acestei nopţi, nu numai Pavel şi Sila - cei care erau închişi şi bătuţi pentru Numele Domnului Isus se rugau. Desigur, se mai rugau împreună cu ei şi ceilalţi fraţi şi surori care, chiar dacă nu erau şi ei închişi în temniţă şi puşi în butuci, sufereau şi ei totuşi împreună cu fraţii lor, după cum este scris: ...suferiţi şi voi împreună cu cei din temniţe, ca şi cum şi voi aţi fi închişi cu ei (2 Cor. 1, 6).
Frate credincios şi soră credincioasă, oare când fraţii tăi sunt în suferinţă din pricina Domnului tău, tu ce faci în vremea aceea? Ce faci în noaptea aceea? Ce faci în casa ta, în patul tău, în sufletul tău?
Iei tu parte cu cei care suferă, ca şi cum şi tu însuţi ai fi acolo în temniţă cu ei, în spital cu ei, în exil cu ei?
Când te trezeşti noaptea din somnul tău, ce faci? Te întorci pe cealaltă parte şi sforăi din nou, sau te scoli îndurerat şi îngenunchezi cu lacrimi, gândindu-te la ei şi te rogi, suferind împreună cu ei şi pentru ei, înaintea lui Dumnezeu?
Un frate spunea: Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o boală ce nu mă lasă să mai dorm adânc noaptea, ci mă scoală de mai multe ori. Astfel am prilejul ca de câte ori mă trezesc, să mă aşez pe genunchi şi să mă rog.
O, ce binecuvântare este să te rogi noaptea pentru fraţi, pentru Lucrarea Domnului, pentru cei bolnavi, pentru cei închişi, pentru cei care trec prin felurite necazuri, ca şi cum şi tu însuţi ai fi în lanţurile lor!
Suflete al meu, oare tu ce faci noaptea când te trezeşti, sau nu poţi să dormi în aşternutul tău, când fraţii tăi trec prin încercări, ori surorile tale se zbat în paturile spitalelor, ori în frigurile morţii, ori în lipsuri, în singurătate, în suferinţe?...
Ori când fraţii merg la propovăduirea Cuvântului Sfânt?
Ori când sunt dezbinări, neînţelegeri şi partide în Lucrarea Domnului?
Ori când sunt păcate între fraţi, vorbiri de rău între surori, neascultare între tineri?
Dormi tu liniştit în nepăsarea ta, sau te trezeşti de trei ori şi te scoli să strigi către Domnul pentru puterea şi biruinţa Duhului Sfânt, pentru izbăvirea celor care trec prin suferinţe, pentru pocăinţa şi întoarcerea celor vinovaţi?
Ştii cum erau butucii în care erau puşi să stea Pavel şi Sila?
Era o grindă groasă de lemn, despicată în doua, având câte două găuri rotunde, în care erau băgate picioarele, apoi cele două părţi erau unite peste picioarele prinse în găuri şi legate la capete cu balamale şi încuietori. Cu picioarele băgate în butuci, ei rămâneau culcaţi pe spate, nemişcaţi adesea pe lespezile reci de piatră. Erau unii butuci şi pentru mâini şi pentru gât.
Gândiţi-vă că Sfinţii Apostoli, cu trupul sfârtecat de loviturile primite, cu rănile sângerânde şi usturând de durere, noaptea cântau, lăudau pe Domnul şi se rugau, mărturisind tuturor celor închişi despre Jertfa Domnului Isus.
Voi cei cărora vă place să vă tot puneţi alături cu Sfinţii şi cu Apostolii răbdători pentru Domnul, voi ce suferiţi, ce răbdaţi, ce jertfiţi pentru El?
Ce faceţi voi noaptea?
Ce faceţi când se iveşte câte o suferinţă pentru Hristos?
Cum cinstiţi voi pe cei care au răbdat?
26 - Un mare cutremur de pământ...
Marile nedreptăţi provoacă totdeauna mari suferinţe.
Marile suferinţe provoacă totdeauna mari rugăciuni.
Marile rugăciuni provoacă totdeauna mari cutremure.
Marile cutremure provoacă totdeauna mari hotărâri -
ori pentru curmarea nedreptăţii ce a provocat suferinţa,
ori pentru continuarea ei.
Dacă nedreptatea încetează, lanţul celor care vin după ea se întrerupe şi pedeapsa încetează şi ea.
Dacă nedreptatea continuă, pe măsură ce se acumulează iarăşi urmările ei împotriva celor nevinovaţi, suferinţele acestora se acumulează în rugăciuni puternice; iar când acestea ajung un anumit număr şi o anumită putere, vine iarăşi cutremurul şi urmările lui, văzute şi nevăzute, peste mai puţini ori peste mai mulţi.
Aceasta este adevărata explicaţie a cutremurelor, şi nu celelalte o sută!
Când Pavel şi Sila, bătuţii şi întemniţaţii lui Hristos se rugau, atunci un mare cutremur de pământ a zguduit nu numai sufletele ascultătorilor şi nu numai zidurile temniţei, ci şi conştiinţa temnicerului... Şi se pare că şi pe a dregătorilor cetăţii, făptuitorii nedreptăţii împotriva nevinovaţilor lui Hristos, împotriva credinţei lui Isus şi a Lucrării lui Dumnezeu.
O mare frică se pare că i-a cuprins pe toţi cei care aveau conştiinţele încărcate cu cel mai mare dintre toate păcatele pe care le pot săvârşi oamenii: păcatul împotriva Duhului Sfânt, împotriva Lucrării lui Dumnezeu, împotriva dreptăţii şi a nevinovăţiei, împotriva adevărului şi a mântuirii.
Şi frica aceasta i-a cuprins nu numai pe cei care au executat ordinul criminal, ci şi pe cei care l-au dat. Şi atunci au pornit la îndreptarea nelegiuirii, în măsura în care o puteau.
Cel mai puţin vinovat, temnicerul, a rezolvat fericit problema, mergând până la pocăinţă şi până la naşterea lui din nou, prin credinţa şi predarea lui totală în slujba lui Hristos.
Dar cei mai mulţi vinovaţi au mers numai până la contramandarea unei măsuri nelegiuite.
Probabil că marele cutremur dărâmase clădiri, făcuse victime, înfricoşase pe tot poporul care luase ieri parte la păcatul întregii cetăţi.
Iar acum, îngroziţi, ca Faraon după câte o plagă, promiteau lui Dumnezeu îndreptarea.
Pe lângă toate nenorocitele urmări ale marilor cutremure de pământ, singurul lucru bun pe care îl aduc aceste zguduiri, este frica de Dumnezeu care îl cuprinde atunci până şi pe cel mai necredincios dregător al cetăţii. Şi bunele hotărâri de îndreptare pe care este gata să le ia, în acele prime momente de cutremur, fiecare din cei zguduiţi.
Dar, de obicei - după ce încetează zguduirea, după ce văd că nu s-au prăbuşit peste ei grinzile, după ce li se pare că primejdia morţii a trecut de la ei şi după ce morţii au fost îngropaţi iar molozul curăţat - din nou începe râsul, felicitările, bancurile, laudele şi apoi zeflemeaua şi necredinţa.
Până vine alt cutremur... Până va veni ultimul!...
După care apoi nu va mai rămâne, în vecii vecilor, nici un lăudăros, zeflemist sau necredincios.
Ferice de acela pe care frica nenorocirii dezlănţuite îl aruncă în genunchi, în pocăinţă, în lacrimi... şi care se scoală de acolo un om nou în Hristos.
Un astfel de om spală cu lacrimi nu numai păcatele sale, ci şi rănile şi sângele sfinţilor chinuiţi de alţii şi brutalizaţi chiar şi de el.
Un astfel de om este spălat şi el de Hristos, cu Sângele Său Sfânt, de toate rănile păcatelor lui; şi cum el sloboade pe alţii, aşa va fi slobozit şi el.
O veşnică binecuvântare va fi peste oricine face aşa!
30 - Ce trebuie să fac, ca să fiu mântuit?
Orice întâmplare supranaturală ar trebui să producă fiecărui om un cutremur sufletesc, o întrebare hotărâtoare, un prilej de puternică răscruce în viaţă.
Pentru că orice astfel de întâmplare este o înştiinţare cerească, un glas Dumnezeiesc care strigă tuturor şi fiecăruia: Opriţi-vă! Întoarceţi-vă!
În timpul cutremurului, oamenii, da, s-au înfricoşat, vor fi căzut mulţi pe jos şi în clipa aceea, se va fi întrebat îngrozit fiecare: Ce trebuie să fac?
Cel dintâi gând pe care toţi îl vor fi avut va fi fost: Să fug afară, să nu se prăbuşească totul peste mine, ca să nu mor aici!
Unii poate, ajunşi afară sau prinşi înăuntru de uşile blocate, se vor fi aruncat pe genunchi strigând: Doamne, ce trebuie să fac? Ce să fac, să-mi scap viaţa? Ce să fac să-mi scap soţia, copilul, mama, soţul, fratele?...
Şi desigur, nu puţini trebuie să fi fost cei care, în clipa aceea, au luat hotărârea să se predea Domnului, să se întoarcă la Hristos şi să-L slujească pe El, cu toată casa lor.
Dar desigur foarte puţini sunt cei care după ce a trecut cutremurul, şi-au ţinut cu adevărat promisiunea făcută în cutremurătorul moment al primejdiei.
O, suflete salvat din primejdii de moarte numai datorită unei minuni, tu oare ce ai zis în clipa marii înspăimântări? Te mai gândeşti tu la asta? Îţi mai aduci tu aminte de strigătul tău de atunci?
O, dacă tu l-ai uitat, dacă nu vrei nici să-ţi mai aduci aminte de el, eu aş dori să te rog să nu-l uiţi. Pentru că primejdia nu a trecut de tot. Primejdia este încă şi mai prezentă, după cum ne înştiinţează Însuşi Mântuitorul, când zice în Evanghelia Sa: Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie... un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi... (Matei 24, 4-14).
Şi în altă parte: Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi... Ziua Domnului va veni ca un hoţ... În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea (2 Petru 3, 11-13).
Acum să-ţi pui şi tu cu adevărat marea întrebare, ce va rămâne unica, singura, cumplita întrebare cu adevărat însemnată, atunci, pentru fiecare om, ca pentru întreaga omenire:
- Ce să fac, ca să fiu mântuit? Ce trebuie să fac eu acum, ca să fiu mântuit atunci?
O, ce înţelept şi însemnat lucru este ca şi tu, dragul meu, draga mea, să-ţi pui şi să-ţi spui chiar acum această întrebare, singura mare, singura într-adevăr!
Pentru primejdia marilor cutremure de pământ, sunt unii prevăzători, care prin locurile unde aceste calamităţi bântuie mai des, şi-au construit nişte adăposturi din grinzi şi pereţi foarte bine întăriţi, iar în clipele marilor primejdii, dacă mai au timp, ei fug şi se ascund în siguranţa acestor adăposturi. Iar cei care ajung acolo, desigur sunt scăpaţi.
În primejdia marilor bombardamente din vremea războiului trecut, erau din loc în loc, tot aşa, făcute adăposturi de scăpare, locuri în care, când sunau alarmele, cu toţii trebuia să alerge să se ascundă de moarte.
Către aceste adăposturi erau însemnate pe toate zidurile săgeţi indicatoare cu inscripţii şi instrucţiuni.
Toată lumea era pusă permanent în cunoştinţă despre primejdia ce putea veni din clipă în clipă şi despre adăpostul la care puteau scăpa oricând.
Desigur că mulţi n-au mai ajuns la adăpost, fiindcă ori erau prea departe, ori erau prea nepăsători, ori prea înceţi. Unii au fost prinşi de moarte doar la un pas de adăpost, unii chiar la uşa lui; în zadar, dacă nu erau în el!...
O, ce înţeles adânc şi însemnat îl au toate aceste învăţăminte pentru starea şi viaţa noastră sufletească!
Se vorbeşte foarte mult despre un nou război, ce ar putea veni peste lumea întreagă, de data asta nespus mai nimicitor şi mai cumplit decât toate cele ce au venit peste omenire până astăzi.
Se poate, noi nu ştim. Şi nici nu ne preocupăm noi prea mult de acest lucru. Deşi, dacă ştim Scripturile care vorbesc mereu de un mare şi ultim potop de foc ce va veni peste omenire, asemenea potopului cu apă din vechime, nu ne mirăm de faptul că se vorbeşte şi se scrie tot mai mult despre posibilitatea izbucnirii unui astfel de prăpăd.
Ceea ce ne preocupă pe noi este sfârşitul propriei noastre vieţi, care ne poate veni fiecăruia dintre noi, în modul, în locul şi în momentul cel mai neaşteptat.
Că acest sfârşit va veni printr-un accident de maşină, printr-o căzătură, printr-un cancer sau printr-un atac de inimă, la anii puterii, la anii tinereţii, la anii bărbăţiei... sau printr-o slăbiciune firească la anii bătrâneţii, asta nu-i nici ea marea mirare şi marea întrebare. Viaţa nu-i sigură niciodată pentru nimeni, iar moartea poate fi sigură totdeauna şi pentru oricine.
Ci marea, unica, singura şi cumplita ta întrebare este aceasta: Ai tu nădejdea şi siguranţa mântuirii sufletului tău, dacă, să zicem, în ziua asta, în ceasul acesta, în clipa aceasta, ar veni pe neaşteptate marele cutremur ultim, Marele Judecător, marea, cumplita, înfricoşătoarea Judecată Universală? Clipa când cu acea teribilă explozie cosmică, cerurile sparte se vor strânge ca un sul de piele întins şi sfârtecat în două. Când pământul se va preface în ţăndări, ca un glob de sticlă izbit de o piatră puternică. Iar în locul lor, pe un fundal nemărginit şi orbitor, apărând Marele Împărat şi Judecător, înconjurat de Măreţia Înspăimântătoare şi Nemaigândită a Puterilor!
Ce ai face tu? Ce vei face tu, atunci?
Şi ce trebuie să faci acum, ca să ştii ce vei face atunci?
O, suflet preaiubit, răspunsul este şi azi ca în noaptea cea înspăimântătoare din temniţa de la Filipi:
- Crede în Domnul Isus - şi vei fi mântuit!
Dar crede acum! Dar crede puternic, crede tremurând, crede înspăimântat, crede deznădăjduit de adânc, de înalt, de grăbit, de tare, de mult - cum a crezut înspăimântat şi fericitul temnicer!
Aruncă-te nu numai în genunchii tăi, ci chiar în braţele lui Hristos.
Strigă-L cu toată puterea sufletului tău îngrozit de moarte şi uimit de lumină:
Cred Doamne Isuse şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu care ai venit în lume ca să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu...
Primeşte-mă, mântuieşte-mă, sfinţeşte-mă şi pune-mă în slujba Ta pe veci, pentru ca la a doua şi înfricoşata Ta Venire să pot vedea cu bucurie Faţa Ta şi să mă poţi primi şi pe mine în fericita Ta Împărăţie, spunându-mi şi mie: Vino, sluga bună, intră în bucuria Domnului tău!...
Iată ce trebuie să faci ca să fii mântuit!
Iată ce trebuie să faci acum, ca să fii mântuit atunci.
Pe toate paginile Sfintelor Scripturi, ca pe nişte uriaşe ziduri, sunt scrise aceste cuvinte şi însemnate aceste săgeţi, arătând spre Marele, spre Unicul, spre Singurul şi Veşnicul Adăpost sigur: Isus, în care noi putem scăpa de prăpădul mâniei viitoare. De mânia viitoare în care vor fi stropşiţi toţi cei nepăsători, neascultători, întârziaţi şi necredincioşi - surprinşi în afară de acest adăpost.
Te rog, suflet scump, în numele unicei tale mântuiri, nu mai amâna nici o clipă această hotărâre de predare, de întoarcere, de mântuire!
E poate ultima înştiinţare pe care o mai auzi, înaintea clipei marelui prăpăd!
Vino chiar acum!
Şi bucuria ta va fi negrăită şi strălucită!
33 - Semnul adevăratei întoarceri
Semnul adevăratei întoarceri a unui suflet la Hristos este că el începe chiar din clipa aceea să spele rănile sfintei suferinţe şi să acopere nevoile sfinţilor suferinzi.
Un cuget curat, când se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, se simte vinovat nu numai de suferinţele pe care le-a provocat el cuiva, ci şi de cele pe care le-au provocat alţii.
Un suflet care s-a întors cu adevărat la Hristos, care a fost spălat de păcatele lui, curăţat de nelegiuirea lui, transformat în toată fiinţa sa de harul lui Dumnezeu, cel dintâi lucru pe care îl va face acela, va fi să spele toate rănile pe care el le-a făcut, în viaţa sa de mai înainte, oricărui semen al său pe care el l-a nedreptăţit în vreun fel.
Prin aceasta se va cunoaşte cu adevărat că el s-a întors sincer la Dumnezeu, sau nu.
O, câte întâmplări minunate s-au petrecut cu acei care au trecut cu adevărat prin marea schimbare a mântuirii, îndată după fericita şi cutremurătoarea lor experienţă cu Dumnezeu.
Un croitor s-a dus pe la toţi clienţii săi de la care luase înainte un suprapreţ pentru lucrul făcut acelora, şi cerându-le iertare, a dat fiecăruia diferenţa necinstită, mărturisindu-le că după ce s-a întors la Isus, el nu mai poate nici mai face, nici mai păstra aşa ceva.
Un altul s-a dus la vecinul de la care furase, cu ani în urmă nişte lucruri, i le-a dus înapoi, i-a mărturisit păcatul, i-a cerut iertare şi i-a oferit mari despăgubiri, numai spre a-i spăla, chiar şi mai târziu, rănile sufleteşti dureroase pe care i le-a făcut atunci.
Un altul şi-a primit soţia alungată, i-a cerut cu lacrimi iertare şi i-a spălat cu sărutări şi dragoste rănile sufletului chinuit ani şi ani.
Un altul s-a dus şi s-a aruncat în genunchi la picioarele fratelui său pe care îl nedreptăţise şi îl vorbise de rău, mărturisindu-şi în gura mare tot ce făcuse în ascuns, numai ca să poată primi liniştea conştiinţei sale.
Şi câte şi mai câte astfel de fapte ale unui cuget curăţat de murdăria păcatului în care trăise înainte de clipa cea mare a transformării sale!
Un om care spune că s-a întors la Dumnezeu, dar nu aleargă îndată, cu toată graba şi cu toată durerea pocăinţei, să spele rănile făcute de-aproapelui său, acela este un mincinos, iar întoarcerea lui este o minciună.
Un om care şi după aşa zisa lui întoarcere la Domnul, mai continuă să facă răni fratelui său ori fraţilor săi, răni pe care nu le mai spală, ci mai toarnă peste ele încă sare şi oţet, ce fel de om poate fi şi ce osândă ar fi ca să n-o merite el de la Dumnezeu?
Iată, unul care se lăuda că este misionar frăţesc, a luat o nevastă de la soţul ei şi mama de la fiica acestuia, apoi a împins-o într-o moarte cumplită, întâi sufletească şi apoi trupească. După aceea, s-a putut însura cu o alta şi a mai putut face şi tot felul de alte urâciuni. Iar după ce a trecut peste toate acestea un număr de ani, se mută în altă parte, crezând că dacă totul s-a învechit înaintea oamenilor, este uitat şi înaintea lui Dumnezeu. Şi continuă şi azi să se facă tot învăţătorul altora spre Dumnezeu!...
Pe temeiul unei laude pe care şi-o făcuse mai înainte de nelegiuirea lui, acum trecând peste toate ca şi cum n-ar fi fost, pretinde să fie tot primit şi tot ascultat, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic!...
Nici vorbă de mărturisire, nici vorbă de pocăinţă, nici vorbă de prăbuşire în sac şi cenuşă amară. Nici vorbă de spălarea rănilor de care sângerează şi astăzi, de 28 de ani, inima soţului frate zdrobit, inima fetiţei lăsate fără mamă, inima părinţilor lăsaţi fără fiica lor înşelată şi ucisă de acest viclean şi neruşinat, care acum - în loc să-şi lege de gât piatra cea grea a pocăinţei amare şi să se arunce în marea tăcerii şi a lacrimilor, ca Dumnezeu să mai poată să-l ierte - se ridică neruşinat şi îndrăzneţ, lăudându-se şi hulind...
Nu vor striga odată oare înaintea lui Dumnezeu după astfel de nelegiuiţi ca acesta şi ca alţii, toate rănile Lucrării lui Dumnezeu şi ale fraţilor, primite din vina lor?
Nu-i vor osândi oare înaintea Judecăţii lui Hristos, toate rănile sângerânde ale versetelor călcate, răstălmăcite şi stricate de ei, pentru împlinirea scopurilor lor ambiţioase, fireşti, nelegiuite sau sectariste?
Nu-i vor blestema oare în vecii vecilor sufletele amăgite de ei de la curăţia ascultării de Hristos, de la frumuseţea credinţei lor dintâi, de la părtăşia cea dulce şi unică a dragostei din familiile în care s-au născut?
Cum mai pot oare trăi astfel de oameni fără să se prăbuşească sub astfel de poveri?
Cum mai pot avea oare curajul să mai iese, nu în faţa Bisericii lui Hristos, ci chiar şi în faţa soarelui? Şi în faţa celorlalţi oameni?
Şi cum mai pot chiar într-atâta să-L batjocorească şi să-L provoace pe Dumnezeu, fără nici cea mai mică înfiorare şi teamă?
Cum să nu vină atunci dintr-odată şi pe neaşteptate peste ei tot trăsnetul cumplitei prăpădenii fără scăpare pe vecii vecilor?
Dumnezeule, ce monstruoase creaturi a putut face diavolul din unele suflete care ieşiseră cândva atât de frumoase din Mâinile Tale!...
O, Mare şi Înfricoşat Dumnezeu, care ai dat înţelepciune tuturor oamenilor, spre a şti cum să facă şi să iubească binele, spre fericirea lor şi a semenilor lor, iar nu răul, spre nefericirea acestora,
Tu care ai dat unora puterea spre a o folosi pentru binele şi libertatea celor supuşi lor, iar nu pentru răul şi constrângerea acestora,
şi Tu care ai rânduit o zi şi o răsplată pentru fiecare dintre cei care au putut face binele, dar au făcut răul şi pentru toţi cei care au iertat răul făcut şi l-au răsplătit cu binele -
Te rugăm ai milă de toţi ai Tăi, când vor fi ameninţaţi din pricina Numelui Tău de toţi răufăcătorii dinăuntrul şi dinafara Lucrării şi Bisericii Tale.
Scapă Lucrarea Evangheliei Tale Doamne de toate vrăjitoarele şi de toţi vrăjitorii lui Satana, care se strecoară în Biserica Ta pentru a o abate de la misiunea ei cerească pe care i-ai rânduit-o Tu, şi pentru a o învenina cu tot felul de învăţături şi de umblări rele, care degradează Evanghelia Ta şi nimicesc Lucrarea Ta cea curată şi sfântă.
Iar când se vor ridica stăpânii acestor blestemate vrăjitoare împotriva ucenicilor Tăi cinstiţi, Te rugăm fii cu ei şi le dă puterea să rabde totul cu bărbăţie şi demnitate sfântă. În cele mai grele şi amare chinuri, dă-le puterea să cânte, să se roage, să mărturisească Numele Tău în chipul cel mai liniştit şi mai cutremurător.
Iar când sufletele zguduite de puterea Ta şi de Cuvântul Tău se vor prăbuşi în genunchi şi în pocăinţă, ajută-i să îndrepte inimile tuturor numai spre Tine, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos, arătându-le cu toată puterea singura Salvare şi pe Singurul Salvator din faţa cumplitului Cutremur şi Prăpăd Viitor: Sângele Tău, Numele Tău, harul Tău. Pentru ca oricine va crede cu adevărat şi se va naşte din nou cu adevărat şi va trăi până la sfârşit, mărturisind şi slujind cu adevărat Numele Tău, Sângele Tău şi harul Tău - să aibă viaţa veşnică!
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Taina Evangheliei Tale şi Puterea Apostolilor Tăi,
Isus Hristos! Amin.