La Apostolul din Duminica a 6-a după Paști (a orbului)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
16. Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei.
17. Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi, și striga: “Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Cel Prea Înalt și ei vă vestesc calea mântuirii.”
18. Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, și a zis duhului: “În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea.” Și a ieșit chiar în ceasul acela.
19. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor.
20. I-au dat pe mâna dregătorilor și au zis: “Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei,
21. care vestesc niște obiceiuri, pe care noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”
22. Norodul s-a ridicat și el împotriva lor, și dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, și au poruncit să-i bată cu nuiele.
23. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.
24. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru, și le-a băgat picioarele în butuci.
25. Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închiși îi ascultau.
26. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile, și s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
27. Temnicerul s-a deșteptat; și, când a văzut ușile temniței deschise, a scos sabia, și era să se omoare, căci credea că cei închiși au fugit.
28. Dar Pavel a strigat cu glas tare: “Să nu-ți faci nici un rău, căci toți suntem aici.”
29. Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, și, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila,
30. i-a scos afară, și le-a zis: “Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
31. Pavel și Sila i-au răspuns: “Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit tu și casa ta.”
32. Și i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât și tuturor celor din casa lui.
33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile, și a fost botezat îndată, el și toți ai lui.
34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa, și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
16 - Pe când ne duceam la rugăciune
Cele mai multe duhuri necurate, prefăcute, viclene și ispititoare îți ies în cale mai ales atunci când mergi la locul de rugăciune, la locul de înfrânare, de post, de reculegere și meditație.
Diavolul știe că noi avem cea mai mare nevoie de împrospătarea puterii noastre în lupta cu ispitele lui dinăuntrul nostru și dinafara noastră. Și pentru a ne opri din mersul nostru spre locurile unde putem primi această împrospătare, el pune în calea noastră tot felul de piedici și scoate în fața noastră tot felul de oameni ai lui.
Toată lupta vrăjmașului nostru sufletesc este să ne abată din acest drum. Iar dacă nu ne poate nici opri, înainte de a pleca și nu ne poate nici abate, după ce am pornit, atunci el caută măcar să ne tulbure duhul, să ne împrăștie gândurile, să ne strice pacea adâncirii în rugăciune și meditație, pentru ca noi să nu ne alegem cu nimic, sau cu cât mai puțin folos din acest ceas al rugăciunii și din acest timp al meditației noastre.
Așa a făcut Satana totdeauna, atât cu Domnul nostru, în timpul rugăciunii, al postului și al meditației Sale în pustie, cât și cu toți urmașii Domnului nostru, până astăzi.
Frații și surorile mele, știu că și voi ați avut și aveți cele mai multe piedici din partea lui Satana, tocmai în vremea când trebuie să mergeți la biserică ori la adunare. Când sunteți pregătiți să mergeți la rugăciune, la ascultarea Cuvântului, la meditație, la înfrânare, la facerea binelui...
Atunci îți iese înainte vreo roabă a lui Satana sau vreun rob al lui, văzut sau nevăzut, pentru a te opri sau a te încurca, sau măcar a te necăji, cum a făcut și cu Sfântul Pavel.
Ispita - slujnica lui Satana, sau păcatul - sluga lui, poate să vină sub diferite forme, mai văzute sau ascunse, mai făcute sau mai prefăcute, mai dure sau mai fine - după cum este starea ta duhovnicească.
Dacă ești un suflet mai începător, un ucenic mai nou, un duh mai slab, ispitele sunt mai grosolane și mai directe. Dar dacă ești un suflet încercat, un ucenic ales, un duh puternic, ispitele lui Satana sunt foarte șirete, foarte bine pregătite, foarte bine ascunse - de aceea sunt foarte primejdioase.
Față de cei lumești, diavolul n-are nevoie să se prefacă prea mult. Li se înfățișează așa cum e el, negru, urât și murdar, cum este păcatul pe care li-l îmbie.
Dar față de cei duhovnicești, diavolul se preface în înger de lumină și vine cu cele mai atrăgătoare mijloace, care par biblice, adevărate și folositoare Evangheliei.
Frații și surorile mele, fiți cu foarte multă luare aminte la oricine vă iese înainte, când voi vă veți pregăti de rugăciune, de adunare sau de biserică! De cele mai multe ori, acesta este un duh trimis de Satana ca să vă oprească, să vă încurce, să vă întoarcă, să vă tulbure.
Nu vă lăsați împiedicați de amenințările lui!
Nu vă lăsați abătuți din drum de chemările lui!
Nu vă lăsați încântați de laudele lui!
Nu vă tulburați sau necăjiți de insultele și hulele lui!
Fie-vă hotărârea nestrămutată, fie-vă pașii neabătuți, fie-vă sufletul tare și gândul netulburat!
Mergeți la rugăciune, orice v-ar opri. Mergeți la biserică, oricine v-ar împiedica. Mergeți la adunare, orice s-ar ivi să nu vă lase. Și mergeți înainte spre împlinirea gândului și îndemnului pe care l-ați pus pentru Domnul, oricâți ispititori v-ar pune în cale duhul cel rău.
Domnul vă va da biruința în lupta cu ei. Iar sufletul vostru cu atât va fi mai răsplătit de Dumnezeu, cu cât a fost mai greu încurcat de Satana.
17 - Roaba aceasta... striga
Cele mai primejdioase ispite sunt ispitele duhovnicești.
Și cel mai ticălos demon este acela care se preface în înger, pentru a-i înșela dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși (Matei 24, 24).
Într-adevăr, ce greu este să deosebești duhurile lui Satana, când ele vin lăudând pe Dumnezeu și se țin după cei credincioși!
Ce greu este să nu-l crezi un înger pe cel care cântă așa de lăudăros despre Dumnezeu, care predică așa de mult și care strigă așa de tare. Care este peste tot, care umblă pe oriunde și care este ca toți, numai ca să primească câte ceva de la fiecare...
E greu într-adevăr să deosebești că acela nu este un înger de lumină, ci este un demon ascuns. Că nu umblă pentru slujba lui Dumnezeu, ci pentru scopurile lui Satana. Că nu are în el Duhul lui Hristos, ci duhul lui anticrist.
E greu să-l deosebească cine nu are în sine însuși lumina Duhului Sfânt. Dar aceluia care are această lumină nu-i este greu să-l vadă după roadele lui pe fiecare și ce urmărește acel trimis sau cel care îl trimite.
În acest loc din Sfintele Scripturi, Duhul Sfânt vrea să ne facă să luăm bine seama la toți cei care fac prea multă strigare în jurul lor, care umblă prea să se facă cunoscuți, cărora le prea place să fie văzuți numai în misiuni pe la alții, numai în preajma aleșilor lui Hristos, numai în fruntea tuturor... De cele mai multe ori, duhurile acestora sunt niște slujnice ale lui Satana și umblă să facă numai rău Lucrării lui Dumnezeu.
Răul pe care urmărea să-l facă Satana prin slujnica asta era că după ce ea, fiind văzută cu Apostolii Domnului, iar oamenii care s-ar fi întors la Domnul, prin cuvântul lor, ar fi apucat pe calea credinței - după plecarea Apostolilor, aceste suflete ar fi rămas cu ea, cea care fusese văzută cu ei.
Pe temeiul acesta, duhul viclean s-ar fi lăudat apoi și s-ar fi așezat el în fruntea Lucrării Domnului, care începuse acolo. Apoi știa el mai departe cum să ducă totul la nimicire...
Deschideți-vă ochii, fraților și surorilor, și vedeți în câte locuri s-a întâmplat și se mai întâmplă și astăzi așa!
Uitați-vă la atâtea cetăți în care au propovăduit Evanghelia apostoli atât de minunați ai lui Hristos! Ce lucrare sfântă și frumoasă făcuseră ei, cu câte osteneli și jertfe au luptat ei, până când au adunat acolo sutele de suflete pentru Hristos!
Și cum a apărut acolo dintr-o dată o slujnică a diavolului, care apoi așezându-se în frunte, strigând, cântând și răstălmăcind, a dus la ruină, la prăpăd și la foc, totul!
Cine a nimicit atâtea adunări frățești și mai este pe cale să nimicească tot așa încă și pe altele? Acest duh, prin câte o slujnică de asta!...
Porunciți puternic, în Numele lui Hristos, acestor duhuri să iese dintre voi și luptați cu hotărâre împotriva duhurilor acestea prefăcute. Vorbele lor sunt frumoase, dar cei care le spun nu le folosesc decât pentru a înșela sufletele. Faptele lor sunt rele. Iar roadele acestor fapte sunt numai în folosul diavolului și în paguba lui Hristos.
Nu vă faceți părtași la osânda lor!
Ajungă cât rău au făcut până acum! Și ajungă cât i-ați sprijinit, crezându-i îngeri!
19 - Stăpânii roabei
Cel dintâi lucru pe care l-au făcut Pavel și Sila în Filipi, unde se duceau să predice Evanghelia, a fost de a-și alege un loc de rugăciune și a se duce acolo pentru a se ruga.
Cel mai însemnat lucru pe care trebuie să-l facă oricine vrea să propovăduiască pe Domnul Isus, este că el trebuie să meargă, cel mai dintâi, la rugăciune... Pavel și Sila au făcut multe zile la rând acest lucru, de aceea ei au fost nu numai atât de încercați de Satana, dar și atât de binecuvântați de Dumnezeu.
Atâta vreme cât propovăduirea noastră nu face nici o pagubă lui Satana, el nici nu se interesează de noi. Câtă vreme slujnicele diavolului, păcatele lui, oamenii lui, învățăturile lui și interesele lui ne însoțesc, petrec printre noi și chiar propovăduiesc printre noi, fără să luăm nici o atitudine împotriva lor, lui Satana îi convine asta. Și nici el nu ia nici o atitudine și nici o măsură contra noastră.
Putem să mergem la rugăciune cu slujnicele lui și chiar să facem adunări de rugăciune împreună,
putem să facem chiar școală biblică laolaltă cu duhurile lor,
ba încă slujnicele astea se înghesuie în frunte, să ia ele conducerea adunării de rugăciune sau a școlii biblice, pentru a îndruma totul în așa fel cum vor stăpânii lor. Adică totul să fie și să rămână o amestecătură de câte un adevăr și zece minciuni. De câte un verset și zece răstălmăciri. De câte o picătură de miere și zece de fiere.
Atunci Lucrarea Domnului, oricât de frumos ar fi fost ea începută, va deveni în curând o adunătură de prefăcuți, care vor vorbi toți, dar nu va asculta nimeni, vor învăța toți, dar nu va face nimeni, vor spune toți, dar nu va crede nimeni, se vor pocăi toți, dar nu se va schimba nimeni, se vor boteza toți, dar nu se va naște din nou nimeni.
Exact așa vrea și diavolul.
Atunci oricât de mare va fi fost această adunare înainte, ea în curând se va nimici. Oricât de unită să fi fost, ea în curând se va dezbina. Și oricât de largi și încărcate să fi fost crengile ei - ele se vor usca și se vor rupe!
Și exact așa vrea și diavolul...
Dar când Dumnezeu mai are în cetatea aceea pe câte un Pavel și pe câte un Sila, oameni ai fricii de Dumnezeu, ai respectului față de Adevăr și ai curăției față de dragoste - iar acești oameni se întorc spre acele slujnice, hotărâți s-o rupă cu ele și cu amestecătura lor în Lucrarea curată a lui Dumnezeu - îndată lucrurile se schimbă. Îndată Pavel și Sila nu mai sunt lăudați ca înainte, nu mai sunt numiți cei mai mari, cei mai talentați, cei mai... cei mai... Atunci ei devin îndată ținta celor mai furioase atacuri, și împotriva lor intră în luptă toți stăpânii acestor slujnice date afară din Lucrarea lui Dumnezeu... toate aceste duhuri care nu mai sunt lăsate să-și facă lucrarea lor vicleană între frați.
20 - I-au dat pe mâna dregătorilor
Până nu te ridici hotărât contra păcatului beției, nici un cârciumar nu te va urî.
Până nu te ridici hotărât contra păcatului vrăjitoriei, nici un vrăjitor care trăiește din înșelăciune și minciună, nu te va vorbi de rău. Ba, tocmai dimpotrivă, chiar te va lăuda, fiindcă el, prefăcându-se credincios ca să înșele și începându-și vrăjitoriile lui chiar cu Numele lui Dumnezeu, tu care vorbești oamenilor tot despre Dumnezeu, fiind prieten cu vrăjitorul, tocmai îl ajuți în meseria lui.
Fiindcă pe toți cei care te aud pe tine și pe care tu dorești să-i aduci la Dumnezeu, prietenul tău, vrăjitorul, va ști cum să-i atragă la el. Și astfel tu, în loc să lucrezi pentru Dumnezeu, umblând cu vrăjitorul, vei lucra de fapt pentru Satana, stăpânul acestui vrăjitor, pe care tu îl crezi un lucrător al lui Hristos.
O, câți nu ne-au înșelat așa, ani și zeci de ani la rând! Și câți dintre noi se mai lasă înșelați și astăzi, tot așa!
Umblă printre noi și după noi slujnice ale diavolului, care trăiesc în preacurvii, nu numai duhovnicești, ci chiar și trupești. Și predică în gura mare și fac circ și teatru din Lucrarea lui Dumnezeu, chiar în prezența noastră și poate chiar cu ajutorul unora dintre cei mai vechi frați.
Pentru că predicuțele lor lacrimogene, presărate viclean cu câte o istorioară mișcătoare, cu câte un nume de sfânt și cu câte o învățătură evanghelică, fac să plângă pe cei sinceri și mișcă pe neștiutori. Toate aceste slujnice bune de gură ca niște vrăjitoare, pot înșela încă pe mulți dintre noi. Și pot strica încă mult în Lucrarea lui Dumnezeu.
Dar când vine vremea să nu mai fie răbdați, Dumnezeu deschide ochii și deschide graiul unor frați care văd lucrarea drăcească pe care o fac aceștia, și atunci se pornește împiedicarea lor de la cuvânt, darea lor afară din adunări și vestirea pe față a mișeliei lor.
Însă tot atunci se pornește și ura stăpânilor acestor vrăjitori și vrăjitoare împotriva celor care văd mișelia și caută să n-o mai rabde.
Împotriva acestora pornesc apoi pârele la dregători, notele informative la mai marii cetății, denunțările calomnioase la cei care ar putea lua împotriva lor cele mai necruțătoare măsuri.
Cea mai ticăloasă și mai nedreaptă învinuire împotriva ucenicilor lui Hristos, pe care o folosesc denunțătorii și pârâșii lor, este că ei sunt niște tulburători ai ordinii publice, niște primejdioși vrăjmași ai poporului, niște uzurpatori ai stăpânirii.
Aceasta a fost minciuna stăpânilor de vrăjitoare din Ierusalim, chiar și împotriva Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Aceasta a fost și pâra stăpânilor vrăjitoarei din Filipi, împotriva Sfinților Pavel și Sila.
Și aceasta este și azi, și va fi până la sfârșitul vrăjitoriei, pâra pe care toți stăpânii și fiii vrăjitorului o vor folosi împotriva ucenicilor lui Isus, care nu vor mai vrea să lase minciunile printre Adevăr, prefăcătoria printre Evanghelie, lichelele și profitorii printre frații adevărați.
23 - Lovituri și temnițe
Mântuitorul nostru Isus Hristos a spus: ...Pe Mine lumea Mă urăște, pentru că mărturisesc că faptele lor sunt rele...
Tot așa și pe urmașii lui Hristos, pentru asta i-a urât și pentru asta îi va urî mereu lumea, câtă vreme încă vor mai fi ei îi lume și lumea în cel rău (1 Ioan 5, 19).
Și câtă vreme ucenicii lui Hristos nu se vor putea împăca cu amestecătura satanică în Lucrarea lui Hristos, ei vor avea mereu de trecut prin lovituri și prin temnițe.
Puține stăpâniri lumești s-au purtat până astăzi cu dreptate adevărată față de Hristos și față de ai Lui. Și multe s-au purtat și se vor mai purta cu nedreptate față de ei.
De puține ori și puțini dregători n-au plecat urechea la pârele nedrepte contra credincioșilor lui Isus și nu s-au lăsat mituiți de pârâtorii ticăloși ai acestora.
De aceea, de puține ori a fost libertate pentru Lucrarea adevărului și pentru vestitorii Evangheliei vii - și de multe ori au fost pentru ei și vor mai fi lovituri și temnițe.
Puțini au fost judecătorii cinstiți și curajoși, care văzând nevinovăția lor, să-i apere și să-i achite. Și mulți au fost și vor mai fi cei necinstiți și fricoși, care de teama stăpânilor vrăjitoarei, vor face tot ce li se cere și vor da sentințe crude și pedepse nemeritate nevinovaților lui Hristos dați în mâinile lor.
Scumpi ucenici ai lui Hristos și apărători ai Adevărului, învățați de la Domnul vostru și de la înaintașii și părinții voștri: fiți hotărâți contra diavolului și fiți curajoși și cinstiți pentru Adevărul lui Hristos!
Ați umblat de atâția ani și zeci de ani împreună cu vrăjitoarele duhului viclean strecurat printre voi.
Ați văzut ce deosebire mare este între vorbele lor și faptele lor. Între cântările lor și scopurile lor, între cele ce spun în adunări și cele ce fac din ele. Uitați-vă la adunările din care fac parte aceste vrăjitoare bune de vorbit, de cântat și de încântat pe cei cu cugete curate și cu inimi lesne crezătoare.
Uitați-vă cum stau aceste adunări duhovnicești. Uitați-vă la familiile lor duhovnicești, la ogorul lor, la viața lor, la roadele care rămân în urma lor, acolo pe unde au trăit și pe unde au umblat ei.
Deschideți-vă ochii și rupeți-o odată cu ele!
Despărțiți odată Lucrarea lui Hristos de amestecătura cu păcatul băuturilor, al clevetirilor, al certurilor, al desfrânării, al rătăcirii, al stricării adevărului învățăturii și al credinței.
Dați afară din mijlocul vostru pe vrăjitoarele care propovăduiesc dragostea cu păcatul, colaborarea cu rătăcirile, conviețuirea pașnică cu prefăcătoria, amestecul cu minciuna!
Căci astfel, această împărtășire cu întunericul vă va întuneca tot mai mult, până veți orbi de tot, iar apoi iadul vă va înghiți și pe voi, cu vrăjitoarele voastre cu tot!
Dar când veți lua hotărârea mare și fericită, pregătiți-vă și voi de lovituri și de temnițe...
Dacă nu vor veni, nu-i nimic. Dar dacă vor veni, să nu vă găsească nepregătiți.
Pregătiți-vă pentru cele mai grele și mai tari, căci dacă nu vor fi așa, nu-i nimic. Dar dacă vor fi așa, să nu vă găsească nepregătiți.
Pregătiți-vă chiar de moarte, căci dacă nu va fi așa, nu-i nimic. Dar dacă va fi așa, să nu vă găsească nepregătiți.
Oricum ar fi însă, să știți că ele nu vor ține decât o noapte, sau poate nici atât...
Iar după aceea, va veni pentru voi Ziua Slavei fără sfârșit și fără noapte.
Ca pentru Isus Biruitorul și ca pentru biruitorii Lui.
25 - Pe la miezul nopții
Când suferința celor credincioși este îngăduită de Dumnezeu, ea aduce totdeauna după ea un mare folos pentru cei care văd răbdarea acestora și care înțeleg rostul pedepselor trimise de Dumnezeu peste lumea care face nedreptatea în urma căreia suferă cei nevinovați.
Și când credincioșii în suferință aduc la cunoștința lui Dumnezeu, cu putere, cererile nevinovăției lor, atunci Dumnezeu nu întârzie niciodată, chiar dacă uneori pare că zăbovește față de ei.
Iată ce poate face rugăciunea de la miezul nopții a credincioșilor în suferință!
Poate că la miezul acestei nopți, nu numai Pavel și Sila - cei care erau închiși și bătuți pentru Numele Domnului Isus se rugau. Desigur, se mai rugau împreună cu ei și ceilalți frați și surori care, chiar dacă nu erau și ei închiși în temniță și puși în butuci, sufereau și ei totuși împreună cu frații lor, după cum este scris: ...suferiți și voi împreună cu cei din temnițe, ca și cum și voi ați fi închiși cu ei (2 Cor. 1, 6).
Frate credincios și soră credincioasă, oare când frații tăi sunt în suferință din pricina Domnului tău, tu ce faci în vremea aceea? Ce faci în noaptea aceea? Ce faci în casa ta, în patul tău, în sufletul tău?
Iei tu parte cu cei care suferă, ca și cum și tu însuți ai fi acolo în temniță cu ei, în spital cu ei, în exil cu ei?
Când te trezești noaptea din somnul tău, ce faci? Te întorci pe cealaltă parte și sforăi din nou, sau te scoli îndurerat și îngenunchezi cu lacrimi, gândindu-te la ei și te rogi, suferind împreună cu ei și pentru ei, înaintea lui Dumnezeu?
Un frate spunea: Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o boală ce nu mă lasă să mai dorm adânc noaptea, ci mă scoală de mai multe ori. Astfel am prilejul ca de câte ori mă trezesc, să mă așez pe genunchi și să mă rog.
O, ce binecuvântare este să te rogi noaptea pentru frați, pentru Lucrarea Domnului, pentru cei bolnavi, pentru cei închiși, pentru cei care trec prin felurite necazuri, ca și cum și tu însuți ai fi în lanțurile lor!
Suflete al meu, oare tu ce faci noaptea când te trezești, sau nu poți să dormi în așternutul tău, când frații tăi trec prin încercări, ori surorile tale se zbat în paturile spitalelor, ori în frigurile morții, ori în lipsuri, în singurătate, în suferințe?...
Ori când frații merg la propovăduirea Cuvântului Sfânt?
Ori când sunt dezbinări, neînțelegeri și partide în Lucrarea Domnului?
Ori când sunt păcate între frați, vorbiri de rău între surori, neascultare între tineri?
Dormi tu liniștit în nepăsarea ta, sau te trezești de trei ori și te scoli să strigi către Domnul pentru puterea și biruința Duhului Sfânt, pentru izbăvirea celor care trec prin suferințe, pentru pocăința și întoarcerea celor vinovați?
Știi cum erau butucii în care erau puși să stea Pavel și Sila?
Era o grindă groasă de lemn, despicată în doua, având câte două găuri rotunde, în care erau băgate picioarele, apoi cele două părți erau unite peste picioarele prinse în găuri și legate la capete cu balamale și încuietori. Cu picioarele băgate în butuci, ei rămâneau culcați pe spate, nemișcați adesea pe lespezile reci de piatră. Erau unii butuci și pentru mâini și pentru gât.
Gândiți-vă că Sfinții Apostoli, cu trupul sfârtecat de loviturile primite, cu rănile sângerânde și usturând de durere, noaptea cântau, lăudau pe Domnul și se rugau, mărturisind tuturor celor închiși despre Jertfa Domnului Isus.
Voi cei cărora vă place să vă tot puneți alături cu Sfinții și cu Apostolii răbdători pentru Domnul, voi ce suferiți, ce răbdați, ce jertfiți pentru El?
Ce faceți voi noaptea?
Ce faceți când se ivește câte o suferință pentru Hristos?
Cum cinstiți voi pe cei care au răbdat?
26 - Un mare cutremur de pământ...
Marile nedreptăți provoacă totdeauna mari suferințe.
Marile suferințe provoacă totdeauna mari rugăciuni.
Marile rugăciuni provoacă totdeauna mari cutremure.
Marile cutremure provoacă totdeauna mari hotărâri -
ori pentru curmarea nedreptății ce a provocat suferința,
ori pentru continuarea ei.
Dacă nedreptatea încetează, lanțul celor care vin după ea se întrerupe și pedeapsa încetează și ea.
Dacă nedreptatea continuă, pe măsură ce se acumulează iarăși urmările ei împotriva celor nevinovați, suferințele acestora se acumulează în rugăciuni puternice; iar când acestea ajung un anumit număr și o anumită putere, vine iarăși cutremurul și urmările lui, văzute și nevăzute, peste mai puțini ori peste mai mulți.
Aceasta este adevărata explicație a cutremurelor, și nu celelalte o sută!
Când Pavel și Sila, bătuții și întemnițații lui Hristos se rugau, atunci un mare cutremur de pământ a zguduit nu numai sufletele ascultătorilor și nu numai zidurile temniței, ci și conștiința temnicerului... Și se pare că și pe a dregătorilor cetății, făptuitorii nedreptății împotriva nevinovaților lui Hristos, împotriva credinței lui Isus și a Lucrării lui Dumnezeu.
O mare frică se pare că i-a cuprins pe toți cei care aveau conștiințele încărcate cu cel mai mare dintre toate păcatele pe care le pot săvârși oamenii: păcatul împotriva Duhului Sfânt, împotriva Lucrării lui Dumnezeu, împotriva dreptății și a nevinovăției, împotriva adevărului și a mântuirii.
Și frica aceasta i-a cuprins nu numai pe cei care au executat ordinul criminal, ci și pe cei care l-au dat. Și atunci au pornit la îndreptarea nelegiuirii, în măsura în care o puteau.
Cel mai puțin vinovat, temnicerul, a rezolvat fericit problema, mergând până la pocăință și până la nașterea lui din nou, prin credința și predarea lui totală în slujba lui Hristos.
Dar cei mai mulți vinovați au mers numai până la contramandarea unei măsuri nelegiuite.
Probabil că marele cutremur dărâmase clădiri, făcuse victime, înfricoșase pe tot poporul care luase ieri parte la păcatul întregii cetăți.
Iar acum, îngroziți, ca Faraon după câte o plagă, promiteau lui Dumnezeu îndreptarea.
Pe lângă toate nenorocitele urmări ale marilor cutremure de pământ, singurul lucru bun pe care îl aduc aceste zguduiri, este frica de Dumnezeu care îl cuprinde atunci până și pe cel mai necredincios dregător al cetății. Și bunele hotărâri de îndreptare pe care este gata să le ia, în acele prime momente de cutremur, fiecare din cei zguduiți.
Dar, de obicei - după ce încetează zguduirea, după ce văd că nu s-au prăbușit peste ei grinzile, după ce li se pare că primejdia morții a trecut de la ei și după ce morții au fost îngropați iar molozul curățat - din nou începe râsul, felicitările, bancurile, laudele și apoi zeflemeaua și necredința.
Până vine alt cutremur... Până va veni ultimul!...
După care apoi nu va mai rămâne, în vecii vecilor, nici un lăudăros, zeflemist sau necredincios.
Ferice de acela pe care frica nenorocirii dezlănțuite îl aruncă în genunchi, în pocăință, în lacrimi... și care se scoală de acolo un om nou în Hristos.
Un astfel de om spală cu lacrimi nu numai păcatele sale, ci și rănile și sângele sfinților chinuiți de alții și brutalizați chiar și de el.
Un astfel de om este spălat și el de Hristos, cu Sângele Său Sfânt, de toate rănile păcatelor lui; și cum el sloboade pe alții, așa va fi slobozit și el.
O veșnică binecuvântare va fi peste oricine face așa!
30 - Ce trebuie să fac, ca să fiu mântuit?
Orice întâmplare supranaturală ar trebui să producă fiecărui om un cutremur sufletesc, o întrebare hotărâtoare, un prilej de puternică răscruce în viață.
Pentru că orice astfel de întâmplare este o înștiințare cerească, un glas Dumnezeiesc care strigă tuturor și fiecăruia: Opriți-vă! Întoarceți-vă!
În timpul cutremurului, oamenii, da, s-au înfricoșat, vor fi căzut mulți pe jos și în clipa aceea, se va fi întrebat îngrozit fiecare: Ce trebuie să fac?
Cel dintâi gând pe care toți îl vor fi avut va fi fost: Să fug afară, să nu se prăbușească totul peste mine, ca să nu mor aici!
Unii poate, ajunși afară sau prinși înăuntru de ușile blocate, se vor fi aruncat pe genunchi strigând: Doamne, ce trebuie să fac? Ce să fac, să-mi scap viața? Ce să fac să-mi scap soția, copilul, mama, soțul, fratele?...
Și desigur, nu puțini trebuie să fi fost cei care, în clipa aceea, au luat hotărârea să se predea Domnului, să se întoarcă la Hristos și să-L slujească pe El, cu toată casa lor.
Dar desigur foarte puțini sunt cei care după ce a trecut cutremurul, și-au ținut cu adevărat promisiunea făcută în cutremurătorul moment al primejdiei.
O, suflete salvat din primejdii de moarte numai datorită unei minuni, tu oare ce ai zis în clipa marii înspăimântări? Te mai gândești tu la asta? Îți mai aduci tu aminte de strigătul tău de atunci?
O, dacă tu l-ai uitat, dacă nu vrei nici să-ți mai aduci aminte de el, eu aș dori să te rog să nu-l uiți. Pentru că primejdia nu a trecut de tot. Primejdia este încă și mai prezentă, după cum ne înștiințează Însuși Mântuitorul, când zice în Evanghelia Sa: Veți auzi de războaie și vești de războaie... un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi... (Matei 24, 4-14).
Și în altă parte: Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate prin același Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți... Ziua Domnului va veni ca un hoț... În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea (2 Petru 3, 11-13).
Acum să-ți pui și tu cu adevărat marea întrebare, ce va rămâne unica, singura, cumplita întrebare cu adevărat însemnată, atunci, pentru fiecare om, ca pentru întreaga omenire:
- Ce să fac, ca să fiu mântuit? Ce trebuie să fac eu acum, ca să fiu mântuit atunci?
O, ce înțelept și însemnat lucru este ca și tu, dragul meu, draga mea, să-ți pui și să-ți spui chiar acum această întrebare, singura mare, singura într-adevăr!
Pentru primejdia marilor cutremure de pământ, sunt unii prevăzători, care prin locurile unde aceste calamități bântuie mai des, și-au construit niște adăposturi din grinzi și pereți foarte bine întăriți, iar în clipele marilor primejdii, dacă mai au timp, ei fug și se ascund în siguranța acestor adăposturi. Iar cei care ajung acolo, desigur sunt scăpați.
În primejdia marilor bombardamente din vremea războiului trecut, erau din loc în loc, tot așa, făcute adăposturi de scăpare, locuri în care, când sunau alarmele, cu toții trebuia să alerge să se ascundă de moarte.
Către aceste adăposturi erau însemnate pe toate zidurile săgeți indicatoare cu inscripții și instrucțiuni.
Toată lumea era pusă permanent în cunoștință despre primejdia ce putea veni din clipă în clipă și despre adăpostul la care puteau scăpa oricând.
Desigur că mulți n-au mai ajuns la adăpost, fiindcă ori erau prea departe, ori erau prea nepăsători, ori prea înceți. Unii au fost prinși de moarte doar la un pas de adăpost, unii chiar la ușa lui; în zadar, dacă nu erau în el!...
O, ce înțeles adânc și însemnat îl au toate aceste învățăminte pentru starea și viața noastră sufletească!
Se vorbește foarte mult despre un nou război, ce ar putea veni peste lumea întreagă, de data asta nespus mai nimicitor și mai cumplit decât toate cele ce au venit peste omenire până astăzi.
Se poate, noi nu știm. Și nici nu ne preocupăm noi prea mult de acest lucru. Deși, dacă știm Scripturile care vorbesc mereu de un mare și ultim potop de foc ce va veni peste omenire, asemenea potopului cu apă din vechime, nu ne mirăm de faptul că se vorbește și se scrie tot mai mult despre posibilitatea izbucnirii unui astfel de prăpăd.
Ceea ce ne preocupă pe noi este sfârșitul propriei noastre vieți, care ne poate veni fiecăruia dintre noi, în modul, în locul și în momentul cel mai neașteptat.
Că acest sfârșit va veni printr-un accident de mașină, printr-o căzătură, printr-un cancer sau printr-un atac de inimă, la anii puterii, la anii tinereții, la anii bărbăției... sau printr-o slăbiciune firească la anii bătrâneții, asta nu-i nici ea marea mirare și marea întrebare. Viața nu-i sigură niciodată pentru nimeni, iar moartea poate fi sigură totdeauna și pentru oricine.
Ci marea, unica, singura și cumplita ta întrebare este aceasta: Ai tu nădejdea și siguranța mântuirii sufletului tău, dacă, să zicem, în ziua asta, în ceasul acesta, în clipa aceasta, ar veni pe neașteptate marele cutremur ultim, Marele Judecător, marea, cumplita, înfricoșătoarea Judecată Universală? Clipa când cu acea teribilă explozie cosmică, cerurile sparte se vor strânge ca un sul de piele întins și sfârtecat în două. Când pământul se va preface în țăndări, ca un glob de sticlă izbit de o piatră puternică. Iar în locul lor, pe un fundal nemărginit și orbitor, apărând Marele Împărat și Judecător, înconjurat de Măreția Înspăimântătoare și Nemaigândită a Puterilor!
Ce ai face tu? Ce vei face tu, atunci?
Și ce trebuie să faci acum, ca să știi ce vei face atunci?
O, suflet preaiubit, răspunsul este și azi ca în noaptea cea înspăimântătoare din temnița de la Filipi:
- Crede în Domnul Isus - și vei fi mântuit!
Dar crede acum! Dar crede puternic, crede tremurând, crede înspăimântat, crede deznădăjduit de adânc, de înalt, de grăbit, de tare, de mult - cum a crezut înspăimântat și fericitul temnicer!
Aruncă-te nu numai în genunchii tăi, ci chiar în brațele lui Hristos.
Strigă-L cu toată puterea sufletului tău îngrozit de moarte și uimit de lumină:
Cred Doamne Isuse și mărturisesc că Tu ești Fiul lui Dumnezeu care ai venit în lume ca să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu...
Primește-mă, mântuiește-mă, sfințește-mă și pune-mă în slujba Ta pe veci, pentru ca la a doua și înfricoșata Ta Venire să pot vedea cu bucurie Fața Ta și să mă poți primi și pe mine în fericita Ta Împărăție, spunându-mi și mie: Vino, sluga bună, intră în bucuria Domnului tău!...
Iată ce trebuie să faci ca să fii mântuit!
Iată ce trebuie să faci acum, ca să fii mântuit atunci.
Pe toate paginile Sfintelor Scripturi, ca pe niște uriașe ziduri, sunt scrise aceste cuvinte și însemnate aceste săgeți, arătând spre Marele, spre Unicul, spre Singurul și Veșnicul Adăpost sigur: Isus, în care noi putem scăpa de prăpădul mâniei viitoare. De mânia viitoare în care vor fi stropșiți toți cei nepăsători, neascultători, întârziați și necredincioși - surprinși în afară de acest adăpost.
Te rog, suflet scump, în numele unicei tale mântuiri, nu mai amâna nici o clipă această hotărâre de predare, de întoarcere, de mântuire!
E poate ultima înștiințare pe care o mai auzi, înaintea clipei marelui prăpăd!
Vino chiar acum!
Și bucuria ta va fi negrăită și strălucită!
33 - Semnul adevăratei întoarceri
Semnul adevăratei întoarceri a unui suflet la Hristos este că el începe chiar din clipa aceea să spele rănile sfintei suferințe și să acopere nevoile sfinților suferinzi.
Un cuget curat, când se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, se simte vinovat nu numai de suferințele pe care le-a provocat el cuiva, ci și de cele pe care le-au provocat alții.
Un suflet care s-a întors cu adevărat la Hristos, care a fost spălat de păcatele lui, curățat de nelegiuirea lui, transformat în toată ființa sa de harul lui Dumnezeu, cel dintâi lucru pe care îl va face acela, va fi să spele toate rănile pe care el le-a făcut, în viața sa de mai înainte, oricărui semen al său pe care el l-a nedreptățit în vreun fel.
Prin aceasta se va cunoaște cu adevărat că el s-a întors sincer la Dumnezeu, sau nu.
O, câte întâmplări minunate s-au petrecut cu acei care au trecut cu adevărat prin marea schimbare a mântuirii, îndată după fericita și cutremurătoarea lor experiență cu Dumnezeu.
Un croitor s-a dus pe la toți clienții săi de la care luase înainte un suprapreț pentru lucrul făcut acelora, și cerându-le iertare, a dat fiecăruia diferența necinstită, mărturisindu-le că după ce s-a întors la Isus, el nu mai poate nici mai face, nici mai păstra așa ceva.
Un altul s-a dus la vecinul de la care furase, cu ani în urmă niște lucruri, i le-a dus înapoi, i-a mărturisit păcatul, i-a cerut iertare și i-a oferit mari despăgubiri, numai spre a-i spăla, chiar și mai târziu, rănile sufletești dureroase pe care i le-a făcut atunci.
Un altul și-a primit soția alungată, i-a cerut cu lacrimi iertare și i-a spălat cu sărutări și dragoste rănile sufletului chinuit ani și ani.
Un altul s-a dus și s-a aruncat în genunchi la picioarele fratelui său pe care îl nedreptățise și îl vorbise de rău, mărturisindu-și în gura mare tot ce făcuse în ascuns, numai ca să poată primi liniștea conștiinței sale.
Și câte și mai câte astfel de fapte ale unui cuget curățat de murdăria păcatului în care trăise înainte de clipa cea mare a transformării sale!
Un om care spune că s-a întors la Dumnezeu, dar nu aleargă îndată, cu toată graba și cu toată durerea pocăinței, să spele rănile făcute de-aproapelui său, acela este un mincinos, iar întoarcerea lui este o minciună.
Un om care și după așa zisa lui întoarcere la Domnul, mai continuă să facă răni fratelui său ori fraților săi, răni pe care nu le mai spală, ci mai toarnă peste ele încă sare și oțet, ce fel de om poate fi și ce osândă ar fi ca să n-o merite el de la Dumnezeu?
Iată, unul care se lăuda că este misionar frățesc, a luat o nevastă de la soțul ei și mama de la fiica acestuia, apoi a împins-o într-o moarte cumplită, întâi sufletească și apoi trupească. După aceea, s-a putut însura cu o alta și a mai putut face și tot felul de alte urâciuni. Iar după ce a trecut peste toate acestea un număr de ani, se mută în altă parte, crezând că dacă totul s-a învechit înaintea oamenilor, este uitat și înaintea lui Dumnezeu. Și continuă și azi să se facă tot învățătorul altora spre Dumnezeu!...
Pe temeiul unei laude pe care și-o făcuse mai înainte de nelegiuirea lui, acum trecând peste toate ca și cum n-ar fi fost, pretinde să fie tot primit și tot ascultat, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic!...
Nici vorbă de mărturisire, nici vorbă de pocăință, nici vorbă de prăbușire în sac și cenușă amară. Nici vorbă de spălarea rănilor de care sângerează și astăzi, de 28 de ani, inima soțului frate zdrobit, inima fetiței lăsate fără mamă, inima părinților lăsați fără fiica lor înșelată și ucisă de acest viclean și nerușinat, care acum - în loc să-și lege de gât piatra cea grea a pocăinței amare și să se arunce în marea tăcerii și a lacrimilor, ca Dumnezeu să mai poată să-l ierte - se ridică nerușinat și îndrăzneț, lăudându-se și hulind...
Nu vor striga odată oare înaintea lui Dumnezeu după astfel de nelegiuiți ca acesta și ca alții, toate rănile Lucrării lui Dumnezeu și ale fraților, primite din vina lor?
Nu-i vor osândi oare înaintea Judecății lui Hristos, toate rănile sângerânde ale versetelor călcate, răstălmăcite și stricate de ei, pentru împlinirea scopurilor lor ambițioase, firești, nelegiuite sau sectariste?
Nu-i vor blestema oare în vecii vecilor sufletele amăgite de ei de la curăția ascultării de Hristos, de la frumusețea credinței lor dintâi, de la părtășia cea dulce și unică a dragostei din familiile în care s-au născut?
Cum mai pot oare trăi astfel de oameni fără să se prăbușească sub astfel de poveri?
Cum mai pot avea oare curajul să mai iese, nu în fața Bisericii lui Hristos, ci chiar și în fața soarelui? Și în fața celorlalți oameni?
Și cum mai pot chiar într-atâta să-L batjocorească și să-L provoace pe Dumnezeu, fără nici cea mai mică înfiorare și teamă?
Cum să nu vină atunci dintr-odată și pe neașteptate peste ei tot trăsnetul cumplitei prăpădenii fără scăpare pe vecii vecilor?
Dumnezeule, ce monstruoase creaturi a putut face diavolul din unele suflete care ieșiseră cândva atât de frumoase din Mâinile Tale!...
O, Mare și Înfricoșat Dumnezeu, care ai dat înțelepciune tuturor oamenilor, spre a ști cum să facă și să iubească binele, spre fericirea lor și a semenilor lor, iar nu răul, spre nefericirea acestora,
Tu care ai dat unora puterea spre a o folosi pentru binele și libertatea celor supuși lor, iar nu pentru răul și constrângerea acestora,
și Tu care ai rânduit o zi și o răsplată pentru fiecare dintre cei care au putut face binele, dar au făcut răul și pentru toți cei care au iertat răul făcut și l-au răsplătit cu binele -
Te rugăm ai milă de toți ai Tăi, când vor fi amenințați din pricina Numelui Tău de toți răufăcătorii dinăuntrul și dinafara Lucrării și Bisericii Tale.
Scapă Lucrarea Evangheliei Tale Doamne de toate vrăjitoarele și de toți vrăjitorii lui Satana, care se strecoară în Biserica Ta pentru a o abate de la misiunea ei cerească pe care i-ai rânduit-o Tu, și pentru a o învenina cu tot felul de învățături și de umblări rele, care degradează Evanghelia Ta și nimicesc Lucrarea Ta cea curată și sfântă.
Iar când se vor ridica stăpânii acestor blestemate vrăjitoare împotriva ucenicilor Tăi cinstiți, Te rugăm fii cu ei și le dă puterea să rabde totul cu bărbăție și demnitate sfântă. În cele mai grele și amare chinuri, dă-le puterea să cânte, să se roage, să mărturisească Numele Tău în chipul cel mai liniștit și mai cutremurător.
Iar când sufletele zguduite de puterea Ta și de Cuvântul Tău se vor prăbuși în genunchi și în pocăință, ajută-i să îndrepte inimile tuturor numai spre Tine, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, arătându-le cu toată puterea singura Salvare și pe Singurul Salvator din fața cumplitului Cutremur și Prăpăd Viitor: Sângele Tău, Numele Tău, harul Tău. Pentru ca oricine va crede cu adevărat și se va naște din nou cu adevărat și va trăi până la sfârșit, mărturisind și slujind cu adevărat Numele Tău, Sângele Tău și harul Tău - să aibă viața veșnică!
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, Taina Evangheliei Tale și Puterea Apostolilor Tăi,
Isus Hristos! Amin.