La Apostolul din Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul 1 Ecumenic)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
16. Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putință, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.
17. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, și a chemat pe prezbiterii Bisericii.
18. Când au venit la el, le-a zis: “Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei.
28. Luați seama dar, la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu Însuși Sângele Său.
29. Știu bine că, după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma;
30. și se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31. De aceea, vegheați, și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
32. Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește, și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.
33. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
34. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.
35. În toate privințele v-am dat o pildă, și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi, și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: “Este mai ferice să dai decât să primești.”
36. După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat, și s-a rugat împreună cu ei toți.
16 - La Ierusalim, de Ziua Cincizecimii...
O, ce fericite sunt aceste două înălțimi unice, aceste două mari cuvinte: Ierusalim și Cincizecime... Ierusalim pașnic și Cincizecime liberă. Ierusalim curat și Cincizecime adevărată. Ierusalim slăvit și Cincizecime veșnică...
Cât de împreunate pe veci trebuie să fi fost în inimile și în amintirea tuturor ucenicilor Domnului, aceste două nume sfinte și dragi, aceste două valori unice și scumpe, aceste două înălțimi cerești de pe pământ!
Ierusalimul era locul, iar Cincizecimea era momentul când Duhul Sfânt și Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu se îmbrățișau și dădeau naștere fiicei cerești a Ierusalimului de Sus, care va fi Mireasa Slăvită a Mirelui Slăvit, Biserica lui Hristos, Comoara și Cununa Lui veșnică.
Către Ierusalim se îndreptau atunci în orice vreme toate inimile tuturor fraților împrăștiați pretutindeni, ca înspre o înălțime pe care a pogorât văzut toată dragostea necuprinsă a lui Dumnezeu, pentru a îmbrățișa un popor cât o omenire și o patrie cât o lume.
Dar în vremea Cincizecimii nu numai gândurile tuturor se îndreptau înspre Ierusalim, ci și inimile și picioarele lor. Din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, toți cei care neîncetat se rugau pentru pacea Ierusalimului iubit, la apropierea Cincizecimii lui, se pregăteau de drum și se grăbeau, ca dacă va fi cu putință, în dimineața minunată a sărbătorii Duhului Sfânt, ei să fie acolo împreună cu cei dintâi care avuseseră parte de harul acestei îmbrățișări cerești.
O, ce trebuie să fi fost atunci în Ierusalim! Ce îmbrățișări, ce lacrimi, ce cuvântări înflăcărate, ce cântări fericite, ce sărutări sfinte! Cât de minunat vor fi răsunat pe scările templului cântările treptelor, psalmii bucuriilor frățești, când miile de cântăreți de sus mai coborau o treaptă și mai cântau un psalm, către miile de cântăreți de jos, care mai cântând un psalm, mai urcau o treaptă către frații lor.
Iar când pe treapta din mijloc se întâlneau cântând psalmul 133: Iată ce plăcut și dulce e să locuiască frații pururea împreună să se veselească... cu cântări și psalmi în Domnul să se veselească... atunci cântările de bucurie trebuie să fi fost înecate de plâns și sărutările trebuie să fi fost numai pe lacrimi.
Cine poate uita astfel de clipe și astfel de stări? Și cine n-ar fi dat totul ca să le poată trăi măcar odată pe an acolo unde ca nicăieri altundeva pe lume le era locul și momentul unic.
De aceea se grăbea Sfântul Pavel să fie în Ierusalim de zilele Cincizecimii.
O, frații și surorile scumpei noastre Cincizecimi! Ce șiroaie de lacrimi scaldă fața mea acum evocând aceste amintiri sfinte și făcând fireasca legătură între Cincizecimea Ierusalimului lor și Cincizecimea Ierusalimului nostru neuitat de atunci!...
Ce praznice neuitate a avut Frățietatea noastră scumpă de ziua Cincizecimii, în cetatea nașterii noastre și în vremea Oastei de la început!
Când părintele Iosif ne-a spus: Să nu uitați că Praznicul Rusaliilor este praznicul Oastei, fiindcă această Lucrare duhovnicească s-a născut și trăiește din puterea și revărsarea Duhului Sfânt. La acest praznic veniți din toate părțile aici, la acest Ierusalim, de unde prima dată s-a auzit vuietul Duhului Sfânt, unde s-a aprins Focul Lui și de unde a început să sufle peste toată țara noastră Vântul Ceresc care a împrăștiat sămânța Cuvântului lui Hristos, care a trezit la o viață nouă mulțimile celor peste care S-a pogorât această Putere de Sus...
Veniți, ne-a poruncit el, în fiecare an aici ca să sărbătorim împreună acest mare Praznic, să-L lăudăm pe Dumnezeu cu cântări sfinte, să-L vestim cu cuvintele înflăcărate și să ne unim inimile și lacrimile noastre în rugăciuni de mulțumire și recunoștință către cer pentru tot ce ne-a făcut nouă Domnul! Și aceasta să fie o poruncă și o chemare către toți frații și pe totdeauna, pentru ca niciodată să nu înceteze nici dragostea, nici aducerea aminte dintre noi către Domnul pentru tot ce ne-a dat El...
Iar când eu, trupește, nu voi mai fi printre voi, ca azi, la acest Praznic neuitat, veniți și la mormântul meu cu o lacrimă, cu o floare, cu un cuvânt înflăcărat pentru Domnul, pentru ca și Acolo să simt că Lucrarea Domnului crește și biruiește...
O, ce praznice neuitate am trăit noi în aceste prime Rusalii ale Oastei! Cât de asemănătoare cu cele din Ierusalim erau bucuriile acelor petreceri frățești! Ce adunări pline de revărsarea Duhului Sfânt, cu bisericile pline de cântări, cu toate străzile orașului iubit pline de frați, cu toate fețele fraților iubiți pline de lumină și de lacrimi!... Cine a trăit vreuna din acele zile mărețe, nu le va mai putea uita niciodată...
Dar cum a venit curând pustiirea păgânilor peste bucuriile Ierusalimului, așa a venit și pustiirea duhurilor lui Satana peste Ierusalimul Oastei dintâi...
Precum în Ierusalim a făcut prima pustiire duhul cărturarilor și al fariseilor care au lovit și au împrăștiat pe frați, tot așa s-a petrecut și aici.
Iar ce a mai rămas după prima pustiire, a nimicit a doua. Așa că frumosul Ierusalim a rămas pustiu și pustiit de tot. Sfântul Templu a rămas dărâmat. Iar fericitele sărbători ale îmbrățișărilor înlăcrimate au încetat poate pe totdeauna de acolo... Să plătească Dumnezeul Cel Drept, după faptele lor, tuturor acelora care au dărâmat tot ce a fost atât de frumos și de sfânt acolo...
Acum poporul lui Dumnezeu cel împrăștiat a rămas și fără Ierusalim și fără Cincizecime...
Cei care mai au amintirile, mai trăiesc din ele. Dar cei care n-au apucat să aibă amintiri, din ce să mai trăiască?
Primejdia pierderii continuității, primejdia ruperii lanțului de aur, primejdia dezrădăcinării noastre duhovnicești mortală. Să luptăm cu toate lacrimile noastre, cu toate rugăciunile noastre, cu toate sfâșierile noastre, să mai salvăm ceea ce încă n-am pierdut, ceea ce încă n-a murit din noi, spre a nu ne prăbuși în vârtejul fără fund, din care nu mai este revenire niciodată la viață.
Bătrânilor, povestiți celor tineri!... Părinților, spuneți copiilor voștri!... Voi, cei care știți, învățați pe cei care nu știu, și voi care vă duceți, împrăștiați celor care vin ceea ce nu trebuie să se uite, spre a păstra ceea ce nu trebuie să pierdem, fiindcă istoria noastră suntem noi. Iar dacă ne rupem noi de istoria noastră, ne rupem de înaintașii noștri, de rădăcinile noastre, de numele nostru, ne rupem de noi înșine... Și cine se rupe de sine însuși, este pierdut.
Până când un străin te rupe de casa ta, de frații tăi, de locul tău, dar nu te poate rupe de tine însuți, trăiești oriunde și birui orice. Dar când tu însuți te-ai rupt de tine însuți, atunci ești pierdut pe vecii vecilor.
Nu uitați Ierusalimul iubit și rugați-vă tot mai fierbinte pentru el! Din pricina sfântului mormânt care este acolo, nu vă rupeți de Ierusalim! Din pricina frumoaselor lui Cincizecimi de la început, nu vă despărțiți inima de Ierusalimul neuitat! Și din pricina revărsărilor Duhului Sfânt din care ne-am născut și trăim, aduceți neîncetat aminte lui Dumnezeu de Ierusalimul iubit!
Dumnezeul Oștirilor Cerești poate să Se îndure iarăși să înlăture pe dărâmătorii lui de astăzi, cum i-a înlăturat și pe cei de ieri, să-i curețe tot molozul și gunoaiele și să-i ridice noi și tineri lucrători, care să-i refacă iarăși zidurile dărâmate.
Și Dumnezeul Îndurărilor poate să-i aducă iarăși zile fericite și sărbători înălțătoare, cum i-a dat în trecut.
Dar să nu uităm să ne rugăm cu toții pentru el, oricât de departe am fi împrăștiați și oricât de mult ar fi de când n-am mai avut sărbători - să nu uităm!
Și Dumnezeul nostru va începe să Se îndure iarăși de noi, din pricina Numelui Său Sfânt și a amintirilor sfinte, care sunt nu numai ale noastre, ci sunt și ale Lui.
17 - Bătrânii Bisericii
Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși... mulți sunt cei care vin la început în Lucrarea lui Dumnezeu, dar puțini sunt cei care rămân până la sfârșit statornici în ea. Mulți sunt tinerii bisericii, dar ce puțini ajung bătrânii ei!
De aceea, dacă este mare valoarea unor tineri credincioși în Lucrarea lui Dumnezeu, este nespus mai mare valoarea acelora care au ajuns credincioși până la bătrânețea lor și statornici până la anii cărunției lor.
Biserica Domnului din Efes era una dintre acele care trecuse prin cele mai mari încercări și lupte, care îndurase unele dintre cele mai grele prigoniri și care trecuse cu bine prin mari suferințe îndurate pentru Numele Domnului Isus.
Mai târziu, când scrie fraților corinteni, Sfântul Pavel își aduce cu durere aminte ce luptă grea a dus el cu fiarele din Efes (1 Cor. 15, 32).
Despre necazul avut acolo, el le scrie că am fost apăsați nespus de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață, ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem nădejdea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care înviază morții... (2 Cor. 1, 8-9).
Acolo a avut poate și cea mai dureroasă experiență, când Alexandru Căldărarul reușise să ridice împotriva lui pe foarte mulți (2 Timotei 4, 14).
Dar Dumnezeu, de multe ori îți dă și cele mai mari bucurii tocmai acolo unde ai avut cele mai mari necazuri și face să ai prietenii cei mai buni, acolo unde ai avut cei mai mari vrăjmași.
Pentru că după ce trec prin astfel de cerneri grele, cei care totuși rămân lângă Dumnezeu, sunt cu adevărat numai cei aleși. Cei cernuți. Cei biruitori.
În Efes erau încă mari primejdii pentru Sfântul Pavel, iar el a căutat să le ocolească, pentru a nu da un nou prilej diavolului.
Frații lucrători ai Bisericii Domnului însă erau uniți acolo, erau o inimă și un gând și de aceea vrăjmașii dinafară n-au putut nimici adunarea Domnului.
O, ce mare răspundere au bătrânii bisericii, stâlpii adunării Domnului, frații lucrători care duc greul și au răspunderea în bunul mers al lucrului Evangheliei!
Ei trebuie să aibă nu numai grija ca adunarea Domnului să nu se despartă, să nu se risipească și să nu se certe sufletele din adunarea lor, ci mai ales să nu se dezbine și să nu se certe ei între ei. Și partidele între frații mai mici le fac gelozia, invidia și neînțelepciunea unora dintre frații mai mari.
Iată ce minunați sunt bătrânii bisericii din Efes! Ei au înțeles cea mai mare poruncă a Mântuitorului lăsată ucenicilor Săi, de a fi una.
De a nu se ridica cu mândrie și pretenții nici unul mai presus ca frații lui, disprețuind pe ceilalți.
De a nu pretinde nici unul întâietatea față de ei și de a nu lupta cu gelozie și ambiție împotriva fraților lucrători din aceiași adunare, de aceiași învățătură, din aceiași frățietate.
De a nu se amesteca nici unul în câmpul de lucru al altuia, pentru a nu stârni nemulțumiri și gelozie,
și de a nu-și atrage asupra sa o mai mare prețuire a oilor altuia decât cea pentru păstorul rânduit lor.
Cea mai mare nefericire pentru Biserica lui Hristos este dezbinarea dintre lucrătorii ei, dintre bătrânii ei, dintre păstorii ei. Nici un rău mai mare nu poate diavolul face Lucrării lui Dumnezeu decât atunci când reușește să-i dezbine pe frații lucrători, punându-i unul contra altuia, unii împotriva altora.
Pentru aceasta Satana inspiră unora învățături deosebite și credințe noi, le dă alte încredințări asupra învățăturii și alte explicații asupra Cuvântului și astfel reușește să-i dezbine pe unii într-un fel, pe alții în altul, făcându-i să creadă că acela este adevărul, iar nu cel apărat de frații dinainte. Diavolul îi face pe cei dezbinați să creadă că luptă pentru adevăr și că suferă pentru credință. Căci această falsă încredințare nimeni n-o mai poate scoate din sufletele lor. Ci sunt în stare să moară pentru ea, fără să se poată gândi măcar că asta este de la Satana!
O, frați sfințiți pentru iubire și smerenie, nu vă îngâmfați, nu vă socotiți mai presus ca frații voștri, ca învățătorii și părinții voștri care v-au chemat și v-au așezat în Lucrarea Domnului, ca să nu cădeți în cursa dezbinătorului Satana, care apoi prin voi să facă numai ruină și prăpăd în Lucrarea lui Dumnezeu. Fiți treji și vegheați!
Rămâneți smeriți și ascultători de frații voștri!
Bătrânii adunării din Efes erau iarăși toți ca unul. Nu unul dintre toți era conducătorul adunării, ci toți erau la fel între ei, în adunarea Domnului și în fața fraților. De aceea toată adunarea era unită și de aceea ei au trecut biruitori prin toate încercările și cernerile.
Frații mei, iată o pildă că acolo unde frații lucrători urmează voia Domnului și metoda cea bună, Duhul Sfânt le dă numai roade, biruințe și bucurii. Să facem și noi, totdeauna și peste tot, numai așa: nu unul - ci toți!
Mai târziu însă, vrăjmașul a reușit să strecoare în frumosul Efes un Diotref al său, care urmărind întâietatea, a reușit să dezbine Biserica Domnului și chiar să-l clevetească în tot felul pe Sfântul Apostol Ioan, care mai târziu s-a stabilit aici, și a fost episcopul Bisericii.
Ce amărât se plânge Sfântul Ioan împotriva acestui fiu al lui Satana, când scrie preaiubitului Gaiu: ... Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi... de aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele... (3 Ioan 9, 10).
Prin anii 1950-1955, în urma unor mari săpături arheologice pe locul vechiului Efes, care se găsește acum pe teritoriul Turciei, au descoperit biserica și mormântul Sf. ap. Ioan, care și-a sfârșit zilele sale pământești acolo. Dumnezeu a avut grijă să biruiască tot dreptatea dragostei și nu dezbinarea minciunii.
Numele Sfinților Părinți smeriți și iubitori vor trăi veșnic, dar numele diotrefilor îngâmfați vor fi blestemate veșnic.
Să ne slujească și nouă tuturor de pildă și avertisment!
18 - Știți cum m-am purtat
Evanghelia Domnului Isus aruncă toată lumina sfântă asupra vieții și faptelor Domnului Isus, spre a arăta că nu numai adevărul vorbit de El, ci și viața trăită de El erau de un mare și cutremurător exemplu și preț.
Urmând pilda Domnului Isus, ucenicii care au preluat mărturisirea învățăturii Domnului, au înțeles că un tot atât de mare preț ca adevărul Evangheliei este și trăirea ei cu fapta în fața celor cărora le este dusă vestirea aceasta.
În același timp și în același pas cu vestirea Cuvântului, mergea la Apostoli exemplul cutremurător al trăirii acestui Cuvânt Sfânt unit cu fapta sfântă.
Urmați-mă pe mine, fraților, - spune Sf. Pavel fraților filipeni - și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveți în noi (Filipeni 3, 17). Iar corintenilor le spune: Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos (1 Cor. 11, 1).
De aceea faptele Apostolilor sunt de aceeași esență divină cu ale lui Hristos.
Noi înșine, când am auzit întâiul cuvânt al propovăduirii Evangheliei, l-am auzit de la un sfânt, de la niște sfinți care ne-au putut spune cu vrednicie și ei nouă la fel cum au spus sfinții lor înaintași, fiindcă nici viața lor n-a fost cu nimic mai prejos ca a acelora, nici sfârșitul nu le-a fost într-alt fel decât al lor.
De aceea și Duhul Sfânt a binecuvântat vremea lor și mărturisirea lor cu același fel de roade și biruințe, de unitate și putere, de bucurii și binecuvântări.
Degradarea Evangheliei între noi a venit începând de atunci de când Satana a reușit să-l introducă în Biserica Domnului pe primul Diotref, pe primul Alexandru, pe primul Dima, pe primul Imeneu și pe primul Filet... uneltele pe care apoi le-a ascuțit tot mai tare și le-a sporit tot mai mult, până când acum parcă nici nu mai știi unde nu sunt și cum să mai lupți contra lor.
Viața acestora este ca mărturisirea lor: ușuratică și amestecată, murdară și prefăcută, vicleană și lacomă, îngâmfată și ambițioasă. Cei care îi primesc pe aceștia devin la fel cu ei, iar cei care se nasc din duhul lor, măresc mereu răul, băgând tot mai mult minciuna în adevăr, păcatul în Evanghelie și pe Satana în biserică.
Astfel s-a degradat atât de mult sfințenia vieții în Hristos, până la schimonosirea și mâzgălirea ei și s-a ajuns până acolo că oameni dintre cei mai decăzuți, mai vânduți lui Satana și mai murdari îndrăznesc - fără nici un fel de rușine și în total dispreț față de Sfințenia lui Hristos și de viața cutremurătoare a înaintașilor - să se ridice și să învețe ei “evanghelia“ pe alții. Iar cei care îi ascultă, fiind ca ei, îi laudă și îi imită, mergând nebunește spre mâinile înfricoșate ale pedepsei lui Dumnezeu (Evrei 10, 26-31).
O, frați lucrători și frați ascultători ai cutremurătoarei Evanghelii aduse cu Sângele Fiului lui Dumnezeu și cu sângele celor mai sfinți fii ai Lui, până astăzi, - nu vă înșelați!
Nu vă permiteți vouă să trăiți în vreun păcat osândit de Cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă v-ați permis - măcar nu vă mai numiți vestitori ai Evangheliei. Iar dacă nu vă permiteți vouă, nu permiteți nici altora să degradeze, călcând în picioare și batjocorind Cuvântul acestui cutremurător har, atât de scump plătit.
Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera. Dar când va fi blestemat, va fi aruncat în același foc și secerișul lui și toți cei care l-au ajutat sau l-au îngăduit să semene pentru acest seceriș (Galateni 6, 7).
Voi cei cărora Domnul v-a încredințat un ogor, rămâneți și vegheați, lucrând ogorul vostru, și nu vă duceți să lucrați în ogorul altora. Aceasta nu numai că va trezi acolo gelozie, partide, suspiciuni, certuri și dezbinări, - dar lipsa voastră din ogorul vostru va fi folosită de Satana să-și strecoare lucrătorii lui străini și potrivnici.
Dacă veți face așa, vă veți trezi în două necazuri: întâi, cu vrăjmășia celor pe care îi tulburați în lucrul lor; al doilea, cu lucrătorii răului în propriul vostru ogor.
Voi poate că sunteți cu gând bun mergând la alții, dar nu puteți fii cu gând bun părăsindu-i pe ai voștri.
Și dacă voi sunteți plini de amărăciune din pricina celor care fac dezbinare în lucrul vostru de acasă, gândiți-vă că aceasta este o pedeapsă pentru că și voi ați făcut să fie tulburat lucrul fraților voștri unde v-ați dus mai des decât era nevoie. Și ați stat mai mult decât era îngăduit.
Să ne fie și asta o învățătură neuitată!
20 - Știți că n-am ascuns nimic
Binecuvântat să fie veșnic slujitorul lui Dumnezeu și binecuvântat va fi acela care poate spune, după oricâți ani petrecuți în mijlocul sufletelor cărora le-a vestit pe Hristos, astfel de cuvinte, cum sunt cele pe care le spune acum și aici Sf. Pavel...
Slujitorul lui Dumnezeu și al bisericii, care poate sta astfel în fața celor care i-au auzit cuvântul, i-au văzut fața, i-au simțit puterea, i-au cunoscut lacrimile, nevinovat de ascunderea nici unui adevăr, de tăinuirea nici unui păcat, de pierzarea nici unui suflet, - acela poate sta senin și în fața propriei conștiințe. Și va putea sta fericit și în fața Judecății și a răsplătirii lui Hristos.
Frații știau că sfântul slujitor nu le ascunsese nimic.
Oamenii știu dacă tu ai sufletul deschis față de ei și dacă inima ta este fără ascunzișuri sau nu.
O, cât de atenți ar trebui să fim noi la cel care ne pretinde să ascultăm învățăturile lui - spre a vedea dacă el are sufletul curat sau nu, gândurile deschise sau nu, umblările arătate sau nu.
Oricine este curat, acela nu ascunde nimic de frați. Nu-și ascunde faptele, ci vine cu ele totdeauna la lumină, pentru că ele sunt făcute în Dumnezeu (Ioan 3, 21).
Nu-și ascunde gândurile, fiindcă tot ce ascunzi de frați este o nelegiuire înaintea lui Dumnezeu.
Nu-și ascunde planurile, fiindcă ceea ce este curat și frumos n-ai nici nevoie și n-ai nici voie să ascunzi. Fiindcă dacă ceva e rău, n-ai voie să-l ascunzi. Dacă este bun, atunci n-ai nevoie.
Oricine ascunde ceva este un suspect, un vinovat, un necinstit, atât față de Dumnezeu, cât și de frați.
Numai credințele necurate au adevăruri ascunse față de unii și cunoscute numai altora.
Numai oamenii necurați sufletește caută să-și ascundă răspunsurile adevărate după întrebări prefăcute.
Pe un astfel de om dacă îl întrebi:
- Frate, ai făcut lucrul acesta, sau nu?
El, în loc să-ți spună adevărul, îți răspunde la întrebarea ta deschisă cu o întrebare iscoditoare:
- Dar de ce mă întrebi?
- Bine, dar spune-mi, l-ai făcut sau nu?
- De unde ai auzit?
- Toți frații spun că l-ai făcut!...
- Care frați ți-au spus?...
Și uite-așa, poți să-l tot întrebi pe un astfel de vrăjitor, căruia îi vorbesc tot felul de duhuri mincinoase, tot felul de lucruri magice și întortocheate, tot felul de descoperiri care de care mai îndoielnice, tot felul de adevăruri pierzătoare pentru el și pentru acei care îl ascultă, că el nu-și va destăinui ascunzișurile, pentru că nu-i cinstit și nu-i curat. E necinstit și necurat și în ce spune și în ce ascunde.
Numai diavolul face așa - și oamenii lui.
Omul lui Dumnezeu spune: știți că n-am ascuns nimic... Și sufletele fraților văd și știu totdeauna adevărul acesta curat.
Mai departe, Sf. Apostol le spune fraților: Și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț pocăința față de Dumnezeu și credința față de Hristos.
Frică are numai omul acela care umblă cu lucruri ascunse, care n-ar vrea să-i fie cunoscute faptele lui și planurile lui.
Dar cel care n-are nimic ascuns sau n-are nimic de ascuns, acela nu se teme să propovăduiască fie la mai mulți, fie la mai puțini, oriunde. Fiindcă el nu are un adevăr pentru mulțime și un alt adevăr pentru doi-trei. Un adevăr pentru piețe și un alt adevăr pentru odăițe. Un adevăr ieri și un alt adevăr azi.
Ci are același adevăr totdeauna și în fața oricui, de care este gata să dea răspuns înaintea tuturora.
Cu un astfel de adevăr nici nu te poți ascunde. De el ești fericit să răspunzi oricui, chiar dacă trebuie să suferi pentru el.
Atunci suferi numai pentru limpezime, și nu pentru amestecătură. Pentru sinceritate, și nu pentru prefăcătorie. Pentru Adevăratul Hristos, și nu pentru hristoșii mincinoși ai celor necinstiți.
O, suflete lesne crezătoare, nu vă lăsați amăgite de gura largă și de aerele misterioase ale acestor vrăjitoare care se învăluie anume în astfel de ascunzișuri, pentru a vă impresiona!
Toate descoperirile lor sunt rodul unor duhuri înșelătoare și prefăcute care se ascund pentru a vă orbi. Se prefac în îngeri de lumină, ca să vă amăgească. Și vă vorbesc cu aere profetice, ca să vă atragă în pierzarea în care se duc ele.
Uitați-vă bine unde i-au dus pe cei care i-au urmat și întrebați pe cei de lângă ei cu ce roade s-au ales!
Și dacă nu vreți să vă treziți în iad cu ei cu tot, deschideți-vă ochii acum, cât încă mai aveți o ușă deschisă înapoi!
Nu vă temeți de nimic, voi care n-aveți nici un ascunziș în sufletul vostru! Mărturisiți deschis și oriunde adevărul curat al lui Hristos din toată inima voastră curată!
Stați totdeauna cu tot sufletul deschis în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, căci dacă nu-i nici un păcat ascuns în viața voastră, nici un duh ascuns în inima voastră și nici un interes ascuns în lucrarea voastră, voi nu trebuie să vă temeți de nimeni și de nimic.
Dacă în inima voastră este numai Duhul lui Hristos, în vorbirea voastră numai Cuvântul lui Hristos și în viața voastră numai curăția lui Hristos - să îndrăzniți totdeauna și să mergeți oriunde. Oricine v-ar cerceta, nu va afla în voi decât pe Hristos.
Ce strălucite vor fi atunci și viața și moartea voastră, spre mântuirea semenilor și spre slava lui Dumnezeu!
23 - Numai Duhul Sfânt mă înștiințează
Mântuitorul nostru Iubit a spus: Nu este sluga mai mare ca stăpânul său; dacă pe Mine M-au prigonit și pe voi vă vor prigoni...
Era aceasta o înștiințare încă de la început pentru oricine alege calea lui Hristos, ca să nu se aștepte pe pământ la nici o altă soartă decât soarta Domnului Isus. Aceasta este și crucea dar și slava unui ucenic credincios.
Garibaldi, marele luptător pentru eliberarea Italiei, obișnuia să-i înștiințeze pe cei pe care îi chema la marea luptă patriotică, zicând: Veniți după mine! Veți dobândi necazuri, foame, mizerie, primejdii, lupte, și poate moartea, dar la urmă libertatea Italiei...
La fel noi, toți cei care-L urmăm pe Hristos suntem înștiințați de Duhul Sfânt: Vă așteaptă lanțuri și necazuri, dar la capătul lor - viața veșnică!
Ferice de cel care poate spune în orice vreme: Dar eu nu țin la viața mea ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care le-am primit de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Pe lângă înștiințările Duhului Sfânt care sunt cuprinse în Cuvântul Sfintei Scripturi uneori Duhul Domnului trimite înștiințări deosebite aleșilor Săi, după cum este scris: El vorbește prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înștiințări, și le întipărește învățăturile Lui (Iov 33, 15-16).
Astfel de înștiințări din partea Domnului ne sunt trimise cu trei scopuri:
Întâi, pentru a ne încredința pe noi că tot ce va veni asupra noastră este cunoscut mai dinainte lui Dumnezeu, iar El trimite anume să ni se arate aceasta, pentru ca noi să știm că El știe de noi și se ocupă îndeaproape de izbăvirea noastră.
În al doilea rând, ca noi să fim bine încredințați că atât vremea necazului nostru, cât și mărimea și durata lui, au fost rânduite cu știrea și voia lui Dumnezeu, iar acestea nu vor fi nici mai grele și nici mai mari decât puterea noastră (1 Cor. 10, 13).
Aceste înștiințări deosebite ale Duhului Sfânt sunt însă totdeauna potrivite cu Cuvântul Cel scris al Domnului din Biblie. Duhul Sfânt lucrează totdeauna cu Cuvântul Sfânt și El nu ne spune niciodată ceva care ar fi împotriva Cuvântului, ci numai ceva limpede, cu privire la starea personală mai grea în care ne găsim acum, sau ne vom găsi mai târziu. Pentru aceasta, Domnul știind că vom avea nevoie de o mai mare tărie și îndrăzneală, ne face harul acesta spre a ne încredința că El este cu noi.
Dar să băgăm bine de seamă asupra a tot ce ne vine părând ca și cum ar fi o deosebire, ca o înștiințare de la Duhul Sfânt, dar care este în afara Cuvântului Bibliei. Căci mai ales în această privință diavolul, marele viclean și prefăcut, lucrează cu mare putere la pierzarea multora. Dându-se drept Dumnezeu, diavolul le vorbește unora la început lucruri nevinovate, ba chiar potrivite cu vreun verset biblic, dar lucruri care gâdilă plăcut urechea lor mereu mai dornică după descoperiri uimitoare și inima lor îngâmfată, pentru că nu se mulțumesc numai cu ce este scris, ci mai vor mereu alte descoperiri noi, spre a se lăuda pe ei înșiși că sunt mai presus de ceilalți frați, căci lor le vorbește direct Dumnezeu mai mult și mai altceva decât în Sfintele Scripturi.
O, ce ispită ascunsă este aceasta și la ce mari căderi și nenorociri a dus ea pe mulți îngâmfați și neascultători care s-au lăsat atrași în această cursă a diavolului!
Când Domnul Dumnezeu a găsit potrivit ca El să vorbească oamenilor ceva cu totul deosebit, atunci totdeauna a vorbit, la răscruci de întâmplări mari, unor mari aleși ai Lui și într-un fel mare... Cum a vorbit lui Moise, lui Ilie, lui Daniel, lui Zaharia, Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Pavel, Sfântului Ioan...
Dar când o stârpitură îngâmfată pretinde că i-a vorbit Dumnezeu și i-a poruncit să-și dea jos de pe perete un tablou, o icoană, și să-l pună sub pat, iar în locul acestuia să pună pe perete niște năluciri, ori alte asemenea descoperiri neobișnuite, numai nebunia aceluia nu vede că asta este lucrarea unui duh satanic care își bate joc și de Dumnezeu și de sufletul orbit de îngâmfare căzut cu totul în stăpânirea lui și de ideea minunii...
Toți cei care aleargă și ascultă la acești profeți nespus de aleși, urmând sfaturile lor, vor ajunge ca ei. Și Dumnezeu să le facă tuturor celor care îi sprijinesc parte de aceeași soartă cu a profeților lor, acum și în vecii vecilor. Fiindcă prin sprijinul pe care li-l dau ei, îi ajută pe aceștia să facă atâta rău, cât n-ar putea să facă niciodată numai ei singuri.
25 - Știu că nu-mi veți mai vedea fața
O, cât de sfâșietoare și de grele sunt aceste cuvinte care le auzi din gura unui sfânt al lui Dumnezeu, care a fost o lumină pentru lumea aceasta și o sare pentru pământul acesta! Câtă nevoie are lumea aceasta de lumină și pământul acesta de sare, dar cât de puțini sunt în ea sau pe el, cei care sunt așa!
Câtă vreme ești într-un loc unde este lumină, nici nu simți binefacerea luminii, ți se pare că este cu totul normal ca ea să fie acolo și nu te simți obligat să-i fii recunoscător în chip deosebit. Numai când lumina s-a dus, iar în locul ei s-a așezat întunericul cu golul lui plin de spaime și cu promisiunea lui plină de chinuri, abia atunci afli ce a însemnat lumina.
Sunt uneori zile când n-am timp să stau nici o dată în fața soarelui care a mers peste tot cerul în ziua aceea, de la răsărit până la apus, fără ca eu să-mi fi făcut timp să mă opresc o clipă să-mi ridic ochii spre el cu dragoste și recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu că mi l-a dat.
Numai după ce soarele a apus, când vine noaptea, îmi aduc aminte că eu nu mi-am ridicat nici o privire spre fața soarelui, câtă vreme o aveam lângă mine. Nu m-am oprit nici o clipă să mă gândesc la el.
Și nu știu cum, dar un simțământ de rușine și de teamă îmi umple inima mea nerecunoscătoare. Cum am putut eu să nu fac nici atâta pentru marea lui binefacere față de mine? Dar dacă mâine n-o să mai răsară, căci nu merit, - ce mă voi face eu atunci?
O, ce bine este că Dumnezeu e încă bun și cu cei nerecunoscători și cu cei răi, după cum este scris! (Luca 6, 35).
Dar va veni o seară din care peste cei nemulțumitori și răi, soarele binefăcător nu va mai răsări și ploaia binefăcătoare nu va mai cădea. Pentru aceștia va veni atunci nu lumina, ci întunericul și va cădea peste ei nu ploaia de apă, ci aceea de foc.
Tot așa vine o zi când bunul părinte, iubitorul frate, dragul prieten, pleacă... La țărmul unei mări îl așteaptă o corabie pregătită să-l ia de la noi și în curând n-o să-i mai vedem niciodată fața.
Anii lui petrecuți printre noi au trecut. Pentru el zilele și nopțile au fost nu zile și nopți de somn sau de petrecere, ci zile de jertfe și osteneli, cu lacrimi lângă fiecare și pentru fiecare dintre noi. Pentru el niciodată n-au fost zile de sărbători și de odihnă, ci toate au fost numai zile lucrătoare, ostenitoare, chinuitoare, în care a umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu... bunul cel mai rar și cel mai scump, dar despre care sunt tot mai puțini cei care ne mai vorbesc acum.
O, sfântă față scăldată în lacrimi, uscată de vânturi, lovită de palme, scuipată de netrebnici, urâtă de cei pe care i-ai miluit, sărutată de iude, îmbrățișată de prefăcătorie - cât de puțini sunt cei care te cuprind cu recunoștință! Cât de puține sunt buzele curate ce îți sărută lacrimile; mâinile ce îți șterg sudoarea; buzele ce îți răcoresc ascunsa ta arșiță și-ți alină ascunsele tale usturimi! Cât de puține sunt acestea, câtă vreme tu ești lângă ele și ești lângă ei!
Și cât de mulți ochi se uită după soare numai când el a apus. După părinți, numai când ei au murit. După binefăcătorul lor, numai după ce s-a dus. După fața sfântă, numai după ce ea pleacă pentru totdeauna!...
O, suflet drag, tu nu face răul, ci binele! Tu nu uita, ci adu-ți aminte! Tu nu-ți lăsa, ci fă-ți datoria, de fiecare dată, față de cel care îți dă lumina pentru trupul tău și pentru sufletul tău.
Caută fața soarelui tău, câtă vreme ea este pe cer și ochii tăi o pot vedea. Caută fața binefăcătorului tău, câtă vreme ea este pe pământ și ochii tăi o mai pot privi, mâinile tale o mai pot îmbrățișa și buzele tale o mai pot săruta cu recunoștință și cu dragoste.
Căci în curând vine vremea când te vei uita în sus și în jos să mai vină, și binefăcătorul nu va mai veni. Te vei duce aici și acolo să-l mai afli. Vei întreba pe unii și pe alții să-ți mai spună. Dar nu va mai veni de nicăieri, nu-l vei mai afla niciunde. Și nu-ți va mai spune nimeni...
Atunci poți să tot plângi că n-ai știut prețui la timp harul care l-ai avut și nu-l mai ai.
Dar ce fericit vei fi dacă dragostea ta a știut folosi la vreme harul de care Dumnezeu ți-a făcut parte, dacă n-ai rămas dator cu nimic nici unui binefăcător prin care Dumnezeu te-a binecuvântat cu daruri unice pe pământ.
Fericit este Efesul care a avut un astfel de părinte. Acolo după plecarea Sf. Pavel, a venit Sf. Ioan. După plecarea unui soare, a venit un altul, după plecarea unui binefăcător, a venit un altul și mai mare. Aceasta este răsplata lui Dumnezeu pentru sufletele curate, smerite, ascultătoare și sincere, care nu uită niciodată ce datorează și nici nu plătesc mai puțin.
Scumpi frați și surori care tânjiți după câte un Pavel, după câte un frate și părinte sufletesc pentru adunarea voastră, cereți-l lui Dumnezeu cu lacrimi, cu post și cu rugăciune fierbinte și stăruitoare, până ce îl veți primi, fiindcă El Însuși a zis: Rugați pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său (Luca 10, 2).
Dar după ce l-ați primit și câtă vreme îl aveți în mijlocul vostru, ascultați sfaturile lui, primiți mustrările lui, însușiți-vă credința lui, călcați pe urmele lui, încălziți inima lui și bucurați fața lui.
Ca să plece din mijlocul vostru mângâiat și fericit la Domnul, care vă va răsplăti dragostea voastră față de trimesul Său, cu o bucurie negrăită și strălucită.
26 - Curat de sângele tuturor
Un om trimes de Dumnezeu într-un loc, într-o cetate, într-o adunare, într-o biserică, într-o familie, - vine acolo încărcat de o mare răspundere pentru mântuirea fiecărui suflet din locul acela, din adunarea, din biserica și din familia aceea.
Sângele tuturor acelora la care el trebuia să le vestească mântuirea se găsește asupra lui. Și - câtă vreme el nu mărturisește fiecăruia tot adevărul, câtă vreme nu sfătuiește zi și noapte cu lacrimi pe fiecare dintre ei și nu umblă în mijlocul tuturor propovăduindu-le Împărăția lui Dumnezeu cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor și uneltirilor - atâta vreme sângele lor este asupra lui.
Dar când trimesul lui Dumnezeu le-a făcut pe toate acestea, din toată inima lui, atunci el poate fi liniștit. Poate pleca liniștit, dacă trebuie să plece. Și poate muri liniștit, dacă trebuie să moară. El este curat de sângele tuturor.
Sângele celor care l-au ascultat pe el a trecut asupra lui Hristos care i-a răscumpărat pe vecii vecilor. Iar sângele celor care n-au ascultat a trecut asupra lor înșiși, tot pe vecii vecilor.
Un vestitor al Domnului care nu-și simte mereu pe conștiința lui teama și răspunderea pentru sufletele și mântuirea celor printre care umblă, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, acela nu-și va face slujba aceasta cinstit. Nici față de Domnul, nici față de ascultătorii săi.
Acela poate să se descarce de sărăcie strângând foloase materiale de la cei între care propovăduiește, dar se va încărca pe vecii vecilor cu sângele celor pe care i-a lăsat în necunoștință despre Hristos, despre nașterea din nou din El, despre viața nouă în El și despre așteptarea Lui în curăție.
Frate vestitor al Domnului, să luăm bine seama asupra marii noastre răspunderi pentru sângele tuturor alor noștri!
Vino să ne cercetăm bine dacă noi putem spune cu adevărat, ca Sf. Ap. Pavel, că suntem nevinovați de sângele tuturor celor a căror mântuire depinde și de mărturisirea noastră!
Părinții tăi au murit necredincioși... Ești oare tu nevinovat de sângele lor?
Copiii tăi, în loc să vină cu tine la Domnul, merg cu păcatul la Satana... Oare nu ești tu vinovat de sângele lor?
Soțul tău, frații tăi, vecinii, rudele, cunoscuții, colegii tăi merg la pierzare și nu la mântuire... Oare tu poți spune înaintea lui Dumnezeu că ești chiar nevinovat de sângele lor?
Mâine va trebui dat seama de asta înaintea lui Hristos. Ce vei răspunde tu?
Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți bine Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu Însuși Sângele Său!
29 - După plecarea mea
Un părinte adevărat este numai acela care se gândește la copiii săi și face tot ce poate ca și după plecarea lui, ei să nu ducă lipsă nici de pâine, nici de lumină, nici de ajutor.
O, câte lupte trebuie să fi dus Sf. Pavel cu acele fiare din Efes, care au făcut atâta rău totdeauna Lucrării lui Dumnezeu, oriunde s-ar fi ivit! Acum, după o luptă de trei ani, zi și noapte, cu lacrimi pentru fiecare suflet și lângă fiecare mielușel al turmei de acolo, când pleca el, se gândea cu inima sfâșiată de durere la acele fiare care acum se domoliseră, biruite și izolate pentru o vreme, dar care abia așteptau să plece păstorul veghetor și treaz, pentru a se ridica iarăși, pline de furie satanică, să sfâșie turma și Biserica Domnului Isus câștigate cu un preț atât de mare și păstrate cu niște osteneli și niște jertfe atât de grele!
Abia aștepta Diotref și ai lui să poată sări și rupe, neoprit de nimeni, mielușeii, oițele și chiar oile Domnului rămase fără apărătorul conștiincios și iubitor.
Lucrătorii aceia răi, câinii și scrijelații aceia pândeau mereu momentul prielnic... O, ce trist este când oile Domnului nu ascultă glasul bunului păstor, ca să se ferească pe cât pot, ci ascultă glasul viclean al lupului prefăcut și se duc în gura lui!
O, frați și surori care ați fost binecuvântați cu un păstor bun și veghetor asupra voastră, aveți grijă când el nu mai este printre voi! Aveți grijă când el pleacă de la voi! Aveți grijă că îndată ce lupii care stau la pândă vor vedea că el nu mai este, vor năvăli din toate părțile, căutând să rupă fiecare cât mai mult și cât mai viclean!
Scumpi frați bătrâni ai adunării Domnului, scumpi lucrători ai Frățietății, scumpi păzitori ai turmei scumpe răscumpărate de Hristos,
vă rugăm cu ochii scăldați în lacrimi, fiți treji și vegheați asupra marii și sfintei voastre datorii și în jurul scumpei moșteniri date în grija voastră!
Nu lăsați să intre în adunarea Domnului un lup cu altă învățătură, un duh cu altă credință, un vestitor al unui alt isus (2 Cor. 11, 4).
Nu-l îngăduiți să se ridice să ia cuvântul!
Nu-l lăsați să continue, dacă l-a luat prin furt!
Nu-l lăsați decât să asculte, dacă vrea! Iar dacă nu vrea să stea liniștit, luați-l de mână liniștit și scoateți-l frumos afară, să plece în drumul lui.
Sfătuiți cu stăruință și porunciți în Numele Domnului fiecărui frate și fiecărei surori, în casa cărora ar veni un astfel de om, să asculte porunca Domnului care zice: Nici să nu-l primiți în casa voastră, nici să nu-i dați Bun venit!...
Ci, încă din poartă, frumos, dar hotărât, să-i spuneți: Domnul să aibă milă de tine, du-te în drumul tău! În casa mea nu ai loc. Pleacă, și să nu mai vii!
Atât. Și după aceea, închideți ușa.
Să nu vă mai temeți de nimic, căci porunca să facem așa ne-o spune Sf. Ioan, cel care a stat cu capul pe inima lui Isus (2 Ioan 10).
30 - Se vor scula din mijlocul vostru
O Doamne Dumnezeule, ce grozăvie auzim și vedem: din mijlocul nostru, tocmai din mijlocul nostru se vor scula oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă sufletele din partea Domnului spre partea lor. Să nu mai țină învățăturile Domnului, ci să le primească pe ale lor. Să nu mai meargă în Casa Domnului, ci să meargă în casa lor. Să nu mai urmeze Oastea Domnului, ci secta lor...
- Chiar din mijlocul nostru, Doamne Isuse?
- Da! Acela care se preface mai smerit și mai ascultător, până îl înveți, până îl ajuți, până îi arăți totul, ca să afle mai bine unde pui tu cheia, spre a ști apoi cum să-ți vină și să se așeze el la masă...
Da, acela care se prefăcea că vrea să-și vândă porția lui de lapte, ca să-ți cumpere cuvântul și încrederea, pentru că știa că ai să-i arăți milă și ai să-i dai tot ce-ți va cere... Și după ce îi vei da pâinea ta, inima ta, dragostea ta, atunci când îi va veni lui potrivit, va ști cum să-ți înfigă cuțitul pe la spate, ca să pună el piciorul lui în altarul Domnului, mâna lui pe toiagul sfânt, și steagul lui pe turnul cetății frățești.
Da, acela pe care l-ai strâns de pe drumuri, l-ai spălat, l-ai hrănit și l-ai îmbrăcat, apoi ia-i dat un rost, ca să fie și el un ucenic, crezându-l om. Dar el a fost un demon...
Da, acela pe care l-a străpuns cuvântul: Ce-ai făcut din inima mea? - acela îți va străpunge tocmai inima ta, în chipul cel mai mișelesc și mai murdar. Ca să se împlinească profeția: acela care întinde cu mine în blid mă va vinde... Și acela care mănâncă din pâinea mea, ridică împotriva mea călcâiul său...
- Atunci ce să facem Doamne? Să nu mai primim pe nimeni, să nu mai miluim pe nimeni, să nu ne mai încredem în nimeni?
- Nu!... Să primiți, să hrăniți să miluiți, dar să fiți totdeauna cu cea mai mare grijă la cel care vă cere mai milog și se preface mai prieten și vrea să știe mai multe de la voi!
Acela mai totdeauna este un drac.
Să-l îndepărtați, înainte de a vă îndepărta el pe voi de adunarea voastră. Și adunarea voastră de Hristos.
După plecarea unui învățător sfânt, de o mie de ori să fiți mai cu grijă în ținerea învățăturilor pe care vi le-a spus el.
Până ce l-ați avut între voi, dacă v-ați ținut de învățătura lui cu două mâini, după plecarea lui țineți-vă cu zece.
Până ce era el cu voi, dacă ați vegheat cu doi ochi, după plecarea lui să vegheați cu o sută.
Până ce era el cu voi, dacă toată răspunderea ați lăsat-o întreagă asupra lui singur, după plecarea lui luați-v-o toți asupra voastră, atât de mare, atât de întreagă, ca și cum fiecare ați fi o părticică din el, și toți împreună - el întreg.
Și dacă până ce era el cu voi, țineați învățăturile cu o inimă slabă, după plecarea lui, țineți-le cu șapte inimi puternice.
Că numai atunci vânturile nu vă vor putea smulge,
și lupii nu vă vor putea nimici,
și iudele nu vă vor putea împrăștia.
31 - Zi și noapte... cu lacrimi, pe fiecare
De aceea, vegheați...
Și aduceți-vă aminte că timp de trei ani,
zi și noapte,
n-am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi
pe fiecare dintre voi...
Iată, aceasta este măsura exactă a împlinirii datoriei unui părinte duhovnicesc, a unui evanghelist conștient, a unui frate și credincios adevărat.
Acest Sfânt Apostol a fost mare nu numai prin cultura sa, sau prin suferințele sale pentru Hristos, sau prin minunile nemaipomenite care se făceau prin el, chiar și când numai vreo haină a unui bolnav era atinsă de trupul lui (Fap. Ap. 19, 11-12). Ci el a fost mai mare, mai ales, prin conștiinciozitatea și dragostea cu care a slujit lui Dumnezeu și a căutat mântuirea și fericirea fiecărui suflet de frate și soră, căruia Dumnezeu îi rânduise ca el să vestească Evanghelia harului Său Sfânt și să-l îndrume în ea.
Și Părintele Pavel n-a făcut aceasta numai cu unii din Efes, ci cu toți.
Și n-a făcut-o numai o dată, ci în fiecare zi sau noapte, când era nevoie, toți cei trei ani cât a stat acolo între ei.
Și n-a făcut-o numai de formă, ci cu lacrimi, cu durere, cu toată inima lui.
Și dacă până la moarte ar fi stat acolo, el până la moarte n-ar fi încetat să facă acest lucru, față de fiecare, ori de câte ori era nevoie.
Mulți lucrători răi trebuie să fi fost în adunarea Efesului de atunci, că s-au cerut atâtea osteneli și jertfe;
și multe învățături rele trebuie să fi fost răspândite acolo, că fiecare suflet era infectat de vreuna dintre ele;
dar, până la urmă, adevărul tot a biruit; iar după ce lucrurile au ajuns să meargă bine, el pleacă la alte însărcinări, lăsând grija vegherii asupra lucrului sfânt bătrânilor bisericii, tuturor împreună și poruncindu-le să aibă ochii totdeauna deschiși și duhul treaz.
Dar la Efes lucrurile se pare că n-au mers multă vreme așa de bine cum le lăsa acum Sfântul Pavel.
Mai curând sau mai târziu, se vede că unii dintre bătrânii bisericii n-au vegheat îndeajuns, că s-a putut ridica acolo un Diotref, care pusese stăpânire pe adunarea Domnului și făcea el ce voia acolo, plin de duhul viclean și îngâmfat al lui Satana.
Lui nu-i mai păsa de ceilalți frați, de nici unii.
Vorbea numai el, poruncea numai el, dispunea numai el.
Când se ridica cineva să vorbească, îl oprea.
Când spunea ceva, îl întrerupea - și după fiecare, se ridica el să completeze, să explice, să îndrepteze.
Când veneau alți frați, nu-i primea în adunare.
Când vedea pe cineva mai vrednic, îl clevetea cu vorbe rele, chiar dacă acesta era un apostol al Domnului, cu mult mai înainte de el (3 Ioan 9, 10).
E lesne de închipuit în ce stare ajunge o astfel de adunare a Domnului și ce face din toată munca și jertfa, din toate lacrimile și ostenelile unui apostol sfânt - această secătură batjocoritoare, acest viclean pui de năpârcă, acest ucigaș al duhului, când pătrunde într-o moștenire scumpă a lui Dumnezeu!
Iată, Sibiul Oastei sau Oastea Sibiului este o dovadă... dar și răsplata lui Diotref este un avertisment!
Cine va face așa, așa va păți! Și așa să pățească!
Dar cine nu vrea să ajungă așa, acela să învețe la timp!
34 - Mâinile acestea au lucrat
Binecuvântate să fie mâinile bătătorite de munca cinstită și de osteneala iubitoare, mâinile crăpate de sapă și de ger, în slujba dragostei de familie, de semen și de Dumnezeu.
Dacă picioarele celor care vestesc pacea sunt atât de frumoase, cum scrie Cuvântul Sfânt, cât de frumoase trebuie să fie mâinile care lucrează în slujba ei! Nimic nu poate dovedi mai bine cinstea unui apostol al lui Hristos ca mâinile lui bătătorite, lucrând pentru Domnul, pentru frați și pentru trebuințele alor săi.
Când un învinuitor mi-a zis odată aspru:
- Voi nu munciți nimic; toată ziua stați numai să vă rugați; mâncați pâinea de pomană!...
Atunci i-am arătat palmele bătucite și crăpate și i-am zis, privindu-l în ochi:
- Iată domnule mâinile acestea!... Spune d-ta, astea sunt mâini de om care numai stă și se roagă?
Învinuitorul a privit și oarecum încurcat, zise:
- Ei, poate d-ta nu! Dar pe ceilalți îi înveți așa.
- Păi dacă eu muncesc, cum să-i învăț pe alții să facă altfel? Pe noi Hristos ne-a învățat să ne câștigăm pâinea noastră cu sudoarea frunții noastre, nu cu sudoarea frunții altora! Și să știți că noi toți avem astfel de mâini!
Ce bine este când bunul lucrător al Cuvântului este și un bun lucrător al mâinilor, al lacrimilor, al genunchilor, al inimii. De fapt numai atunci el este cu adevărat lucrător bun al Evangheliei, când este mai întâi bunul lucrător al celorlalte.
Evanghelia adevărată nu se propovăduiește mai întâi cu cuvântul, ci mai întâi se propovăduiește cu tăcerea.
Și nu mai întâi cu picioarele, ci mai întâi cu genunchii; și nu mai întâi cu vorbele gurii, ci mai întâi cu lacrimile ochilor; și nu mai întâi cu gesturile mâinilor, ci mai întâi cu bătăturile lor.
Evanghelia propovăduită în felul acesta este singura Evanghelie vie, adevărată, rodnică și sfântă.
Și propovăduitorii unei astfel de Evanghelii sunt adevărații trimeși ai lui Hristos.
Toți ceilalți - care nu sunt și nu fac așa - sunt niște meseriași odioși, niște diletanți netrebnici, niște profitori ai cucerniciei, care și-au făcut din Evanghelie o meserie convenabilă și din Hristos un motiv de câștig ușor și necinstit.
Tu din care aceste două tagme faci parte?
Se vede după mâinile tale, după genunchii tăi, după viața ta!...
35 - În toate privințele... o pildă
Cel mai ușor lucru este să dai pildă pe alții.
Și cel mai greu lucru este să te dai pildă pe tine - fie în bine, fie în rău...
Dacă ești un rău, niciodată nu te vei mai da pildă de răutate pe tine însuți, din două motive: fie din îngâmfare, fie din rușine.
Dacă ești un om bun, niciodată nu te vei da pildă de bunătate pe tine, din o mie de motive.
Dar pe alții, ce ușor îi poți da pildă!
Când ești un fariseu, spui: Îți mulțumesc Doamne că eu nu sunt atât de rău ca alții, sau chiar ca acest vameș...
Când ești un ticălos și un desfrânat, totdeauna te vei compara cu alții și vei zice: Oricum, tot nu sunt ca ăla sau ca aia...
Dar și când ești smerit, te vei compara cu vameșul și vei zice: O, de-aș ajunge să mă pocăiesc așa, ca el!
Sau când ești răbdător, vei arăta spre Iov sau spre Hristos, și vei zice: O Doamne, ce este răbdarea mea pe lângă răbdarea lor?
Sau când ești în suferință, vei zice: Ce este suferința mea pe lângă cele pe care le-a îndurat Domnul meu și înaintașii mei sfinți?...
Ce greu este, într-adevăr, să te dai pildă pe tine însuți!
Numai oamenii cu adevărat mari înaintea lui Dumnezeu au putut să se dea pe ei înșiși pildă vrednică de urmat.
Ce pildă, în toate privințele, ne-a fost nouă, mai presus de toți și de toate, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus. El, Cel dintâi a spus: Învățați de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29). Sau: Eu v-am dat o pildă, cum am făcut Eu, așa să faceți și voi (Ioan 13, 15).
După Domnul Isus, câte au fost apoi mereu și mereu acele vieți sfinte și inimi mari, care au putut spune: Urmați-mă pe mine fraților, și uitați-vă cu băgare de seamă la cei care trăiesc după pilda pe care o aveți în noi (Filipeni 3, 17).
O, cât de mult le datorăm noi acestor mari trimeși sfinți, care având și ei o fire omenească tot ca și noi, au putut totuși să se înalțe atât de mult spre Hristos, încât să ne poată fi cu vrednicie, o pildă strălucită de realizare a vieții Lui.
Ei ne-au arătat că este cu putință realizarea sfințeniei încă de pe pământ, pornind de la cel mai de jos nivel și ajungând la cel mai de sus.
Vorbirea Părintelui Pavel către păstoriții lui din Efes este ca un testament ceresc... Numai Mântuitorul a mai spus astfel de cuvinte ucenicilor Săi, când S-a despărțit de ei la Cina cea de Taină.
Ce cutremurător este, într-adevăr, fiecare dintre aceste cuvinte testamentare! Încă odată, despre fiecare cuvânt s-ar putea spune și scrie, ceasuri întregi...
- N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva...
O, de ar fi aceste cuvinte scrise cu foc pe inima fiecărui păstor duhovnicesc! Căci mai ales râvna asta după arginții, după aurul și după hainele de-acum, mănâncă mântuirea cea veșnică a multora, dacă nu a tuturor acestora. E într-adevăr ceva nespus de scârbos această blestemată foame după bani, lupta după haine și alergarea după câștig...
O, unde sunteți mâini ale lui Pavel, bătătorite de muncă, ochi ai lui Pavel, scăldați în lacrimi, genunchi ai lui Pavel, bătuciți de rugăciune?
Vorbirea părintelui Iosif la zece ani de păstorire, în fața păstoriților săi, este tot așa, un testament sfânt:
- Casa mea n-a fost a mea - zicea el atunci - ci a voastră, a tuturor. Calul meu și căruța mea au fost ale celui care a avut nevoie de ele, în orice vreme. Timpul meu a fost al vostru; viața mea și pâinea mea, la fel... Zece ani de zile v-am fost o pildă în toate privințele.
Iar dacă eu am avut o datorie să fiu așa pentru Dumnezeu față de voi, atunci și voi aveți datoria să călcați pe urmele mele, pentru a fi vrednici de mântuirea pe care v-am propovăduit-o...
O, sfinți părinți adevărați, unde sunteți voi astăzi? Și unde este viața noastră, față de pilda pe care ne-ați dat-o voi?
36 - După ce a vorbit, a îngenuncheat
O, vestitor al lui Hristos și propovăduitor al Sfintei Lui Evanghelii, fă și tu așa, de fiecare dată!
După ce ai terminat ce ai avut de spus oamenilor despre Dumnezeu, întoarce-te și așezându-te pe genunchi, începe să spui lui Dumnezeu despre ei!
De la biserică, unde ai predicat pe Hristos, nu te duce întâi la masă, ci la rugăciune, pentru cei cărora le-ai vorbit.
De la adunare, unde ai mărturisit Cuvântul, nu te duce întâi să te culci, ci du-te mai întâi să te rogi fierbinte pentru cei care au auzit Evanghelia.
După ce ai închis Biblia, nu deschide gluma, nu deschide râsul, nu deschide flecăreala!
Și după ce te-ai despărțit de frați, nu te duce la păcat, nu te uni cu lumea, nu te alipi de Satana!
După fiecare vorbă bună, îngenunchează cu dorința să o împlinești.
După fiecare vorbă slabă, îngenunchează cu pocăință să te îndrepți.
După fiecare despărțire de frați, îngenunchează pentru statornicia lor.
După fiecare despărțire de vrăjmași, îngenunchează pentru mântuirea acestora.
Când umbli înaintea lui Dumnezeu în genunchi, poți umbla înaintea oamenilor în picioare.
Și când vorbești cu Dumnezeu smerit, poți vorbi mândru cu Satana.
Nu uita rugăciunea, la orice despărțire de cei iubiți!
Cât de grăbită ar fi plecarea ta, cât de aproape ar fi drumul tău, cât de mulți ar fi ochii care se uită la tine - nu uita, nu neglija și nu te rușina să te rogi.
Un vechi proverb spune așa: Când mergi la război, fă o rugăciune. Când mergi într-o călătorie, fă două rugăciuni. Când mergi să-ți cauți soție, fă trei rugăciuni. Fiindcă oriunde mergi, - există primejdii.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne poruncește tuturor: Rugați-vă neîncetat! Fiindcă în orice vreme poate să vină un cutremur, în orice loc poți fi primejduit și în orice stare ai nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu.
Deci nu uitați de rugăciune, în orice vreme, în orice loc și în orice stare ați fi!
O, Mântuitorul și Dumnezeul nostru Isus Hristos, Taina Evangheliei Tale și Puterea Apostolilor Tăi - Slavă veșnică Ție!
Tu care ai fost trimes de Tatăl ceresc, în al cărui Nume ai venit, al cărui Cuvânt L-ai spus și a cărui Putere Te-a însoțit... Slavă veșnică Ție!
Tu Cel care ai venit în lume să aduci răscumpărarea lumii din osânda veșnică a păcatului și ai lăsat cuvântul acestei răscumpărări să se vestească tuturor, pentru ca oricine îl va crede și îl va primi să aibă, prin credința în Tine, viața veșnică... Slavă veșnică Ție!
Te rugăm îmbracă-i puternic pe toți trimeșii Tăi cu toată armătura Duhului Sfânt și cu toată plinătatea revărsării Lui, pentru toată munca și lupta pe care trebuie să le ducă pe pământ, pentru Tine și contra lui Satana.
Te rugăm în toți aleșii Tăi pune puternic și păstrează aprins focul unei conștiințe a răspunderii și a datoriei față de Tine, față de adevărul Tău și față de Biserica Ta.
Dă-le genunchi pentru rugăciune și dă-le neîncetat un aprins îndemn să se roage în orice vreme.
Dă-le ochi pentru lacrimi și dă-le neîncetat puterea lacrimilor, ușurarea lacrimilor, rodul lacrimilor.
Dă-le mâini harnice, pricepute, iubitoare pentru lucrul sfânt, pentru binefacerile ascunse, pentru pâinea cinstită.
Și apoi dă-le Doamne o gură înțeleaptă la vorbire, blândă la mustrări, caldă la chemare, curată la sărutări, înfrânată la râs, cumpătată la mâncare și sfântă la rugăciune.
Atunci mărturia lor despre Tine va fi binecuvântată și vrednică, slujba lor va fi strălucită și pilda lor va fi urmată de mulți și mulți, în veac și în veac.
Atunci Numele Tău va fi înălțat prin ei. Evanghelia Ta va fi strălucit propovăduită, ascultătorii lor vor crește în număr, în frumusețe și în roade iar lumina lor va merge mereu crescând ca strălucirea soarelui spre amiază (Matei 13, 43; Daniel 12, 3).
Și toată slava pentru toate acestea să Ți se aducă numai Ție. Amin.