La Apostolul din Duminica a 8-a după Paşti (a Rusaliilor)
Traian Dorz - Hristos - Puterea Apostoliei
1. În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc.
2. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.
5. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
6. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
7. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: “Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni?
8. Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9. Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
10. Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,
11. Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
1 - Erau toţi împreună în acelaşi loc
Binecuvântată este totdeauna vremea când fraţii stau şi împreună şi în acelaşi loc. Şi numai acea vreme şi acea stare este cu adevărat binecuvântată.
Pentru că de atâtea ori fraţii sunt în acelaşi loc, dar nu sunt uniţi. Sunt în aceeaşi lucrare, dar nu sunt una. Sunt de acelaşi nume, dar nu sunt la fel.
O, ce tristă este atunci starea în acelaşi loc a celor care nu sunt împreună! A acelora care cu trupul sunt lângă fraţi, dar cu sufletul sunt departe de ei. Cu numele sunt ca ei, dar cu credinţa, cu purtarea, cu vorbele lor - ei sunt tocmai împotriva fraţilor.
În locul acela Duhul Sfânt este totdeauna întristat, focul Lui este stins, binecuvântarea Lui pierdută şi roadele Lui nimicite.
Dar unde, prin harul lui Dumnezeu şi prin luptele sufletelor adunării, fraţii ajung o inimă şi un gând, acolo nu numai că nimic nu împiedică venirea şi rămânerea Duhului Sfânt, dar toate o cheamă.
Acolo pe Duhul Sfânt Îl cheamă rugăciunea lor în acelaşi glas.
Şi ochii lor înlăcrimaţi.
Şi mâinile lor împreunate.
Şi dragostea lor, arzând la fel.
Şi Îl cheamă smerenia şi curăţia lor, ascultarea şi sinceritatea fiecărui suflet în parte şi a tuturor împreună, în dorinţa mare şi frumoasă de a-L avea pe Hristos cât mai deplin în ei.
O, cu ce bucurie Se pogoară acolo totdeauna Duhul Sfânt şi cu ce putere şi roade umple El inimile şi adunările unor astfel de fraţi!
Fraţilor şi surorilor, când vă adunaţi în acelaşi loc, faceţi totul ca să fiţi împreună. Faceţi totul ca să fiţi o inimă şi un gând, o învăţătură şi o credinţă, o vorbire şi o umblare. Faceţi fiecare totul ca să fiţi ca fraţii, ca Lucrarea, ca familia în care v-aţi născut şi în care trăiţi, atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
Căci dacă te duci în acelaşi loc cu fraţii, dar nu eşti cu ei, ci împotriva lor,
dacă porţi acelaşi nume cu ei, dar n-ai acelaşi duh, ci un duh străin,
dacă faci parte din aceeaşi adunare, dar n-ai aceleaşi încredinţări, ci altele, contrare adunării,
- atunci tu eşti şi un tulburat şi un tulburător,
eşti un petic străin pus pe o haină frumoasă,
eşti un cui străin într-o casă liniştită.
Cum te mai poţi tu duce între fraţii tăi, când de la intrare vezi că-i întristezi pe toţi cu venirea ta?
Cum mai poţi lua cuvântul, când vezi că toţi te-ar împiedica să nu ai loc?
Şi dacă nu te pot opri, îi vezi pe toţi că nu te mai pot asculta...
Când vezi că unii se ridică, alţii ies, alţii se întorc, alţii îşi pleacă cu durere capul în piept, ca la primirea unei pedepse - cum nu te îngrozeşti de starea ta?
Cum ai putut ajunge în această nenorocită stare de nesimţire - să mergi cu de-a sila undeva, să stai cu de-a sila acolo, să te înghesui cu de-a sila la cuvânt şi să continui cu de-a sila a-i chinui pe toţi cu vorbele tale despre dragoste, când tu eşti cu totul împotriva ei? Cu vorbele tale despre Hristos, când tu eşti cu totul împotriva Duhului Sfânt? Cu vorbele tale despre adevăr, când tu eşti cu totul împotriva lui?
Fraţilor şi surorilor, care aveţi astfel de stări între voi şi care aveţi astfel de fraţi în adunare, ştim ce chinuitoare viaţă duceţi aşa. Duhul acela care chinuie pe fratele vostru este un duh rău, tulburător şi dezbinător, iar acest duh, prin fratele acela, vă chinuie pe voi şi vrea să nimicească atât adunarea Domnului, cât şi mântuirea voastră.
De aceea ascultaţi acum Cuvântul Domnului: rugăciune şi post! Acest soi de draci nu iese din fraţi şi dintre fraţi, decât cu rugăciune puternică şi cu post mult.
Învoiţi-vă între voi, cei care simţiţi cu Domnul şi vă doare pentru Lucrarea Lui şi luaţi cu hotărâre zile de jertfă împreună şi ceasuri de rugăciune împreună. Iar în zilele hotărâte pentru jertfă, fiţi una în post. În ceasurile hotărâte pentru rugăciune, fiţi una în rugăciune.
Oriunde aţi fi în ziua aceea, fiţi într-un gând cu ceilalţi care sunt în post. Oriunde aţi fi în ceasul rânduit pentru rugăciune, fiţi într-un duh cu ceilalţi care sunt în rugăciune.
Şi faceţi postul nu cu greutate, ci cu bucurie. Şi faceţi rugăciunea nu rece, ci fierbinte. Şi stăruiţi în aceasta nu doar până la o vreme, ci până la biruinţă.
Şi veţi vedea cu bucurie cum Dumnezeu vă va răspunde.
Dacă va mai fi un strop de nădejde pentru fratele acela, Dumnezeu va avea milă de el şi îi va da pocăinţa şi îndreptarea. Dar dacă nu mai este nimic curat în el, Dumnezeu va avea milă de adunarea voastră şi o va scăpa de el, aşa cum va şti Domnul.
Dar începeţi chiar astăzi.
Nu mai lăsaţi ca acest duh străin să-şi facă lucrarea lui nimicitoare între voi, fiindcă orice rău îngăduit undeva aduce nimicirea în urma lui! Luaţi seama la cei care l-au îngăduit, în ce ruină şi pierzare au ajuns!
Dacă vreţi ca Domnul să vă ajute, ajutaţi-vă mai întâi voi înşivă, cât puteţi!
2 - Deodată a venit din cer un sunet
Toate lucrările Duhului Sfânt se petrec totdeauna pe tărâm duhovnicesc, fiindcă lucrarea lor şi scopul lor sunt duhovniceşti.
Totuşi, în marile răscruci ale drumului lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii noastre, El a lucrat şi cu mijloace văzute de ochii şi auzite de urechile oamenilor, pentru a-i încredinţa pe oameni nu numai de adevărul, ci şi de puterea lucrării pe care o făcea Dumnezeu atunci.
Ce înfricoşat a fost momentul de pe Muntele Sinai, când Dumnezeu dădea oamenilor marele Legământ al Legii, scris pe piatră de Mâna Sa Puternică! Ce fulgere, ce tunete, ce flăcări, ce cutremure zguduiau atunci totul! (Exod 19, 16-20).
Ce privelişte înspăimântătoare a fost întunericul, cutremurul şi învierea morţilor - din clipa zguduitoare a răstignirii şi morţii Mântuitorului pe Cruce, când se împlinea actul Marelui Legământ prin Jertfă, pe care îl scria atunci pe lemnul Crucii Mâna însângerată a lui Dumnezeu, prin Hristos!
Şi la fel, ce privelişte era acum, la Pogorârea Duhului Sfânt, vuietul Vântului Sfânt venit dintr-odată din cer... Şi flăcările focului Sfânt, văzute dintr-odată coborând şi despicându-se în limbi care se aşezau asupra Apostolilor!
Marile lucrări ale Adevăratului Dumnezeu sunt totdeauna cutremurătoare, înalte, strălucite şi puternice. Ele sunt însoţite totdeauna de o mare încredinţare că sunt ale lui Dumnezeu. Toţi cei care le văd sau le aud, ştiu fără nici o îndoială că numai puterea lui Dumnezeu este în stare să le facă.
Şi de aceea când vine îndată cuvântul care lămureşte minunea, acest cuvânt este crezut, este ascultat şi este urmat de o mare mulţime de inimi care au fost martore ale minunii.
Aceasta este dovada dată de prezenţa lui Dumnezeu, de puterea între noi a Duhului Său, Duhul Adevărului...
Dar Duhul Sfânt ne încredinţează prin Cuvântul Său, că marele vrăjmaş al adevărului, duhul minciunii, a lucrat şi în privinţa aceasta cu tot atâta îndârjire vicleană, pentru a insinua, a-şi strecura sub lucrarea mântuitoare a adevărului, lucrarea pierzătoare a minciunii.
Înainte de venirea Mântuitorului Hristos, când se înfăptuia Lucrarea Tatălui - atunci Satana s-a opus el însuşi acestei lucrări, uneltind direct contra lui Dumnezeu.
La venirea Domnului Hristos, când începea Lucrarea Fiului, s-a ridicat anticristul care a scornit tot felul de contraafaceri ale învăţăturii şi ale Duhului Său.
Iar la Pogorârea Duhului Sfânt, când începea ultima Lucrare a Ultimei Persoane a Sfintei Treimi, Satana a trimis şi trimite împotriva Lucrării Duhului Sfânt pe duhurile lui mincinoase, insinuante şi josnice, care să imite şi să degradeze Lucrarea înaltă şi sfântă a Duhului lui Dumnezeu.
Iată ce dovadă grozavă despre această lucrare de diversiune făcută de diavolul în Biserica lui Hristos sunt atâtea fracţiuni confesionaliste zise creştine, care se urăsc şi se luptă între ele în numele Aceluiaşi Unic Adevăr! Şi se nimicesc între ele, predicând Aceeaşi Unică Iubire. Ce degradare a adevărului şi ce batjocorire a Dragostei!
Cât de departe este Adevărul lui Hristos de aceste răstălmăciri dezbinate şi cât de sus este Dragostea Duhului Sfânt, de aceste insinuări viclene şi intolerante!
Oriunde este o Lucrare a Duhului Sfânt, acolo este puternic simţită prezenţa lui Hristos, cum simţi căldura lângă o sobă aprinsă. Cum simţi mireasma într-un strat de crini. Cum simţi mierea într-o dulceaţă.
Când este Duhul Sfânt într-o rugăciune, atunci simţi acolo un cutremur în inimă, o putere în suflet, o revărsare în lacrimi, o primăvară în toată fiinţa şi adunarea.
Când este Duhul Sfânt într-o vorbire, atunci un curent ceresc înfioară totul, o lumină cerească descoperă tainele inimilor, o putere cerească împinge la pocăinţă şi atrage la legământ şi un fior ceresc îi cuprinde şi îi înalţă pe toţi ca într-un car de foc în care zbori împreună cu Dumnezeu.
Şi după acest vuiet de vânt ceresc, simţi cum o lumină Dumnezeiască s-a coborât şi s-a aşezat şi peste tine, transformându-te în altceva mai înalt, mai curat, mai sfânt de cum fuseseşi până la ea.
Unde s-a făcut o lucrare adevărată a Duhului Sfânt, ea aşa s-a făcut. Aşa se face. Şi aşa va fi totdeauna.
Fiindcă Dumnezeu e Acelaşi, Ieri, Azi şi în Veci.
Şi fiindcă El e totdeauna Sus - şi nu jos.
Sus, pe Sinai, Sus pe Tabor, Sus pe Golgota, Sus în Ierusalim, în Odaia de Sus.
4 - Cum le da Duhul
Lucrările Duhului Sfânt sunt felurite,
darurile Duhului Sfânt sunt felurite,
roadele Duhului Sfânt sunt felurite.
Dar lucrările Lui sunt pline de o adâncă armonie între ele, cum sunt între ele, pe un câmp, florile de toate mărimile şi culorile.
Şi darurile Duhului Sfânt se completează între ele într-o desăvârşită unitate, ca instrumentele într-o orchestră, ca spiţele într-o roată, ca ramurile într-un pom.
Iar roadele Duhului se înfrumuseţează şi se completează unele pe altele, îmbinându-şi miresmele, gusturile şi conţinutul lor dulce, potrivit cu trebuinţele creşterii fiecărui suflet şi ale întregii biserici, până la statura plinătăţii lui Hristos (Efes. 4, 13).
Ce limbă vor fi vorbit mai întâi Apostolii atunci?
Care virtute şi dar al Duhului Sfânt se va fi arătat mai întâi în lucrarea lor: dragostea, bucuria, înţelepciunea, râvna, puterea, îndrăzneala? Sau care?...
Ce va fi văzut mai întâi la ei mulţimea care venise atunci la Ierusalim şi ce-i va fi făcut să rămână străpunşi la inimă, după auzirea Cuvântului lor?
Un frate a întrebat odată aşa:
- Când într-un suflet se face naşterea din nou şi acela se umple de Duhul Sfânt, care roadă a Duhului şi care virtute creştină se vede mai întâi în viaţa lui?
Şi unul dintre fraţii întrebaţi a răspuns:
- Când o roată porneşte la drum, care spiţă din ea se mişcă prima?
- Toate deodată!
- Aşa este şi în viaţa unui om născut din nou cu lucrările, roadele şi virtuţile Duhului Sfânt. Atunci tot ce-i dă Duhul Sfânt este plin de putere, de dulceaţă, de frumuseţe. Fie că e vorba de rugăciune, fie de vorbire, fie de binefacerile lui felurite în mijlocul celorlalţi oameni.
O, frate lucrător al Domnului, păstor al bisericii, trimis al lui Hristos, ce bine este atunci şi de tine şi de toţi cei care te ascultă, când tu umbli călăuzit de Duhul Sfânt, când vorbeşti ce-ţi dă Duhul Sfânt, când mergi unde te trimite El şi lucrezi potrivit cu voia Lui!
Ce binecuvântare se revarsă acolo, ce căldură cuprinde sufletele şi ce roade minunate rămân în urma ta!
Dumnezeu să te binecuvânteze pentru a fi mereu în Duhul şi într-o astfel de stare cerească!
Tot ce dai atunci cu mâna ta, ce scoţi din inima ta, ce cânţi cu graiul tău sau cu harfa ta, va fi inspirat, vibrant, viu, dulce şi fericit, căci aşa sunt cele pe care le dă Duhul Sfânt!
Şi mulţimea va vedea aceasta şi Îl va primi pe Hristos cu putere, cu grabă, cu bucurie, cu adevărat.
Scump frate vestitor al Domnului, scumpă soră care cânţi, care te rogi, care posteşti, care faci milostenii, care lucrezi cu mâinile tale pentru Casa Sfântă, pentru alinarea suferinţei, pentru bucuria Duhului Sfânt - vă rog fierbinte în Numele Domnului, faceţi toate acestea prin Duhul Sfânt! Fiţi totdeauna când le faceţi, într-o stare înaltă şi faceţi-le numai din această stare, fiindcă numai atunci ele vor fi puternice, rodnice, bineplăcute înaintea lui Dumnezeu şi fericite pentru semenii voştri!
Nu te ridica la vorbire dacă nu ai un puternic îndemn din partea Duhului Sfânt şi o aprinsă lumină de la El. Căci atunci predicuţa ta va fi searbădă, cântarea ta uscată şi roada lor moartă.
Ci umple-te mai întâi de Duhul Sfânt prin rugăciune, prin meditaţie, prin smerenie - şi atunci spune, şi atunci cântă.
O, ce minunate lucrări îţi va da atunci Domnul ţie şi prin tine, altora!
Şi o ce bine ar fi dacă în adunarea Domnului ar fi numai astfel de stări în Duhul - şi a celor care dau, şi a celor care primesc.
Să ne rugăm neîncetat cu toţii şi să lucrăm neîncetat, fiecare, pentru aceasta. Şi Duhul ne-o va da, căci aşa este şi făgăduinţa şi bucuria Duhului Sfânt (Iacov 1, 5).
6 - Când s-a auzit sunetul acela
Când s-a auzit sunetul Vântului Ceresc, mulţimea s-a adunat în jurul casei unde erau Apostolii Domnului şi de unde ei au început să vorbească apoi oamenilor.
Desigur că vuietul Vântului Ceresc a fost auzit peste tot în Ierusalim şi flacăra Duhului Sfânt trebuie să fi fost văzută coborându-se din cer de către toţi cei care se aflau atunci în Ierusalim. Altfel nu se poate explica adunarea tuturor celor care erau atunci acolo, aşa de repede şi aşa de mulţi, în jurul casei unde erau Apostolii.
Poate că această casă să fi fost foarte aproape de Templu, locul unde se aflau de obicei, mai tot timpul sărbătorii, cei veniţi din alte părţi pentru acest praznic la Ierusalim.
Iar Apostolii, îndată după primirea Duhului Sfânt, au ieşit afară şi urmaţi de mulţimea uimită din pricina celor văzute şi auzite, se vor fi dus cu toţii la Templu şi acolo se vor fi ridicat împreună cu Petru pentru lămurirea minunii şi vestirea mântuirii în Numele Domnului Isus Hristos, Singurul Mântuitor (Fap. Ap. 4, 12).
Ce minunată este totdeauna împreună lucrarea dintre Dumnezeu şi trimeşii Lui! Dintre Hristos şi ucenicii Săi. Dintre Duhul Sfânt şi uneltele Sale. Din această împreună lucrare ies totdeauna roade minunate şi oameni minunaţi.
O Lucrare a Duhului Sfânt este aceea care iese dintr-un vuiet de Sus şi nu care iese dintr-o publicitate de jos. Care este aprinsă de Focul Duhului Sfânt şi nu de focul ambiţiilor, al laudelor şi al certurilor de partide hrăpăreţe şi necinstite. Care are roadele cereşti ale Duhului şi naşte suflete şi adunări care îşi dau toate silinţele să umble şi să lucreze în sfinţenie după cum Sfânt este şi Cel care le-a născut de Sus.
Şi după cum Unul este Duhul şi Unul Adevărul, tot aşa Una este şi Lucrarea Sa în toate timpurile, în toate veacurile şi în toate popoarele. Şi toţi cei care fac parte din această Unică Lucrare a Duhului Sfânt sunt pretutindeni la fel şi totdeauna asemănători între ei, din orice limbă, din orice confesiune, din orice rasă şi din orice culoare ar face parte.
Dar după cum vrăjmaşul Satana a căutat să imite pe Tatăl, pornind de la porunca Lui, dar dând o altă direcţie şi interpretare acestei porunci pentru a nimici Lucrarea Tatălui,
şi după cum anticrist a căutat să imite pe Hristos, răstălmăcindu-I învăţătura şi degradându-I Evanghelia pentru a zădărnici Lucrarea Fiului,
- tot aşa şi duhurile falselor adevăruri caută să imite acum pe Duhul Sfânt, denaturându-I Lucrarea şi falsificându-I darurile, pentru a batjocori sfinţenia Sa, a degrada Lucrarea Sa şi a împotmoli în mlaştina falimentului deznădăjduit toată osteneala slăvită spre mântuirea şi reintegrarea noastră în Dumnezeu.
De aceea trebuie să fim cu toţi ochii sufletului nostru deschişi şi cu toate părţile inimii noastre treze.
Dacă trupeşte avem un singur vrăjmaş, moartea, care lucrează prin păcat, apoi sufleteşte avem o mie de vrăjmaşi, care lucrează în toate chipurile pentru a nimici veşnicia noastră.
Dacă Duhul Sfânt are un singur fel de a lucra, duhurile diavolului au o mie de feluri.
Şi dacă adevărul curat al lui Dumnezeu este Unul, adevărurile false ale lui anticrist sunt o mie. Căci imitatorul este atât de şiret, uzurpatorul este atât de încăpăţânat şi nelegiuitul este atât de înrăit, încât nu se dă la o parte de la orice şi nu nesocoteşte nimic pentru a-şi ajunge scopul său ucigaş împotriva seminţiei lui Hristos şi a răsadului Duhului Sfânt.
Limbajul Duhului Sfânt este unul şi acelaşi, pentru toţi oamenii din toate părţile lumii. Cine are urechi să audă ce zice bisericii Duhul, acela înţelege această limbă din orice naţionalitate pământească ar face parte.
În Ziua Cincizecimii, Pogorârea Duhului Sfânt a făcut minunea înţelegerii în felurite limbi a Aceluiaşi Cuvânt. Aceasta este totdeauna minunea pe care o face vorbirea Duhului, fiindcă nu Apostolii vorbeau, ci Duhul, care cunoştea limba fiecăruia şi îi traducea adevărul pe limba în care îl putea înţelege el, fiecare.
Să-L rugăm totdeauna pe Duhul Sfânt să vorbească El prin noi şi să nu-L împiedicăm în Lucrarea Sa. Atunci totdeauna ascultătorii Lui vor veni la Isus.
9 - Vorbind fiecăruia în limba noastră
Duhul lui Dumnezeu este întâi Duhul Înţelepciunii şi Înţelepciunea Tatălui este Hristos, Sfetnicul Lui.
Înţelepciunea lui Dumnezeu este aceea care le-a creat pe toate şi le-a dat numele, fiinţa, locul şi misiunea fiecăruia din creaturile Mâinii Sale, după cum scrie Cartea Proverbelor (Prov. 8, 22-36).
Şi Înţelepciunea aceasta este Hristos. Pe El Dumnezeu L-a făcut şi înţelepciunea noastră, a celor care credem în El, pentru ca şi noi să avem acelaşi fel de a gândi, de a simţi şi de a voi pe care îl are Dumnezeu (1 Cor. 1, 30).
Avându-L pe Hristos, Înţelepciunea lui Dumnezeu, ca înţelepciunea noastră, atunci nu numai că noi vom vorbi cuvintele lui Dumnezeu şi vom avea gândurile Lui, fiind una cu El în Lucrarea pe care o face El împreună cu noi, dar vom fi una şi cu cei care sunt una cu El, din orice loc şi neam şi stare ar fi ei sau noi.
Având acelaşi Cap, avem aceeaşi limbă şi având aceeaşi Înţelepciune, avem aceeaşi vorbire. Având acelaşi auz, înţelegem la fel - şi având acelaşi duh, simţim întru totul asemenea, fără deosebire unii de alţii.
Oricine este un trimes al Duhului Sfânt, vorbeşte pe limba fiecăruia dintre cei care-l aud. Duhul Sfânt îi dă darul vorbirii în felurite limbi, după feluritele trebuinţe sufleteşti ale celor cărora le vorbeşte sau le scrie.
Iată-l pe părintele Iosif. Când Duhul Sfânt S-a revărsat peste el şi l-a trimes să propovăduiască Lucrarea Vântului şi a Focului Ceresc pentru trezirea bisericii şi a poporului nostru, el a vorbit în aşa fel încât noi toţi cei care eram din toate neamurile de sub cer şi de sub iad, beţivi, mincinoşi, desfrânaţi, suduitori, hoţi, clevetitori, certăreţi, fumători, lacomi, ucigaşi - l-am auzit şi noi, fiecare, vorbindu-ne pe limba noastră... Şi toate sutele de mii am simţit că acest cuvânt ne străpunge inima, că ne îndoaie genunchii, că ne scaldă ochii şi că ne prăbuşeşte la picioarele Crucii lui Hristos, strigând din sutele de mii de guri cu un singur glas:
- Cred Doamne, ajută necredinţei mele!
Cine a făcut minunea asta, dacă nu darul şi harul Duhului Sfânt?
Care putere de om mai este în stare să facă aşa ceva?
Ce trâmbiţă cerească a mai sunat aşa în Biserica noastră de la Sf. Ioan Gură de Aur până astăzi - ca el?
Nu este oare asta o minune a revărsării Duhului Sfânt, după cum ne-a spus de atâtea ori el însuşi?
Cine a mai făcut o astfel de lucrare, cu un astfel de răsunet limpede şi dulce şi cald, cum este Lucrarea Oastei, Lucrarea Duhului Sfânt, Lucrarea acestei Cincizecimi Dumnezeieşti?
Şi iată nu numai dovada roadelor ei, dar şi dovada trăiniciei ei, a duratei ei în timp!...
Câte furtuni a stârnit diavolul împotriva ei, nu numai dinafară, ci mai ales dinăuntru! Ce vânt rău au stârnit valurile învolburate din 1935, bântuind până în 1947, timp de 12 ani, înecând atâtea suflete şi spărgând atâtea corăbii care porniseră şi ele spre Ierusalimul de Sus, dar care n-au mai ajuns niciodată în portul lui!
Şi ce vânt viclean se strecoară iarăşi, cu vârtejuri ascunse şi cu răsuciri ucigaşe, aruncând praful şiretelor încredinţări şi gunoaiele orbiei pierzătoare în ochii multora, de atâţia ani şi până azi!
Apoi câţi lei furioşi s-au repezit să rupă - şi-au rupt.
Dar Lucrarea aceasta merge mereu crescând, biruind şi rodind pentru Dumnezeu, fiindcă ea este revărsarea Duhului Sfânt şi prin ea lucrează puterea şi Numele lui Hristos.
Şi nimeni şi nimic nu o va putea nimici, nici abate de la slujba şi chemarea ei până ce şi le va împleti, fiindcă Dumnezeu Şi-a pus Numele Său şi pecetea Lui peste ea.
11 - Lucrările minunate ale lui Dumnezeu
Oricine îşi simte o trimitere cerească, oricine are de dus o solie a Duhului Sfânt, oricine are de împlinit o slujbă mântuitoare, acela trebuie neapărat să ştie a vorbi în limba fiecăruia dintre cei cărora li se adresează solia pe care o duce el. Astfel, dacă el nu va vorbi pe limba celui la care se duce, ce folos? Solia lui nu va avea nici o valoare, munca lui nici un rod. El va fi un străin pentru cel căruia îi va vorbi, iar acela va rămâne la fel, un străin pentru Hristos.
Mântuitorul nostru Iubit, a spus Sf. Său Apostol Petru şi tuturor celor care vor mai fi păstori, cu puţin timp înainte de plecarea Sa la cer, o rugăminte. Două. Trei rugăminţi...
Şi cred că atunci l-a privit în ochi cu cea mai mare duioşie şi îl va fi rugat cu cel mai adânc suspin:
- Simone, fiul lui Iona, dacă Mă iubeşti mai mult decât aceştia o dată, paşte mieluşeii Mei!
Dacă Mă iubeşti mai mult ca ei de două ori, paşte oiţele Mele!
Cel puţin două lucruri mari spuneau aceste cuvinte:
Întâi că numai singură iubirea - şi iubirea cea mai mare - este în măsură să dea hrană şi să dea creştere şi să dea viaţă cu adevărat altora.
Şi apoi că iubirea aceasta trebuie să ştie cum să-i hrănească pe toţi:
şi pe cei copii, şi pe cei tineri, şi pe cei bătrâni;
şi pe cei începători, şi pe cei mijlocii, şi pe cei înaintaţi;
şi pe cei care nu ştiu nimic, şi pe cei care ştiu ceva, şi pe cei care ştiu mult.
Iar ca să ştii cum să-i hrăneşti pe toţi, trebuie să-l cunoşti pe fiecare. Iar ca să-l cunoşti pe fiecare, trebuie să-i ştii limba lui... limbă prin care să-i poţi împărtăşi ceea ce el trebuie să ştie.
De aceea, un adevărat păstor poate fi numai acela care se poate transpune în situaţia fiecărei oi sau oiţe, ori a fiecărui mieluşel, pentru că numai astfel el va simţi cu sufletul acela şi îl va putea ajuta cu adevărat.
Un adevărat scriitor poate fi numai acela care se poate transpune în toate stările în care poate ajunge un suflet omenesc. Pentru ca el să se poată adresa tuturor şi totuşi fiecare dintre cei care iau cunoştinţă de mesajul lui să simtă că tot ceea ce este spus acolo, parcă este spus numai pentru el.
În felul acesta el poate să-l ia de mână pe fiecare cititor, pe fiecare ascultător al său, de pe orice treaptă a cunoştinţei, a evlaviei, a sfinţeniei ar fi, şi să-l ajute, invitându-l:
Şi fiecare să-l înţeleagă, şi fiecare să-l simtă că acesta este, el însuşi, cel puţin acolo unde îl invită pe el să se suie.
Numai aşa toţi ne vor auzi pe fiecare vorbindu-le în limba lui lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.
Scump frate trimis al Domnului, fii plin de Duhul Sfânt, ca acei mari oameni ai lui Dumnezeu, când mergi spre semenii tăi! Pe orice treaptă a cunoştinţei sau a vieţii ar fi aceştia, ei să te înţeleagă când vrei să le vorbeşti şi să simtă că tu le ai de adus o solie sfântă.
Când îţi vei deschide gura, fiecare să te înţeleagă, vorbindu-i ca şi cum ai fi în sufletul lui şi ai cunoaşte tot ce-i acolo. Ca şi cum ai fi în situaţia lui şi ai şti starea inimii sale. Ca şi cum ai fi trimis numai la el, ca şi cum ai fi fratele lui, soţul lui, prietenul lui cel mai apropiat.
Numai aşa poţi fi binefăcătorul fiecăruia - şi al tuturor.
Când simţi că ai ajuns aşa pentru cei la care ai fost trimis, atunci spune-i fiecăruia, spune-le tuturor, spune-le oricând şi oriunde, pentru că atunci le vei spune numai despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.
Oricât de minunate ar fi lucrurile oamenilor,
oricât de minunate ar fi lucrările ştiinţei, ale tehnicii, ale culturii lumeşti
şi oricât de minunate ar fi chiar lucrările tale, - lasă-le pe toate acestea să le spună alţii. Tu spune sufletelor care te ascultă numai despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Căci numai privirea la lucrările Lui îi vor înălţa şi pe ei - şi pe tine. Toate celelalte numai vă vor coborî, şi pe tine şi pe ei.
Când priveşti la lucrurile omului, îl lauzi pe om.
Când priveşti la lucrurile lumii, lauzi lumea.
Ci când priveşti la lucrurile lui Dumnezeu, Îl lauzi numai pe Dumnezeu, Singurul vrednic de toată slava, lauda şi mulţumirea noastră a tuturor oamenilor, acum şi în toţi vecii vecilor!
Slavă şi slavă veşnică numai Ţie, Domnul şi Dumnezeul nostru, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, acum şi în vecii vecilor!
Slavă Ţie Duhule Preasfinte, Fiinţă din Întreita şi Unica Fiinţă a Dumnezeului nostru Veşnic şi Veşnic!
Slavă Ţie pentru cutremurătoarea şi slăvita Lucrare pe care Te-ai pogorât s-o faci pe pământ, întregind Lucrarea Tatălui şi a Fiului, pentru răscumpărarea şi mântuirea lumii!
Slavă Ţie pentru binecuvântaţii Tăi trimeşi pe care i-a ales şi i-a pregătit Mântuitorul nostru Preaiubit, pentru a duce Evanghelia Mântuirii Sale începând din Ierusalim şi până la marginile pământului!
Începând din Ziua Cincizecimii şi până la sfârşitul veacurilor.
Începând de la cei dintâi intraţi în Biserica harului şi până la cei din urmă.
Slavă Ţie Duhule Preasfinte care ai ales şi pentru Biserica noastră şi ai trimes şi la poporul nostru un rob şi un apostol al Tău, un părinte şi un înaintaş al nostru, prin care să începi şi-n vremea noastră, aceasta din urmă, o astfel de Lucrare a harului Tău, cum este această fericită Frăţietate în care ne-ai născut din nou, Tu, Duhule Sfinte, împreună cu Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu! Şi în care ne-ai dat binecuvântări atât de mari, hrană atât de dulce, apă atât de vie, cântări atât de minunate, adunări atât de fericite, fraţi atât de aleşi, surori atât de scumpe, rugăciuni atât de cereşti, lacrimi atât de curate, îmbrăţişări atât de îngereşti...
O, Dumnezeule al bogatelor mângâieri, cine oare a mai primit atât de mult din toate acestea de la Tine ca să poată gusta bucurii atât de cereşti încă de pe pământul acesta?
Pentru cine oare ai mai făcut Tu atât de minunate lucrări şi cui ai mai dat să guste bucurii atât de nemărginite şi de veşnice încă de acum, din clipa acestei vieţi trecătoare?
Şi cine ar fi oare mai dator faţă de Tine ca noi, pentru toate acestea?
Atunci de ce nu suntem noi mai credincioşi ca oricare alţii, mai smeriţi, mai ascultători, mai statornici şi mai strâns lipiţi unul de altul şi toţi de Tine, mai mult ca oricare alţii din lumea asta, fiindcă nimeni n-ar fi mai dator atât cât noi, să fie aşa?
O, bogatul nostru Vistiernic al bunătăţilor Dumnezeieşti, cât de mult Îţi mulţumim noi pentru toată revărsarea Ta de haruri peste Lucrarea aceasta în care ne-ai născut! Cât de mult Îţi mulţumim noi că ne-ai născut aici, şi nu în alte părţi!
În această învăţătură - şi nu în alta.
Între aceşti scumpi fraţi - şi nu între alţii.
În această credinţă caldă şi dulce, dreaptă şi bună, curată şi scumpă, în care ne-au trăit şi ne-au vestit înaintaşii noştri sfinţi, părinţii noştri scumpi, fraţii noştri dragi, pe urmele cărora păşim, pe sânul cărora plângem, de dorul cărora ne topim şi la numărul cărora dorim să fim adăugaţi şi noi cu vrednicie, când şi noi ne vom sfârşi lucrarea noastră, de acelaşi preţ cu al lor, la capătul muncii noastre sfinte şi la sfârşitul răbdării noastre smerite.
Slavă veşnică Ţie, Înţeleapta noastră Călăuză şi Dulcele nostru Ocrotitor, în grija căruia ne-a încredinţat Mântuitorul nostru Cel Dulce până ce va fi gata în ceruri locul scump pe care S-a dus El să ni-l pregătească, şi va veni să ne ia Acolo unde este El pe totdeauna.
Te rugăm păzeşte sfânta Ta Lucrare şi moştenire scumpă pe care Dulcele nostru Isus a răscumpărat-o cu Sângele Său scump.
Nu lăsa să fim împrăştiaţi de duhurile vrăjmaşe dinăuntrul nostru şi nici de uneltele acestora. Ci pune un duh puternic de unitate între noi toţi şi ridică bărbaţi plini de curaj care să apere moştenirea Ta, unitatea ei, învăţătura ei, credinţa ei, împotriva oricui ar veni dinăuntrul nostru sau dinafara noastră, să abată pe fraţi de la calea şi învăţătura noastră de la început!
Doamne Duhule Sfinte, du Tu până la sfârşit lucrarea de curăţire pe care ai început-o între noi, spre a-Ţi alege grâul cel curat, smerit şi sănătos pentru grânarul ceresc, iar ceea ce este străin, uşuratic, viclean şi necurat, scoate Tu şi du unde ştii că este locul său!
Pe toţi cei pentru care mai este o nădejde,
în care mai este un strop de curăţie şi sinceritate,
care mai pot fi salvaţi, îndreptaţi, izbăviţi, Te rugăm nu-i lăsa Doamne! Cercetează-i, cutremură-i, luminează-i şi aprinde-i până la alb, până la punctul de sudură - şi uneşte-i cu trupul Tău, cu unitatea frăţească în duhul curat şi frumos al ei, pentru a fi iarăşi şi ei fericiţi!
Iar de ceilalţi, pentru care ştii Tu că nu mai este nici o nădejde, Te rugăm scapă Lucrarea Ta sfântă, Frăţietatea noastră dulce, să n-o mai tulbure, să n-o mai tot rupă, să n-o mai tot dărâme. Ajungă Doamne cât au dărâmat!
Peste cei care ştii Tu că sunt fără vicleşug în umblarea cu Tine şi smeriţi în umblarea cu fraţii, Te rugăm revarsă mereu puterea Ta, împarte-Ţi asupra lor mereu limbile Tale de foc şi dă-le o limbă puternică pentru a mărturisi înflăcărat Cuvântul Tău şi o inimă de foc din care să se aprindă tot pământul pentru Tine.
Iar celor care vor auzi cuvintele lor dă-le încredinţarea că acestea sunt cuvintele Tale, spre a le primi şi spre a se naşte din nou cu toţii, până când va intra astfel numărul deplin al celor aşteptaţi, pentru a putea să vină Preaiubitul nostru Cel Aşteptat, Dulcele nostru Mântuitor Isus Hristos.
Slavă veşnică Lui. Amin.