La cârciumă „se încălzesc” bețivii, în vreme ce, acasă, soțiile și copiii lor tremură de frig și rabdă foame

Oh, ce isprăvi cumplite face diavolul cu ajutorul alcoolului!

Cu ajutorul alcoolului, diavolul tocește simțurile omului și îl îndobitocește. Unul dintre cele mai gingașe simțuri ale omului este legătura, este dragostea dintre soț și soție, dintre tată și copii. Este acesta un simțământ sfânt pe care Dumnezeu l-a pus în inima omului. Ce nu-i în stare să facă omul pentru soția și copiii lui? E în stare să-și pună în cumpănă și prețul vieții sale, jertfa vieții sale.

Cu ajutorul alcoolului, diavolul tocește acest simț. Bețivul bea liniștit, în vreme ce soția lui și copiii lui rabdă foame și frig. Cu ajutorul alcoolului, diavolul a omorât în el simțul dragostei față de soția și copiii lui.

Chipul de alături arată o ceată de bețivi în care diavolul a tocit simțul dragostei familiale. Sus se văd cei ce beau, jos cei ce plâng. Sus, cei ce se încălzesc, jos, cei ce tremură de frig și flămânzesc.

Jos stau cei ce plâng și deasupra lor stau cei ce beau lacrimile lor! Oh, ce lucru fioros poate face Satan cu ajutorul alcoolului! Un tată ajunge în ticăloasa stare să bea lacrimile soției și ale copiilor săi. Un tată ajunge să bea pâinea copiilor săi, să bea hainele lor, să bea sănătatea lor, să bea sângele și viața lor.

Oare nu este de la diavolul un astfel de lucru?

Am zis că alcoolul îl îndobitocește pe om. Să fiu iertat. Aici nu se potrivește această asemănare. Toate dobitoacele își îngrijesc și își apără cu dragoste creaturile lor și această dragoste n-o pierd niciodată. Știți dumneavoastră, dragi cititori, care dintre toate viețuitoarele pământului ține mai mult la fiii săi? E maimuța. La vreme de primejdie, o maimuță își apără puii săi până la ultima picătură de sânge.

O maimuță, un dobitoc, e în stare să dea astfel de pilde de dragoste față de creaturile sale, în vreme ce omul, cel zidit „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, bea lacrimile copiilor săi, bea sănătatea lor, bea sângele lor, bea viața lor. Oare nu este de la diavolul un astfel de lucru?

Eu văd în fiecare sâmbătă seara un lucru care mă face să plâng. Trecând pe aici pe lângă o cârciumă din cele 8 câte sunt pe strada unde locuiesc, văd în fiecare sâmbătă seara pe o biată femeie cu un copilaș în brațe. Cu ochii plini de lacrimi, sărmana femeie dă târcoale pe la ușa cârciumii. Umblă să-și scoată din birt pe bărbatul ei muncitor. Umblă, sărmana, să mai poată scoate ceva din ceea ce rămâne de la cârciumar, care trage cu ochiul ca și când ar zice: „Bea și te ticăloșește, creștine, că eu mă îmbogățesc de pe urma ticăloșiei tale”.

Ce zic Scripturile despre alcool și despre beție?

„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt gâlcevile? Ale cui sunt necazurile și sfezile? Ai cui sunt ochii roșii? Au nu ai celor ce întârzie la vin și ai celor ce păzesc unde se fac ospețe? Nu te uita la vin că, curge roșu în pahar și face spume, el alunecă ușor, dar pe urmă mușcă ca un șarpe” (Pilde 23, 29-35).

„Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi amețitoare și șed până noaptea târziu și se înfierbântă de vin. Căci cu alăute și flaut beau vinul, iar spre lucrurile Domnului nu caută” (Is 5, 11-12).

„Vai de cei tari când este vorba de băut vin și de viteji când e vorba de amestecat băuturi tari” (Is 5, 22). „Batjocoritor este vinul și de ocară beția și tot cel stricat de el nu va fi înțelept” (Pilde 20, 1).

„Vinul, mustul și desfrânarea iau mințile omului” (Osea 4, 11). „Vai de țara ai cărei cârmuitori benchetuiesc” (Ecles 10, 16). „Nu fiți bețivi, căci toți bețivii vor sărăci” (Pilde 23, 20-21).

„Domnul a vorbit lui Aaron și i-a zis: «Tu și fiii tăi împreună cu tine să nu beți vin, nici băutură amețitoare... pentru ca să puteți deosebi între lucrul sfânt și cel de rând, între cel curat și cel necurat»” (Lev 10, 9-10).

„Nu vă îmbătați de vin, întru care este curvie, ci fiți plini de Duhul Sfânt” (Efes 5, 18).

„Vinul și muierile au amăgit pe cei înțelepți” (Sirah 19, 2). „Nu petrece cu băutorii de vin, căci bețivul sărăcește și beția în zdrențe îmbracă pe cel somnoros” (Pilde 23, 20-21).

„Iar pe sluga cea rea, care... va începe a bea și mânca cu bețivii, venind Domnul... îl va pune acolo unde este plângerea și scrâșnirea dinților” (Mt 24, 48-51).

„Vremea este să ne sculăm din somn, că noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat. Să lepădăm dar lucrurile întunericului. Ca ziua cu chip bun să umblăm, nu în ospețe și beții, nu în curvii și fapte de rușine, nu în pricini și pizmă” (Rom 13, 11-13).

„Ajunge în adevăr că în trecut ați trăit în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe, în chefuri și în slujiri idolești neîngăduite”... „De aceea se miră (cei necredincioși) că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrânări și vă batjocoresc” (1 Petru 4, 3-4).

„Nu vă înșelați în privința aceasta: nici lacomii, nici bețivii, nici hulitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor 6, 9-10).

Câte cazane și câte Biblii?

Statistica țării arată că, în cele 9 mii de comune câte sunt în țara noastră, se află 45 de mii de cazane de fiert rachiu.

Față de acest potop de cazane, ne întrebăm: oare câte Biblii se află prin cele 9 mii de comune?

Într-un sat de pe Târnave am văzut 10 cazane de fiert rachiu și oamenii se pregăteau să mai cumpere 4, dar în întreg satul n-am aflat nici o Biblie.

Și asta se cheamă „creștinătate”?

Mai rău ca prin Africa.

„Bețivul este un mort viu”...

(Din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur)

Bețivul este un mort viu, un duh rău de bunăvoia sa, o defăimare pentru tot neamul omenesc...

Un bețiv este mai urât decât un mort. Că cel mort zace fără simțire și nu poate să facă nici bine, nici rău, dar bețivul își bate capul să facă rău.

Bețivul și-a îngropat sufletul ca într-un mormânt și se zbuciumă ca un trup mort. Bețivul este mai ticălos decât îndrăcitul, pentru că spre un îndrăcit are fiecare milă, dar pe cel bețiv îl urâm.

Un dobitoc bea numai atâta cât are sete și pofta i se alină odată cu trebuința sa, dar bețivul trece acest hotar pe care și dobitoacele îl țin.

Bețivul are de suferit aceleași patimi ca și cel îndrăcit. El de asemenea se clatină în toate părțile, tot așa cade la pământ, tot așa zgâiește ochii, tot așa bate cu picioarele și spumegă cu gura... Cine trăiește întru beție a căzut sub tirania Satanei. Beția este o smintire de bunăvoie, o boală vrednică de râs, un Satan pe care omul de bunăvoie și-l alege... Dracului îi place foarte mult bețivul, pentru că nimeni nu împlinește voia lui mai bine decât cel beat...

Bețivilor le este închis cerul și pe care nu se îndreaptă îi așteaptă osânda de veci. Bețivii - zice Apostolul Pavel - nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (1 Cor 6, 10).