La cârciumă „se încălzesc” beţivii, în vreme ce, acasă, soţiile şi copiii lor tremură de frig şi rabdă foame
Pr. Iosif Trifa - Alcoolul - duhul diavolului
Oh, ce isprăvi cumplite face diavolul cu ajutorul alcoolului!
Cu ajutorul alcoolului, diavolul toceşte simţurile omului şi îl îndobitoceşte. Unul dintre cele mai gingaşe simţuri ale omului este legătura, este dragostea dintre soţ şi soţie, dintre tată şi copii. Este acesta un simţământ sfânt pe care Dumnezeu l-a pus în inima omului. Ce nu-i în stare să facă omul pentru soţia şi copiii lui? E în stare să-şi pună în cumpănă şi preţul vieţii sale, jertfa vieţii sale.
Cu ajutorul alcoolului, diavolul toceşte acest simţ. Beţivul bea liniştit, în vreme ce soţia lui şi copiii lui rabdă foame şi frig. Cu ajutorul alcoolului, diavolul a omorât în el simţul dragostei faţă de soţia şi copiii lui.
Chipul de alături arată o ceată de beţivi în care diavolul a tocit simţul dragostei familiale. Sus se văd cei ce beau, jos cei ce plâng. Sus, cei ce se încălzesc, jos, cei ce tremură de frig şi flămânzesc.
Jos stau cei ce plâng şi deasupra lor stau cei ce beau lacrimile lor! Oh, ce lucru fioros poate face Satan cu ajutorul alcoolului! Un tată ajunge în ticăloasa stare să bea lacrimile soţiei şi ale copiilor săi. Un tată ajunge să bea pâinea copiilor săi, să bea hainele lor, să bea sănătatea lor, să bea sângele şi viaţa lor.
Oare nu este de la diavolul un astfel de lucru?
Am zis că alcoolul îl îndobitoceşte pe om. Să fiu iertat. Aici nu se potriveşte această asemănare. Toate dobitoacele îşi îngrijesc şi îşi apără cu dragoste creaturile lor şi această dragoste n-o pierd niciodată. Ştiţi dumneavoastră, dragi cititori, care dintre toate vieţuitoarele pământului ţine mai mult la fiii săi? E maimuţa. La vreme de primejdie, o maimuţă îşi apără puii săi până la ultima picătură de sânge.
O maimuţă, un dobitoc, e în stare să dea astfel de pilde de dragoste faţă de creaturile sale, în vreme ce omul, cel zidit „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, bea lacrimile copiilor săi, bea sănătatea lor, bea sângele lor, bea viaţa lor. Oare nu este de la diavolul un astfel de lucru?
Eu văd în fiecare sâmbătă seara un lucru care mă face să plâng. Trecând pe aici pe lângă o cârciumă din cele 8 câte sunt pe strada unde locuiesc, văd în fiecare sâmbătă seara pe o biată femeie cu un copilaş în braţe. Cu ochii plini de lacrimi, sărmana femeie dă târcoale pe la uşa cârciumii. Umblă să-şi scoată din birt pe bărbatul ei muncitor. Umblă, sărmana, să mai poată scoate ceva din ceea ce rămâne de la cârciumar, care trage cu ochiul ca şi când ar zice: „Bea şi te ticăloşeşte, creştine, că eu mă îmbogăţesc de pe urma ticăloşiei tale”.
Ce zic Scripturile despre alcool și despre beție?
„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt gâlcevile? Ale cui sunt necazurile şi sfezile? Ai cui sunt ochii roşii? Au nu ai celor ce întârzie la vin şi ai celor ce păzesc unde se fac ospeţe? Nu te uita la vin că, curge roşu în pahar şi face spume, el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă ca un şarpe” (Prov 23, 29-35).
„Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare şi şed până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin. Căci cu alăute şi flaut beau vinul, iar spre lucrurile Domnului nu caută” (Is 5, 11-12).
„Vai de cei tari când este vorba de băut vin şi de viteji când e vorba de amestecat băuturi tari” (Is 5, 22). „Batjocoritor este vinul şi de ocară beţia şi tot cel stricat de el nu va fi înţelept” (Prov 20, 1).
„Vinul, mustul şi desfrânarea iau minţile omului” (Osea 4, 11). „Vai de ţara ai cărei cârmuitori benchetuiesc” (Ecles 10, 16). „Nu fiţi beţivi, căci toţi beţivii vor sărăci” (Prov 23, 20-21).
„Domnul a vorbit lui Aaron şi i-a zis: «Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare... pentru ca să puteţi deosebi între lucrul sfânt şi cel de rând, între cel curat şi cel necurat»” (Lev 10, 9-10).
„Vinul şi muierile au amăgit pe cei înţelepţi” (Sirah 19, 2). „Nu petrece cu băutorii de vin, căci beţivul sărăceşte şi beţia în zdrenţe îmbracă pe cel somnoros” (Prov 23, 20-21).
„Iar pe sluga cea rea, care... va începe a bea şi mânca cu beţivii, venind Domnul... îl va pune acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Mt 24, 48-51).
„Vremea este să ne sculăm din somn, că noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat. Să lepădăm dar lucrurile întunericului. Ca ziua cu chip bun să umblăm, nu în ospeţe şi beţii, nu în curvii şi fapte de ruşine, nu în pricini şi pizmă” (Rom 13, 11-13).
„Ajunge în adevăr că în trecut aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”... „De aceea se miră (cei necredincioşi) că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrânări şi vă batjocoresc” (1 Petru 4, 3-4).
„Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici lacomii, nici beţivii, nici hulitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor 6, 9-10).
Câte cazane și câte Biblii?
Statistica ţării arată că, în cele 9 mii de comune câte sunt în ţara noastră, se află 45 de mii de cazane de fiert rachiu.
Faţă de acest potop de cazane, ne întrebăm: oare câte Biblii se află prin cele 9 mii de comune?
Într-un sat de pe Târnave am văzut 10 cazane de fiert rachiu şi oamenii se pregăteau să mai cumpere 4, dar în întreg satul n-am aflat nici o Biblie.
Şi asta se cheamă „creştinătate”?
Mai rău ca prin Africa.
„Bețivul este un mort viu”...
(Din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur)
Beţivul este un mort viu, un duh rău de bunăvoia sa, o defăimare pentru tot neamul omenesc...
Un beţiv este mai urât decât un mort. Că cel mort zace fără simţire şi nu poate să facă nici bine, nici rău, dar beţivul îşi bate capul să facă rău.
Beţivul şi-a îngropat sufletul ca într-un mormânt şi se zbuciumă ca un trup mort. Beţivul este mai ticălos decât îndrăcitul, pentru că spre un îndrăcit are fiecare milă, dar pe cel beţiv îl urâm.
Un dobitoc bea numai atâta cât are sete şi pofta i se alină odată cu trebuinţa sa, dar beţivul trece acest hotar pe care şi dobitoacele îl ţin.
Beţivul are de suferit aceleaşi patimi ca şi cel îndrăcit. El de asemenea se clatină în toate părţile, tot aşa cade la pământ, tot aşa zgâieşte ochii, tot aşa bate cu picioarele şi spumegă cu gura... Cine trăieşte întru beţie a căzut sub tirania Satanei. Beţia este o smintire de bunăvoie, o boală vrednică de râs, un Satan pe care omul de bunăvoie şi-l alege... Dracului îi place foarte mult beţivul, pentru că nimeni nu împlineşte voia lui mai bine decât cel beat...
Beţivilor le este închis cerul şi pe care nu se îndreaptă îi aşteaptă osânda de veci. Beţivii - zice Apostolul Pavel - nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (1 Cor 6, 10).