La Evanghelia de duminică: ceva despre Judecata din Urmă

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu judecata din urmă (Matei 25, 31-46). Tâlcul acestei Evanghelii noi îl avem pe larg și frumos în cartea I cu Tâlcuirea Evangheliilor, la pag. 19-24. Acum vom da numai unele întregiri la tâlcul acela.

Despre judecata din urmă se vorbește mult și în multe feluri. De regulă se vorbește despre groaza acelei zile. Nu se arată însă destul un lucru: cum vom putea scăpa și cine ne va scăpa de groaza acelei zile înfricoșate?

Să nu uităm! Judecata din urmă este un fel de tribunal ceresc, este procesul cel mare al vieții noastre celei pământești. Judecătorul acestui tribunal este Dumnezeu. Procurorul (acuzatorul) este conștiința noastră, iar inculpatul (pârâtul) este omul.

Acuzatorul în acest proces, este însăși conștiința noastră, cum spune și sf. Ioan Gură de Aur: Voiești aievea să știi că este judecata aceea înfricoșată? Apoi atunci, deschide-ți ușile conștiinței tale și privește-l pe judecătorul ce șade chiar în cugetul tău!

Așadar judecata din urmă, este un proces ceresc, la care stă de față Dumnezeu, acuzatorul (conștiința) și inculpatul (omul).

Dar aici vine ceva, la care nu ne gândim destul. La orice proces mai mare, nu te poți duce fără apărător care să te apere și să răspundă pentru tine.

Așa e și cu procesul cel mare de la judecata din urmă. Ca să nu pierzi acest proces, îți trebuie neapărat un apărător. Cine este acest apărător? De regulă, se spune că apărătorul acesta sunt faptele noastre cele bune. Desigur e și acesta un apărător, căci Domnul Însuși a zis că va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Apoc. 22, 12).

Dar să băgăm de seamă căci numai faptele sunt un apărător prea slab pentru a putea scăpa. Pentru că față de fapta cea bună, stă păcatul și covârșește păcatul.

Eu am văzut undeva judecata din urmă arătată printr-o icoană, în care un înger se vede ținând în mână o cumpănă, cu faptele omului cele bune de-a dreapta, iar cele rele de-a stânga.

O, dacă am fi judecați de această cumpănă și cumpănire a faptelor vieții noastre, apoi am înfunda cu toții iadul, pentru că văzut în lumina Evangheliei, și cel mai bun om, este ca o cârpă murdară.

Ia gândiți-vă numai la ceea ce spunea Domnul Isus că și numai privind cu poftă la o femeie, ai păcătuit cu ea (Matei 5, 28), sau la ceea ce spune ap. Ioan că cel ce urăște pe de-aproapele său este ucigaș de oameni (1 Ioan 3, 15) și vă veți da seama cât de greu lucru este să-ți acoperi păcatul cu mulțimea faptelor bune.

Despre Tănase de la București, artistul care colindă și otrăvește orașele țării cu trupa și revistele lui, am citit că de fiecare Paști ține să doneze câte un clopot la câte o biserică. Anul trecut a ținut ca el însuși să tragă acest clopot, în ziua Învierii, împreună cu epitropul bisericii. Bietul Tănase își închipuie probabil că își poate acoperi cu aceste daruri păcatul ce-l face de a ațâța patimile și a otrăvi sufletele!... Spurcă până și postul Paștilor cu revistele lui, iar la Paști trage clopotul!

Pentru procesul nostru din Ziua Judecății ne trebuie neapărat un apărător mai tare decât faptele noastre cele bune. Iar acest apărător este Scumpul nostru Mântuitor și mijlocirea Lui cea sfântă. El a venit în lume anume ca să facă pe acest apărător, El a venit anume să ne scape de truda zadarnică de a ne putea acoperi păcatele cu faptele cele bune. El a venit anume și El a murit anume să pună în cumpănă sângele Lui, apărarea Lui, mijlocirea Lui și mântuirea cea scumpă a Lui.

Este cunoscută istorioara ce se spune pe la îngropăciunea oamenilor despre un om care avea prieteni mulți, dar la vreme de strâmtorare, când a fost chemat la judecată, toți l-au părăsit. Unul singur - cel mai nebăgat în seamă - a mers de l-a apărat și l-a scăpat.

Despre această istorioară, tâlcuitorii spun că e chipul Judecății din Urmă. Ne părăsesc toți prietenii când murim. Ne părăsesc mai întâi banii și averile; rudeniile și prietenii ne petrec până la mormânt. Numai un singur prieten - pe care cei mai mulți nu-l prea cunosc și nu țin seamă de el - trece cu noi și în fața Dreptului Judecător. Tâlcuitorii spun că acest prieten închipuiește faptele noastre cele bune. Eu însă zic că acest prieten e Prietenul nostru Cel mare de la Ioan 15, 14, este Isus, Marele nostru Mijlocitor și Mântuitor. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit (1 Ioan 2, 1). Acest Mijlocitor și Mântuitor Se va înfățișa cu cei credincioși în Ziua Judecății și va mijloci iertarea și viața lor.

Ferice de cei ce-L vor avea pe Domnul Isus Apărător și Mijlocitor în Ziua Judecății. Ferice de cei care Îl cunosc pe Mântuitorul și mântuirea Lui.

Dar vai de acei care nu-L cunosc și nu umblă să-L cunoască pe acest Mijlocitor și Apărător. Pentru aceștia în Ziua Judecății, Isus Apărătorul Se va schimba în Isus Acuzatorul lor. El Însuși îi va acuza în fața Tatălui ceresc zicând: Tată și Dreptule Judecător, totul am făcut pentru mântuirea acestor pierduți... le-am îmbiat mereu Jertfa Mea și sângele Meu... dar ei n-au răspuns, ci mereu și-au bătut joc de dragostea Mea și de sângele Meu...

Nu atât pentru păcate vor fi osândiți oamenii în Ziua cea mare a Judecății, ci pentru că nu L-au primit pe Cel ce vindecă și șterge păcatele prin scump sângele Lui (1 Ioan 1, 7).

Rugăciune

Isuse, Preabunule Doamne! Mă gândesc cu groază la ziua cea mare despre care ai zis că vei veni pe norii cerului, înconjurat de sfinții Tăi îngeri, ca să judeci lumea. Ah! Ce vuiet mare va fi în ziua aceea! Va fi un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice (Apoc. 19, 6). Dar în acest vuiet deodată se va face o liniște de mormânt. Se vor deschide cărțile (Apoc. 20, 12). Iată un înger începe a citi. Auziți! Rostește tocmai numele meu... Iosif Trifa! Ce groază, ce fior m-a cuprins! Auzi-l cum citește toată viața mea. Păcate pe care eu le uitasem demult, se înșiruie în fața lui Dumnezeu... și numărul lor tot crește, tot crește... ah, ce va fi cu mine ticălosul?... ah, ce va fi cu mine pierdutul?... a fugi, n-am unde, iar a răspunde, nu pot... Dar în aceste clipe un glas dulce se aude zicând: Nu te teme suflete... nu tremura... căci Eu sunt aici ca să te scap (Ier. 1, 8). De unde vine acest glas mântuitor? Îl cunosc. E glasul Tău, Preadulcele meu Mântuitor! E mijlocirea Ta cea scumpă și sfântă (1 Ioan 2, 1-2). Eu stau plângând la picioarele Crucii Tale și Tu răspunzi pentru mine și trecutul meu. Fără mijlocirea Ta, eu aș fi pierdut, de o mie de ori pierdut!...

Isuse Preadulcele meu Mântuitor! Tu singur ști cum Te-am aflat pe Tine. Tu singur știi că n-am pe nimeni în această lume, decât pe Tine.

Tu știi Doamne că Te iubesc... ajută-mă să merg neîncetat pe calea cea stropită cu sângele Tău... iar în Ziua cea mare a Judecății, fi Tu Apărătorul și Mijlocitorul meu... ajută-mă să intru și eu la ospățul Tău ca să Te laud și eu cu cei ce vor cânta: Aleluia, Aleluia, Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărățească. Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă în vecii vecilor. Amin.

Iosif Trifa.