La Evanghelia de duminică: ceva despre Judecata din Urmă

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu judecata din urmă (Matei 25, 31-46). Tâlcul acestei Evanghelii noi îl avem pe larg şi frumos în cartea I cu Tâlcuirea Evangheliilor, la pag. 19-24. Acum vom da numai unele întregiri la tâlcul acela.

Despre judecata din urmă se vorbeşte mult şi în multe feluri. De regulă se vorbeşte despre groaza acelei zile. Nu se arată însă destul un lucru: cum vom putea scăpa şi cine ne va scăpa de groaza acelei zile înfricoşate?

Să nu uităm! Judecata din urmă este un fel de tribunal ceresc, este procesul cel mare al vieţii noastre celei pământeşti. Judecătorul acestui tribunal este Dumnezeu. Procurorul (acuzatorul) este conştiinţa noastră, iar inculpatul (pârâtul) este omul.

Acuzatorul în acest proces, este însăşi conştiinţa noastră, cum spune şi sf. Ioan Gură de Aur: Voieşti aievea să ştii că este judecata aceea înfricoşată? Apoi atunci, deschide-ţi uşile conştiinţei tale şi priveşte-l pe judecătorul ce şade chiar în cugetul tău!

Aşadar judecata din urmă, este un proces ceresc, la care stă de faţă Dumnezeu, acuzatorul (conştiinţa) şi inculpatul (omul).

Dar aici vine ceva, la care nu ne gândim destul. La orice proces mai mare, nu te poţi duce fără apărător care să te apere şi să răspundă pentru tine.

Aşa e şi cu procesul cel mare de la judecata din urmă. Ca să nu pierzi acest proces, îţi trebuie neapărat un apărător. Cine este acest apărător? De regulă, se spune că apărătorul acesta sunt faptele noastre cele bune. Desigur e şi acesta un apărător, căci Domnul Însuşi a zis că va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Apoc. 22, 12).

Dar să băgăm de seamă căci numai faptele sunt un apărător prea slab pentru a putea scăpa. Pentru că faţă de fapta cea bună, stă păcatul şi covârşeşte păcatul.

Eu am văzut undeva judecata din urmă arătată printr-o icoană, în care un înger se vede ţinând în mână o cumpănă, cu faptele omului cele bune de-a dreapta, iar cele rele de-a stânga.

O, dacă am fi judecaţi de această cumpănă şi cumpănire a faptelor vieţii noastre, apoi am înfunda cu toţii iadul, pentru că văzut în lumina Evangheliei, şi cel mai bun om, este ca o cârpă murdară.

Ia gândiţi-vă numai la ceea ce spunea Domnul Isus că şi numai privind cu poftă la o femeie, ai păcătuit cu ea (Matei 5, 28), sau la ceea ce spune ap. Ioan că cel ce urăşte pe de-aproapele său este ucigaş de oameni (1 Ioan 3, 15) şi vă veţi da seama cât de greu lucru este să-ţi acoperi păcatul cu mulţimea faptelor bune.

Despre Tănase de la Bucureşti, artistul care colindă şi otrăveşte oraşele ţării cu trupa şi revistele lui, am citit că de fiecare Paşti ţine să doneze câte un clopot la câte o biserică. Anul trecut a ţinut ca el însuşi să tragă acest clopot, în ziua Învierii, împreună cu epitropul bisericii. Bietul Tănase îşi închipuie probabil că îşi poate acoperi cu aceste daruri păcatul ce-l face de a aţâţa patimile şi a otrăvi sufletele!... Spurcă până şi postul Paştilor cu revistele lui, iar la Paşti trage clopotul!

Pentru procesul nostru din Ziua Judecăţii ne trebuie neapărat un apărător mai tare decât faptele noastre cele bune. Iar acest apărător este Scumpul nostru Mântuitor şi mijlocirea Lui cea sfântă. El a venit în lume anume ca să facă pe acest apărător, El a venit anume să ne scape de truda zadarnică de a ne putea acoperi păcatele cu faptele cele bune. El a venit anume şi El a murit anume să pună în cumpănă sângele Lui, apărarea Lui, mijlocirea Lui şi mântuirea cea scumpă a Lui.

Este cunoscută istorioara ce se spune pe la îngropăciunea oamenilor despre un om care avea prieteni mulţi, dar la vreme de strâmtorare, când a fost chemat la judecată, toţi l-au părăsit. Unul singur - cel mai nebăgat în seamă - a mers de l-a apărat şi l-a scăpat.

Despre această istorioară, tâlcuitorii spun că e chipul Judecăţii din Urmă. Ne părăsesc toţi prietenii când murim. Ne părăsesc mai întâi banii şi averile; rudeniile şi prietenii ne petrec până la mormânt. Numai un singur prieten - pe care cei mai mulţi nu-l prea cunosc şi nu ţin seamă de el - trece cu noi şi în faţa Dreptului Judecător. Tâlcuitorii spun că acest prieten închipuieşte faptele noastre cele bune. Eu însă zic că acest prieten e Prietenul nostru Cel mare de la Ioan 15, 14, este Isus, Marele nostru Mijlocitor şi Mântuitor. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit (1 Ioan 2, 1). Acest Mijlocitor şi Mântuitor Se va înfăţişa cu cei credincioşi în Ziua Judecăţii şi va mijloci iertarea şi viaţa lor.

Ferice de cei ce-L vor avea pe Domnul Isus Apărător şi Mijlocitor în Ziua Judecăţii. Ferice de cei care Îl cunosc pe Mântuitorul şi mântuirea Lui.

Dar vai de acei care nu-L cunosc şi nu umblă să-L cunoască pe acest Mijlocitor şi Apărător. Pentru aceştia în Ziua Judecăţii, Isus Apărătorul Se va schimba în Isus Acuzatorul lor. El Însuşi îi va acuza în faţa Tatălui ceresc zicând: Tată şi Dreptule Judecător, totul am făcut pentru mântuirea acestor pierduţi... le-am îmbiat mereu Jertfa Mea şi sângele Meu... dar ei n-au răspuns, ci mereu şi-au bătut joc de dragostea Mea şi de sângele Meu...

Nu atât pentru păcate vor fi osândiţi oamenii în Ziua cea mare a Judecăţii, ci pentru că nu L-au primit pe Cel ce vindecă şi şterge păcatele prin scump sângele Lui (1 Ioan 1, 7).

Rugăciune

Isuse, Preabunule Doamne! Mă gândesc cu groază la ziua cea mare despre care ai zis că vei veni pe norii cerului, înconjurat de sfinţii Tăi îngeri, ca să judeci lumea. Ah! Ce vuiet mare va fi în ziua aceea! Va fi un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice (Apoc. 19, 6). Dar în acest vuiet deodată se va face o linişte de mormânt. Se vor deschide cărţile (Apoc. 20, 12). Iată un înger începe a citi. Auziţi! Rosteşte tocmai numele meu... Iosif Trifa! Ce groază, ce fior m-a cuprins! Auzi-l cum citeşte toată viaţa mea. Păcate pe care eu le uitasem demult, se înşiruie în faţa lui Dumnezeu... şi numărul lor tot creşte, tot creşte... ah, ce va fi cu mine ticălosul?... ah, ce va fi cu mine pierdutul?... a fugi, n-am unde, iar a răspunde, nu pot... Dar în aceste clipe un glas dulce se aude zicând: Nu te teme suflete... nu tremura... căci Eu sunt aici ca să te scap (Ier. 1, 8). De unde vine acest glas mântuitor? Îl cunosc. E glasul Tău, Preadulcele meu Mântuitor! E mijlocirea Ta cea scumpă şi sfântă (1 Ioan 2, 1-2). Eu stau plângând la picioarele Crucii Tale şi Tu răspunzi pentru mine şi trecutul meu. Fără mijlocirea Ta, eu aş fi pierdut, de o mie de ori pierdut!...

Isuse Preadulcele meu Mântuitor! Tu singur şti cum Te-am aflat pe Tine. Tu singur ştii că n-am pe nimeni în această lume, decât pe Tine.

Tu ştii Doamne că Te iubesc... ajută-mă să merg neîncetat pe calea cea stropită cu sângele Tău... iar în Ziua cea mare a Judecăţii, fi Tu Apărătorul şi Mijlocitorul meu... ajută-mă să intru şi eu la ospăţul Tău ca să Te laud şi eu cu cei ce vor cânta: Aleluia, Aleluia, Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă în vecii vecilor. Amin.

Iosif Trifa.