La Lacul Vitezda, scăldătoarea oilor...

Între minunile pe care le-a făcut Mântuitorul la Ierusalim se află și cea cu vindecarea slăbănogului de la Lacul Vitezda. Acest lac avea putere tămăduitoare. „Îngerul Domnului - spun Evangheliile - se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins” (Evanghelia ce se citește la Sfeștanie). Aici la acest lac a aflat Mântuitorul pe un slăbănog care aștepta și el, de 38 de ani, să se bage în scăldătoare. „Voiești să fii sănătos?” - l-a întrebat Iisus. „Doamne, om nu am care să mă bage la vreme în scăldătoare.” „Scoală-te - i-a zis atunci Iisus - ia-ți patul tău și umblă.” Și îndată s-a făcut omul sănătos și, luându-și patul său, a început a umbla (In 5, 1-15). Chipul de alături arată această evanghelie. Acest chip e adus de la Ierusalim, de la locul unde s-a petrecut evanghelia. O așa înfățișare se crede că ar fi avut locul unde s-a petrecut minunea tămăduirii slăbănogului.

Locul unde a fost odinioară scăldătoarea oilor se păstrează și azi. Se află în Ierusalim, în partea de răsărit a orașului. Spre acest loc plecăm în după-amiaza zilei de 28 septembrie. Locul e în posesia unui ordin călugăresc catolic care își are aici un grup întreg de edificii. Intrăm pe o poartă largă. Un călugăr ne primește binevoitor și ne duce prin curte spre locul unde a fost Lacul Vitezda. Înaintăm cu sufletul înfiorat, dându-ne seama că pășim pe locul unde a umblat Mântuitorul. O portiță se deschide și intrăm într-un loc înconjurat din toate părțile de ruine vechi. Ici-colo se văd urmele unor scări vechi de piatră. Călugărul ne spune că, pe baza săpăturilor și a studiilor făcute aici la fața locului, Lacul Vitezda s-a refăcut cam așa după cum era pe vremea Mântuitorului.

Pentru ca să vedem acest lac, trebuie să intrăm în adâncul pământului. Trecem mai întâi printr-un gang boltit. Pe un perete al acestui gang vedem o ramă mare cu evanghelia ce s-a petrecut aici, tradusă în optzeci de limbi. O surpriză! Iată evanghelia și pe limba noastră românească și încă de două ori. O dată cu litere chirilice și o dată cu litere latine. Pelerinii noștri încep a citi: „Și este în Ierusalim, lângă poarta oilor, o scăldătoare ce se numește Vitezda...”. E ceva mișcător să citești evanghelia la locul unde s-a petrecut, și încă în românește!

Înaintăm mai departe. Cu lumânări aprinse, începem să coborâm în adânc. Coborâm o mulțime de trepte largi, de piatră, cu cotituri. Tot coborâm în adânc, și lacul nu se mai ivește. Eu mă gândesc mereu la bietul slăbănog: cum a așteptat el, sărmanul, trei zeci și opt de ani, căci n-avea cine să-l coboare în această afunzime? La a treia cotitură, o portiță se deschide și iată în fața noastră Lacul Vitezda. E cam cât o vatră de casă mare. Are și acum puțină apă pe fund. Chipul de pe pagina din față arată încăperea din adâncul pământului în care se află lacul, așa cum e în starea de azi.

Ne aplecăm cu evlavie, [atingându-ne] de această apă a tămăduirilor. Ne udăm cu ea fața și ochii, rugându-ne să ne fie și nouă spre tămăduirea bolilor trupești și sufletești. Eu mă gândesc la taina ce o avea această apă: numai când îngerul Domnului se pogora în ea avea putere de tămăduire. Mă gândesc că aceasta e și azi taina tămăduirii bolilor noastre sufletești și trupești. În viața noastră creștinească trebuie să se pogoare o putere, un dar de Sus: darul și harul Duhului Sfânt.

„Cam unde ar fi locul unde a stat slăbănogul din evanghelie?” îl întrebăm pe călugăr.

Ieșim afară. Călugărul ne duce în două încăperi vechi ce stau deasupra lacului. Iată, aici se crede că a stat slăbănogul. Un fior sufletesc îmi străbate sufletul. Parcă aud pe slăbănog tânguindu-se și parcă aud pe Mântuitorul întrebându-l: „Voiești să fii sănătos?”. Simt ceva ce-mi răscolește tot trecutul vieții mele.

Mă retrag după un stâlp de piatră. Ochii mi se umezesc și încep să mă rog:

Doamne Iisuse, și eu am stat ca slăbănogul de aici, ologit în păcate și fărădelegi. Am stat și eu cam vreo douăzeci de ani. Tu mă întrebai mereu: „Voiești să fii sănătos?”, eu însă nu răspundeam nimic. Abia pe urmă Te-am chemat, și Tu îndată ai venit și m-ai ridicat din patul fărădelegilor, dintr-o moarte sigură, trupească și sufletească.

De atunci eu „am început să umblu” - și până la sfârșitul vieții mele n-am o altă dorință decât să umblu mereu în căile Tale.

Mă ridic. Trebuie să plecăm. Privind încă o dată Lacul Vitezda, mă gândesc că e plină și lumea de azi de cei slăbănogi cu sufletul. Câți însă umblă să se vindece?

Tot aici în curtea acestui edificiu se găsește și Biserica «Sf. Ana», zidită pe locul unde tradiția spune că ar fi fost casa Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Tradiția spune că aici s-ar fi născut și Preacurata.

Locul unde tradiția spune că s-ar fi născut Fecioara e într-o criptă ce se află dedesubtul altarului. Coborând în adânc vreo douăzeci de trepte, se vede un altar mai mic împodobit cu mătăsuri, flori și candele. Printre flori și candele, se vede chipul Preacuratei în forma unei păpuși ce zâmbește. Această păpușă ar reprezenta nașterea Preacuratei. Însă acest fel - de prost gust și greșit - de a reprezenta pe Sf. Fecioară nu trezește simțămintele pe care ar trebui să le ai în fața unui asemenea loc. Tot așa au spus toți câți au cercetat acest loc (chiar și scriitorii catolici). O icoană frumoasă înfățișând nașterea Preacuratei ar fi cu mult mai potrivită decât astfel de chipuri artificiale.

În afară de Lacul Vitezda și Biserica «Sf. Ana», mai este de văzut în acest loc încă un lucru interesant: un muzeu în care se află adunate, reconstituite și făcute, toate lucrurile și obiectele despre care se vorbește în Sf. Scriptură. Aici am văzut mană de care a căzut în pustie. Aici am văzut praștie de care s-a servit David când a omorât pe Goliat. Aici am văzut cum erau candelele pe care le-au avut cele cinci fecioare cuminți și cele cinci nebune din pilda evangheliei. Aici am văzut arginți de care a luat Iuda în prețul vânzării Domnului.

Aici am aflat un lucru ciudat despre cum erau talanții de care vorbește pilda evangheliei. Un talant trebuia să țină la cântar greutatea unui bolovan de 42 kilograme. Chipul de alături arată o astfel de piatră măsurătoare de talanți. Am rămas uimiți aflând ce sumă enormă era un talant: o bucată de aur sau de argint de 42 kilograme. Cu adevărat - m-am gândit în mine - mare dar, mare răspundere le dăduse Domnul oamenilor din pilda evangheliei când le împărțise la unul cinci, la altul doi și la altul un talant. Nebunia celui ce îngropase talantul în pământ reiese a fi și mai mare când afli ce sumă uriașă era un talant.

Dăm mai sus chipul unui talant: o piatră grea de 42 kilograme. O mână de om scoate alături banii cei mărunți.

Încă multe alte lucruri interesante am mai văzut în muzeul «Sf. Ana». În acest muzeu am aflat că „mierea sălbatică” cu care s-a hrănit Sf. Ioan Botezătorul e sucul unor arbori care cresc în pustie, iar un soi de lăcuste se mănâncă și azi. Aici am văzut șerpi veninoși despre care vorbește Biblia; aici am văzut sulițe de care au împuns coasta Mântuitorului; aici am văzut haine, arme și fel de fel de unelte și lucruri despre care vorbește Biblia.

Un ajutor minunat este acest muzeu pentru cunoașterea Bibliei. A fost păcat că n-au avut răgazul cuvenit toți pelerinii să-l cerceteze cu de-amănuntul. Ziua pe care am petrecut-o vizitând moscheile arabe de prin Cairo (Egipt) ar fi trebuit să o petrecem în muzeul «Sf. Ana».