La Lacul Vitezda, scăldătoarea oilor...

Între minunile pe care le-a făcut Mântuitorul la Ierusalim se află şi cea cu vindecarea slăbănogului de la Lacul Vitezda. Acest lac avea putere tămăduitoare. „Îngerul Domnului - spun Evangheliile - se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins” (Evanghelia ce se citeşte la Sfeştanie). Aici la acest lac a aflat Mântuitorul pe un slăbănog care aştepta şi el, de 38 de ani, să se bage în scăldătoare. „Voieşti să fii sănătos?” - l-a întrebat Iisus. „Doamne, om nu am care să mă bage la vreme în scăldătoare.” „Scoală-te - i-a zis atunci Iisus - ia-ţi patul tău şi umblă.” Şi îndată s-a făcut omul sănătos şi, luându-şi patul său, a început a umbla (In 5, 1-15). Chipul de alături arată această evanghelie. Acest chip e adus de la Ierusalim, de la locul unde s-a petrecut evanghelia. O aşa înfăţişare se crede că ar fi avut locul unde s-a petrecut minunea tămăduirii slăbănogului.

Locul unde a fost odinioară scăldătoarea oilor se păstrează şi azi. Se află în Ierusalim, în partea de răsărit a oraşului. Spre acest loc plecăm în după-amiaza zilei de 28 septembrie. Locul e în posesia unui ordin călugăresc catolic care îşi are aici un grup întreg de edificii. Intrăm pe o poartă largă. Un călugăr ne primeşte binevoitor şi ne duce prin curte spre locul unde a fost Lacul Vitezda. Înaintăm cu sufletul înfiorat, dându-ne seama că păşim pe locul unde a umblat Mântuitorul. O portiţă se deschide şi intrăm într-un loc înconjurat din toate părţile de ruine vechi. Ici-colo se văd urmele unor scări vechi de piatră. Călugărul ne spune că, pe baza săpăturilor şi a studiilor făcute aici la faţa locului, Lacul Vitezda s-a refăcut cam aşa după cum era pe vremea Mântuitorului.

Pentru ca să vedem acest lac, trebuie să intrăm în adâncul pământului. Trecem mai întâi printr-un gang boltit. Pe un perete al acestui gang vedem o ramă mare cu evanghelia ce s-a petrecut aici, tradusă în optzeci de limbi. O surpriză! Iată evanghelia şi pe limba noastră românească şi încă de două ori. O dată cu litere chirilice şi o dată cu litere latine. Pelerinii noştri încep a citi: „Şi este în Ierusalim, lângă poarta oilor, o scăldătoare ce se numeşte Vitezda...”. E ceva mişcător să citeşti evanghelia la locul unde s-a petrecut, şi încă în româneşte!

Înaintăm mai departe. Cu lumânări aprinse, începem să coborâm în adânc. Coborâm o mulţime de trepte largi, de piatră, cu cotituri. Tot coborâm în adânc, şi lacul nu se mai iveşte. Eu mă gândesc mereu la bietul slăbănog: cum a aşteptat el, sărmanul, trei zeci şi opt de ani, căci n-avea cine să-l coboare în această afunzime? La a treia cotitură, o portiţă se deschide şi iată în faţa noastră Lacul Vitezda. E cam cât o vatră de casă mare. Are şi acum puţină apă pe fund. Chipul de pe pagina din faţă arată încăperea din adâncul pământului în care se află lacul, aşa cum e în starea de azi.

Ne aplecăm cu evlavie, [atingându-ne] de această apă a tămăduirilor. Ne udăm cu ea faţa şi ochii, rugându-ne să ne fie şi nouă spre tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti. Eu mă gândesc la taina ce o avea această apă: numai când îngerul Domnului se pogora în ea avea putere de tămăduire. Mă gândesc că aceasta e şi azi taina tămăduirii bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. În viaţa noastră creştinească trebuie să se pogoare o putere, un dar de Sus: darul şi harul Duhului Sfânt.

„Cam unde ar fi locul unde a stat slăbănogul din evanghelie?” îl întrebăm pe călugăr.

Ieşim afară. Călugărul ne duce în două încăperi vechi ce stau deasupra lacului. Iată, aici se crede că a stat slăbănogul. Un fior sufletesc îmi străbate sufletul. Parcă aud pe slăbănog tânguindu-se şi parcă aud pe Mântuitorul întrebându-l: „Voieşti să fii sănătos?”. Simt ceva ce-mi răscoleşte tot trecutul vieţii mele.

Mă retrag după un stâlp de piatră. Ochii mi se umezesc şi încep să mă rog:

Doamne Iisuse, şi eu am stat ca slăbănogul de aici, ologit în păcate şi fărădelegi. Am stat şi eu cam vreo douăzeci de ani. Tu mă întrebai mereu: „Voieşti să fii sănătos?”, eu însă nu răspundeam nimic. Abia pe urmă Te-am chemat, şi Tu îndată ai venit şi m-ai ridicat din patul fărădelegilor, dintr-o moarte sigură, trupească şi sufletească.

De atunci eu „am început să umblu” - şi până la sfârşitul vieţii mele n-am o altă dorinţă decât să umblu mereu în căile Tale.

Mă ridic. Trebuie să plecăm. Privind încă o dată Lacul Vitezda, mă gândesc că e plină şi lumea de azi de cei slăbănogi cu sufletul. Câţi însă umblă să se vindece?

Tot aici în curtea acestui edificiu se găseşte şi Biserica «Sf. Ana», zidită pe locul unde tradiţia spune că ar fi fost casa Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. Tradiţia spune că aici s-ar fi născut şi Preacurata.

Locul unde tradiţia spune că s-ar fi născut Fecioara e într-o criptă ce se află dedesubtul altarului. Coborând în adânc vreo douăzeci de trepte, se vede un altar mai mic împodobit cu mătăsuri, flori şi candele. Printre flori şi candele, se vede chipul Preacuratei în forma unei păpuşi ce zâmbeşte. Această păpuşă ar reprezenta naşterea Preacuratei. Însă acest fel - de prost gust şi greşit - de a reprezenta pe Sf. Fecioară nu trezeşte simţămintele pe care ar trebui să le ai în faţa unui asemenea loc. Tot aşa au spus toţi câţi au cercetat acest loc (chiar şi scriitorii catolici). O icoană frumoasă înfăţişând naşterea Preacuratei ar fi cu mult mai potrivită decât astfel de chipuri artificiale.

În afară de Lacul Vitezda şi Biserica «Sf. Ana», mai este de văzut în acest loc încă un lucru interesant: un muzeu în care se află adunate, reconstituite şi făcute, toate lucrurile şi obiectele despre care se vorbeşte în Sf. Scriptură. Aici am văzut mană de care a căzut în pustie. Aici am văzut praştie de care s-a servit David când a omorât pe Goliat. Aici am văzut cum erau candelele pe care le-au avut cele cinci fecioare cuminţi şi cele cinci nebune din pilda evangheliei. Aici am văzut arginţi de care a luat Iuda în preţul vânzării Domnului.

Aici am aflat un lucru ciudat despre cum erau talanţii de care vorbeşte pilda evangheliei. Un talant trebuia să ţină la cântar greutatea unui bolovan de 42 kilograme. Chipul de alături arată o astfel de piatră măsurătoare de talanţi. Am rămas uimiţi aflând ce sumă enormă era un talant: o bucată de aur sau de argint de 42 kilograme. Cu adevărat - m-am gândit în mine - mare dar, mare răspundere le dăduse Domnul oamenilor din pilda evangheliei când le împărţise la unul cinci, la altul doi şi la altul un talant. Nebunia celui ce îngropase talantul în pământ reiese a fi şi mai mare când afli ce sumă uriaşă era un talant.

Dăm mai sus chipul unui talant: o piatră grea de 42 kilograme. O mână de om scoate alături banii cei mărunţi.

Încă multe alte lucruri interesante am mai văzut în muzeul «Sf. Ana». În acest muzeu am aflat că „mierea sălbatică” cu care s-a hrănit Sf. Ioan Botezătorul e sucul unor arbori care cresc în pustie, iar un soi de lăcuste se mănâncă şi azi. Aici am văzut şerpi veninoşi despre care vorbeşte Biblia; aici am văzut suliţe de care au împuns coasta Mântuitorului; aici am văzut haine, arme şi fel de fel de unelte şi lucruri despre care vorbeşte Biblia.

Un ajutor minunat este acest muzeu pentru cunoaşterea Bibliei. A fost păcat că n-au avut răgazul cuvenit toţi pelerinii să-l cerceteze cu de-amănuntul. Ziua pe care am petrecut-o vizitând moscheile arabe de prin Cairo (Egipt) ar fi trebuit să o petrecem în muzeul «Sf. Ana».