La Mormântul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Tradiția spune că, după răstignirea Mântuitorului, Maica Sfântă a rămas mai departe în Ierusalim, unde a trăit o viață retrasă cu totul în rugăciune, în singurătate și în durere. „Sabia ce a trecut prin inima” Preacuratei în clipele răstignirii Fiului său a simțit-o până la sfârșitul vieții sale. Învierea dumnezeiescului Fiu n-a putut închide cu totul rana din inima Preacuratei. Tradiția spune că Maica Preacurată a fost îngropată în Ierusalim. Privitor la adormirea și îngroparea Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă învață că „Preacurata Fecioară n-a putrezit în țărâna acestui pământ, ci a fost mutată la ceruri fără să vadă stricăciunea. Adormind pe pământ în somnul morții, Născătoarea de Dumnezeu s-a deșteptat în ceruri”, unde șade în toată cinstea și mărirea ce i se cuvin, precum întărește acest lucru și Psalmistul care zice: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta, în haină aurită îmbrăcată, prea înfrumusețată” (Ps 44, 11), și precum stă scris în Apocalipsa: „Și semn mare s-a văzut în cer: femeie îmbrăcată cu soarele și luna sub picioarele ei și pe capul ei cunună cu douăsprezece stele” (cap. 12, 1).

Tradiția spune că la înmormântarea Sfintei Fecioare, „Apostolii s-au adunat cu minune de la marginile lumii” (luați fiind de nori).

Locul unde a fost îngropată vremelnic Sfânta Fecioară se păstrează până în ziua de azi la Ierusalim. Se află în partea de răsărit a orașului, pe drumul dintre Ierusalim și Grădina Ghetsimani. Îndată ce ieși din Ierusalim și, coborând în Valea Chedron, treci un pod, se vede, la stânga drumului, mormântul Sf. Născătoare. E aproape de Grădina Ghetsimani, de aceea zice cântarea bisericească: „Apostolilor, de la margini adunându-vă aici în satul Ghetsimani, îngropați-mi trupul meu” (Svetilna).

Ne apropiem cu evlavie de locul unde Apostolii au îngropat pe Preacurata Fecioară. Pe acest loc e azi o biserică ortodoxă, o biserică unică în felul ei, săpată și așezată fiind cu totul jos, în adâncimea pământului.

Pe dinafară nu se vede decât intrarea, un perete de zid puternic, aproape pătrat. Îți face impresia unei intrări într-o cetate subpământeană.

Am dat pe pagina dinainte fațada intrării în Sfântul Mormânt al Maicii Domnului. În față se vede și o femeie îngenuncheată în rugăciune. Toți trecătorii creștini se închină în fața Sfântul Mormânt. Un călugăr ne deschide ușa și intrăm cu evlavie în sfânta biserică. Începem îndată a coborî în adânc. Coborâm șaizeci de trepte de marmură, pe un coridor săpat în stâncă. Licăresc ici și colo candele. Un fior te cuprinde coborând aceste trepte. Cobori parcă prin viața cea plină de durere și de zbucium a Maicii Preacurate. Candelele ce licăresc în întuneric sunt parcă nădejdile ce ardeau în viața Maicii Durerilor.

Sfârșind coborâtul treptelor, deodată o lumină mare ne izbește. Spre răsărit, în fața noastră, se deschide un altar plin de lumină strălucitoare. Aici este locul unde Maica Sfântă a fost îngropată vremelnic. Lumina ce ne izbește, după licăritul candelelor de pe trepte, e parcă vestea de bucurie pusă în cântarea:

„Bucură-te, Fecioară, că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă și pe morți i-a ridicat...”.

Lumina din adâncimea bisericii e parcă gradația pusă în Acatistul Născătoarei: „Bucură-te, ceea ce te-ai născut cu zorile, fiind împodobită cu florile virtuților cerești și ai crescut cu soarele, fiind încununată cu razele dumnezeiescului dar...”.

Dăm alături chipul acestui altar sfânt. Înăuntru se vede locul unde a fost Sfântul Mormânt.

Ne apropiem cu evlavie de sfântul loc. În fața noastră stă un altar strălucit, cu două încăperi. În încăperea din mijloc e locul unde a fost mormântul Preacuratei. În încăperea din dreapta se află mormântul Sfinților Ioachim și Ana, părinții Preacuratei.

Ne apropiem cu smerenie de locul unde a fost mormântul Preacuratei. Altarul este întreg din marmură roșie și strălucește de mulțimea candelelor de aur și argint. Locul unde a fost Sfântul Mormânt e o încăpere mai mică în care - întocmai ca la Mormântul Mântuitorului - încapi numai aplecându-te în genunchi.

Îngenunchem cu sufletul înfiorat și, intrând rând pe rând, sărutăm icoana Adormirii, așezată pe locul unde a fost Sfântul Mormânt. Călugări veghează neîncetat și fac slujbe în acest preasfânt loc. Am aflat cu bucurie că și o călugăriță româncă (Maica Vitalia, din Chișinău) veghează la mormântul Preacuratei și se roagă aici pentru fiii și fiicele neamului nostru. Î.P.S. Sa, Mitropolitul nostru Nicolae, îi dă arhiereasca binecuvântare și cuvinte de îndemn la frumoasa chemare ce și-a ales.

Un călugăr ne-a spus lucruri interesante despre trecutul acestei biserici. Pe locul unde Preacurata a fost îngropată vremelnic, Sf. Elena, mama lui Constantin cel Mare, a clădit mai întâi o măreață biserică. Această biserică a dăinuit până prin veacul al V-lea, când apoi a fost dărâmată și rezidită în mai multe rânduri. Pe urmă, cruciații reclădiră cu totul sf. biserică și îi deteră forma pe care o are azi. Cruciații au zidit și fațada intrării în Sfântul Mormânt. Biserica e unică în felul ei în tot ținutul Ierusalimului, fiind întreagă săpată în stâncă, în adâncul pământului. Biserica Sfântului Mormânt al Preacuratei aparține cu totul Bisericii Ortodoxe Grecești.

Și acum să urmăm mai departe cu cele văzute înlăuntru, în sf. biserică. Doamne, ce lucruri de suflet înălțătoare vedem în toate părțile! Femei de prin toate țările și din toate neamurile și confesiunile vin mereu să se roage și să plângă lângă mormântul Preacuratei. Ortodocșii s-au adeverit și aici mai îngăduitori față de alte confesiuni. Ei au îngăduit și altor confesiuni să-și aibă câte o capelă de închinare în acest preasfânt loc. Astfel de capele au armenii, abisinienii, copții, ba chiar și mahomedanii au avut un lăcaș de rugăciune (numit pe limba lor „mihrab”), pentru că și mahomedanii cinstesc pe Maica Domnului, „siti Mariam”, cum îi zic ei, Maica „profetului Isa”.

În acest chip, la mormântul Preacuratei se întâlnesc și se închină femei și popoare din toată lumea, fără deosebire de neam și confesiune. Întocmai ca la Biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului, așa a voit Dumnezeu ca și lângă Mormântul Născătoarei să se strângă toate neamurile lumii, atrase de lacrimile și de rugăciunile celei ce a fost Maica Durerilor, „mai curată fără de asemănare și decât oamenii și decât îngerii”.

În afară de cele mai sus amintite, mai este la Mormântul Preacuratei ceva ce mișcă sufletul. Acolo în adâncimi, în apropierea Sfântului Mormânt, se află și un izvor din care curge neîncetat, pe o țeavă de fier, apă limpede și curată cum e cristalul. Un astfel de izvor pe la Ierusalim e un dar, o comoară neprețuită. Lângă Mormântul Preacuratei, izvorul pare a fi un izvor al darurilor, un izvor ce răsare din adâncimea vieții celei ce ne-a dat pe Izvorul Vieții. Ne apropiem de izvor, aducându-ne aminte de cântările Acatistului: „Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, întărește-i, ceea ce ești izvor viu și îndestulat...”.

Ne apropiem și bem cu toții din apa izvorului ca dintr-un „izvor viu și îndestulat...”.

Călugării spun că izvorul are și darul tămăduirii bolilor și mulți bolnavi s-au tămăduit cu apa lui.

În adâncimea și tăcerea Sfântului Mormânt, murmurul izvorului parcă e plânsul Maicii Domnului. Nu este pelerin care să nu plângă lângă Mormântul Preacuratei. Întocmai ca lângă Mormântul Domnului, și la Mormântul Preacuratei lasă închinătorii cele mai multe lacrimi.

Sosește vremea să ieșim afară. Ne apropiem încă o dată de piatra Sfântului Mormânt. Două femei străine, venite cine știe de unde, de prin depărtările Asiei, se roagă îngenuncheate în fața Sfântului Mormânt. Ochii lor sunt plini de lacrimi. Cine știe ce dureri își descoperă în fața celei care a fost Maica Durerilor și acum e Maica Mângâierilor! Sărutăm și noi încă o dată piatra tocită de lacrimile milioanelor de închinători care au fost pe aici.

Ieșind afară, un călugăr ne spune o legendă în legătură cu înmormântarea Preacuratei. Pe când duceau Apostolii pe Preacurata spre Mormânt, fură atacați de o ceată de iudei în inimile cărora ardea încă vechea ură contra Domnului Iisus.

În fruntea atacatorilor era un preot (rabin) și voiau să răstoarne sicriul purtat pe mâini de Apostoli. Dar n-apucă preotul să se atingă de sicriu și îndată i se uscară mâinile, iar ceilalți hulitori orbiră. Hulitorii se căiră plângând cu amar și, trecând la legea creștină, se botezară, recăpătându-și vederea, iar preotul, mâinile.

Iată am ajuns afară. Ne închinăm în fața intrării și ne depărtăm. Femeile care au fost cu noi în pelerinaj au mai venit și în alte zile să se roage aici la Mormântul Preacuratei. Într-o zi am văzut pe una care își citea Acatistul Născătoarei îngenuncheată pe locul unde a stat corpul Preacuratei. Ce mare învrednicire! Ce mare dar!