Iată cetatea lui David

La Ierusalim sunt multe de văzut și din cele istorisite în Biblia Vechiului Testament, căci aproape toată Biblia Vechiului Testament s-a petrecut aici, în Ierusalim și împrejur. Aici la Ierusalim a trăit și David proorocul, Solomon înțeleptul și alți împărați împreună cu istoria și întâmplările lor. Le vom lua pe acestea rând pe rând.

David împăratul a întărit Ierusalimul cu ziduri mari, a făcut din Ierusalim o cetate puternică, înconjurată cu zid și turnulețe. Din uriașa clădire a rămas încă până în ziua de azi o bună parte din zidurile temeliei și o bună parte din vestitul turn al lui David. Nu s-a mai rezidit, ci se păstrează până în ziua de azi așa cum a scăpat din curgerea vremilor. Dăm alături chipul ei așa cum e în prezent. Dar, așa ruinată cum este, această cetate este o ruină măreață și înfiorătoare.

Când intri în Ierusalim, această ruină îți izbește mai întâi vederea. Chiar fără să cunoști Biblia și istoria acestei cetăți, un fior te cuprinde când o vezi. Te simți înfiorat și îți dai îndată seama că aici s-au petrecut lucruri mari. În zidurile cetății se află blocuri uriașe de piatră pătrată; turnul are o înălțime de peste 20 metri. Cu sufletul înfiorat m-am apropiat de ruinele acestei cetăți. Pășind peste uriașele pietre rămase din vremea lui David, mi-am adus aminte de Psalmii și Psaltirea lui David; mi-am adus aminte de Psaltirea pe care mi-a dăruit-o mama de moștenire când a murit, lăsându-mă singur în lume, la vârsta de 7 ani; mi-am adus aminte de toate mângâierile, de toată tăria și puterea ce le-am sorbit mereu din această Carte Sfântă.

Fiecare piatră ce o atingeam cu piciorul parcă dădea un răsunet de psalm. Părea că pietrele grăiesc și fiecare piatră spune un vers din Psaltire... „Iară mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune întru Domnul toată nădejdea mea...” (Ps 72, 27); „Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?” (Ps 26, 1-2). „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul...” (Ps 117, 6). „Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție...” (Ps 118, 11). „Adusu-mi-am aminte noaptea de Numele Tău, Doamne, și am păzit legea Ta” (Ps 118, 55).

Iată, am ajuns sus, în turn. Un fior mă cuprinde când mă gândesc că aici în acest loc a scris David cei mai mulți psalmi. De aici a profețit David patimile Mântuitorului. De aici a strigat David în cele patru părți ale lumii: „Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui, Aliluia” (Ps 117, 1). De aici a strigat: „Nădăjduiți spre Domnul... temeți-vă de Domnul, că n-au lipsă cei ce se tem de El” (Ps 33, 9). De aici a strigat: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Ps 33, 8); de aici a strigat și fioroasele cuvinte: „Moartea păcătoșilor cumplită este” (Ps 33, 20). De aici a strigat David să laude „toată suflarea pe Domnul”. De aici a strigat David profeticele cuvinte: „Fericit este neamul căruia Domnul Dumnezeu este nădejdea lui...” (Ps 32, 12). „În mormânt vor intra toate neamurile care uită pe Dumnezeu” (Ps 9, 17).

O, de ar înțelege și neamul meu această strigare!

Mă înfior când îmi aduc aminte mai departe din Biblie că de aici din acest turn a văzut David pe femeia lui Urie scăldându-se și s-a lăsat biruit de ispita desfrânării. Nu departe de acest loc era, pe vremea lui David, o scăldătoare unde se scăldau femeile Ierusalimului.

Într-o după-amiază, David a văzut pe femeia lui Urie scăldându-se; diavolul i-a pus înainte o ispită și David s-a lăsat biruit. Dar amare au fost urmările acestui păcat. Sabia nu s-a mai depărtat de casa lui și, rând pe rând, a pierdut pe cele „patru oi”, pe cei patru fii. În fața ispitei, David a lăsat din mână strunele și psalmii și s-a dedat păcatului.

Mă înfior stând pe locul unde David a fost biruit de ispita desfrânării. Îmi vine parcă să zic: O, Davide, până fuseseși la oi nu scăpaseși din mână fluierul psalmilor! N-ai scăpat strunele psalmilor nici când Saul alerga după tine și tu fugeai din deal în deal. „În ziua necazului” tău ai strigat mereu pe Domnul și te-ai întărit în El. Dar, iată, când te văzuși aici la desfătare și belșug, când ajunseși în palat și scăpași de necazuri, te-ai dat păcatului și ai scăpat din mână strunele psalmilor!

Așa-i omul când scapă de necazuri și ajunge la desfătare: ispita mai ușor îl biruie.

Eu totdeauna mă rog lui Dumnezeu mai bine să mă lase în necazuri și în strâmtorări, decât să ajung la îmbuibare și să mă biruie ispita.

Dar David-proorocul numai pentru o clipă a lăsat din mână strunele și psalmii și iarăși le-a luat, plângând cu amar păcatul făcut.

Poate că pentru noi a fost un câștig sufletesc căderea lui David, căci după această cădere el ne-a lăsat cele mai frumoase rugăciuni și cei mai frumoși psalmi, stropiți cu lacrimi de căință pentru păcat (Psalmul 50: „Miluiește-mă, Dumnezeule!” și alții). În Psaltire aflăm pe omul care a păcătuit în rând cu noi și plânge alături de noi; în Psaltire aflăm lacrimile ce ne trebuie nouă păcătoșilor.

Iată și locul unde se scălda odinioară femeia lui Urie, Batșeba, cu care a păcătuit David. Are și azi tot aceeași formă de scăldătoare, de jur-împrejur fiind înconjurată cu zid de piatră. Îi zice azi Scăldătoarea lui Ezeghias. Apa i-a secat. Într-o lespede de piatră, cineva a săpat în grecește cuvintele: „Ferițivă de ispita desfrânării!”.

O, Davide împărate, unde este azi frumusețea Batșebei? Unde sunt palatele și bogățiile tale? Toate au pierit, toate s-au făcut pământ și ruină... A rămas însă frumusețea sufletului tău; a rămas aurul sufletului tău pe care l-ai pus în psalmi. Psalmii tăi nu vor muri niciodată, ci de-a pururi vor rămâne ca un izvor neîntrecut de mângâiere, de întărire și de mântuire sufletească.

O, de am înțelege și noi că nici după noi nu rămâne nimic altceva decât aurul inimii noastre, sufletul nostru și darurile lui!

De aici de unde a trăit David proorocul și psalmistul, eu strig tuturor cititorilor acestei cărți cuvintele lui: „Omul, ca iarba; zilele lui, ca floarea câmpului, așa vor înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va fi și nu se va mai cunoaște încă locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul... și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele” (Ps 102, 19).