Laudă şi mustrare
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Nu rosti sentinţa despre Adevăr, când tu însuţi nu te ţii de învăţătura izvorâtă de la el.
Nu socoti că locul tău este numai între cei pe care îi laudă Biblia,
iar locul celor care nu spun ca tine, între cei pe care îi mustră.
Nu te compara numai cu sfinţii şi cu martirii, - când ar trebui să te compari cu oamenii şi cu păcătoşii!
Căci mândria a nimicit mai multe suflete de câte a mântuit smerenia.
2 - O, ce mare bucurie şi fericire aduce fiinţei noastre, fiecare adevăr pe care mintea noastră îl pătrunde,
şi fiecare cuvânt care ni s-a descoperit priceperii şi raţiunii noastre.
3 - În bucuria şi setea adevărului stă atât râvna noastră după citirea şi după ascultarea Cuvântului Sfânt, cât şi bucuria cea mare pe care o avea pătrunzându-l,
stă şi dorinţa după meditaţiile şi după vestirea din Evanghelie, dar şi odihna cerească aflată în ele,
stă şi alergarea după cuprinderea comorilor cereşti, - dar şi negrăita bucurie că le-am aflat.
4 - O, ce mare bucurie ne dăruieşte Domnul nostru Isus Hristos, ori de câte ori ni se descoperă din nou şi din nou, cunoaşterea Lui în vreun fel mai luminos.
Prin cuvintele Sale sau faptele Lui de dragoste tot mai pline de putere faţă de noi, ne vorbeşte mereu El.
De aceea cu cât Îl aflăm mai mult, cu atât Îl căutăm mai însetaţi.
5 - N-ai văzut tu oare niciodată pe Dumnezeu în lucrurile Lui?
N-ai văzut tu rânduiala desăvârşită cu care se urmează toate lucrurile Sale, de la firul ierbii şi până la soare?
Din primăvară şi până în iarnă?
Şi de la furnică, până la cosmos?
Toate acestea Îl arată pe Dumnezeu!
6 - N-ai văzut tu atâtea prorocii împlinite,
atâtea rugăciuni ascultate,
atâtea minuni petrecute cu tine şi cu alţii?
N-ai văzut într-adevăr tu niciodată pe Dumnezeu în toate aceste lucruri dinafara ta şi dinăuntrul lor?
O, ce nenorocit este un astfel de orb!
Iar cine îşi pierde acest cuget curat îşi pierde odată cu el şi credinţa. După cum se pierde un mir scump, când s-a spart vasul în care fusese păstrat.
8 - Ce credinţă sinceră şi curată au copiii cei care au un cuget curat şi o inimă neprihănită!
Ca ei sunt şi toţi cei care sunt asemenea lor!
cu grabă şi cu sinceritate,
- de aceea pot fi totdeauna binecuvântaţi de Dumnezeu,
dar şi înşelaţi de oameni.
9 - Când sufletul s-a otrăvit şi s-a întunecat cu fărădelegea, - el cade în starea de îngheţ duhovnicesc,
Iar omul ajunge fără credinţă.
10 - Să nu-I închini Domnului numai plecăciunile tale,
numai crucile şi mătăniile tale,
iar inima şi picioarele inimii tale şi a faptelor celorlalte să le păstrezi pentru păcat şi pentru lume.
11 - Să nu-I închini Domnului numai pomenile tale, rugăciunile şi cântările tale,
iar mintea ta şi inima ta să fie păstrate pentru gândurile lumeşti şi rele!
12 - Să nu-I închini lui Dumnezeu numai duminicile tale, numai sărbătorile tale,
iar celelalte zile ale tale să-ţi fie păstrate numai pentru lucruri străine de Dumnezeu şi plăcute diavolului.
13 - Să nu-I închini lui Dumnezeu numai doi bănuţi, sau numai două ceasuri, adică numai rămăşiţele bunurilor tale sau a vieţii tale,
iar multul să fie păstrat sau risipit în deşertăciune.
Căci aceasta este minciuna ta veşnică.
14 - Numai când Îi închini Domnului fiinţa ta întreagă şi ce ai tu total şi deplin, - atunci I-ai adus lui Dumnezeu o închinare vrednică de El.
Unei astfel de închinări, Domnul îi întoarce totdeauna totul cu o dobândă însutită.
Iar pe deasupra îi dă şi răsplata cea mai presus de orice închipuire a priceperii omeneşti: viaţa veşnică (Marcu 10, 29-30).
15 - Hristos n-a venit şi n-a vorbit numai pentru inimă, ci şi pentru minte.
N-a venit şi n-a vorbit numai pentru credinţă, ci şi pentru judecată, pentru pricepere.
N-a venit numai pentru sentiment, ci şi pentru raţiune. Deci pentru întreaga noastră fiinţă.
Şi n-a venit numai pentru răsplată, ci şi pentru osândă.
16 - Numai cu inima, fără minte nu-L poţi înţelege pe Hristos
şi nici numai cu mintea fără inimă.
Trebuiesc amândouă, fiecare la locul lui şi în măsura ei.
17 - Chiar când acei care spun că au venit la Hristos şi când chiar cei care stau lângă Isus, sunt orbi, şi sunt fără vederea sufletului lor, - atunci această nenorocire este de o mie de ori mai jalnică şi mai primejdioasă, ca cea a trupului lor
pentru că un astfel de orb îşi închipuie că vede. Şi cine îşi închipuie că vede, cum să mai caute vindecarea?
Şi se pretinde ca învăţător al altora. Şi cine se pretinde un învăţător al altora, cum să mai primească el învăţătură de la alţii?
18 - Priveşte pe cei care „stau lângă Hristos” să-i vezi cum umblă, cum trăiesc, cum se poartă - nu numai cum vorbesc şi cum stau.
Nu cum merge gura lor, ci cum merg faptele lor, adunarea lor, şi familia lor.
Şi abia atunci vei vedea dacă văd, sau dacă sunt orbi.
Dacă sunt nişte vii - sau nişte morţi.
19 - Nu te lua prea mult după vorbele nimănui niciodată, până când mai întâi nu-i vezi umbletele aceluia.
Căci mulţi s-au luat după vorbe de orbi... şi au ajuns în gropi din care n-au mai putut ieşi în veci (Matei 15, 14).
20 - Dacă aţi fi orbi faţă de plăcerile şi deşertăciunile lumii, n-aţi avea păcat.
Pentru că atunci n-aţi mai vedea ispitele atrăgătoare la care aveţi acum aţintite privirile voastre tot timpul vostru.
Dar vai de cel care este orb faţă de Dumnezeu - şi nu caută vindecarea ochilor lui.
O, Dumnezeul Luminii, luminează-ne pe toţi deplin.
Amin.