Luați seama cu de-amănuntul

Aș dori din toată inima ca această nouă căsătorie care s-a făcut astăzi să fie puternic întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Am vrea să îndemnăm pe tinerii noștri, prin bucuriile pe care ni le-a dat Dumnezeu de aseară și până acum, să privească mai departe, dincolo de toate, ca să-L vadă mai limpede pe Domnul Iisus. Să zidească mai departe pe această piatră de temelie pusă de înaintașii noștri după cuvântul Sfântului Pavel care spune: „Eu, ca un meșter înțelept, am pus temelia, iar altul clădește deasupra. Fiecare să ia seama ce clădește pe temelia aceasta. Iar dacă clădește cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față... Focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva va rămâne pe temelie, acel om își va primi o răsplată” (1 Cor 3, 9-15).

Această temelie vrem să o punem în ziua de astăzi la baza acestei căsătorii a celor doi tineri ai noștri care, ca mâine, și ei vor fi părinți și lucrători de nădejde în Lucrare.

În Efeseni capitolul 5 sunt unele învățături lăsate care sunt foarte potrivite pentru prilejul în care ne găsim:

,,Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.

Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Supuneți-vă unii altora, în frica lui Hristos.

Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.

Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat” (Efes. 5, 15-33).

Fraților iubiți, am dorit să punem la temelia programului nostru Cuvântul lui Dumnezeu. O învățătură de minte, o învățătură de bază din Cuvântul lui Dumnezeu. În cele citite, Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenția: „Luați seama cu de-amănuntul cum umblați; nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.”

De ce Apostolul Pavel ne face atenți? De ce adică să luăm seama cum umblăm? Noi umblăm pe pământul acesta de la leagăn și până la mormânt. Noi suntem fiecare preocupați de diferite treburi: pentru câștigarea pâinii, pentru creșterea și educarea copiilor, pentru un cămin fericit... Dar mai mult ne interesează, după Cuvântul lui Dumnezeu, mântuirea sufletului nostru, mântuirea copiilor noștri și a celor care ne înconjoară pe noi. Sfântul Apostol Pavel ne atrage iarăși luarea aminte: „Luați seama cum umblați. Nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.”

Oare ce greutate vedea Sfântul Pavel în veacul de dinainte? Ca și în timpurile noastre, de altfel. Când ne îndeamnă să răscumpărăm zilele, oare ce necazuri vedea el? Timpul trebuie răscumpărat, după cum și Mântuitorul nostru ne-a răscumpărat din felul deșert de viețuire prin Sângele Lui. El a plătit mai mult decât eram noi vrednici. A plătit un preț așa de mare pentru noi și de aceea zice: „Răscumpărați vremea!” - timpul pe care îl trăim, sănătatea pe care o avem, libertatea pe care o avem, recolta frumoasă a câmpului pe care o avem și timpul fericit de har în care ne putem mântui. Apostolul Pavel spune: „Răscumpărați vremea”, pentru că vor veni zile grele.

Trăim zile grele, zilele sfârșitului. Trăim vremuri grele, pentru că avem de luptat pe pământul acesta împotriva duhurilor răutății, împotriva căpeteniilor acestui veac, care stăpânesc în inimă, care stau în locurile cerești. De aceea vremurile sunt grele pentru noi, frații mei. Pentru că niciodată diavolul nu a răcnit cu atâta putere, mai ales în zilele din urmă.

În Cuvântul Domnului mai spune astfel: „În vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință și se vor alipi de duhurile înșelătoare și de învățăturile dracilor.” În timpurile din urmă, vor avea o formă de evlavie oamenii, dar lipsită de putere. Și de aceea, când Dumnezeu ne-a adunat și pe noi în această Lucrare și când a pus în inimile noastre Cuvântul Lui, am ținut cont și de cuvântul acesta.

După cuvântul de luare aminte, Sfântul Pavel mai spune: „Nu vă îmbătați de vin, întru care este destrăbălare, ci dimpotrivă, fiți plini de Duhul Sfânt”.

Bazați pe acest cuvânt, noi am zis așa: De ce mințile noastre să fie tulburate cu băutură? De ce mințile noastre tulburate să tulbure și mințile oamenilor? De ce mințile noastre să se tulbure cu acest păcat strigător la cer? De aceea a arătat Sfântul Apostol Pavel: „Nu beți vin, întru care este destrăbălare”. Noi nu vedem duhul vrăjmașului care se strecoară în această băutură pe care o gustă oamenii. Suntem mereu martori că mulți au fost în această stare tristă și nenorocită. Am luat parte la ospețe unde erau oameni plini de băutură. Am luat parte la ospețe unde am auzit cuvinte nepotrivite și neîngăduite. Am luat parte la ospețe unde nu s-au rugat pentru întărirea căsniciei celor tineri, ci lăsau sudalmele în gura lor să grăiască.

Fraților, aduceți-vă aminte ce s-a spus aseară: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Pe tinerii noștri i-am îndemnat de la capul locului ca și căsătoria și unirea lor să fie făcute prin Duhul lui Dumnezeu. La temelia căsătoriei trebuie să fie hotărârea lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu, după rânduiala lui Dumnezeu, rânduiți unul pentru celălalt.

V-am îndemnat și vă îndemnăm și acum ca toți tinerii noștri care se căsătoresc să fie, în primul rând, uniți în duhurile lor și apoi în trupurile lor. Dacă nu se unesc duhurile, în zadar se unesc trupurile lor, căci nu sunt nimica. Dacă Duhul Sfânt nu este factorul care lucrează la temelia unei căsnicii, această căsnicie nu va dăinui - căci nu este Hristos Acela care spune prin Cuvântul Lui: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”... Deci la un cămin, în primul rând, Dumnezeu lucrează prin unire, spre binele și fericirea omului.

Recunoaștem cu toată puterea - prin încredințările referitoare la felul deșert de viețuire - și putem spune cu toată tăria că nu în Dumnezeu sunt uniți unii miri, că nu în Dumnezeu sunt unite viețile multor oameni care nu înțeleg că Dumnezeu nu Se poartă după felul deșert de viețuire.

Am observat că oamenii lumii caută în căsătorie frumusețe, caută în căsătorie bogăție, caută situații. Noi n-am învățat așa de la Hristos. Noi am învățat de la Hristos că unirea pe care tinerii noștri o fac trebuie să fie cu aprobarea lui Dumnezeu. Trebuie să fie hotărârea lui Dumnezeu, unirea lui Dumnezeu, care unește duhurile lor. Nu unirea oamenilor, pentru bogăție. Nu unirea oamenilor, pentru un trai îmbelșugat în lume aceasta, ci unirea lui Dumnezeu, Care contopește cele două ființe pe care El le-a unit prin Hristos și în Hristos, pentru viața de mai târziu, pentru greutățile de mai târziu, pentru luptele și ispitele prin care trebuie să treacă biruitori.

Noi așa înțelegem, fraților tineri de pe meleagurile acestea... Am înțeles că factorul principal trebuie să fie Dumnezeu, El să facă unirea căsătoriei. Și Dumnezeu face unirea când ne lăsăm călăuziți de El.

Căsătoria lui Isaac de odinioară a fost hotărârea lui Dumnezeu, căci a trimis Avraam pe slujitorul său să meargă în Mesopotamia, să ia nevastă pentru copilul lui.

Nu i-a spus să caute să fie nici frumoasă, nici de neam mare, nici cu mai știu eu ce calități, Ci i-a spus: „Să iei nevastă copilului meu din casa tatălui meu”. Dar slujitorul îi răspunde: „Dar dacă nu vrea să vină?” Îngerul Domnului a plecat înainte și a pregătit nevastă pentru Isaac. Avraam, încrezător în toate aceste lucruri, și-a trimis slujitorul lui și într-adevăr îngerul Domnului a mers înainte și a pregătit soție pentru Isaac. Slujitorul s-a oprit la fântână, a îngenuncheat și a zis: „Doamne, pe cine să iau de nevastă copilului stăpânului meu?... Iată, eu voi cere apă de la fetele care vin la fântână...”

A cerut de la Dumnezeu, iar acasă Avraam și Isaac se rugau lui Dumnezeu ca să-l călăuzească în drumul pe care îl avea de făcut în căutarea fetei. La vederea fetei, la răspunsul ei, inima robului a strigat: „Iată răspunsul lui Dumnezeu, iată îngerul Domnului care a venit înainte și a pregătit-o”.

Robul i-a pus fetei inelul de logodnă și fata s-a dus de a spus fratelui ei, Laban: „Fratele meu Laban, oameni dintr-o țară îndepărtată mi-au cerut apă de băut și am dat și cămilelor lor, iar ei mi-au pus inelul de logodnă...

A alergat Laban să-i vadă pe acei oameni, pe acei trimiși ai lui Dumnezeu, și le-a zis: „Domnilor, veniți în casa mea și vă odihniți”. „Nu vom intra în casa ta până nu ne vei spune rezultatul. Suntem slujitorii lui Avraam și ne-a trimis să aducem soție fiului său Isaac. Noi n-am știut pe cine să alegem, dar L-am rugat pe Dumnezeu când am intrat în această țară străină, a Mesopotamiei: Doamne, noi cerem de la Tine să ne dai Tu pe femeia după care am venit. Și iată că am găsit pe această tânără, pe Rebeca. Vom intra în casa ta, dar spune-ne dacă simțiți și voi la fel cu noi”.

Laban le-a răspuns: „Dacă e hotărârea lui Dumnezeu, eu nu pot fi împotrivă.” Dragi noștri frații tineri ! Când se naște în voi gândul de căsătorie, atunci să spuneți și voi în fața Domnului: „Doamne, eu nu știu ce să aleg. Vin să primesc din Mâna Ta acest dar, căci numai darul pe care Tu îl dai va prisosi în viața mea de fiecare zi”.

Pe această temelie, frații mei dragi și surori tinere, și frații mei bătrâni, îndemnați-i pe copiii voștri, îndemnați-i pe tinerii din satele frățiilor voastre să ceară de la Dumnezeu soțul de viitor cu care trebuie să încheie actul căsătoriei. Am mai spus că frumusețea nu ține mai mult de trei zile. E vorba de caracterul omului, mai ales la cei credincioși.

Să ținem la ceea ce a spus Avraam: „Din casa tatălui meu să iei o nevastă pentru fiul meu”. Și l-a pus să jure că va face așa. Asta înseamnă, fraților și surorilor care-L iubiți și-L ascultați pe Dumnezeu, că numai din casa Tatălui ceresc trebuie să ne alegem tovarășul de viață. Voi să nu faceți marea greșeală ca alți tineri care au căzut în alte extreme, luându-și soții din lume, cu gândul că le va întoarce și pe ele la Dumnezeu, cu timpul; dar au căzut victime. Și, din credincioși cum erau, astăzi plâng pe drumurile țării. Astăzi plâng cu lacrimi greșeala pe care au făcut-o, că nu s-au lăsat călăuziți de Bunul Dumnezeu, nu și-au luat soții din casa Tatălui, din adunarea în care sunteți, din Biserica lui Dumnezeu... Sfântul Apostol Pavel spune mai departe: „Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă, cu cântări duhovnicești, lăudând și cântând lui Dumnezeu în inimile voastre”.

Nu vă mirați că nu vă înțelege o lume întreagă. Noi ne-am schimbat felul de vorbire pe care l-am învățat fără Dumnezeu. Noi acum vorbim o limbă nouă - limba Canaanului, limba duhovnicească. Noi vorbim acum o limbă pe care n-am cunoscut-o niciodată. Noi vorbim din psalmi, cu cântări duhovnicești și nu mai cântăm cântece cu „foaie verde”. Ci Îl lăudăm pe Dumnezeu, Tatăl nostru, Cel care a făcut creațiunea, Îl lăudăm pe Dumnezeu cu psalmi și cu cântări de laudă.

Știm că lumea nu ne înțelege și că mulți vin la nunțile noastre ca la o curiozitate, să vadă ce se va întâmpla acolo. Frații mei dragi, aici se întâmplă o mare minune. Aici se întâmplă unirea a două suflete. Nimeni nu înțelege această unire, după cum nimeni nu înțelege nici bătaia vântului, cum îl întreabă Dumnezeu pe Iov: „Unde sunt cămările vânturilor? Dacă tu te socotești pe tine înțelept, învață-Mă și Eu te voi întreba pe tine”.

Deci lucrarea lui Dumnezeu, unirea și contopirea acestor două ființe e o lucrare duhovnicească, e o lucrare neînțeleasă, ca vântul care bate pretutindeni.

Așa e lucrarea lui Dumnezeu. Mulți au căutat să încadreze lucrarea Duhului Sfânt într-o formă oarecare, așa cum ei au înțeles-o. Însă, frații mei dragi, unirea aceasta este o lucrare tainică. Ce este dragostea? Dragostea lui Dumnezeu ne-a căutat prin lume și ne-a adus acasă. Și a venit o zi când s-a schimbat felul nostru de gândire și suntem gata să mergem oriunde ne cheamă El. L-am văzut în inimile noastre pe Domnul.

Ce s-a petrecut în inimile noastre? Ce s-a petrecut? Ce s-a întâmplat? Cine a făcut această lucrare în inimile noastre? Cine ne-a făcut să îndurăm orice?

Dragostea!... Dragostea din Dumnezeu. Deci pe ființele acestea două le-a unit Dumnezeu - și au rămas unite și călăuzite de El - pentru că rugăciunile părinților întăresc temeliile caselor celor tineri. A fost mama miresei și tatăl miresei și al mirelui care s-au rugat mereu pentru copiii lor. Și așa Dumnezeu a unit cele două suflete, iar noi am venit să întărim această unire, să le arătăm dragostea pe care Dumnezeu a pus-o în inimile noastre și în inimile lor. Unirea Duhului, unirea inimilor pe care nu a făcut-o nici un om, ci Însuși Dumnezeu. Vai de acela care va căuta să strice legătura dintre un bărbat și o femeie. Aici e păcatul grozav care stăpânește în lume, păcatul desfrâului. Pentru că Sfântul Apostol Pavel spune: „Bărbatul să-și iubească nevasta așa cum se iubește pe sine”. De aceea noi căutăm să fim alături de tânăra pereche și le spunem că toți cei ce calcă pe alături și se abat de la curăția pe care trebuie să o avem în căsnicie, toți cei care cred că-și înșeală soția se înșeală pe ei înșiși. Crezi, femeie, că ți-ai înșelat soțul? Te-ai înșelat pe tine însăți! Pentru că păcatul făcut apasă conștiința ta ca o povară grea. Nici în margine de mormânt nu vei avea liniște pentru pasul greșit pe care l-ai făcut. Doar cu multă pocăință și cu lacrimi, cu legăminte făcute în fața Domnului se poate ierta acest îngrozitor păcat.

Păcatul acesta, frații mei dragi, e păcatul care stăpânește pretutindeni în lume. Este un păcat strigător la cer, un păcat de moarte.

„Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.” Și tu, omule, te gândești că dacă îți vei împlini unele pofte deșarte vei deveni fericit... O, nu vă înșelați cu aceasta. Îți atragi pe conștiința ta o povară grea de nelegiuire.

Sfântul Apostol ne-a sfătuit: „Omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, preacurvia, patima, pofta rea și lăcomia de bani”. A spus Sfântul Apostol Pavel: „Omorâți-le!... ” Aceasta depinde de noi, fraților. Să nu trăim nici unul dintre noi în patima aceasta. Dumnezeu Și-a făcut lucrarea pe Cruce. Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea noastră. Ne-a pus toate posibilitățile pentru a câștiga Împărăția sfântă. Dar vine porunca lui Dumnezeu: „Să-ți păstrezi vasul în sfințenie!...” Cum să-ți păstrezi vasul în sfințenie?

Dacă se va naște în tine vreodată gândul acesta, aleargă în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, pentru îmblânzirea mădularelor trupului tău care slujesc păcatului, și nu Domnului.

„Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!...” Vai, ce mult au despărțit oamenii prin poftele lor deșarte! Câte căsnicii au fost stricate, câte legăminte au fost călcate, câte suflete nu au mai ajuns până la capăt... Și vai, iată, așa s-a ajuns la haosul acesta în care trăim azi robi ai acestor păcate scârboase.

De aceea, dragi mei frați tineri, voia lui Dumnezeu este să vă păstrați vasul în sfințenie. Păstrați-vă și voi cu toată puterea și cu toată căldura, păstrați-vă curățenia și sfințenia vasului, ca să vă puteți stăpâni mădularele, cum spunea Sfântul Apostol: „Păstrați-vă vasul în sfințenie”.

Păcatul acesta întinează nu numai corpul tău, ci și Biserica lui Dumnezeu. Așa au ajuns unii oameni care nu și-au păstrat curățenia.

Cuvântul Domnului mai spune: „Nu beți vin, întru care este destrăbălare”. Frații mei, păziți-vă de băutura îmbătătoare, că este șarpele veninos care vă duce către iad, îți aprinde poftele vinovate și apoi treci peste orice hotărâre a lui Dumnezeu. Și toți acei care n-au păstrat în sfințenie porunca și îndemnul acesta au fost loviți de cel rău în atâtea și în atâtea feluri. Fie că au avut neînțelegeri în familie, fie că au trecut peste hotarul și peste limita pe care a dat-o Dumnezeu, fie că, venind acasă, au căzut la neînțelegere cu soția... și câte și mai câte rele nu a făcut păcatul acesta!

Am ținut să spunem lucrul acesta pentru că din Lucrarea lui Dumnezeu nu pot face parte astfel de oameni care slujesc și diavolului. Nu pot face parte și oameni care se mai îmbată de băuturi amețitoare. Frații mei dragi, la primul pahar de băutură, te lepezi de Hristos și te împreunezi cu Satana. La primul pahar de băutură, mintea ți se tulbură. Și atunci cum o să mai apari în fața lui Dumnezeu cu mintea tulbure, să propovăduiești Cuvântul lui Dumnezeu? Sau să poți asculta Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu?...

Oricât ar fi de adânci rădăcinile acestui păcat, ele trebuie neîntârziat smulse și să ne îmbrăcăm în puterea lui Dumnezeu.

Aici avem nevoie de post și de rugăciune. Aici avem nevoie de legătura noastră cu Dumnezeu și, prin El, să primim putere să omorâm aceste mădulare care strică atât de mult lucrarea lui Dumnezeu din inima noastră.

Și-apoi spune mai departe: „Vorbiți între voi în psalmi”. Frați mei dragi, nu prea putem vorbi în psalmi... Îmbrăcați în haina păcatului, mai putem vorbi în psalmi? Într-o casă a păcatului nu putem vorbi în psalmi.

În psalmi putem vorbi prin cântarea lui Dumnezeu, prin vorbirea lui Dumnezeu. Dar aceasta se poate face în adunarea lui Dumnezeu, într-o casă închinată lui Dumnezeu și slujirii Lui, când toți dorim să-L preamărim pe Dumnezeu și El să fie în mijlocul nostru, ca Duhul Sfânt să ne aprindă inimile noastre de lucrarea lui Dumnezeu.

David spune așa: „Fericit este omul care la sfatul celor răi nu se duce, pe scaunul celor batjocoritori nu stă...” Poate că tocmai de aceea frații noștri cei trupești se supără pe noi că nu-i mai căutăm ca altă dată... Nu mai putem sta la sfat cu ei. Nu mai putem să ascultăm minciunile și povețele lor lumești. Ne-am legat inimile, cum spune Cuvântul: „Prietenii mei sunt cei ce Te iubesc pe Tine, Doamne!” Ceea ce Dumnezeu a pus în inimile noastre a întrecut dragostea de părinți, de frați și de surori trupești, pentru că părinții noștri adevărați sunt cei care iubesc pe Dumnezeu și fac voia lui Dumnezeu.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că, iată, acum acești copii crescuți în adunările noastre au fost crescuți de părinți duhovnicești care și-au pus în joc viața lor. Nu viața trupească, ci, pe lângă viața trupească, și-au pus în joc viața duhovnicească. Prin multă silință, prin multă lepădare de sine, prin multe jertfe s-a ajuns de au ținut sus Cuvântul lui Dumnezeu, ca să fie niște povățuitori pentru tinerii noștri, care sunt copiii, pentru tinerele noastre, care sunt fetele noastre. Cărora le dorim din toată inima fericirea, dar, ca părinți, trebuie să le atragem atenția și să-i sfătuim, pentru a crește sănătos în toate privințele: în felul de purtare, în felul de îmbrăcăminte, în felul de vorbire, în felul de a merge la adunare. Pentru că ne doare - că sunt copiii noștri atunci când cei străini privesc batjocoritor la tinerii și tinerele noastre când nu se poartă cuviincios în toate purtările lor, după Cuvântul lui Dumnezeu.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat și nouă să venim de departe până la această sfântă bucurie. Am cunoscut pe acești părinți și îndeosebi pe frații miri. Am cunoscut pe tatăl mirelui într-o școală grea, unde am stat împreună cinci ani de zile cot la cot. Și m-am legat sufletește de acest om, ca și de mulți alți frați din Timișoara alături de care am luptat cu greu pentru cauza lui Dumnezeu. Și acolo unde am mâncat pâine amară, ne-am rugat pentru Lucrarea lui Dumnezeu, ca să ne ajute El să rămânem până la mormânt credincioși. Cum am putea să rămânem nepăsători față de aceste bucurii ale adunărilor și nunților noastre? Mai ales noi, cei care am gustat și vremile de lipsă, când nu puteam fi alături de voi, fraților scumpi.

De aceea am venit cu dragostea lui Dumnezeu, ca să ne bucurăm împreună, să cântăm împreună, să plângem împreună cu frățiile voastre de pe meleagurile Banatului și să vă aducem salutul nostru de pe meleagurile Hunedoarei, încredințându-vă de lupta hotărâtă și statornică pe care o ducem și noi în părțile noastre.

Așa este Soarele-Hristos și pe meleagurile noastre, cum este și pe meleagurile frățiilor voastre. Aceste învățături sănătoase, aceste învățături pline de putere le propovăduim și pe meleagurile noastre și peste tot unde Dumnezeu ne trimite să ducem Cuvântul Său.

Ne rugăm din toată inima și plecăm fericiți la casele noastre că am avut prilejul minunat de a ne bucura în noaptea trecută și în ziua aceasta. Dar iată că sosește ceasul ca din nou să ne despărțim. Dar cât vom trăi, vom stărui cu aceeași hotărâre sfântă să ducem lupta cea bună a credinței alături de frații noștri.

Aceasta este hotărârea noastră și lupta pe care dorim să o ducem până la sfârșit. Să nu ne lase Dumnezeu să dăm înapoi niciodată. Și să nu ne lase Dumnezeu să stăm pe loc. Când o lume întreagă piere în moarte și în necunoștință de Hristos, cum poți să stai cu mâinile încrucișate?

Noi rugăm pe Dumnezeu ca să îi binecuvânteze pe tinerii noștri miri, să binecuvânteze părinții care i-au crescut credincioși, să le dea mângâiere și să-i sprijinească și în viitor. Că dacă tinerii vor fi sprijiniți de rugăciunile părinților lor, ei vor fi și în viitor ajutați și va ajunge căminul lor să fie fericit, spre bucuria părinților lor.

Iar frații lucrători de aici din Timișoara sunt rugați din toată inima să caute în continuare, cu multă grijă, de acești copii ai noștri și ai voștri. Cercetați-le mereu familiile. Sfătuiți-i mereu și să-i aveți în adunare în mijlocul vostru. Apropiați-vă cu dragoste de ei și dați-le învățăturile sănătoase, căci ei au nevoie de creștere. Și creșterea aceasta trebuie să le-o dați voi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiți-vă că și ei au făcut un legământ cu Dumnezeu, și dacă se vor pierde veți răspunde în fața Domnului. Dacă vor avea și greșeli în viața lor, nu trebuie criticați, ci trebuie ajutați cu dragostea lui Dumnezeu. Un om, când nu merge pe picioare, fiind bolnav, nu are ajutor în sine. Așa-i că nu se mai slujește de picioare? Să nu așteptăm ca tinerii noștri să cadă, să nu mai umble pe picioare. Să întărim picioarele lor slăbănogite. Să-i ajutăm pe ei să stea pe picioarele lor și să poată crește. Când nu vin la adunare, cercetați-i acasă și ajutați-i cu dragoste, să nu lipsească din mijlocul fraților și al adunării.

N-am dori să mai auzim ceea ce am mai auzit, că sunt mulți tineri căsătoriți care nu mai sunt căutați de frații lucrători. Dacă am luptat atâta timp să câștigăm suflete pentru Domnul, acum, după ce au făcut pasul căsătoriei, să nu-i lăsăm să se piardă. Ci, cu atât mai mult, cu dragoste, să-i căutați și să-i țineți lângă Hristos și lângă frații voștri.

Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne sfințească, fraților dragi, și să-i binecuvânteze pe tinerii miri, ca să pună în practică învățăturile pe care le-au primit de la părinții și de la frații lor mai mari. Amin.

Slăvit să fie Domnul!