Lupta Binelui și Răul
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Îndată ce undeva Hristos va face o lucrare minunată și puternică, duhurile vrăjmașe se vor alarma pline de îngrijorare și vor porni la măsuri „energice” spre a împiedica răspândirea mai departe a acestei lucrări mântuitoare
și spre a-i nimici roadele ei de până acum.
De aceea este scris: „Fiți treji și vegheați că potrivnicul vostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8).
2 - Toate măsurile rele și profeția lor fuseseră prevăzute în planul Dumnezeiesc și cunoscute. Lucrarea Mântuitoare a Jertfei lui Hristos, se va face cu concursul acestora.
Dar nu pentru că Dumnezeu nu ar fi putut face mântuirea omenirii fără ele (căci atunci cei care le-au pus în cale, n-ar avea nici o vină, - sau ar avea o dezvinovățire!)...
ci pentru că Dumnezeu știind mai dinainte că acești oameni vor avea să facă acest rău, a lucrat în așa fel încât răul lor, - fără voia lor - să devină un element folositor planurilor Domnului, mântuitoare pentru cei buni.
O, ce tainic și minunat știe să lucreze Înțelepciunea lui Dumnezeu pentru ai Lui!
Sfătuiți-vă cât vreți și luați oricâte măsuri puteți lua.
Prindeți, chinuiți, judecați,
osândiți și înmormântați sub sentințe, sub pietre, sub peceți și sub câtă pază puteți avea,
- Căci când va veni vremea hotărâtă a Eliberării și a Învierii, nimic nu-L va opri pe Isus și pe ai Lui să iasă din nou,
să umble din nou
și să facă din nou minuni...
4 - O, voi cei răi, - să știți că toate neputincioasele voastre măsuri, luate cu gând ucigaș împotriva Domnului și Mântuitorului Sfânt
și executate cu ură, cu nedreptate și cu sălbăticie contra Lucrării și Evangheliei Sale,
- sunt știute de Dumnezeu și vor lucra până la urmă, chiar împotriva celui care le-a inspirat
și vor ajuta mai puternic la izbânda Cauzei lui Hristos, spre slava Lui.
Așa a fost în trecut - și tot așa va fi și în viitor.
5 - Să știți că veți ajunge să vedeți voi înșivă, farisei neputincioși, cum tocmai ceea ce voi ați vrut să nimiciți cu sălbăticie, va crește și va rodi mai frumos și mai viu,
în timp ce voi și puterea voastră, vă veți scufunda în veșnica rușine și pierzare.
Ca într-o mlaștină de scârnăvii, eternă și înspăimântătoare.
6 - Toate prigonirile contra lui Hristos au fost întemeiate pe minciuni, pe interpretări și pe motive politice.
Pentru că nu putea fi spus pe față motivul adevărat că Hristos trebuie să fie osândit, fiindcă este bun, că face binele și că face o Lucrare mântuitoare spre folosul sufletelor,
lăsând în umbră sau osândind pe îngâmfații pretențioși și profitori ai afacerismului de orice fel.
Aceasta era „vina” Lui. Și aceasta vinovăția lor.
7 - I s-a găsit totdeauna lui Hristos un motiv mincinos, care să-L încadreze în legea lor,
fiindcă celelalte motive adevărate nu se puteau încadra, iar El trebuia ucis.
Așa vor căuta mereu să facă și viitorii Lui vrăjmași.
8 - Într-adevăr, dacă toți oamenii neamului evreiesc ar fi crezut în Domnul, nu numai că Dumnezeu le-ar fi ferit tot neamul lor de năvălirea altor neamuri,
dar le-ar fi dat și o viață pașnică și fericită, cum le mai dase de atâtea ori în istoria poporului lor,
după cum Însuși Dumnezeu le făgăduise în atâtea rânduri, prin marii oameni ai credinței pe care îi avuseră ei: Avraam, Moise, David (Facere 15, 18; Exod 3, 8; 1 Împ. 2, 3).
O, dacă oamenii ar asculta pe Dumnezeu, ce fericire ar veni din cer peste ei!
9 - Neascultarea față de Dumnezeu a adus totdeauna nenorociri mari nu numai peste indivizii împotrivitori
- ci și peste popoarele împotrivitoare față de Hristos.
10 - Cu ce cumplit și sângeros preț de suferință, a plătit Ierusalimul și tot neamul lui Israel, nesocotința conducătorilor săi,
care într-un moment de cea mai mare răscruce a istoriei lor,
- n-au putut judeca sănătos, în problema lui Isus,
orice vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, se întoarce totdeauna împotriva vieții și neamului aceluia vrăjmaș.
11 - Dacă cei de acum două mii de ani ar mai putea avea totuși vreo dezvinovățire, - cei de astăzi nu mai pot avea nici una.
Fiindcă istoria este plină de învățăminte, iar cine are datoria să o cunoască și să nu o uite, are și răspunderea să nu o repete.
12 - Acel om care, la un moment dat, în mijlocul discuțiilor pentru rezolvarea problemei lui Hristos, în interesul național, are cuvântul hotărâtor,
- acel om poartă cea mai mare și mai grea răspundere în fața lui Dumnezeu, în fața istoriei și în fața neamului său, pentru tot ce va urma din clipa luării acelei hotărâri.
13 - De multe ori, toată adunarea „mai marilor” unui popor, tot sinedriul nu a fost decât o formă prin care vreun tiran, și-a făcut voia sa cum a vrut el,
acoperind cu „hotărârea” lor, niște măsuri care erau numai ale lui.
14 - Într-o adunare, care are scopul să ia o hotărâre însemnată în numele poporului
- acel unul, care rostește cuvântul hotărâtor, trebuie să-și simtă nu importanța sa și a intereselor sale, ci importanța istorică a actului care se pregătește sau se decide.
Fiindcă de fiecare astfel de hotărâri, depinde fericirea sau nefericirea întregului popor.
15 - Câtă vreme omul n-are nici o funcție înaltă
și nici o încredințare de conducere a unei mulțimi
și nici o răspundere pentru soarta întregului popor, sau pentru vreo parte din el,
- atâta vreme omul, poate judeca mult mai ușor
și poate vorbi cum vrea!
Căci după atitudinea lui poate suferi și ajunge rău, cel mult el singur...
Sau familia și casa lui singur.
16 - Când un om a ajuns să aibă răspunderea unei întregi familii, sau a unei cetăți, sau a unui întreg neam,
- atunci omul nu mai gândește - sau n-ar trebui să mai gândească - cu ușurință în nici o problemă,
fiindcă el hotărăște nu soarta lui, ci soarta altora.
17 - Omul mare n-ar trebui să mai privească cu neseriozitate, ci cu toată conștiința unei mari și grele răspunderi.
N-ar mai trebui să ia nici o hotărâre grăbită, ci una adânc cumpătată și după adânci nopți de rugăciune, cum făceau marii noștri înaintași, în vremile lor de grea cumpănă
și nici să impună rezolvări pe care alții să le plătească pe urmă cine știe până când, cu preț amar de suferință și de jertfe!
18 - Oricât de puțină parte de răspundere ar avea un om, care ia cuvântul într-o adunare, - acel om are datoria de a cerceta bine, mai înainte de a spune ceea ce vrea să spună.
Și numai după ce s-a documentat bine asupra celor despre care vorbește - și asupra urmărilor acestora pentru alții,
apoi să vorbească.
19 - Omul care contribuie prin cuvântul său la răspunsul pentru luarea unei măsuri bune sau rele, - acela ajută - sau împiedică - ceva bun, sau rău,
ceva drept sau nedrept și salvează, sau osândește - pe cineva sfânt sau răufăcător.
De importanța cuvântului său și a funcției sale, depinde adesea luarea hotărârii.
- Ce mare răspundere are acel om! Și ce mare datorie să fie bun și drept!
20 - Firește că în luarea unei hotărâri mari nu răspunde numai acela care vorbește - ci și acela care tace.
Nu numai Caiafa care a zis mințind că Isus S-a făcut vinovat de crima contra lui Dumnezeu, - ci și ceilalți mulți, care n-au zis nimic, atunci când trebuia să zică deschis și puternic: NU!
Dumnezeul nostru învață-ne cum să vorbim și cum să tăcem la timp - ca să nu ne facem în fața Ta vinovați de nici un rău contra nevinovăției.
Amin.