Lupta Binelui şi Răul
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Îndată ce undeva Hristos va face o lucrare minunată şi puternică, duhurile vrăjmaşe se vor alarma pline de îngrijorare şi vor porni la măsuri „energice” spre a împiedica răspândirea mai departe a acestei lucrări mântuitoare
şi spre a-i nimici roadele ei de până acum.
De aceea este scris: „Fiţi treji şi vegheaţi că potrivnicul vostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8).
2 - Toate măsurile rele şi profeţia lor fuseseră prevăzute în planul Dumnezeiesc şi cunoscute. Lucrarea Mântuitoare a Jertfei lui Hristos, se va face cu concursul acestora.
Dar nu pentru că Dumnezeu nu ar fi putut face mântuirea omenirii fără ele (căci atunci cei care le-au pus în cale, n-ar avea nici o vină, - sau ar avea o dezvinovăţire!)...
ci pentru că Dumnezeu ştiind mai dinainte că aceşti oameni vor avea să facă acest rău, a lucrat în aşa fel încât răul lor, - fără voia lor - să devină un element folositor planurilor Domnului, mântuitoare pentru cei buni.
O, ce tainic şi minunat ştie să lucreze Înţelepciunea lui Dumnezeu pentru ai Lui!
Sfătuiţi-vă cât vreţi şi luaţi oricâte măsuri puteţi lua.
Prindeţi, chinuiţi, judecaţi,
osândiţi şi înmormântaţi sub sentinţe, sub pietre, sub peceţi şi sub câtă pază puteţi avea,
- Căci când va veni vremea hotărâtă a Eliberării şi a Învierii, nimic nu-L va opri pe Isus şi pe ai Lui să iasă din nou,
să umble din nou
şi să facă din nou minuni...
4 - O, voi cei răi, - să ştiţi că toate neputincioasele voastre măsuri, luate cu gând ucigaş împotriva Domnului şi Mântuitorului Sfânt
şi executate cu ură, cu nedreptate şi cu sălbăticie contra Lucrării şi Evangheliei Sale,
- sunt ştiute de Dumnezeu şi vor lucra până la urmă, chiar împotriva celui care le-a inspirat
şi vor ajuta mai puternic la izbânda Cauzei lui Hristos, spre slava Lui.
Aşa a fost în trecut - şi tot aşa va fi şi în viitor.
5 - Să ştiţi că veţi ajunge să vedeţi voi înşivă, farisei neputincioşi, cum tocmai ceea ce voi aţi vrut să nimiciţi cu sălbăticie, va creşte şi va rodi mai frumos şi mai viu,
în timp ce voi şi puterea voastră, vă veţi scufunda în veşnica ruşine şi pierzare.
Ca într-o mlaştină de scârnăvii, eternă şi înspăimântătoare.
6 - Toate prigonirile contra lui Hristos au fost întemeiate pe minciuni, pe interpretări şi pe motive politice.
Pentru că nu putea fi spus pe faţă motivul adevărat că Hristos trebuie să fie osândit, fiindcă este bun, că face binele şi că face o Lucrare mântuitoare spre folosul sufletelor,
lăsând în umbră sau osândind pe îngâmfaţii pretenţioşi şi profitori ai afacerismului de orice fel.
Aceasta era „vina” Lui. Şi aceasta vinovăţia lor.
7 - I s-a găsit totdeauna lui Hristos un motiv mincinos, care să-L încadreze în legea lor,
fiindcă celelalte motive adevărate nu se puteau încadra, iar El trebuia ucis.
Aşa vor căuta mereu să facă şi viitorii Lui vrăjmaşi.
8 - Într-adevăr, dacă toţi oamenii neamului evreiesc ar fi crezut în Domnul, nu numai că Dumnezeu le-ar fi ferit tot neamul lor de năvălirea altor neamuri,
dar le-ar fi dat şi o viaţă paşnică şi fericită, cum le mai dase de atâtea ori în istoria poporului lor,
după cum Însuşi Dumnezeu le făgăduise în atâtea rânduri, prin marii oameni ai credinţei pe care îi avuseră ei: Avraam, Moise, David (Facere 15, 18; Exod 3, 8; 1 Împ. 2, 3).
O, dacă oamenii ar asculta pe Dumnezeu, ce fericire ar veni din cer peste ei!
9 - Neascultarea faţă de Dumnezeu a adus totdeauna nenorociri mari nu numai peste indivizii împotrivitori
- ci şi peste popoarele împotrivitoare faţă de Hristos.
10 - Cu ce cumplit şi sângeros preţ de suferinţă, a plătit Ierusalimul şi tot neamul lui Israel, nesocotinţa conducătorilor săi,
care într-un moment de cea mai mare răscruce a istoriei lor,
- n-au putut judeca sănătos, în problema lui Isus,
orice vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, se întoarce totdeauna împotriva vieţii şi neamului aceluia vrăjmaş.
11 - Dacă cei de acum două mii de ani ar mai putea avea totuşi vreo dezvinovăţire, - cei de astăzi nu mai pot avea nici una.
Fiindcă istoria este plină de învăţăminte, iar cine are datoria să o cunoască şi să nu o uite, are şi răspunderea să nu o repete.
12 - Acel om care, la un moment dat, în mijlocul discuţiilor pentru rezolvarea problemei lui Hristos, în interesul naţional, are cuvântul hotărâtor,
- acel om poartă cea mai mare şi mai grea răspundere în faţa lui Dumnezeu, în faţa istoriei şi în faţa neamului său, pentru tot ce va urma din clipa luării acelei hotărâri.
13 - De multe ori, toată adunarea „mai marilor” unui popor, tot sinedriul nu a fost decât o formă prin care vreun tiran, şi-a făcut voia sa cum a vrut el,
acoperind cu „hotărârea” lor, nişte măsuri care erau numai ale lui.
14 - Într-o adunare, care are scopul să ia o hotărâre însemnată în numele poporului
- acel unul, care rosteşte cuvântul hotărâtor, trebuie să-şi simtă nu importanţa sa şi a intereselor sale, ci importanţa istorică a actului care se pregăteşte sau se decide.
Fiindcă de fiecare astfel de hotărâri, depinde fericirea sau nefericirea întregului popor.
15 - Câtă vreme omul n-are nici o funcţie înaltă
şi nici o încredinţare de conducere a unei mulţimi
şi nici o răspundere pentru soarta întregului popor, sau pentru vreo parte din el,
- atâta vreme omul, poate judeca mult mai uşor
şi poate vorbi cum vrea!
Căci după atitudinea lui poate suferi şi ajunge rău, cel mult el singur...
Sau familia şi casa lui singur.
16 - Când un om a ajuns să aibă răspunderea unei întregi familii, sau a unei cetăţi, sau a unui întreg neam,
- atunci omul nu mai gândeşte - sau n-ar trebui să mai gândească - cu uşurinţă în nici o problemă,
fiindcă el hotărăşte nu soarta lui, ci soarta altora.
17 - Omul mare n-ar trebui să mai privească cu neseriozitate, ci cu toată conştiinţa unei mari şi grele răspunderi.
N-ar mai trebui să ia nici o hotărâre grăbită, ci una adânc cumpătată şi după adânci nopţi de rugăciune, cum făceau marii noştri înaintaşi, în vremile lor de grea cumpănă
şi nici să impună rezolvări pe care alţii să le plătească pe urmă cine ştie până când, cu preţ amar de suferinţă şi de jertfe!
18 - Oricât de puţină parte de răspundere ar avea un om, care ia cuvântul într-o adunare, - acel om are datoria de a cerceta bine, mai înainte de a spune ceea ce vrea să spună.
Şi numai după ce s-a documentat bine asupra celor despre care vorbeşte - şi asupra urmărilor acestora pentru alţii,
apoi să vorbească.
19 - Omul care contribuie prin cuvântul său la răspunsul pentru luarea unei măsuri bune sau rele, - acela ajută - sau împiedică - ceva bun, sau rău,
ceva drept sau nedrept şi salvează, sau osândeşte - pe cineva sfânt sau răufăcător.
De importanţa cuvântului său şi a funcţiei sale, depinde adesea luarea hotărârii.
- Ce mare răspundere are acel om! Şi ce mare datorie să fie bun şi drept!
20 - Fireşte că în luarea unei hotărâri mari nu răspunde numai acela care vorbeşte - ci şi acela care tace.
Nu numai Caiafa care a zis minţind că Isus S-a făcut vinovat de crima contra lui Dumnezeu, - ci şi ceilalţi mulţi, care n-au zis nimic, atunci când trebuia să zică deschis şi puternic: NU!
Dumnezeul nostru învaţă-ne cum să vorbim şi cum să tăcem la timp - ca să nu ne facem în faţa Ta vinovaţi de nici un rău contra nevinovăţiei.
Amin.